Pe vremea studenției mele, acum cincizeci și mai bine de ani, la Facultatea de filozofie (sic!) a Universității din București- dar nu numai acolo- exista un așa-numit fond documentar al bibliotecii. Unde, cu recomandarea unui cadru didactic, noi, studenții, puteam citi cărți românești și străine, puse la index începând din anul 1948 și după aceea, care erau acuzate că propagă o concepții decadente, putrede și reacționare despre lume și viață. Ce-i drept, la începutul cele de a doua jumătăți a anilor 60 ai veacului trecut, erau semne ale unei relative dar reale deschideri politice și ideologice, dar toate aveau o limită. Așa că fondul documentar a rămas pe poziție.
După decembrie 1989, lucrurile s-au schimbat în mod radical, încât, teoretic, nu mai avem nici cenzură și nici fond documentar. Am zis ,,teoretic’’, fiindcă, mai nou și mai nou, aflu că avem. Mă refer la petiția înaintată de către Emilia Șercan Universității ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu prin care se solicită respingerea oricărei cereri de consultare a tezei sale de licență în lipsa acordului său sau fără ca ea să fie de față. Prin aceeași misivă, domnia sa solicitând a i se comunica și cine a cerut să consulte lucrarea, precum și cine a avut acces la teza de licență. Teză susținută în sesiunea iunie 2003 care are titlul ,,Reglementări naționale și internaționale cu privire la libertatea de exprimare’’. Concomitent cu emiterea acestor pretenții ciudate, Emilia Șercan, absolventă a unei facultăți a Universității ,,Lucian Blaga’’, întreține o campanie agresivă de amenințări cu procese împotriva unor cadre didactice sau a altor persoane pe care le considera vinovate pentru că ridica unele semne de întrebare în ceea ce privește corectitudinea redactării lucrării sale de licență.
La o adică, nici nu prea văd de ce ne-ar mai mira o asemenea solicitare, știut fiind că mare a Grădina Domnului! Circumstanță atenuantă care își pierde valabilitatea dacă ținem seama cine anume a făcut cererea. Ei bine, a făcut-o însăși Emilia Șercan, ,,Eliot Ness al plagiatelor’’, după cum bine a denumit-o confratele Mirel Curea, în urma demascărilor în serie a unor plagiate cu care au fost prinși cu mâța în sac nume sonore ale elitei românești a puterii. Mai corect spus: numai anumite nume sonore! Demascări care nu ar fi putut să fie posibile dacă neîndurata doamnă nu avea acces, direct și nelimitat, la tezele suspecte a fi plagiate. Acces care ar fi fost limitat sau măcar condiționat de către semnatarii tezelor respective, după modelul recent patentat de către Emilia Șercan.
Ce-i drept, conform unor informații recente, solicitarea Emiliei Șercan a fost respinsă în instanță întrucât, potrivit legislației în vigoare, autorul lucrării este cel care trebuie să demonstreze că este originală. Asta nu ne poate face și să credem că temerara doamnă va ceda cu una cu două. De aceea și cred că putem să continuăm analiza subiectului. Cu atât mai mult cu cât se pot emite multe și felurite ipoteze în legătură cu cauzele, reale (sau ascunse), pentru care Eliot Ness al plagiatelor a dorit să se auto-indexeze. Una dintre cauze fiind formulată, prin 2017 dacă nu mă înșel, de către Denise Rifai, care făcea trimitere la câteva suspiciuni emise în cazul tezei de licență a Emiliei Șercan și pe care le clasifica în categoria numită ,,derapaj academic’’. Suspiciuni care persistă și nu pot fi contrazise (sau confirmate?!) decât prin consultarea, de la cap la coadă, a tezei cu pricina.
Ori, prin cererea sa de auto-indexare, vigilenta Eliot Ness al plagiatelor nu face decât să adauge noi semne de întrebare asupra cauzelor reale și nedivulgate. Dar numai în ceea ce privește această teză, fiindcă în cazul tezei de doctorat, pe care Emilia Șercan a susținut-o în anul 2013 în forma învățământ la distanță la Facultatea de jurnalism și științele comunicării, lucrurile s-au lămurit în regim de… auto-servire. Adică, detectivul Emilia Șercan a verificat teza de doctorat a Emiliei Șercan cu programul anti-plagiat Turnitl și a reieșit că totul e bine-bine, e foarte bine. Următorul pas fiind ca tot Emilia Șercan să recurgă la acest program și pentru a spulbera orice bănuială privind autenticitatea și originalitatea tezei sale de licență. Rămâne, deci, ca Eliot Ness a plagiatelor, Emilia Șercan, să îi solicite autoarei, Emilia Șercan, să îi permită să consulte teza de licență a absolventei Universității ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu, Emilia Șercan. Dar asta numai și numai dacă va fi de față Emilia Șercan!
După care, în logica discuției, ar trebui să ne întrebăm și ce s-ar fi întâmplat dacă, înaintea surprinzătoarei cereri a Emiliei Șercan, unui alt autor/ semnatar al unei teze de doctorat- inclusiv dintre cei pe care domnia sa i-a demascat- i-ar fi trecut prin cap să ceară punerea lucrării sale la fondul documentar? Urmând să fie consultată numai cu aprobarea și în prezența sa.
În acest caz, ce șanse ar mai fi avut investigațiile care i-au creat Emiliei Șercan temuta sa faimă? Asta ca să nu mai vorbim și despre cum ar fi reacționat Eliot Ness al plagiatelor…