Maestrului Ion Cristoiu îi este recunoscută activitatea de o viață, întâietatea ca istoric, scriitor, gazetar, întemeietor de presă cu adevărat independentă. Cu toate acestea, în mod absolut inexplicabil, personalității domniei sale nu îi este percepută latura cea mai importantă- firescul aproape adolescentin, însoțit dintotdeauna de o nedisimulată sinceritate. Altfel spus, mulți văd figura sau au impresia că o sesizează, dar nu zăresc omul.
Se uită la el, îi toacă mărunt anii de început, studiul intens, munca susținută, tinerețea, maturitatea, succesele, nedreptățile suportate cu fruntea sus, îl ironizează în fel și chip, comentând stupid și fără haz fotografii de genul „Ion Cristoiu înainte și după cura de slăbire” sau „Ion Cristoiu care făcea și dregea”, dar niciodată, sau aproape niciodată, neizbutind, nedorind, să facă un portret în timp real al istoricului clipei Ion Cristoiu.
Să parcurgem o zi împreună cu Maestrul și să vedem cât de „dăunătoare” este prezența domniei sale în ochii celor care habar nu au cine este și care sunt principiile care îi călăuzesc spiritul și pașii.
În primul rând, suntem îndemnați să mergem pe jos, să facem câte o plimbare, mai ales dacă avem de îndeplinit o muncă sedentară.
Suntem încurajați să nu ne îmbuibăm; să fim cumpătați la nunți, botezuri, cumetrii și mari sărbători; să ascultăm cu drag muzichia despre Bizanț a lui Mircea Baniciu, să ne înțelegem cu animalele de pe lângă casă, împărțind cu ele micul dejun, să nu uităm că în spatele nostru istoria a pus un zid imaginar, un veșnic avertisment, în amintirea iernii pripelilor fatale.
Suntem sfătuiți să fim activi și studioși, chiar dacă, de mult, am trecut de vârsta examenelor.
Suntem îndrumați să recitim pagini fascinante din literatura română și universală.
Suntem aduși de mână, așa ca în copilărie, în fața unei ferestre pe o stradă a unui cunoscut orășel de munte, regal pe vremuri, unde o pisică dintr-o poveste uitată ne arată prin semne că prea mulți regi pleacă, prea puțini rămân și că niciodată nici George Enescu, nici Ciprian Porumbescu nu ar fi cântat la vioară în fața unui auditoriu așezat cu spatele la interpret.
Toate aceste întâmplări recente sunt spuse de istoricul clipei cu uimire-mâhnire, cu sinceritate și binevenit haz de necaz, oferite ca știri ale serii, împreună cu un buchețel de păpădii.
Maestrul Ion Cristoiu ne oferă simbolic păpădiile unei primăveri calendaristic libere.
Dar, văzută mai de aproape, primăvara lui 2021 zâmbește doar cu privirea, surâsul chipului ei fiind ascuns sub mască.
Ion Cristoiu braț la braț cu o Primăvară mascată? Nu. Are oroare de frumusețea falsă, de răstălmăciri și de adevărurile ascunse. Un anotimp atât de frumos cum este cel al reînnoirii naturii îi amintește mereu Găgeștiul copilăriei, cu dealurile și poienile înveselite și îmbogățite de un fel de soare multiplicat în bănuții păpădiilor.
Când timpul lor trece, păpădiile devin un soi de fluturi și puful lor zboară în toate direcțiile cerului și pământului ducând vestea aproprierii verii.
Așadar, omul pe care nu îl cunoaște prea bine lumea României libere de azi „îndrăznește” să ofere un buchet eveniment celor care, ocupați zi de zi cu vânarea de vânt, uită că înainte să se transforme în puf păpădiile sunt totuși flori.
Cum ar putea oare o păpădie să-și îndeplinească menirea dacă ar purta mască?
Sau dacă ar fi cosită înainte de vreme? Sau dacă asupra ei s-ar arunca pulberi otrăvite?
Emblema celebrului dicționar Larousse – o femeie suflând puful unei păpădii însoțită de deviza „Je sème à tout vent”, are, acum în timp de pandemie, o terifiantă semnificație.
Uneori, trebuie să fim foarte atenți la ceea ce unii chiar vor să răspândească „à tout vent”…
Papadia Eveniment 🙂
–
un ‘puf de papadie ‘s-a armonizat cu altul.
si mai apoi alte seminte ‘si-au regasit Radacina.
–
rauri si alte raiuri, intorcandu-se la origini,
armonizandu-se cu Esenta,
au recompus papadia.
–
acest spatiu este o papadie renascuta,
un soare,
o floare
🙂
–
draga Sabina,
tu ce esti,
o floare
sau un soare?!
🙂 🙂 🙂
io de cite ori te vad o floare,mi e drag soarele ce esti,
iar de cite ori de vad un soare, ma ameteste parfumul florii ce esti!:)))
🙂