Expat în Thailanda. Prima escapadă în oraș, primele încurcături

Martie, 2019. Pattaya

Locuim în partea de nord a orașului, într-un condominiu pe plajă. În primele zile, după ce am terminat de curățat și aranjat lucrurile prin casă, am pornit să explorez împrejurimile. Și am ales varianta cea mai simplă. Am hotărât să o iau pe plajă, într-o plimbare, la apus, când soarele își domolește puterea și umiditatea ajunge să fie mai ușor de suportat. Mai ales când ești venit din temperaturi de februarie și organismul tău este năucit de schimbare.

O sută de metri deasupra mării

Iubesc marea și am vrut să locuim în apropierea ei, dar am greșit alegând să locuim la înălțime. Nu mai avem nicio legătură cu marea. Am în față doar apa unui lac. La 100 de metri deasupra mării, nu aud și nu simt nimic din ce ar fi însemnat să trăiești lângă mare. Nu aud valurile lovind țărmul în zilele în care marea ar fi mai agitată. Obișnuită cu ideea unei mări agitate, aici aveam sub ochi mereu o apa verzuie, calmă, care-si schimba clarul de la o oră la alta, și care nu mă tenta defel să am vreun contact cu ea. Cel mult să îmi ud picioarele într-o plimbare pe țărm. Digurile construite în apropiere au o contribuție definitorie la potolirea oricărui tumult al apei peste un anumit nivel stabilit de niște minți știutoare. Doar în zilele cu furtună în larg sau în sezonul de iarnă marea redevenea ea însăși, cu valuri mușcând hulpav din stănci și înghițind limbi de plajă, pentru ca apoi să le redea țărmului movilițe sau sfâșiate într-o nouă arhitectură. Aveam să văd asta mai târziu.

Singură pe drum, leșinată de cald

După ce, câteva zile, am explorat plaja și străzile din jurul apartamentului, am hotărât să-mi iau inima în dinți și să merg în mall. Am pornit pe jos spre șoseaua principală, gândind că voi găsi vreun thenbathcar care mă va duce spre destinație. Am refuzat ofertele unor șoferi de taxi ce stăteau tolăniți la umbra mașinilor, cu ochii în telefoane. Mă gândeam că e prea scumpă călătoria și că scopul ieșirii mele era să descopăr din teritoriu și să mă acomodez cu specificul vieții de aici pe modul low cost. Înainte de a veni aici, cu cine vorbeam spunea ca viața aici este ieftină. Paradisiac de ieftină. Voiam să găsesc această viață și să trăiesc bine cu bani puțini. Din câte am înțeles, călătoria cu thenbathcarul era cea mai ieftină, de doar 10 baht, indiferent de distanță. Asta e cu adevărat ieftin față de costul unei călătorii cu taxiul, care nu poate fi mai puțin de 150 bht.  Adevărat este că am văzut thencars pline cu călatori doar pe arterele principale, oprind oriunde unde li se cerea, deseori și din zece în zece metri. Ce lene de a merge pe jos au oamenii ăștia!  Dar nu am văzut ca vreuna dintre ele să intre pe străzile ce se ramifică din strada principală. Poate doar dacă o iei tu în regim de taxi.
Mergând sub soarele puternic, ce făcea ca aerul umed sa fie vâscos și greu de străbătut, simțeam cum mă lasă elanul și începeam să mă întreb dacă nu cumva sunt un pic masochistă.

De când am ajuns aici, în interiorul meu se ciocnesc continuu două atitudini, două mentalități- cea de turist, care vrea să experimenteze, indiferent de costuri, cu cea de rezident, care știe că are suficient timp la dispoziție, și că dacă azi era prea cald să meargă pe jos, așa cum o făcea acasă, poate să amâne, pentru că are de partea sa tot timpul. Și se mai și conversează între ele! Atitudinile mele, zic. Dar este absurd să merg cu taxiul, să dau atâția bani! Dar nici nu poți să o iei așa de nebună prin aerul încins, indiferent ca e 10 dimineața sau după prânz! Și uită-te la tine, că ești transpirată din creștet până la tălpi! Iti curge apa pe spate de zici că Sfântu Ilie și-a uitat stropitoarea deasupra ta. După nici două sute de metri mă gândeam, în mod serios, să caut un mijloc de transport care să mă ducă la destinație, dar cum trebuie să învăț încă lecția de a nu mai refuza ce mi se oferă, bineînțeles că nu mai aveam în jur niciun taxi. La un colț de stradă, un taximetrist de motocicletă mi-a făcut semn cu mâna, oferindu-și serviciile. Mai speriată de ideea de a merge pe motocicletă – după instructajul insistent și poveștile soțului meu despre modul haotic de a conduce al motocicliștilor de aici- decât de ideea de a fi coaptă de soare și udă până la piele, cu un gest exagerat am refuzat. Zâmbind dezamăgit, bărbatul s-a întors la telefonul lui. Continuam să merg după umbră, lipindu-mă de garduri sau urmând umbra cablurilor, când am fost prinsă din urmă de un thencar, care a încetinit în dreptul meu, iar șoferul, prin geamul lăsat, m-a întrebat dacă vreau un taxi. Victorioasă, gândind că l-am prins pe Dumnezeu de picior, am răspuns afirmativ și am dat să mă urc în partea din spate, dar mi-a făcut semn să mă așez în față lânga el. Aerul condiționat ce șuiera ca un dragon limbi înghețate spre mine m-a înghețat instant. Eram la un pas de șocul termic. Aș fi vrut să-i cer să reducă ventilația sau să îmi permită să închid pe partea mea gurile de ventilație dar nu am îndrăznit. Regula era să stai în spate fiind călător, nu în cabină. Omul vrusese să-mi facă un bine, iar eu eram nemulțumită!

Întoarcerea acasă-marea provocare

La întoarcere spre casă, tot nu renunțasem la ideea de a folosi transportul în comun. În fața mall-ului așteaptă, la alegere, atât motocicliști cu vestele lor portocalii – ca să-i poți repera de la distanță, taximetriști, cu bluzele albastre și mașinile taxi-metter albastru cu galben, cât și particulari care fac taximetrie folosind mașini personale, și, deasemeni, poți găsi și cea mai ieftină soluție, thencar-ul, care este un fel de Dacie papuc, având remorca amenajată cu banchete laterale și coviltir metalic, să nu te bată soarele sau ploile.

În traficul aglomerat al orașului, cea mai rapidă soluție de deplasare rămâne, totuși, motocicleta, convenabilă și ca preț per călătorie. Dar pentru a o folosi e nevoie de puțin curaj, de asemenea să ai încredere în cel care o conduce și credința că nu vei avea incidente în trafic într-o țară în care nu există școală de șoferi. Cel mai sigur mod de deplasare este, evident, taxiul, care este însă și cel mai scump mijloc. Adevărat că poți negocia prețul, dar ține de șansă și noroc și oricum, poți obține maxim o reducere de 50 bht față de oferta inițială. Rar este de acord să te ducă cu un preț redus mai mult, având la dispoziție un număr îndestulător de turiști care mereu vor să ajungă undeva. Astfel încât, poți să constați, în timpul unei negocieri de preț, că nu vrea nimeni să te ia la un preț mai mic decât cel care este de fapt convenit între ei ca fiind un prag minimal, și replicile schimbate rapid între ei în thailandeză, însoțite de râsete, te fac să te simți stingher și să realizezi că tu ești doar un portofel mic și gol. Sentimentul de dispreț și lipsă de însemnătate, create de faptul că ei vorbesc și râd între ei, lăsându-te vorbind singur în drum, precum și atitudinea de a se întoarce cu spatele în timp ce vorbește în thailaneză și râde ironic împreună cu ceilalți șoferi, îți poate lăsa un gust de nisip în gură și îți poate strica cu succes buna dispoziție. Ai putea avea o șansă, să găsești un șofer dispus să te ducă la un preț apropiat de oferta ta, dacă este prin preajmă vreun șofer particular. Acesta este mereu doritor să-și rotunjească veniturile făcând taximetrie cu mașina proprie sau cu o mașină închiriată. De asemenea, dacă vrei să te simți VIP, atunci poți lua un taxi VIP, – sunt mașini albe sau crem mărci mai scumpe decât cele folosite în taximetria obișnuită și, pe care obligatoriu scrie VIP. Prețul este ceva mai ridicat, dar dacă vrei să te simti VIP, poți plăti și pentru asta.

Și rămâne la urmă thencar-ul, care este cel mai ieftin mod de a călători în Pattaya, dar el merge doar pe arterele mari ale orașului, ceea ce este de mare ajutor masei de turiști care migrează în valuri dintr-un mall într-altul, dinspre cartiere spre Beach Road, de aici spre barurile și restaurantele de pe Second Road, ori spre WS, sau spre Jomtiem, dar de mai puțin ajutor pentru un locuitor al condominiurilor, care are de ales între a se deplasa pe jos până la destinție sau  a lua un motor-taxi. Dar da, cu doar 10 bht, poți ajunge convenabil unde dorești, dintr-un capăt în celălalt al orașului, în timp ce un taximetrist îți poate cere 250 sau 300 bht de călatorie.

Și pentru că spiritul aventurier îmi dădea ghiont, deși toate semnele îmi erau potrivnice și îmi arătau că nu voi ajunge la deznodământul așteptat, mi-am luat inima în dinți și, oprind un thencar, m-am urcat stoică, întrebând înainte, pentru liniștirea mea, dacă merge spre Nackluea. Mașina a pornit în ritm de melc, abia târându-și roțile prin soarele după-amiezii ce lichefia aerul, claxonând arar vreun european ce mergea pe jos, dezarticulat de vârstă, ori de căldură, roșu ca un rac și transfigurat ca după un mare efort.

Eram în remorcă împreună cu alți doi călători, care priveau absenți în față. Încercam să mă încurajez că voi ști cu certitudine unde să cobor sau, mai corect spus, speram, cumva utopic, dar atât de firesc mie, că mașina mă va duce în cartier exact unde trebuia, și astfel, voi ajunge triumfătoare acasă după prima mea ieșire singură în oraș! Este important să reamintesc că eram venită în oraș de doar câteva zile, că nu ieșisem din condo singură atât de departe niciodată, că de fiecare dată când am ieșit am fost însoțită și mereu cu mașina sau cu taxiul și aveam sentimentul că drumul era, parcă, mereu pe altă parte, cârmind pe tot felul de străduțe, trecând prin locuri ce păreau de fiecare dată noi, neîntâlnite până atunci.

Rând pe rând, pasagerii au coborât, eu continuându-mi drumul neabătută, deși, la un timp, după ce ultimul pasager a coborât, am început să am sentimentul că lucrurile nu vor sfârși cum gândisem și că ar fi trebuit să cobor în același loc cu el, pentru că nimic din ce vedeam de-a lungul drumului nu îmi era cunoscut.

În mod obișnuit, sunt o persoană responsabilă, dar uneori mă auto-surprind cât de superficială pot fi și cum mă pun singură în situații stresante. Probabil că și alții au momente de fixație ilogică, când, cumva tembel, ți se întoarce prea puternic cheița pe o idee și rămâi blocat acolo și, deși toate elementele exterioare îți spun, în mod subtil sau nu, că nu este momentul potrivit, perseverezi în a duce la îndeplinire acea idee. Într-un astfel de moment eram eu în această zi și începeam să realizez că s-ar putea să fi greșit în căpoșenia mea.