Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Etalonul lui Nietzsche
Seninul acela nu mai era atât de albastru cum îl știam dintotdeauna deoarece era tulburat de niște particule cuprinse într-un joc ce părea haotic, dar care, în realitate, era o confruntare pe viață și pe moarte între negru și alb, între întuneric și lumină. Deasupra acestui câmp energetic din care se desprindeau două ziduri la atingerea cărora orice particulă materială se dizolva , se pulveriza în nimicul despre care se vorbea la începuturile începuturilor. Dincolo de cele două ziduri erau două împărății, între care se întindea o prăpastie de netrecut, iar undeva, jos,abia bănuită era lumea celor care se pregăteau, sau trebuia să se pregătească de drumul spre una dintre împărății. Acestea erau așezate pe două planete iar distanța dintre ele se măsoară în n ani lumină.Prin urmare prăpastia aceea, acel gol imens de timp și de spațiu, este un tunel nesfârșit prin care timpul trece cu viteză neînchipuită și duce în învolburarea lui generații și generații vărsându-le în uitare. Acolo, ca într-o sită uriașă, se aleg scânteile de cenușă, binele de rău, adevărul de neadevăr. Este cutremurător că această selecție este unică și ireversibilă. Este o selecție pentru o existență eternă. Uff! Unii vor ajunge pe planeta luminii, alții pe planeta întunericului pentru totdeauna.
- Ce înseamnă întotdeauna și cum se măsoară?șoptește o nedumerire din limita ei umană.
- Nu cred că are o definiție și nici unitate de măsură nu cred că are. Întotdeauna este întotdeauna, etern, mereu, fără șir și fără capăt.Noi nu putem defini aceste noțiuni deoarece suntem cuprinși între anumite limite. Știi? Izvorul fântânii privește spre cer și vede doar atât cât îi permit zidurile ridicate în jurul lui, dar el crede că a văzut totul!
- Ce frumos! Câtă înțelepciune!
- Înțelepciunea este întotdeauna frumoasă. Ea nu se trufește, nu iese în față, nu strigă pentru a se face auzită, nu se bate cu pumnii în piept crezându-se centrum mundi. Ea este frumoasă prin ea însăși.
Omul este măsura tuturor lucrurilor care-l înconjoară. Din punctul de vedere al unuia, pe nume Protagoras, ”fiecare om este creatorul lumii sale, în funcţie de capacitatea sa de gândire, de cunoaştere, în funcţie de valorile în care crede şi de faptele lui.” Prin urmare, lumea însăşi este într-o continuă prefacere, nu numai prin natura sa, ci şi prin prisma percepţiilor subiective, determinate de cultura, sensibilitatea, vârsta, sănătatea,și viziunea sa. Viața este frumoasă deoarece câţi oameni, atâtea reprezentări ale lumii.
- Nu prea avea dreptate acest Protagoras, pentru că deși omul dorește să-și creeze o lume în care să fie fericit, i-o iau alții înainte și creează o lume paralelă în care huzuresc ei, iar bietului om îi vând iluzii și amăgiri de tot felul. Da, privită din exterior, lumea este frumoasă tocmai pentru că reprezintă unitatea în diversitate.Din lăuntrul ei însă vulcanii sunt nestinși!
Răspunsul venea de undeva de dincolo de legile firii, un răspuns fără echivoc dar care lasă în urma lui o dâră de alte întrebări, răsărind unele din altele, asemenea unor exuvii repetate la nesfârșit.
Din rândul steluțelor care se rostogoleau pe o coordonată doar de ele știută, s-a desprins una singură, s-a îmbrăcat în norii strălucitori străbătuți de lumina solară, și-a despletit razele și s-a așezat pe o cometă, prinsă într-un inel de fulger. Obrajii îi erau îmbujorați iar privirea și toată ființa ei emanau un fel de pace necunoscută ființelor supuse timpului. A coborât din înalt ca de pe un munte uriaș după patruzeci de frânturi de încercări pe care le-a îngenunchiat. ”Așa arată supraomul despre care vorbea un oarecare Nietzsche, prin gura lui Zarathustra. Acest supraom va locui pe planeta aceea, în care lumina învăluiește cu căldură și dragoste..O împărăție necunoscută dar revelată unor aleși și care se ridică din limpezirea ”lumii subterane” în care ea are menirea de pune acolo lumina solară…
- Sunt urme uriașe lăsate ca un lanț peste nisipul umed , iar noi ne poticnim la fiecare pas, deși trecem peste ele ca o plutire străină nouă. Cred că urmele bune ar trebui urmate, iar celelalte ar trebui acoperite cu munți de pământ, ca nimeni să nu știe vreodată că au existat… Haide pe drumul ales și poate că este undeva o intrare, că doar urmele acestea trebuie să ducă undeva.
Cuvintele veneau de departe și păreau un ecou al gândurilor nerostite.
- Habar nu ai ce spui! Nu poți acoperi urmele pentru că poartă în ele rădăcini. Așa cum au fost: bune sau rele. De acolo, din locurile acelea se ridică însăși viața. Nu trebuie să uităm că fiecare făptură nu-i decât o verigă într-un lanț, o funie întinsă între ”bestie și supraom o funie peste un abis”.Adicătelea veriga aceea, sau funia aceea face legatura între animal, ca să nu zic maimuță și să-l plagiez pe Darwin, și supraom.
- Ori ai derapat într-o filosofie pe care nu prea cred că o înțelegi, ori, după cum se vede, mințile tale sunt rătăcite în abisul acela despre care vorbești. Ce-i pasă” verigii” sau ”funiei” tale de fericirea, rațiunea, virtutea , dreptatea sau mila mea? Totul este jalnică trecere într-o singurătate copleșitoare. Dincolo și dincoace de toate se întinde împărăția nimicului. Un nimic ce ne domină, ne anulează toate libertațile…Un nimic ce și-a instaurat supremația peste ”funia” aceea despre care filosofezi tu.
- Nu tu vorbești ci dezamăgirea din tine!Niciodată, nimeni nu este sub stăpânirea nimicului doar dacă acceptă sau dacă poartă în sufletul lui lumina Celui fără de început și fără de sfârșit!
- Cum adică, fără de sfârșit, când filosofia, pe care o postulezi concepe și vrea să demonstreze că acel Personaj fără limite a murit? Și-apoi, vorba aceea:”mort e cel murit!”
- N-ai înțeles nimic! Nu este mort, așa cum cuprinde înțelesul acestui cuvânt, ci pentru cei, care nu-L cunosc sau Îl sfidează, El nu există, pentru ei pare că a murit.Din acest motiv consideră că sunt într-o bulă de aer ce nu poate fi atacată, când de fapt ei sunt găurile negre ce generează haosul și anulează ființa. Și în aceste condiții se mai poate vorbi despre Supraom? Supraomul este o sumă de virtuți ce generează o lume ideală.
În timp ce vorbea cu atâta patos s-a abătut de la semnul urmelor ce trebuia urmat cu credință, așa că atenționarea sosește pe neașteptate, ca un bumerang:
- Ai grijă la urme! vine alertat în șuier ce chema la atenție, în timp ce umbrele din jur încercau să strivească puterea luminii ce se revărsa peste tot cu aceeași dăruire. Vocea șoptea tremurătoare și nici nu cred că aștepta vreun răspuns. Vorbea doar pentru sine. Răspunsul a venit însă de undeva din subconștientul ființei:
- Cu siguranță că toate urmele duc undeva. Sunt unii care calcă în urmele lăsate conștient sau inconștient de cei de dinaintea lor, sunt alții care nu găsesc urmele, ca în povestea aceea cu Hansel și Gretel iar alții, care nici cel puțin nu le caută ci vor să experimenteze ei înșiși totul.
- Dar timpul este prea condensat și trece prea repede pentru a putea pune mereu un nou început! Cred că dacă am urma drumul bun, am reuși să ne apropiem mai ușor și mai repede de lumină….
- Și Icar a vrut să ajungă în centrul luminii…
- Dar n-a ales calea cea bună! N-a trăit înlăuntrul său! Nu a căutat drumul acolo ci înafara lui, așa că aripile s-au topit iar el a devenit cenușă.
- Vorbești despre pasărea Pheonix?
- A, nu! Pasărea Phonix renaște din propria cenușă o dată la cinci sute de ani,în timp ce Icar, mort a fost și n-a mai reînviat…Icar este o poveste, iar pasărea Pheonix este o altă poveste.
- Nu mai înțeleg nimic! Dacă a dorit să ajungă la lumină, să o înțeleagă și să o cunoască, de ce i s-au frânt, mă rog, topit, aripile? Drumul acela era cel bun. Nu?A ales bine și totuși se pare că drumul a fost greșit!
- Este aici o relație nu tocmai fericită între voință și putere. Icar a avut voință dar nu a avut putere., El a vrut mult mai mult decât i-au permis puterile… și asta se întâmplă destul de des…Este aici o relație stranie:” vreau dar nu pot” sau” pot dar nu vreau!” Această relație definește etalonul pentru umanitatea pe care o vezi tu acolo, la capătul privirilor noastre.
Comentarii
15 comentarii pentru articolul „Etalonul lui Nietzsche”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Din comentariile voastre a ieșit o frumusețe Fiecare comentariu este un eseu cu argumente persuasive deoarece fundamentul lor este logic. Vă stimez și va mulțumesc!
adevarul e ca sintem multi in urma mea,
si ne am intalnit, cu totii, pe vremurile astea, habar n am de ce:)), in mine insumi.
ce-om cauta toti in mine…e un mister, creca:)), insa macar…nu ma plictisesc,
am tovarasi de joaca…si pe masura mea…si la o aruncatura de ochi :))
–
le port, acestora, dorintele neimplinite:),
nu prea pricep cum arata dorintele astea:)), insa se prea poate ca fix io sa fiu ala care le si implinesc:)), caz in care as implini dorinte despre care…nu am cunostinta:))
–
ar fi chiar ciudat ca implinirea dorintelor pe care le port…spre implinire sa fie ‘dorintele pe care altii sa si le doreasca’?
adică…de ce sa implinesc o dorinta dorita de…cei multi care misuna atemporar prin mine:))), cind as putea aduce lamuriri care privesc dorintele bune de dorit in lumea mare?:))), adica…sa limpezesc ochi care privesc spre dorintele bune de dorit si care impanzesc lumea, dupa care fiecare sa si doreasca ce-o vrea?:)))
–
iata ce a iesit din ‘comentariile voastre’:))
care ‘voastre’ habar n-aveam, mai devreme, ca imi vad doar propriile comentarii, insa dupa cum se vede creca m-am descurcat si cu ‘voastre, asta:))
…tre sa completez: duminica si lunea una sant si joia sant,
si cap..atul Curcubeului sant,
tot asa cum 3-6-9 una sant,
dupa cum si Sfanta Treime…Oul Absolut E!
Mulțumesc mult pentru comentarii!!! Să fiți fericiți, oameni buni!
‘A, nu! Pasărea Phonix renaște din propria cenușă o dată la cinci sute de ani,în timp ce Icar, mort a fost și n-a mai reînviat…Icar este o poveste, iar pasărea Pheonix este o altă poveste.’
–
a, nu! Sint superpozitiile aceleiasi povesti:)
pasarea Phoenix e sinonima cu Anotimpurile, de fapt s-ar putea suprapune peste Primavara, insa tot o poveste a Anotimpurilor este,
si ea nu se maniefsta o data la 500 de ani, ci chiar in fiecare an:), ba chiar si in fiecare saptamana, ba chiar si in fiecare zi, poate ca si in fiecare clipa…:)
Icar la un capat si Pasarea Phoenix la alta,
insa tot asa cum Lunea si Duminica una sant, si Icar si pasarea Phoenix tot una sant.
Icar este Dorinta, iar Pasarea Phoenix cea care…face tot ce se poate, in mod absolut!, pentru ca ea sa fie implinita:))
in exprimarea ta…unitara au aparut anomalii logice:)
‘Viața este frumoasă deoarece câţi oameni, atâtea reprezentări ale lumii.’
:)))
pai io cred ca e invers:)), in fiecare om se gaseste Omul, iar fiecare dintre lumile astea sint cale catre…o singura lume, mare cit Zero, care e Totul nu Nimicul, care e Totul SI Nimicul:))
pot, dar nu vreau…asa ceva nu exista. poti atunci cind nu vrei, caz in care nu spui…’nu vreau’, ca si ‘a nu voii’ e o dorinta:))
–
nu pot, dar vreau…asta e ceea ce misca lumea mare:), adica Dorinta.
unii, punind Dorinta sub control, pun lumea mare sub propriul sceptru:)
fiecare om e creatorul lumii sale, insa atunci cind fiecare om ajunge Om, lumea e doar una:)), …el insusi.
insa Omul a fost creat…la un moment dat, intr o zi a saptamanii, prin urmare nici om fara saptamana, nici saptamana fara om, asa ca Omul si Natura…una sant.
supraomul nu e omul…mai mult!, ci mai putin:))
prin urmare… va rog, io, modificati definitia supraomului astfel incat ea sa povestească despre…mai putin, nu despre mai mult:))
supraomul e omul care s-a golit de sine insusi, prin urmare toata…facerea care e necesara pentru a ajunge la supraom e…o golire, nu o umplere:))
–
Universul, cu omul lui cu tot e, pe linga faptul ca e un Intreg e o desavarsire.
nu mai e nimic de adaugat, prin urmare,
ci…de scazut:)))
Intelepciunea e Armonia.
deci Intelepciunea nu e ceva, ca e…ce rezulta din procesul de armonizare…a vointei omului cu vointa Cerului, a dorintei omului cu dorinta Cerului ( care e tot a omului:)) )
hotii se nasc hoti, iar conducatorii…conducatori. intelepciune e sa-i lasi pe ambii sa se manifeste:))), ca hotia s-a nascut cu…o treaba, tot asa cum si conducatorii s-au nascut cu o treaba.
atunci cind hotii au fost scosi de pe tabla de joc, definindu-se legea, si abilitatea de a te pazi de hoti a scazut…proportional :), de fapt…Prima Lege care s-a manifestat in Univers a fost si cea care a definit…universul care la final va fi cel caruia i se spune Anti:), daia Civilizatia, tesuta din legi peste legi, desavarsindu-se, va arata fix ca Universul intors pe dos si cu capul in jos:)), adica va fi chiar…Imperiul Artificialului.
atunci cind te ai departat de Legile Naturii,cuprinse in sinele Naturii, te ai departat de Natural si ai incepul calea, lunga cale catre Artificial.
asa si cunoastem spre ce se indreapta Civilizatia, cunoscandu-i apetitul pentru a genera legi noi, legi in general, care legi pun la indoiala legile scrijelite in chiar Mersul Universului.
–
oamenii nu se intreaba de ce s-au nascut hoti…cu talent:)), ei doar vor sa scape de hotul talentat:)))
cum sa vrei sa scapi, domne, de hotul talentat, ca el e…dar al Naturii:))
insa…cu masura cu care oamenii, azi, vor sa scape de hotii talentati, tot cu aia vor sa scape si de Intelepti, ca si pe unii si pe altii ii vad cu aceiais ochi!:)))
poti zambi in fata unui Intelept daca esti incapabil sa zambesti in fata unui hot…din nastere? io nu prea cred!:))
amandoi au fost daruiti cu aceleasi Brate!:)
‘se aleg scânteile de cenușă, binele de rău, adevărul de neadevăr’
–
pai…binele niciodata nu poate fi despartit de rau, ca daia e bine, ca daia e rau:)). cel care poate fi despartit de rau e chiar Binele, caz in care raul e chiar Raul.
–
prin urmare din postura celui care face bine, adica din postura celui care face rau, nu poti da verdicte, nu poti judeca, ca vei judeca…bine in masura in care esti in stare sa faci bine:)), si cum masura asta nu e plenara, ca ceea ce faci e bine, nu Bine, nici judecata ta nu face doua parale:))
–
de unde mai rezulta si ca adevarul nu prea poate fi despartit de neadevar, pentru ca referinta e relativa, ca nu despre Adevar e vorba, ci despre adevar, or exista tot atatea adevaruri pe cite referinte relative, deci exista tot atatea adevaruri…citi oameni, aceste adevaruri fiind referinta universurilor in care fiecare dintre acesti oameni se zbenguie:))
–
atunci cind vorbim despre Adevar, si minciuna devine o exprimare absoluta, sau, atunci cind vorbim despre Minciuna, vedem ca ea are o singira exprimare, o singira pozitie pe care sta, fix pe talerul… celălalt, care pune la indoiala Adevarul,
tocma daia Minciuna este Antiadevarul, fix la fel cum cel care l pune la indoiala pe Hristos este Antihrist.
mai simplu: din minciuna in minciuna ajungem chiar la Antiadevar, iar Antiadevarul e tot atat de lesne de despartit de Adevar, pe cit de lesne de despartit e Mintea…de Inima:))
–
Minciuna e Mintea, iar Adevarul e Inima.
insa pentru ca Mintea…se regaseste in in Bratele Inimii,
…Ultima Esenta, adica Prima, este chiar Mintea:))
toate de la Minte Purced:)))
Mintea este chiar Tatal, iar ‘superpozitiile Mintii’…ultimul nivel al filozofatului:)))
–
prin urmare si ‘intotdeauna’ se exprima prin superpozitii, caz in care vorbim despre
Nemurire
si
Vesnicie
–
in timp ce una dureaza…’tot Timpul’, ailalta presupune chiar lipsa manifestarii Timpului:))
–
intunericul e…lipsa luminii atata vreme cit intunericul nu e Intunericul. ca daca e, Intunericul e…cealalta lumina:)).
daca inchizi ochii…mai vezi ceva?:)) io da!, creca si tu:))
–
daca ai sta in mijlocul soarelui…ai fi in intuneric:)),
lumina apare odata cu…Oglinda, odata cu…’celalalt Ou, cu Oul din Oglinda:)), deci apare atunci cind…deschizi ochii:))
insa imparatia lui Dumnezeu este in noi, asa ca…iata cealalta lumina.
in general e mai simplu sa pricepi lumea daca o intorci pe dos…a priori:)
prin urmare…vorbim despre lumina, insa ea e chiar ‘intunericul’, si vorbim despre intuneric, insa el e chiar ‘lumina’.
–
tot asa cum vorbim despre caldura, insa cea care ne incalzeste cu adevarat e abia caldura sufleteasca…
Silogism!