Exclusiv cristoiuTv. România ar trebui să fie mai neutră în disputa dintre marile puteri

În 16 noiembrie, invitatul lui Ion Cristoiu, la cristoiuTv, a fost academicianul Răzvan Theodorescu. A fost o emisiune eveniment, realizatorul și invitatul au făcut incursiuni în istorie, dar și au discutat și despre prezent. Reputatul profesor și-a amintit, fără resentimente, de anii în care a fost prigonit, în ’59 a fost dat afară din universitate. Redăm mai jos fragmente din acest interviu.

Ion Cristoiu: Ați prins Înghețul după contrarevoluția din Ungaria.
Răzvan Theodorescu: Exact. Și după retragere mi s-a explicat, la un moment dat, cineva mi-a explicat – cineva care în vremea aceea fusese în primele rînduri ale partidului – care mi-a explicat că după retragerea trupelor sovietice a trebuit partidul să strîngă șurubul. Și-atunci șurubul strîns a însemnat judecarea profesorilor mei, care erau niște profesori eminenți: Erza, Pippidi și Nestor, judecarea lui Mihai Andrecu, la Conservator, judecarea Miliției Petrașcu, judecarea lui Marius Nasta. A fost un moment teribil pe care l-am prins din plin. Am mers muncitor betonier, fierar-betonist, și dosarul meu de-abia după trei ani a fost văzut de președintele studenților comuniști din România, care se numea Ion Iliescu. Nu-l cunoșteam și nu mă cunoștea și grație, totuși, inteligenței acestui om, am putut să revin în facultate. E motivul pentru care, o spun de la bun început, și pentru cei de la Wikipedia și pentru alții, dincolo de bine și de rău, eu sînt și rămîn un apropiat al lui Ion Iliescu.

Ion Cristoiu: În istoria României, au existat alianțe cu Franța, cu Germania, ei zic cu Rusia, prin Uniunea Sovietică, mă rog, după ’90 sîntem cu… Spuneți-mi, putem defini perioada comunistă ca o relație cu un partener strategic?
Răzvan Theodorescu: Da. Sigur că da. Partenerul strategic a fost Uniunea Sovietică, în acea vreme. Și așa erau vremurile începînd din octombrie ’44, de la faimoasa hârtiuță a lui Churchill. Parteneriatul acesta a fost omologat și de marile puteri. Așa cum pentru Grecia a rămas parteneriartul cu Occidentul, așa pentru România și Bulgaria a rămas parteneriatul cu marea Uniunea Sovietică. Nu uitați că, totuși, la Yalta, Iosif Vissarionovici i-a jucat pe degete pe toți, inclusiv pe marele Churchill.

Ion Cristoiu: Spuneți-mi, cunoscând istoria, în relația Uniunii Sovietice cu România, cât a fost spirit rusesc și cât a fost spirit comunist la ruși?
Răzvan Teodorescu: A fost spiritul rusesc, înainte de toate.

Ion Cristoiu: În ce constă spiritul rusesc?
Răzvan Teodorescu: Spiritul rusesc este spiritul panslavismului, este spiritul care, de la Ivan al III-lea pînă la Soljenițîn, a rămas neschimbat. E un lucru inerent acestui mare popor, acestei mari țări care – vedeți eu vorbesc de ei, fiind dat afară pentru atitudine antisovietică – dar întotdeauna spun: o mare țară, un mare popor care nu s-a văzut decât stăpîn și, în momentul în care n-a mai putut să fie stăpîn, momentul, să zicem, Gorbaciov, s-au strâns atîtea frustrări, încît a fost posibilă apariția lui Putin.
Și apropo de Putin, apropo de imperialismul rusesc, să nu uităm că, în momentul de față, Uniunea Europeană stă în față cu două imperialisme: neootomanismul lui Erdogan și imperialismul lui Putin. Și iertați-mă, din acest punct de vedere, acolo unde România ar trebui să aibă o politică inteligentă, o politică deșteaptă, noi stăm și ne uităm ca micile animale dincolo de barieră.

O serie întreagă de cretini a început să dărîme statuile din lumea americană

Ion Cristoiu: De ce există această boală de a dărîma statuile, de a schimba nume de străzi cînd au loc asemenea prefaceri?
Răzvan Theodorescu: Domnule Cristoiu, asta face parte dintr-o tradiție care vine de la romani: damnatio memoriae, această damnatio memoriae a fost, și în Roma și în Bizanț. Au fost, de pildă, chipuri de domnitori care, la un moment dat, nu erau doriți și care au fost scoși la Sfânta Sofia din Stambul, de două ori a fost scos capul unui împărat pentru că împărăteasa nu-l mai voia, se căsătorise de mai multe ori. Și astea sînt niște lucruri aproape omenești și care au o lungă tradiție. Și ați văzut acum: o serie întreagă de cretini a început să dărîme statuile din lumea americană.

Ion Cristoiu: Liberă.
Răzvan Theodorescu: Lumea liberă. Bine, ei tot cretini rămîn, dar asta este altceva; să-l dărîmi pe Christofor Columb este noaptea minții. Vedeți românul este…

Ion Cristoiu: Tranzacționist.
Răzvan Theodorescu: Da… bine, ăsta e tranzacționismul despre care am vorbit, mentalitatea tranzacțională…

Ion Cristoiu: Tranzacțională?
Răzvan Theodorescu: Da, care a avut și partea ei bună, domnule Cristoiu.

Noi am reușit să trecem de la un stăpân la altul, nu vom putea niciodată să fim propriii stăpâni

Ion Cristoiu: Explicați-ne, acum! Țineți-ne așa, cîteva minute, un curs despre ce înseamnă mentalitatea tranzacțională.
Răzvan Theodorescu: Eu am spus următorul lucru: în vremea în care odată cu stăpînirea turcească, în aceste părți de lume, Grecia, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Albania devin pașalîcuri noi, Țările Române și-au păstrat, printr-o tranzacție care este sigură, autonomia, și-au păstrat coroanele, și-au păstrat biserica, și-au păstrat voievozii. Acest lucru s-a creat printr-o tranzacție. Eu îți dau haraciul, eu îți dau să stea la Stambul copiii mei, îți dau eventual și nevasta, ți le dau pe toate, dar tu mă lași pe tron. Sigur, îngroș lucrurile. Și și-au păstrat statalitatea.
Domnule Cristoiu, românii n-au o originalitate deosebită, în afară de două lucruri fundamentale: latinitatea, sîntem singura ortodoxie latină și latinitatea ortodoxă ne-a făcut să avem individualismul latin și gregarismul oriental, ca să nu-i spun spiritul de turmă, mă rog, că nu-i frumos. Și, alături de latinitate, statalitatea. Ne-am păstrat statul prin tranzacție. O mentalitate tranzacțională care a trecut de la nivelul voievozilor, la nivelul boierilor, la nivelul țărănimii. Noi am tranzacționat totul și ne-am vîndut de fiecare dată, sau am tranzacționat inteligent. Pentru că oportunismul poate fi o virtute dacă ești inteligent. Sau poate să fie o porcărie dacă ești un prostănac.
Noi am reușit, pînă la urmă, să trecem – că mă întrebați de ce are Le Bretonne această idee pe care eu o împărtășesc – am reușit să trecem de la un stăpân la altul. Pentru că, să ne înțelegem: noi nu vom putea niciodată să fim propriii stăpâni. Pentru că nu avem dimensiunea necesară pe  plan politic. Putem fi stăpânii unor zone artistice și literare de primă mână, dar nu putem fi stăpâni politici și atunci am fost cînd afiliați Stambulului, cînd Sankt Petersburgului, cînd Parisului, cînd Berlinului, cînd Washingtonului.
Sigur că, în momentul de față, cînd vezi ce se întîmplă la Washington, te întrebi cam cum o să arate viitorul, pentru că, sigur, o vreme, vom fi arondați la această lume americană, lumea libertății în teorie și lumea corupției de fapt, lucrul se vede foarte limpede.

Basarabenii sînt mulțumiți să rămînă ei între ei, o țară, și unirea cu România să nu se facă

Ion Cristoiu: Dar credeți, pentru că există și această variantă, că Maia Sandu este mai moldovenistă decît românistă?
Răzvan Theodorescu: Cred că este moldovenistă. Adică eu cred că ei au această idee, chiar și Maia Sandu și cei mai proeuropeni dintre ei: „Noi, cu ai noștri, aici, în Moldova noastră”. Eu am spus-o, odată, că, după cele trei mari proiecte românești, care au fost Unirea din ’59, Independența și Unirea din 1918, ar mai putea exista un proiect: Unirea Basarabiei, revenirea Basarabiei la România. Și mi-am dat seama, după aceea, din discuțiile mele cu basarabeni inteligenți că, de fapt, este o utopie. Basarabenii sînt mulțumiți să rămînă ei între ei, o țară, și unirea cu România să nu se facă. De ce? Când eram ministrul Culturii, regretatul Grigore Vieru m-a onorat, o vreme, cu faptul că mi-a fost consilier pentru problemele Basarabiei și el mi-a spus foarte limpede: „Noi aici vrem să rămînem Noi, să rămînem o țară liberă și independentă între Rusia și România”. Multă vreme, pentru România, Basarabia a însemnat o Siberie a noastră. Judecător corupt se duce la Chișinău. Popă curvar se duce la Chișinău.

Ion Cristoiu: Da, știu.
Răzvan Theodorescu: Și nu uitați că, imediat după Revoluție, pentru o serie întreagă de români, basarabenii erau niște pașoptiști rămași în urmă. Nu uitați acest lucru. Erau niște pașoptiști rămași în urmă. Ca să constat că sunt și artiști și scriitori basarabeni de primă mînă, de primă mînă în sensul modernității.

Trăim timpuri ca pe vremea ciumei negre, nu a gripei spaniole

Ion Cristoiu: Dacă ați fi un istoric, în viitor, ce ați scrie despre această perioadă planetară a Pandemiei? Va fi o pagină de istorie, va fi un capitol, va fi o carte.
Răzvan Theodorescu: E o pagină cam cum este, domnule Cristoiu, tot ceea ce scriem și vorbim despre ciuma neagră.

Ion Cristoiu: Deci nu o comparați cu gripa spaniolă.
Răzvan Theodorescu: Nu, nu, cu ciuma neagră.

Ion Cristoiu: Ca impact, așa este.
Răzvan Theodorescu: Impactul acela a fost teribil, a fost un impact care a schimbat felul în care se vedea, în Toscana, chipul omenesc, vedeți Boccacio cu Decameronul. Schimbările de mentalitate au durat ani și ani. Nu, gripa spaniolă a fost un moment teribil, dar scurt. Pe cînd ciuma neagră a fost o epidemie teribilă venită din acest Orient, din care ne-a venit și aceasta, dar cu repercusiuni fantastice. Singura parte bună este că ne-am descoperit mai bine cum sîntem noi, românii. Faptul că, pe de o parte, avem medici excelenți și devotați, un corp profesional extrem de important și extrem de european, și avem administratori proști și foarte proști, indiferent din ce zonă politică ar veni.

Ion Cristoiu: Este foarte interesantă și sunt de acord cu teza dumneavoastră că, de fapt, deși morții sunt mult mai puțini ca la ciuma neagră, efectele psihologice, sociale, politice sunt asemănătoare. Spuneți-mi un efect al acestei pandemii. Va influența asupra psihologiei?
Răzvan Theodorescu: Da, sigur că da. Adică este o închidere a omului în sine cum s-a petrecut și în perioada aceea. Oamenii nu s-au mai dus în catedrală să se închine, oamenii au rămas acasă, s-au închinat acasă. E faimoasa devotio moderna, prin părțile Flandrei, prin părțile Franței, ale Germaniei. Oamenii se închinau, erau ei cu Dumnezeul lor, ei cu Iisus Hristos. Este un lucru care se va petrece sigur și la noi și va fi augmentat de marile schimbări care se vor petrece în relațiile dintre state, dintre marile puteri. Pentru că locul pe care-l va ocupa China, pe care-l vor ocupa Statele Unite, pe care-l va ocupa Uniunea Europeană, dacă-l va mai ocupa, toate aceste lucruri sînt amenințate cu schimbarea.

Vătafii nu pot, la diverse ministere, să țină locul adevăraților politicieni

Ion Cristoiu: Domnule profesor, de regulă, în momente de criză uriașă a omeniri, oamenii se îndreaptă spre credință. De ce în România nu ne-am îndreptat acum? De ce n-a dus la o sporire a credinței?
Răzvan Theodorescu: A nu nu, vă contrazic domnule Cristoiu!
Ion Cristoiu: Vorbesc de spațiul public, nu știu despre cetățeni.
Răzvan Theodorescu: Nu, nu, nu! Bisericile sunt pline. Pelerinajele, care nouă ni se par puțin ciudate și care aduc oameni, sunt ultima rație, ultima speranță a oamenilor. Și, după niște sondaje despre care am luat cunoștință, românii, polonezii și turcii sînt cele mai credincioase, cele mai religioase popoare din Europa. În catolicism, în ortodoxism și în islamism.

Ion Cristoiu: Ca istoric, cum vă explicați recenta criză dintre stat și Biserică? Au mai fost asemenea crize? Cine a greșit aici?
Răzvan Theodorescu: Au mai fost, incontestabil. Țineți minte afacerea Ghenadie, cu liberalii, acum o sută de ani.

Ion Cristoiu: Da.
Răzvan Theodoescu: Sigur, aici nu biserica a greșit. Biserica Ortodoxă a fost foarte diplomată din acest punct de vedere, au greșit, nici n-aș spune oamenii politici, au greșit niște vătafi puși de oamenii politici, în acele momente, să gestioneze niște lucruri. Vătafii nu pot, la diverse ministere, să țină locul adevăraților politicieni pe care noi îi avem tot mai puțin, dar asta e altceva. Căci România nu mai are un om de stat din 1953, când murea, la Sighet, Iuliu Maniu. De atunci n-am mai avut un om de stat. „De stat” însemnând cel care se gîndește și la generațiile viitoare, spre deosebire de unul politic, care se gândește la alegerile viitoare.

Ion Cristoiu: E bună observația, o să o notez. Ăla de stat se gîndește la viitor.
Răzvan Theodorescu: În UE, eu n-am văzut nicăieri niciun fel de lider adevărat. A încercat Macron cu niște lucruri. Măcar doamna Merkel citește de pe o hârtie și e corectă în ceea ce citește. Alții, iertați-mă, n-am văzut. Am cea mai proastă idee despre clasa politică internațională. Nu națională, aia națională măcar nu există. Măcar la noi, acum, suntem în situația în care nu mai avem o clasă politică. Dar pe plan european și pe plan mondial am crezut, pînă în acest an, că există o clasă politică. Ea nu există.

Ion Cristoiu: Dar discutam mai înainte de Putin. E limpede că, acolo, națiunea a scos la suprafață un lider, exact cînd era pe calea pierzaniei, că dacă mai dura epoca Elțîn se duceau de rîpă. De ce în România nu sunt forțe care să scoată, la un moment dat, niște conducători?
Răzvan Theodorescu: Vedeți, Rusia sau Statele Unite au avut momente importante atunci cînd, niște foști KGB-iști sau CIA-iști, Putin sau Bush, au condus. La noi, momentul de forță al lui Ceaușescu venea, cred eu, până în momentul în care a intrat într-o criză a sănătății ș.a.m.d. Plus că venea într-un fel, – nu? – cel care a organizat partidul. Aceștia au întâietate pentru că popoarele, indiferent de structura lor, sunt mai ușor de dominat de asemenea personaje care au jucat din umbră un rol anume. Și a fi în KGB sau a fi în CIA, sau – nu zic a fi în Securitate, la noi – a fi, însă, într-un sistem dintr-acesta autoritar te face să fii puternic. Românul are nevoie de autoritarism. Noi n-am mai avut, dincolo de paranteza Băsescu, în ultimii 30 de ani, conducători autoritari. Românul iubește pe cel care este autoritar, care eventual poartă uniformă, eventual e interesat și de cucoane și eventual este interesat și de puțină băutură. Ăsta e copilul…

Ion Cristoiu: Care să semene cu el.
Răzvan Theodorescu: Sigur că da. Să semene cu el. La un moment dat, mă gîndeam cine ar putea să fie în România un adevărat președinte. Unul care să fie iubit și de golan și de profesorul universitar. O asemenea simbioză nu prea poate să existe și n-a existat în ultima vreme. Viitorul poate ne va da, poate o să apară un om politic care să devină și om de stat și care să fie un real conducător al României.

Naționalismul poate fi o virtute

Ion Cristoiu: Citeam, zilele trecute, cartea lui Pamfil Șeicaru, „Istoria partidelor naționale” și, citind primele capitole cu lupta românilor din Transilvania pentru românism m-a apucat așa o ironie: acum, dacă ai scrie așa ceva te-ar face, cum?! Naționalist, nu-i așa?
Răzvan Theodorescu: Naționalist.

Ion Cristoiu: De ce? Cum se explică? Atunci eram mândri toți că suntem români și acum….
Răzvan Theodorescu: Să ne înțelegem, naționalismul este un termen care apare la o 1892 în Le Figaro. Naționalismul poate fi un naționalism pozitiv, pe care l-a avut Bismark, pe care l-a avut Garibaldi, pe care l-a avut Maiorescu, pe care l-a avut Iorga, pe care l-a avut Eminescu, pe care l-a avut generalul De Gaulle.

Ion Cristoiu: Pe Ionel Brătianu îl putem considera naționalist?
Răzvan Theodorescu: Vai de mine, dar era naționalist în cel mai bun înțeles al cuvântului. Și era și naționalismul de duzină, naționalismul de operetă sau naționalismul criminal, care a fost cel al lui Hitler. Gazetarii noștri ar trebui să ne audă, cei care sînt interesați de cultură. Naționalismul poate fi o virtute.

Acum sînt atâția jurnaliști cât nu avem noi nevoie de ei

Ion Cristoiu: Nu credeți că ați pierdut timpul ocupându-vă și cu altceva decît cercetarea?
Răzvan Theodorescu: Nu. Am învățat foarte multe. Am învățat foarte mult în acea scurtă perioadă în care m-am lăsat angrenat în politică, și nu-mi pare rău, am învățat foarte mult despre psihologia poporului român. Era un lucru care nu mă preocupase, pînă atunci scrisesem geneze. Psihologia poporului român e… în două cuvinte vă spun: februarie ’90, în fața Televiziunii, mase întregi care cereau demisia lui Militaru. Am transmis, am aflat că Militaru e demis, am comunicat acest lucru prin niște megafoane, era epoca megafoanelor. Militaru a fost demis și a fost numit Victor Athanasie Stănculescu. Și lumea a scandat: „Stănculescu! Stănculescu!”, apoi a plecat. După vreo oră, oamenii s-au întors: „Jos Stănculescu! Jos Stănculescu!”.

Ion Cristoiu: De ce?
Răzvan Theodorescu: Pentru că, cineva, la gura de metrou de la Aviatorilor, le-a spus că, de fapt, Stănculescu este un ceaușist. Am învățat, în acea seară, cum sîntem noi românii.

Ion Cristoiu: Am citit din cartea dumneavoastră de memorii din perioada respectivă. Dacă ați reedita-o, ați mai umbla la ea?
Răzvan Theodorescu: Așa cum e aș lăsa-o, așa cum e.

Ion Cristoiu: Acolo povestiți despre contactul dumneavoastră,  prima dată, cu jurnaliștii. Ce concluzie ați tras, de atunci, și dacă concluziile de atunci sînt valabile în relația cu jurnaliștii?
Răzvan Theodorescu: Atunci erau niște jurnaliști care veneau din presa comunistă dar erau niște oameni, erau niște personalități. În momentul de față, să mă ierte cei care mă ascultă, sînt atâția jurnaliști cât nu avem noi nevoie de ei.

Ion Cristoiu: Da, aveți sintagme dintr-astea, extraordinar!
Răzvan Theodorescu: Și ceea ce le lipsește este cultura. În momentul ’90, oamenii care veneau din presa comunistă erau niște oameni citiți. Niște oameni care văzuseră niște lucruri. Nu spun Ion Cristoiu, dar mai mulți, indiferent.

Ion Cristoiu: Da, așa este, erau profesioniști, chiar dacă era comunism.
Răzvan Theodorescu: Un moment.. scriau în zona politică în care se găseau, ceea ce nu se mai întâmplă astăzi. Gafele care se fac acum sînt hilare, hilare.

Ceaușescu trăia într-un kitsch teribil, nu în lux

Ion Cristoiu: Da. Spuneți-mi, în carte, povestiți intrarea ¾ poate unii își mai amintesc ¾ în Primăverii. Dumneavoastră ați intrat? Ambasadorul francez spune că lui i s-a părut destul de modest, adică, raportat la ăia de pe Coasta de Azur, zicea că Ceaușescu nu trăia chiar în lux.
Răzvan Theodorescu: Nu, trăia într-un kitsch teribil. Eu am intrat pentru că vorbisem în Studioul 4 despre singura chestie pe care o cunoșteam: patrimoniul. Lupta pentru patrimoniu. Fusesem unul dintre cei care luptaseră pentru patrimoniu. Un general mi-a spus „vedeți că e atacată casa, patrimoniul”, nu știu ce… „duceți-vă acolo!”. Și am plecat cu studenți, cu militari, cu gărzi patriotice. Am ajuns, și primul lucru care m-a izbit a fost contrastul dintre câteva foarte frumoase lucruri care erau pe pereți, cum au francezii, „de mobilier national”, din patrimoniul național, și niște animale de pluș care erau puse acolo, dedesubt. Era ceva… un kitsch teribil. Am realizat că omul-kitsch era într-un fel, Dumnezeu să-l ierte!, chiar Ceaușescu. Chiar Ceaușescu.

Ion Cristoiu: Da, am văzut-o și eu pe aia de la Snagov și am rămas șocat. Eu am zis: gusturi de chiabur, adică… era pivniță, nu era nimic electronic.
Răzvan Theodorescu: Da, nu era ceva, chiar reședința ca atare era ceva care… Acum văd că e un muzeu care se vizitează, era la nivelul, cum să spun, nu avea nivelul pe care-l avea un personaj pe care eu îl iubesc mult din istorie, Carol al II-lea, care făcea „il grande” ce făcea. Nu! Liderii comuniști au fost, din acest punct de vedere, mai sărăcuți, mai sărăcuți.

Există minorități imperiale, cum sunt ungurii, care nu uită c-au stăpînit

Ion Cristoiu: Trei întrebări de final. Există la ora actuală, observ, apropo de neootomanism în Europa, un fel de efort al unor țări să fie ce-au fost pe vremuri. Putem vorbi de Polonia mare. Există la ei, la ora actuală teza Polonia mare?
Răzvan Theodorescu: Polonezii au această credință, ca rușii, există acest…

Ion Cristoiu: Au sentimentul acesta că erau leșii?
Răzvan Theodorescu: Ah, nu uitați, după Franța era al doilea mare regat al Europei, pentru că erau cu lituanienii împreună. Și ei au o serie întreagă de lucruri care sunt în Ucraina, asupra cărora ei, teoretic au drepturi. Așa cum Miloșevici se gândea la o Serbie mare, la Serbia lui Ștefan Dușan, ei se gândesc la Polonia mare, sigur că da.

Ion Cristoiu: Dar din cartea lui Șeicaru, recitind, am văzut că și ungurii. Mai au ungurii orgoliul ăsta al lor de pe vremuri?
Răzvan Theodorescu: Da, evident. Pentru unguri, pentru unguri, cum să spun, face parte din ființa lor ideea că Transilvania este a lor. Cînd eram ministrul Culturii, un coleg de-ai mei, care era tot istoric, ministrul culturii în Ungaria, mi-a spus, la Budapesta: „Uitați-vă aici în jur, noi îi spunem marele nimic la zona asta de pustă. Pentru noi rămîne un singur lucru frumos, Transilvania”. Eu am creat, odată, conceptul de minorități imperiale. Există minorități imperiale, cum sunt ungurii, care nu uită c-au stăpînit. Cum sunt rușii în Basarabia, ș.a.m.d., ș.a.m.d.

Ion Cristoiu: Luați în serios neootomanismul?
Răzvan Theodorescu:
Da.

Ion Cristoiu: De ce? La noi nu e nimeni atent în afară de dumneavoastră.
Răzvan Theodorescu: Pentru că întâmplarea este că am avut ocazia să-l cunosc pe Erdogan, cînd a venit prim-ministru. Eu scrisesem ceva despre civilizația turcească, s-a tradus în turcește, i s-a trimis lui Erdogan și, cînd eram ministru, am fost rugat, în numele guvernului, să-l primesc eu pe Erdogan. Era 2004. Și atunci el mi-a mulțumit prin tălmaci, totul era cum e la marile puteri, la chinezi sau la turci.

Ion Cristoiu: Tălmaci? Așa sunt marile puteri?
Răzvan Theodorescu: Păi tălmaci era. Și mi-a mulțumit și i-am spus „Domnule prim-ministru, poate într-o zi Turcia va intra în Uniunea Europeană.” și mi-a spus: „A, nu domnule profesor, nu, Uniunea Europeană va intra în Turcia, suntem cea mai mare țară din punct de vedere demografic – ceea ce nici eu nu știam, de la el am aflat – cea mai mare putere din Europa”. Îi depășise pe nemți, demografic vorbind, și „suntem a doua armată din NATO”, ceea ce știam. Neootomanismul era acolo.

Ion Cristoiu: Credeți că, la nivelul turcului simplu, există nostalgia Turciei?
Răzvan Theodorescu: Da hotărât! Ce au făcut acum cu Sfînta Sofia este pentru noi o lovitură, dar pentru turci e un simbol. Ei sunt stăpînii lumii. Știți, în momentul în care au stabilit Turcia cu Soliman Magnificul cu o pace, cu o colaborare cu Francisc I și cu Franța, de la Stambul a plecat un draft al tratatului care era „Eu, împărat al împăraților, calif al califilor, te primesc cîine…” Și cîinele n-a putut să semneze așa ceva și a fost un orientalist la francezi care le-a explicat că numai așa se poate trata cu turcii, acceptîndu-le această formulă: „Împăratul împăraților”. Și au înțeles francezii și așa au semnat. Și au mers lucrurile 200 de ani, alianța împotriva habsburgilor dintre Sublima Poartă și Franța.

Ion Cristoiu: Dar noi, românii, trebuie să avem și noi acest sentiment?
Răzvan Theodorescu: Nu. Chiar n-avem de ce. Noi trebuie să stăm la locul nostru și să ne vedem interesele noastre și să nu hămăim atunci cînd un mare dulău vrea să atace un alt mare dulău și ne pune pe noi să hămăim. Noi ne-am specializat în această poveste.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Exclusiv cristoiuTv. România ar trebui să fie mai neutră în disputa dintre marile puteri”

  • Suntem mici și avem nostalgia că suntem buricul pământului,oare cum ne-o fi lovit boala asta?