Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Expat în Thailanda. În căutarea unui apartament

Eram mutați de doar câteva zile în apartament. Închiriasem unul cu trei dormitoare  în ideea că, fiind aici, vor veni să ne viziteze și să viziteze, implicit, Thailanda toată familia, precum și prietenii, și să aibă loc unde să stea. Pe principiul românesc atât de firesc înainte de 89, de ce să cheltui bani mulți pe un hotel dacă poți dormi la mine și să ne simțim bine împreună, iar banii să-i folosești pentru alte lucruri sau pur și simplu să faci o economie. Iar să petreci o vacanță cu familia în Thailanda nu era totuși foarte la îndemână, necesitând o strângere de fonduri din timp și, dincolo de ideea e ieftină viața de turist, ai nevoie totuși de  o sumă de bani de siguranță, ceea ce oricum ar crea un dezechilibru în orice buget obținut din salariu al unei familii obișnuite.

Am ajuns la acest apartament după ce anterior vizitasem alte trei apartamente în condominiuri diferite. Pentru noi era prima dată când făceam acest lucru. Eu nu  aveam în minte nimic clar legat de felul în care aș vrea să fie locul. În afară de criteriul de a avea trei dormitoare, nu aveam nicio preferință de culoare, dotare, nivel de înălțime. Aveam doar convingerea că în momentul în care îl voi găsi pe cel potrivit, voi ști, voi avea acel sentiment de familiar și de confortabil sau mai corect zis, de cel potrivit mie, nouă.

Un prim apartament vizionat era într-un condo alb, vechi, cu peste 40 de etaje, iar palierele dispuse în cerc erau deschise  spre interiorul cladirii, astfel încât puteai privi spre holul de intrare amenajat, în mod contrastant, în tendințe futuriste, sau spre cerul de dincolo de cupola ca o bilă de sticlă ce acoperea clădirea. De-alungul balustradelor albe alcătuite din picioare rotunjite din ciment cu beton, ce-mi aminteau de balcoanele caselor de la țară de-acasă construite după 90, se aflau jardiniere goale din beton ce dădeau un aer de părăsit locului. Ușile masive din lemn, băițuite în culori închise, se deschideau spre apartamente întunecate de parchetul lăcuit în straturi groase ce-ți împiedicau pașii, și de mobila din lemn masiv cu furnir sau doar vopsită negricios. Un aer decrepit învăluia totul, amintindu-mi mai curând de centrul unui oraș interbelic decât de un apartament pe malul mării.

Un al doilea l-am pierdut, fiind arvunit rapid de familia de japonezi ce deja îl viziona, când noi am ajuns la el.

Într-al treilea, aflat în același condo, 24 de etaje mai jos, ne-am oprit să negociem. Era și el trecut prin multe chirii ce se vedeau în colțurile rotunjite de folosință ale ușilor dulapurilor din bucătărie. Era comun, curățel. Nemaiavând răbdare să piardă timp cu astfel de îndeletniciri, soțul a decis: Îl luăm!
La prima vedere îmi plăcea dar, totuși, ceva mă nemulțumea. Poate faptul că nu puteai agăța nimic pe pereți, un tablou, sau să pui o culoare care să-l personalizeze, iar pereții albi îmi displăceau

Neobișnuită cu regulile unei închirieri, mă irita orice limitare a personalizării spațiului intim după criteriile mele. Nu-ți permiteau să bați un cui, însă puteai sa lipești ceva pe perete după solicitarea și obținerea, în scris, a acordului proprietarului. Nu eram dispusă să mă găndesc la această închiriere și din perspectiva proprietarului. Eram încă mult prea bulversată de schimbarea pe care o traversam și orice opinie diferită, chiar și justificată fiind, era un bun motiv de revoltă și de răbufnire. Poate că-mi plăcea să fiu puțin arțăgoasă.

Soțul negocia diverse cu agenta, iar eu mă plimbam ca o pisică prin apartament, atingând lucrurile, deschizând ușile dulapurilor, robineții de la chiuvete, plimbând ușile glisante ale dulapurilor încastrate în pereți. Totul era alb, iritant. Ferestrele a două dintre dormitoare dădeau spre un teren de tenis amenajat pe parcarea supraterană a condominiului. Eram la etajul 6. Terenul era, cel mult, două etaje sub noi. Gazon artifical, înconjurat pe alocuri de brazi înalți de tuia. Mai jos, vedeam rezervoarele uriașe de apă ale blocului, cilindri bosumflați în soare ce dădeau o imagine urbană și seacă peisajului. Mda, nu-mi plăcea defel apartamentul, și nu știam cum să fac să nu-l închiriem.

Îmi continuam plimbarea zgândăritoare prin apartament, încercând să-mi lămuresc ce anume mă face să-mi displacă locul. Poate că baia cu pereți de sticlă din dormitorul matrimonial! La început, mi-a părut o idee funny  să ai baia în dormitor. Era ca un mic apartament, cu acel spațiu de intrare străjuit de dulaprile înalte cu uși din sticlă albă, din care intrai pe-o parte în baia delimitată, deasemeni, de pereti albi din sticlă, și pe alta, în dormitorul propriu zis care se constituia doar dintr-un pat matrimonial cu noptiere și comoda deasupra căreia străjuia un tv ce se dovedea că nu e smart, după spusele soțului.

Am intrat în baia mare, aproape cât dormitorul, și m-am așezat pe capacul  lăsat al toaletei, încercând să înțeleg firescul unui astfel de loc. În stânga mea era blatul mare cu o chiuvetă dublă, ce avea deasupra o oglindă cât toată lățimea lui. Se  oprea în dreptul căzii care era îmbrăcată de un soclu cu două trepte din marmură albă. În cadă fiind, doar ciocănind ușor în sticla perete, puteam cere soțului să vină să-mi aducă un pahar de șampanie, într-un gest romantic sau doar să-mi spele spatele, într-un mod casnic. Depinde de film! Părea atrăgătoare ideea și, în elanul scenariului pe care mintea mea îl derula, am urcat treptele pentru a mă așeza pe marginea căzii într-un gest romantic cu mâna întinsă, oferind paharul. Dar, dezamagire! Poziția era incomodă și lipsită de suplețe, te cocoșai și riscai să aluneci în cadă! Totodată, să intri în cadă putea deveni o aventură. Dacă urcai ambele trepte erai cocoțat prea sus, și cada nefiind piscină, nu puteai sări în ea. Dacă rămâneai pe prima treaptă, distanța era mult prea mare și orice mișcare devenea o gimnastică periculoasă. Așa încât, filmul meu cu momente romantice s-a sfâșiat în realismul aplicat al arhitectului sau al designerului ce a gândit acel loc. Putea fi o idee bună dar era prost aplicată!

Dezamăgită, am ieșit din baie și m-am întins pe pat încercând să-mi imaginez cum ar fi ca cineva să folosească baia în timp ce aș dormi. Hm, nu mi-ar plăcea nici lumina aprinsă noaptea, și care va lumina camera prin pereții de sticlă, și nici zgomotul apei. Cu atât mai puțin folosirea toaletei!
Aricită de imaginile, zgomotele și mirosurile care mă năpădeau, m-am ridicat și am decretat: Dacă vom sta aici, nu vom folosi baia asta!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Expat în Thailanda. În căutarea unui apartament”

  • Spicy, Cib refuză să înțeleagă că un jurnal respectă ordinea cronologică și că, deocamdată, Ancuța nu a avut când să ia tangență cu ceea ce este interesant în Thailanda, ca sa facă descrieri pe placul lui.

    • @profu
      Ex: in drumu’ meu spre condominiu’ x am trecut prin cartieru z care avea casile asa si pe dincolo iar parcurile erea mai si pe dincolo. Traficu’ erea cum erea da masinili erea frumos colorate. Bineinteles ca in condominiu ala erea un apartament in care erea o baie in care erea si o cada care nu erea ca la noi, erea mai inalta dar asta pentru ca erea ingropata in cimentul de la etaju superior. Ei, n-asa ca e mai interesant? Bai, cred ca ma apuc si eu de literatura. Sper doar sa reziste, saraca!

    • Dar articolele sunt interesante si pentru ca nu au lucruri spectaculoase, e partea profunda a unei societati despre care nu stiu mare lucru. In comentariul sters, spuneam ca nu este vina cititorului ca a fost obisnuit doar cu activism plin de incrancenare.
      Cu sau fara evenimente spectaculos-„interesante”, autoarea va merge pe “the writer’s job is not to judge, but to seek to understand”, ca adevaratii scriitori. Spunea cineva ca aceste articole ii inspira liniste si incredere in sine. Mie imi inspira… lumina , nu stiu de ce, asta nu mi s-a mai intamplat.

      • Probabil de la lumina baii! Acum lasand gargara si gluma la o parte, eu daca m-as da scriitor, as prefera sa-mi spuna cineva ca scriu ca la la rubrica „De la om la om” din defuncta Scanteia Tineretului decat sa-mi ridice scamele de pe maneca tricoului. Uneori Adevarul doare dar durerea poate fi terapeutica. Decat atat! :mrgreen:

        • Normal ca ai prefera, era rubrica lui Ion Băieșu. 🙂

          • Nu cred. Era o rubrica in care se etalau tot felul de aberatii siropoase cu pretentie de tablete despre iubiri tovarasesti principiale. Stai ca mi-am adus aminte. Erau si cu intrebari si raspunsuri. Era unul care se indragostise in tren de una care era in trenul de vis-a-vis stationat in aceeasi gara si nu stia cum s-o gasesca dupa ce au plecat trenurile. Si aia din redactie trebuiau sa-l lumineze pe tovaras. Mortal! Nu pot s-o uit nici acum dupa cca 40 de ani. Tin minte ca o citeam special ca sa ma amuz. Ma indoiesc ca era ceva legat de Baiesu. Era o chestie mult prea…in fine!

          • @cib: Informatia am gasit-o pe google. Eram pusti pe vremea aia… cu scoala, cu temele, cu exercitii si probleme… nu aveam eu timp de citit ziare. 🙂 Posibil sa fi scris mai multi nu numai Băieșu.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog