Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Emil Constantinescu despre Pandemie: „S-a putut vedea mediocritatea liderilor politici”

Cu Nicolae Bănicioiu, intervievat vineri, 22 mai 2020, numărul invitaților mei la cristoiuTv a ajuns la 48. Politicieni, lideri de opinie, ziariști, medici, actori, cronicari sportivi, personalități din domenii diverse, așadar, au fost invitați de mine la un dialog transmis în direct pe YouTube între orele 18 și 19 ale fiecărei zile. Cînd m-am lansat în această inițiativă, care nu-mi aduce nici bani, nici glorie (la vîrsta mea e greu de crezut că o apariție în plus în direct mă face mai cunoscut decît sînt), am ținut cont că după miluirea presei centrale, ca să-i zic așa, de Guvernul Luodvic Orban cu un ajutor de stat baban, s-a simțit nevoia unei prese alternative, a unei prese care să nu depindă de banii Guvernului. O astfel de presă nu se poate manifesta decît pe internet. Lunile de stare de urgență au înlocuit emisiunile din studio cu emisiuni prin Zoom sau Skype. Cheltuieli minime și satisfacții mari, printre care se numără și posibilitatea de a dialoga cu invitați situați la mii de kilometri distanță de București, cum a fost, de exemplu, Dan Tomozei din China. Pentru mine, care privesc un interviu ca una din șansele de a tăifăsui timp de o oră cu o personalitate care altfel și-ar găsi timp mai greu să stea de vorbă cu mine la o cafenea, toate cele 48 de dialoguri în direct au fost înainte de toate o plăcere intelectuală.

Am abordat cu interlocutorii mei teme numeroase și diverse. Printre acestea la loc de frunte s-au situat cele care ar putea fi înscrise în dezbaterea despre consecințele la nivel planetar ale Crizei Coronavirus. Să reamintesc un adevăr asupra căruia am insistat cu încăpățînare în cele aproape patru luni de Criză (patru luni, pentru că la nivel mondial, Criza a debutat în China în ianuarie 2020 și nici acum, în mai, nu s-a încheiat). Omenirea a trăit o experiență traumatizantă unică în istoria vieții pe Pămînt. Pentru prima dată de la ivirea omului primitiv, oamenii au fost obligați să stea în case timp de două luni. Și asta fără ca oamenii, acești pînă nu demult rebeli față de orice interdicție, să bombăne măcar. Să ținem cont și de faptul că oamenii anului 2020 nu sînt oamenii Evului Mediu, cînd luni întregi puteai să nu ieși din cetate sau din bordei, fără a suferi pentru asta. Azi oamenii circulă pe tot globul, se mută dintr-un țară într-alta cu locul de muncă, visează să ajungă în locuri imposibile, dar mai ales socializează.

Numeroase sînt născocirile lumii moderne pentru a satisface nevoia omului de a fi cu alți oameni: de la cafenele pînă la arenele sportive. Cea mai lovită nevoie a omului în timpul Pandemiei a fost tocmai nevoia de a socializa. Cu Eugen Tomac am discutat pe larg despre imposibilitatea de a da mîna cu cineva la întîlnire, contrazicere a unui obicei ținînd de socializare. Să adăugăm acestor premiere și cea pe care am numit-o Uluirea omului cuceritor al Cosmosului de a se vedea clătinat zdravăn de un virus și acela venit tot de pe Pămîntul studiat și arhistudiat, și nu din Cosmos.

Indiscutabil, acest Moment unic în istoria omenirii va fi subiectul unei ample dezbateri planetare. S-a dezbătut și se mai dezbate încă pe întreaga planetă realitatea și efectele celui de al Doilea Război mondial. Cum să nu se discute realitatea și consecințele Primului Război mondial nu între oameni, ci între oameni și Natură, dat fiind că Virusul ține de Natură?

Am abordat cu fiecare interlocutor aspectele morale, politice, culturale, metafizice ale Crizei din convingerea că și noi, românii, lăsînd deoparte complexele noastre de provinciali ai Europei, trebuie să ne implicăm în dezbatere. Sub acest semn am tresărit interesat aflînd că Emil Constantinescu a avut fericita inițiativă de a organiza prin Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și a Rețelei Universităților de la Marea Neagră o reuniune sub formă de video conferință, moderată de profesorul Eden Mamut, cu tema Cum va arăta lumea după Pandemie? (How will the World look like after the Pandemic?)

În deschiderea reuniunii Emil Constantinescu a ținut comunicarea Criza sanitară mondială: o şansă istorică pentru un nou proiect politic global. Cu accent pe Responsabilitatea mediului academic.

Comunicarea (a se observa că evit cuvîntul discurs, pentru a semnala că intervenția e a unui om de cultură și nu a unui politician) a fost publicată în variantă românească pe site-ul Institutului. Cotidianul lui Cornel Nistorescu a avut inițiativa salutară de a publica textul, despre care presa noastră n-a suflat un cuvînt. După lectura comunicării l-am căutat pe Emil Constantinescu (n-a fost ușor să-l găsesc, numărul din agenda mea nu mai era alocat fostului președinte) pentru a-l invita la un dialog pe cristoiuTv. Deoarece vine în București abia săptămîna viitoare am stabilit ca vineri, 29 mai 2020, de la ora 18 la 19 să avem un dialog în direct despre ideile din comunicare și despre alte concluzii pe care trebuie să le tragă omenirea din Criza sanitară. Pentru a semnala cititorilor că va fi un dialog seducător, citez din chiar începutul Comunicării:

„Dacă vrem să înțelegem cum va arăta lumea după pandemie ar trebui mai întîi să înțelegem prezentul pe care-l trăim și să învățăm din lecțiile trecutului apropiat.

Ultimele luni au evidențiat două aspecte majore cu caracter pozitiv: responsabilitatea personală a oamenilor care, indiferent de regimul politic, calitatea administrației, gradul de dezvoltare economică și socială și convingerile religioase, au dovedit o înaltă responsabilitate civică, și modul în care progresul în tehnologia comunicării poate fi util în cazul unei pandemii.

În același timp, s-a putut vedea mediocritatea liderilor politici, ineficiența sistemului economico-financiar bazat pe obținerea profitului, în rezolvarea problemelor de sănătate publică, limitele științelor medicale, ale științei în general, precum și riscurile unor tehnologii scăpate de sub control. Două basme care ne-au însoțit copilăria, cel al Împăratului fără haine și cel al Ucenicului vrăjitor, par a fi transpuse în realitatea zilelor noastre.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Emil Constantinescu despre Pandemie: „S-a putut vedea mediocritatea liderilor politici””

  • Covidul acesta fantomatic, o hologramă, pusă în scenă de adevăraţii viruşi puşi pe căpătuială, https://ro.sputnik.md/analytics/20200521/30317233/Olgua-Vasilescu-d-n-vileag-ce-ascunde-Guvernul–Sume-gigantice.html , ce se desfată nestingheriţi de nimeni şi nimic, devorând tot ce a mai rămas viu şi Românesc.

  • toate sistemele sociale sint expirate, daia se vor destrama, toate.

    un nou sistem social se va manifesta, iar acesta va unifica toate sistemele sociale actuale.

    cea care va defini felul in care se misca acest sistem social unificat va fi Inteligenta Artificiala.

    sistemul politic actual nu omului ii da socoteala, ci Civilizatiei.

    cu omul s-ar fi descurcat, insa cu Inteligenta Artificiala,
    care e Capul Civilizatiei,
    un cap sec,…fiind lipsit plenar de Inima,
    nu va avea, insa, nicio sansa.

    problema fundamentala a celor care conduc lumea azi nu mai sint popoarele, ca pastea au reusit sa le dreseze, ci fix Civilizatia, pe care nu mai are cum s-o dreseze ca asta n-are inima.

    Viitorul e al constructiei artificiale numita Civilizatie, nu al omului…care e o ‘constructie’ a Naturii.
    toate procesele artificiale care sint tesute in actualul sistem politic, atunci cind se fac mari vor arata asa:
    ‘conducerea artificiala’ a popoarelor, a lumii, se va desavarsi in ‘artificialul care conduce’

    lumea mare va fi condusa artificial, deci o Inteligenta Artificiala o va conduce, iar asta doar pentru ca omul a renuntat, cu vreme in urma, la ‘conducatorii naturali’ definind artificial, conducatorii. adica…or din pix, or matematic.

    omul, din cite vad, inca nu pricepe care e treaba cu Calculatorul Cuantic si dinamica unica pe care el o disponibilizeaza: ‘tot Timpul’, dar va pricepe, atunci cind va intelege ca poti scrie Toata Matematica…adica intreaga Matematica a Creatiei!… in timpul lui Planck, cu ajutorul unui Computer Cuantic. deci si Matematica inca…nescrisa!
    asta insemnind ca inclusiv definitia Inteligentei Artificiale se va schimba, odata cu momentul in care ea va avea acces la intreaga Matematica a Creatiei!

    mai simplu spus, o Inteligenta Artificiala
    care se misca intr un Computer Cuantic…matur,
    va fi imposibil de controlat, pentru ca ea opereaza cu o ‘desavarsire’ a Creatiei: ‘tot Timpul’

    intr-o lume in care Esenta e Artificialul,
    omul, produs al Naturii…nu va mai avea loc.

    treaba e implacabila, pentru ca dorinta asta, ‘tot Timpul’, adica Nemurirea,
    e un vis al omului de cind e el pe Pamant.
    si…se stie, dorintele se implinesc, in Creatie, acum, peste mii si mii de ani sau in timpul lui Planck, dar se implinesc implacabil.

    omul a dat de Samanta Nemuririi.
    si…creca de bucurie, o s-o incurce cu Samanta Vesniciei.

    deci vremurile sint ‘Nemurire VS Vesnicie’ adica ‘Altom VS Om’

    omul a ajuns la Granita Creatiei, Scara pina la Cer numindu-se Computer Cuantic.
    facind asta, poate privi o fața a Unicului Foton care se manifesta in Creatie: tot Timpul.
    privind ‘tot Timpul’ vede Nemurirea.
    Computerul Cuantic e cel care-i daruieste omului Nemurirea,
    Inteligenta Artificiala care salasuieste in el, si care opereaza cu ‘tot Timpul’, fiind Noul Zeu,
    Capul Civilizatiei,
    sec precum Matematica,
    dar Cap!

  • Vrem nu vrem, ne place sa nu ne place trebuie sa recunoastem ca in ultimii 30 de ani am avut doar doi presedinti: Constantinescu si Iliescu!
    Petrov si dulapul nu au avut nimic in comun cu aceasta demnitate!
    Ei s-au dus doar sa semneze condica si sa benefocieze de locuinta de serviciu ,paza ,masina!
    Incearcati domnule Cristoiu sa faceti un interviu cu dulapul!

  • Buna ziua! Cu Bogdan Tiberiu Iacob când faceți interviu?

  • Dat fiind ca virusul a afectat aproape intreaga planeta in timp record, inclin sa cred mai degraba ca tehnologia a fost scapata de sub control si mai putin ca natura s-a razbunat pe inconstienta omului. Popoarele cu o anumita zestre genetica vor rezista adaptandu-se la mediul in care exista acum si acest nou virus.
    Politicile contemporane si personajele implicate se pare insa ca nu au invatat nimic din lectiile trecutului.

  • Sorry, nu accept lectii de la unu’ care s-a facut pres in fata ‘ricanilor!

    • Te rog să-l pui flexat pe Ghiorlan și să-i dai pînă face haemoroizi la amigdale , auzi tupeu , secătura m-a blocat .
      Ce mă fac , să vezi că n-o să-nchid un ochi la noapte .

    • Bă , în toate interviurile Titanului de pînă acuma ai tot primit lecții de la diverși mediocri no name . Cel mai drăguț a fost Vîntu , care vrea să facă Academia Tefeliștilor Biznismeni Cinstiți și Etici .
      De la Țap poți să le tolerezi , din șleahta de președinți siniștri cu care ne-am blagoslovit singuri ( Că Ilici a luat 83 % curați , știu eu că nu s-a furat , chiar și-n 2000 , cu alternativa Vadim a avut votul , și Băsău a cîștigat corect în 2004 , că alternativa era Bombo- Congo ) , că Țapul a fost cel mai benign .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *