Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Eternul spectacol al suirii și prăbușirii politicienilor

Groapa lui Eugen Barbu – s-a mai spus – e romanul unui spectacol. Întîmplările mari și mici ale Cuțaridei curg, îmbătrînindu-le, prin privirile lui Grigore:

„Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunți și petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră sub ochii săi bătrîni, își aducea aminte de un foc ce mistuise casele, de niște întîmplări de care mai rîdea și acum, că așa e viața, ca o panoramă…”

Ceva asemănător am putea spune și despre Arghezi din anii imediat postbelici. Reluîndu-și o îndeletnicire întreruptă de supărarea nemțească, marele scriitor se angajează în publicistică. O asemenea întreprindere o practicau și mulți alți condeieri. Gazetele de Stînga, răsărite și răspîndite precum hribii după ploaie, aruncau pe piață convoaie de iscălituri mai noi sau mai vechi. Spre deosebire de toți autorii prozelor de-o zi, inclusiv Sadoveanu și Călinescu, Arghezi avea în spate cincizeci de ani de scris la gazete. Ca publicist, el debutase la 25 iulie 1896, în „Liga Ortodoxă”, cu tableta „Din ziua de azi”. De atunci scrisese întruna. Ciocul peniței lui prinsese sute de evenimente. Privirea sa îmbătrînise de cîte văzuse. Printre acestea, se remarcau măririle și decăderile trufașilor zilei. Arghezi îi surprinsese pe mulți politicieni români urcînd și coborînd pe scara fălirii. Îl văzuse pe Carol al II-lea în plină dictatură și, mai apoi, în plină derută. Îl văzuse pe Antonescu mîndrindu-se cu autotitlul de Conducător. Îl văzuse însă și închis în seif, ca o damigeană de vin, pitită acolo să n-o observe și să ți-o bea musafirii cu chef.

Deloc surprinzător, în aceste condiții, încăpățînarea unei teme de a reveni sistematic în tabletele sale din „Adevărul”: eternul spectacol al suirii și prăbușirii politicienilor. Roata istoriei e nemiloasă. Aparținînd vieții, ea te suie și te coboară. Din nefericire, observă mîhnit Arghezi în tableta „Peste zece ani” din „Adevărul”, 15 februarie 1947, politicienii n-au fost înzestrați de Dumnezeu cu dramatica, dar lucida, conștiință a vremelniciei:

„E de ajuns ca insul să ajungă guvern și regim că nu mai ține socoteală de nimeni și de nimic. Venise cu niște cucuie și ele s-au făcut repede coarne.”

Purtător de cuvînt al omului simplu, pe Arghezi îl scoate din sărite trufia nătîngă a celui ajuns sus. „Piacere per piacere”, tabletă inclusă de scriitor în volumul Bilete de papagal, apărut la Casa Școalelor în 1946, denunță răsfățul prostesc al celui cocoțat din întîmplare în vîrful grămezii:

„Omul suferă de două serii de maladii, una politică și una medicală dar amîndouă se tratează la fel, cu iluzii și cu iluzia la modă; cea mai rea din toate fiind tot politică. Se schimbă totul, vorba, gestul, vocabularul, călcătura, pînă și fizionomia. Ați văzut cum se uită un camarad care apucă să fie ministru măcar trei zile, cînd, pe seară, interesele superioare l-au debarcat brusc în toiul transformării lui în supraom?”

Mai grav, infailibilul își compune o ipostază și față de condeier. Dacă nu-l alinți cu penița, se supără rău de tot:

„Rîia infailibilității trecînd de la ministru la ușier și de la partide la partizani, ne-am pomenit cu mii de oameni care se scarpină de o mîncărime superioară, unde nici nu te gîndeai. Dacă notezi că nu e frumos să se frece în public și în văzul tuturor, de o eczemă a orgoliului situată delicat, ei se supără foc. Să nu le pui la îndoială perfecțiunea, impecabilitatea, să-i socoți drept niște enormități ireproșabile. Să nu le vorbești nici despre cap, organul cel mai admirabil, de care dispune un animal politic. Să nu-i îndemni să-și cioplească cel puțin nițel buturuga, dacă nu pot să o ducă pînă la lustru. Să nu-i atingi, ca pe fetele mari, nici cu o floare de stil”.

După o viață de om, Arghezi nu poate să nu remarce iarmarocul umflării și dezumflării gogoașei politice. Prăpastia dintre trufașul de ieri și șobolanul murat de azi e surprinsă cu un ochi necruțător în tableta De ce se teme toată lumea” („Adevărul”, 1 noiembrie 1947):

„Într-un ceas rău, care a fost sigur, în euforie, că nu va suna niciodată, serenissimul parvenit, apărut și dispărut instantaneu, prin fulgerarea cristalului, din fuga limuzinei, cade odată, pac! O indiscreție fatală, o adversitate, o concurență. Magistratul îi ia interogatoriul. Cîți ani și ce profesie are, cine au fost taică-său, mumă-sa ținuți, cu slugile, la bucătărie, în opinci și cu traistă. Cum și-a edificat proprietățile, din ce fonduri deturnate și șperțuri voluminoase sau din ce leafă, luată pe 100 de ani înainte și depusă la o Bancă federală.

Clientul Justiției dă din colț în colț. Principiile, dogmele și corectitudinea exemplară a unei cariere, care nu lasă chitanță și se aprovizionează printr-un terț surdo-mut, s-au evaporat. Ah! cîtu-i de modest! Ce dulce surîde și cît s-a schimbat de-aʼndaratelea, acum! A redevenit golan, ca pe vremea zarzavagiului neplătit și a lăptarului sceptic, care înmulțea cu tibișirul de sute de ori pe zero în pervazul ușii. Și-i sta mai bine golan”.

Ferocele adevăr al roții care te suie și te coboară nu-i înțeles însă de politicieni. Nimeni nu învață din destinul celor dinainte. Fiecare interpretează același rol într-un spectacol ieftin, de turneu teatral în provincie. Se umflă de cum s-a văzut cocoțat. Se scofîlcește cînd se trezește dat de pămînt. Nu întîmplător tableta dedicată acestei amare meditații, tipărită în „Adevărul” din 29 octombrie 1946, poartă titlul „Pilda nu folosește”:

„E o vorbă adevărată, că nimeni nu învață nimic din trecut.
Îndată ce o împrejurare face dintr-un individ de toate zilele un personaj și-l pune cu o treaptă mai sus, îndată ce o caricatură se înavuțește, îndată ce un club de aventurieri pune mîna pe o putere, nu-l mai cunoști.
Ei capătă un sentiment de supraoameni și se aliază cu eternitatea. Se cred inamovibili și veșnici.”

De prisos să afirm că meditația argheziană despre vremelnicia puterii e valabilă și azi. Cum e de prisos să adaug, nu fără melancolie, că lectura acestor rînduri argheziene nu le folosește deloc negustorilor politici de azi. Ajunși Guvern și Regim, vorba marelui scriitor, ei nu mai țin socoteală de nimeni și de nimic.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Eternul spectacol al suirii și prăbușirii politicienilor”

  • „Negustori politici” . O definitie ptr toata clasa (scuze…sleahta) politica de astazi . Dezolant este faptul ca au fost alesi de catre noi ! Sau de catre altii …?

  • III
    Iasi , Zona militara germana .
    D
    Faptele II
    Generalul Leoveanu, directorul general al Poliţiei, (..) raport, (…) evreii duşi la Chestură au fost triaţi de „4 ofiţeri de poliţie sub conducerea căpitanului de jandarmi David Constantin (comandantul Campaniei a 14a poliţie) având ca bază şi fisele de suspecţi ale biroului siguranţei Chesturii” [356]
    Pentru o triere este însă nevoie de un criteriu. Acesta nu poate fi decât simpatia pentru comunism şi sovietici, diverse atitudini să nu uităm că în timpul retragerii din Basarabia numeroşi evrei din Iaşi sau manifestat pe faţă în favoarea Uniunii Sovietice precum şi eventualele rezultate practice ale percheziţiilor: material de propagandă comunistă, portrete ale lui Stalin, steaguri roşii, poate şi arme. [357]

    S-a petrecut apoi un alt fapt semnificativ: în urma trierii, o parte din evreii aduşi la Chestură au fost eliberaţi şi li sau dat documente (un fel de chitanţă) că au fost verificaţi şi nu se fac vinovaţi de vreun delict (…)
    Germanii, văzând că evreii aduşi de ei şi de patrule sunt puşi în libertate, s-au înfuriat şi au început să aducă din nou cât mai multi din întreg oraşul, exprimânduse că poliţia este jidănită, au instituit o echipă a lor din formaţiunea Todt, la poarta Chesturii care percheziţiona şi maltrata grav, cu ciomegele şi îi împuşca”. [358]
    Autorităţile româneşti au găsit curtea Chesturii ocupată de soldaţi nemţi. Dar deşi aveau la dispoziţie două plutoane de jandarmi, nu au încercat să reintre în drepturi. Dacă ar fi încercat, izbuteau incontestabil. [359] [[ se confirm inca o data faptul ca institutii ale autoritatii romanesti erau subordonate structurilor germane ]]

  • oamenii au pe de-o parte dorinte, iar pe de alta si un potential de a le implini.
    in general dorintele depasesc potentialul.

    Guvernul si Regimul devin catalizatori, iar cei ajunsi Guvern si Regim, catalizati.
    astfel, potentialul care le lipsea pina mai ieri, se manifesta, brusc!
    motiv pentru care acestia…se umfla, tot brusc, umflatul asta fiind nu masura propriului potential, ci chiar masura lipsei de potential.

    daia se si zice: da-i puterea celui care n-o vrea, celui care n-o doreste, pentru ca in cazul acestuia Guvernul si Regimul nu-i pot deveni catalizator al propriilor dorinte.
    insa, dupa cum tot vedem, la putere ajung cei care-si doresc puterea, daia sistemul politic e lipsit din nastere de intelepciune, iar cei care se indeletnicesc cu organizarea lui pot fi cel mult intelepti piriti.

    sistemul politic catalizeaza neputinte, nu virtuti, catalizand ajungerea pe tron a neputinciosilor, nu a virtuosilor, daia spectacolul despre care vorbiti pare a fi…etern, pentru ca neputintele au tendinta sa se intinda pina la Infinit!

    • potentialul alocat implinirii dorintelor e invers proportional cu capacitatea de a-ti genera dorinte.
      cu cit dorintele tale sint mai capabile, cu atat potentialul de a implini dorinte e mai mic, pentru ca intotdeauna el va fi secat de capacitatea vorace a dorintelor deja dorite.

      celor care conduc li se cere sa implineasca dorintele poporului. asa scrie, in teorie, in fisa postului. pentru ca cei care conduc,…asesea arata ca un pom de iarna plin ochi cu dorinte proprii, potentialul lor disponibil pentru a le implini alesilor dorintele e firav spre inexistent,…adesea.
      prin urmare abia cei care au dorinte imputinate, care si-au imputinat dorintele, pot fi banuiti ca au disponibil potential necesar implinirii dorintelor…celor care l-au ales.

      deci la conducere tre sa ajunga cei care…nu prea au dorinte proprii:)))), deci nici paia de a ajunge la putere:))). adica…e putin cap pe contrasens si cu capul in jos decat se intampla acum, nu numai paici, ci si in lumea mare:)

  • Genial Tudor Arghezi.
    Epigrama din Satyricon (2006) de Iconita Octavia Micu.
    SENATORUL
    Un senator,ales dupa ureche,
    Se da fudul in medii nepereche,
    Ca,vorba aia,pana nu-i fudul,
    Nici prostul nu e prost destul.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog