Europa, condusă cu roboțeii „corectitudinii”

În 2019, administrația Donald Trump

… a cerut public de două ori (în februarie și august) statelor din Uniunea Europeană să își recupereze din închisorile din Siria, cetățenii înrolați în milițiile Stat Islamic (aka Daesh), așa-numiții „Foreign Fighters” (Luptători Străini- n.n.). Cei care „contează” în Uniunea Europeană au ignorat ambele cereri, pentru că roboțeii „political correctness” din vestul Europei, începând cu Emmanuel Macron (Franța), Angela Merkel (Germania) și continuând eventual prin Stefan Löfvén (Suedia), Mark Rutte (Olanda) sau Pedro Sanchez (Spania) au aroganțe și nu discută cu „naționaliști” americani nici măcar în situații în care securitatea Europei ar fi pusă în pericol.

Prin urmare, Statele Unite

… au anunțat în octombrie retragerea trupelor americane din Siria și predarea prizonierilor europeni afiliați Daesh către Turcia: astfel, cel mai periculos grup terorist islamist din lume era predat în custodia regimului autoritar de la Istanbul, cu tendințe vădit islamiste, iar Uniunea Europeană se pregătea să facă față unui alt „bun” motiv de șantaj din partea președintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan – cel care reamintește periodic Bruxelles-ului că îi va „trimite” câteva milioane de refugiați sirieni cantonați pe teritoriul Turciei. Mai precis, pe viitor, Erdoğan va putea arăta Uniunii Europene nu doar spre taberele cu refugiați, dar și spre unitățile de teroriști Daesh – „Luptători Străini” deținuți în Anatolia. Se confirma, așadar, încă o dată că Uniunea Europeană nu este condusă cu politicieni, ci cu activiști ai alienării „political correctness” („corectitudine politică” – n.n.), care se pricep la conferințe de culise, la dineuri și eventual (cazul francezului Macron) la farduri și rimel: ultimul pe listă, roboțelul „multilateralist” Klaus Iohannis, din România, încă este în „perfecționare” și nu discută cu Donald Trump decât dacă i se oferă șepci.

Prin lipsa de reacție în cazul propriilor cetățeni

… care se alăturaseră după 2014 Califatului din Siria-Irak și grupurilor jihadiste, liderii de la Bruxelles arătau o dată mai mult dezinteresul lor plictisit pentru siguranța Europei: oameni ca Macron sau Merkel ignoraseră solicitările lui Trump de a-și oprelua cetățenii, vădit fiindcă își puseseră orgoliile mai presus de securitatea cetățeanului european de pe stradă. Nici Merkel, nici Macron nu ar putea să explice decent în țările lor de ce s-a dezvoltat atât de puternic jihadismul islamic pe sistemul de „political correctness” și, mai ales, cum este sprijinit acest fenomen al radicalizării prin migrația ilegală dinspre state cu islamism ale Africii și Asiei spre UE. Oameni ca Merkel, Macron, Rutte sau Lotven rostuiesc siguranța europeanului din vorbe, iar dacă ar fi să răspundă într-o instanță de magistrați pentru victimele atacurilor teroriste, ar avea la îndemână judecătorii „political correctness”, „perfecționați” prin entități sorosiste, dar ar avea și sprijinul Uniunii Europene, o formă fără fond care pe mandatul sinistrei echipe Jean Claude Juncker (CE)- Frans Timmermans (CE) – Federica Mogherini (CE) – Antonio Tajani (PE), a fost redusă la câțiva decidenți.

Cine sunt „Luptătorii Străini”

„Luptătorii Străini” (Foreign Fighters) sunt cetățeni străini (inclusiv ai statelor UE) care au călătorit după 2014, anul inaugurării califatului Stat Islamic, spre Siria pentru a se alătura unor grupuri islamiste locale. În 2014, Direcția anti-Teroristă DIICOT îi denumea în Rapoartele sale, eronat și grotesc, „Forint Fighters” (sau „Luptătorii Forint”, unde forintul este moneda națională a Ungariei), pentru ca în 2016, pe vremea sinistrului serv comunist Augustin Lazăr, de la penitenciarul politic Aiud, să lovească din nou și să-i redenumească „Foreigh Fighters” (sic!). Punând întreaga Europă în pericol, țări spălate vârtos pe creierul actului de guvernare cu „political correctness” așa cum este Suedia, își anunța de timpuriu intenția de iertare totală a sutelor de cetățeni care au luptat de partea IS și au revenit în Europa. Alte state, precum Franța sau Marea Britanie, au procedat la trimiterea în judecată sau, în unele cazuri, retragerea cetățeniei pentru proprii Luptători Străini.

Bucureștiul a păstrat o tăcere prudentă în domeniu

… fiindcă recunoașterea existenței „Luptătorilor Străini” sau a cetățenilor români care i-au sprijinit pe cei înrolați în Siria sau Irak ar fi creat un „disconfort” politic: cu raportări la numeroasele și stufoasele agenții de securitate și anti-terorism din birocrația UE, cu un SRI care „dejoacă” atentate teroriste pe care Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ)-DIICOT nu le mai raportează la UE (spre unitatea Eurojust) fiindcă (în mod ridicol) sunt luate în considerație doar acele atacuri „care afectează două sau mai multe state”, dar și cu slabele resurse alocate: era vorba de numărul infim de procurori afectați anti-terorismului la Unitatea Centrală DIICOT, ca să nu se mai menționeze zilele când „procurorii-activiști” sunt plecați la „perfecționări” la Academia SRI, sau acasă fiindcă au de organizat „proteste” a doua zi: pe scări, la Trebonal.

Contra-exemplul suedez

În martie 2019, premierul suedez Stefan Löfven, chema la o aflare în treabă stufoasă numită „crearea unui tribunal internațional care să judece membrii grupului sunnit terorist Stat Islamic” (IS). Löfven, unul dintre roboțeii politici europeni asamblați în garajele sorosiste, voia încă un tribunal fiindcă la nivelul anului 2019, țara sa nu avea încă o legislație pentru punerea sub acuzare a cetățenilor suedezi înrolați în milițiile IS – majoritatea sosiți ca refugiați de o generație, din state cu islamism ale Africii și Asiei. Între 2012 și 2017, cel puțin 300 de suedezi călătoriseră spre Siria și Irak pentru a se alătura grupului radical islamist și Califatului inaugurat în deșert. Ținută în prizonierat de toxina „corectitudinii politice”, Suedia devenea un pericol pentru întreaga Uniune Europeană, după ce islamiștii săi radicali au început să revină acasă dinspre Califat fără nicio problemă, în timp ce țări ca Marea Britanie procedaseră la deposedarea de cetățenie, refuzul accesului în țară sau, după caz, arestarea și trimiterea în judecată a britanicilor radicalizați. Evident, nu a existat un Frans Timmermans de la Comisia Europeană care să emită „îngrijorări” și să impună un mecanism de control pentru Justiția Suediei pe astfel de lipsuri majore care, dată fiind libertatea de circulație din interiorul UE, propagau un risc terorist pentru întregul continent.