Un film fără nume, un scenariu atipic, precum aceste vremuri, un regizor consacrat, doi actori celebri care devin producători-asta înseamnă ultima producție cinematografică semnată de Cristi Puiu.
„Este un film care se va face cu materialul clientului”, anunța regizorul în luna mai.
În 7 august, invitat la „Interviurile lui Cristoiu”, la Aleph News, Cristi Puiu a dat detalii despre acest film, acest concept inedit: „Dragoș Bucur și Dorian Boguță au o școală de actorie și mi-au propus un atelier. Povestea a început în mai. Și am zis că dacă facem lucrurile astea, haideți să facem nu doar o serie de cursuri despre arta actorului, să facem și un film. Dar cum să facem film fără bani? Și-atunci am imaginat o taxă, banii să se ducă în film și dacă filmul va fi vândut, un procent să fie redistribuit. Cam ca la o societate pe acțiuni. Ideea era ca fiecare dintre cei care participă la acest atelier să aibă o parte importantă în film și nu se putea face altfel decât imaginând un film compus din alte filme. Așa s-a născut acest film fără nume. O să-i găsim numele. Mai avem încă unul de filmat. Sunt 8 filme, cam de 30-40 minute fiecare. Ideea era să plecăm de la zero. Nu există scenariu, nu există nimic și hai să vedem cine are povești din pandemie. Și fiecare să-și spună poveștile din pandemia asta. Pandemia 2020. Sunt 9 actori neprofesioniști și 6 profesioniști. 15 în total, din care, în final, au rămas 14. Am vorbit despre toate poveștile din pandemie, câte am trăit, și le-am întors pe toate părțile. Că era vorba despre ceea ce se întâmpla în interiorul familiei, că era vorba despre ceea ce se întâmpla nu știu cărei rude. Am circulat și recirculat fel de fel de povești până când am stabilit asupra unora și fiecare echipă pe care am format-o trebuia să dezvolte povestea și să-și imagineze din poziția de actor propriile replici din niște povești de care cumva erau legați, direct sau indirect.
Poveștile din pandemie sunt transformate în ficțiuni. Scenariile sunt scrise de toți cei care au participat, scenarii pe care eu apoi le-am supervizat. Decorul e în fel de fel de locații. Fiecare poveste se petrece într-un alt decor. Spre exemplu, una dintre povești am filmat-o la noi acasă pentru că este o poveste care se petrece cumva la noi acasă. Trei zile de filmare pentru fiecare film. Eu am participat cu fel de fel de sugestii la fiecare. Povestea asta, pe care am filmat-o la mine acasă, este o poveste tulburătoare, pe care am trăit-o de la distanță pentru că o prietenă foarte apropiată a născut în pandemie. A fost un moment de criză și un moment de sperietură pentru noi, cei care asistam de la distanță neputincioși. Mai ales pentru soțul ei”.
Până când filmul va ajunge în cinematografe, vă oferim o serie de fotografii făcute în timpul filmărilor.