Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

Evocând un om, o personalitate, un destin: profesorul Ion Traian Ștefănescu

Se împlinește, azi, 13 martie, un an de la stingerea din viață a profesorului universitar Ion Traian Ștefănescu, eminentă personalitate a lumii justiției și a mediului științific. Prezență marcantă în viața politică a României în perioada 1965-1989, în sensul că Traian Ștefănescu a marcat un reper prin acel anume fel de a-și asuma atribuțiile politice și administrative conferite, prin atitudinea sa care venea în mod constant în contrast cu acel conformism, depersonalizat și depersonalizant, care constituia, mai ales în ultimii ani ai regimului politic instaurat de cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu, normă unică de gândire și de acțiune. De aici și împrejurarea că eminentul jurist, ale cărui contribuții esențiale în știința dreptului muncii se bucură de o largă recunoaștere și de un solid prestigiu în rândul specialiștilor, a fost unui dintre cei în cazul cărora tehnica „rotației cadrelor’’ i s-a aplicat cu crâncenă consecvență, fiind ținut, în mod sistematic și deliberat, cât mai departe de eșaloanele-cheie ale actului decizional.

Fapt care nu i-a împiedicat pe agit-propagandiștii puritanismului politico-ideologic post-decembrist să în taxeze în fel și chip, rușinos se mulți dintre aceștia făcându-se a uita mult prea repede – de fapt, voind să ne facă pe noi, cei care i-am cunoscut și știm ce le poate pielea – să acceptăm fără să crâcnim alegațiile lor otrăvite și mincinoase pe care voiau să le impună ca adevăruri unice și anatacabile în urma simulacrului numit „procesul comunismului’’. Însăilare mincinoasă printre ai cărei încropitori s-au numărat notorii abonați și profitori ai regimului” inclusive cei care, până la marea răscruce din Decembrie 1989, căutau să se afle în grațiile lui Ion Traian Ștefănescu. Au căutat dar nu au și reușit, de unde se trage umoarea neagră cu care s-au năpăstuit asupra-i atunci când un cineva, el însuși răspopit sadea, le pus în mâna creionul și ștampila ca să rescrie odiosul model unic ai istoriei din perioada 1944 – 1989.

Cum a răspuns Ion Traian Ștefănescu, savantul, profesorul, omul de o exemplară vocație și conștiință a cetății, acestor mizerii, se cunoaște foarte bine. Mâhnit și demn, s-a retras la uneltele sale, adică a scris lucrări de referință în disciplina dreptului muncii și a educat, cu înțelepciune și cu o exemplară capacitate profesională și morală, noi și noi generații de tineri specialist pentru lumea justiției. În ceea ce privește modul în care Ion Traian Ștefănescu și-a înțeles și și-a pus în act atribuțiile și competențele ce îi reveneau pe eșicherul politic, fără doar și poate că răspunsul cei mai sincer și solid argumentat l-a dat tot el în cartea sa „Întâlniri cu Nicolae Ceaușescu’’, apărută anul trecut, cu remarcabilul concurs al lui Ion Cristoiu. Carte în care autorul relatează o amplă serie de întâlniri edificatoare pe care le-a avut, de-a lungul anilor, în diverse împrejurări cu binomul cheie al statului monopartid.

Fapt demn de remarcat și de reținut, Ion Traian Ștefănescu face asta nu pentru a poza în dizident – din categoria celor pe care, deși erau convinși că. speriată de curajul lor demolator, Securitatea îl căuta, dar, de fapt, nu îi căuta nimeni – și nici din intenția de a se prezenta pe sine ca un vizionar a cărui forță anticipativă putea să dea un curs nemaiîntâlnit societății românești și, poate, chiar, ordinii intergalactice. Atrăgându-și, bineînțeles, spaimele și resentimentele cuplului atotputernic. Nu, intenția mărturisită și asumată a confesiunilor lui Ion Traian Ștefănescu, este cu totul alta: „Resimt ca o datorie morală să fac public, să relatez cât se poate de obiectiv ceea ce am trăit, înainte de ‘89, numeroasele mele întâlniri cu Nicolae și Elena Ceaușescu, cu speranța că sunt de folos într-o anumită măsură, pentru cei ce vor veni de mâine”.

Acesta ar fi, cred, numai câteva dintre motivele pentru care, acum, la acest moment comemorativ, am dorit să aduc un modest omagiu Omului, Savantului și Profesorului Ion Traian Ștefănescu. Gest la care adaug faptul că aparțin acelui grup de entuziaști și cam nonconformist student pe care, în acea perioadă de relative de reală deschidere ideologică și culturală din cea de a doua jumătate a anilor ‘6o, Ion Traian Ștefănescu, în calitate de Președinte al Uniunii Studenților Comuniști, i-a ajutat să editeze primele reviste studențești de institute și să organizeze colocviile naționale studențești, adevărate laboratoare și forumuri ale voioasei, liberei cugetări. Acțiune de pionierat în care, împreună cu prietenul și Ion Cristoiu, colegul meu de generație, precum și cu alți entuziaști, am deprins bunul obicei de a gândi și a acționa mai departe de canoanele și standardele procustiene ale gândirii unice ale unui sistem politic (declarant sau numai voalat) al unui partid, el însuși, unic.

Întâmplarea, de fapt nu numai întâmplarea, a făcut ca după decembrie 1989, să am dese întâlniri și substanțiale discuții cu profesorul Ion Traian Ștefănescu, despre care, aș vrea să vă povestesc poate cât mai curând cu putință. Până atunci, evoc o adevărată lecție pe care acest eminent dascăl și împătimit al științei dreptului a oferit-o, în decembrie 2019, în Discursul rostit la Gala Premiilor Uniunii Juriștilor. Prilej cu care, referindu-se la condițiile necesare pentru o eficientă viață socială în România Europeană, profesorul Ion Traian Ștefănescu le-a enumerate, în ordine: a) o legislație clară; b)instituții statale puternice;  c) o justiție independentă în mod real. Cerințe care, accentua profesorul Ion Traian Ștefănescu implică și acest atribut categoric: „Politică nu se poate face fără sa ai un anumit nivel de cultură generală. Fără așa ceva (politica n.n.) nu poate fi eficientă”.

Rostea aceste cuvinte, profesorul și juristul de excepție Ion Traian Ștefănescu, pe 19 decembrie 2019. Pentru numai trei luni, el părăsea, dureros de repede această lume. O părăsea este doar un fel de a spune. Fiindcă Ion Traian Ștefănescu, Omul, Cărturarul, Profesorul și Promotorul Justiției și al Dreptății speciale este și ne rămâne un adevărat Contemporan!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Evocând un om, o personalitate, un destin: profesorul Ion Traian Ștefănescu”

  • Întrucât dl Tudor Bucur nu face decât să colporteze zvonuri manipulatoare și neverificate din acele zile dramatice, consider definitiv încheiată orice discuție cu domnia sa. Autismul politico-ideologic este, din păcate, iremediabil. domnia sa