Expat în Thailanda. Străzile și străduțele din Pattaya, presărate cu zeități

Nu aveam nicio idee clară despre nimic legat de Thailanda. În momentul în care soțul a venit și a spus că plecăm, mintea mea a început să lucreze febril pentru a-mi lăsa absolut toate lucrurile în ordine acasă. Mă mutam peste o jumătate de lume și totul trebuia să fie ordonat și limpezit, astfel încât dacă se ițea vreo situație să se poată rezolva ușor de la distanță și fără efort. Ultimul meu gând, atunci, era: dar oare ce voi găsi acolo? Dacă în tinerețe, înaintea unei călătorii mai făceam planuri, aveam îngrijorări, confecționam scenarii, care, cu timpul, s-au dovedit că ori erau greșite, ori mă limitau, și de prea puține ori au fost corecte, odată cu vârsta mi-am permis să mă arunc cu ochii închiși în orice nouă călătorie. Și am observat că primeam exact ce aveam nevoie, nu aveam regrete, nu aveam așteptări și, foarte important, nu aveam dezamăgiri. Iar dacă la întoarcere, din discuții sau din întâmplare, aflam că am ratat locuri și obiective importante, atunci asta se transforma într-un foarte bun argument să mai merg încă odată acolo. Totul pe principiul fiecare lucru la timpul lui.

Astfel, am fost total nepregătită pentru ce am găsit aici. Ce m-a surprins, cu adevărat, în afara temperaturilor ridicate în fața cărora corpul meu, supus deja și furtunilor interioare, a trebuit să se adapteze, a fost că orașul nu este construit pe ideea de a avea un centru și de acolo lucrurile să meargă concentric sau radial. Cum nu avea nici parcuri în interiorul orașului, unde să ieși să te plimbi, sau să stai pe o bancă? Asta, probabil, pentru că nu se poate sta afară nouăzeci la sută din timp, cred.

În interiorul orașului sunt două artere cu sens unic, importante din punct de vedere turistic, Pattaya fiind un oras eminamente turistic. Beach Road e locul de unde pornește orașul, formând împreună cu Second Road inima distracției orașului. De-a lungul celor două artere se află dispuse toate mallurile, multe hoteluri, nenumărate 7Eleven și Family Mart -magazine mici de cartier care vând aceleași lucruri la același preț, case-gherete de schimb valutar, saloane de masaj de toate tipurile, tarabe de mâncare ce apar și dispar pe parcursul unei zile în funcție de oră, baruri, cafenele, restaurante, pub-uri si, de asemenea, cele două săli celebre unde se desfășoară spectacole pentru doritorii de lucruri strălucitoare și nonconformiste.

De-a lungul străduțelor ce fac legătura între cele două artere principale, își desfășoară viața, într-un amestec de nedeslușit, sute și sute de mici afaceri. Baruri, cafenele, restaurante, locuri unde se cântă karaoke, saloane de masaj, hoteluri – de la cele de 4 stele până la cele ce închiriază pentru doar câteva ore, spălătorii de haine, tarabe și gherete care vând orice ar atrage un turist. Totul, într-un vacarm continuu, boxele fiecărui loc urlând pentru a acoperi boxele vecinilor. Animatoarele, fete sau nu, râd, vorbesc tare, se hârjonesc, îmbie pe toată lumea cu cele mai bune servicii, zâmbind larg cu ochi galeși, mulțumind chiar și unui refuz, pentru ca apoi să reînceapă aceeași litanie, cu aceeași atitudine către următorul și următorul turist. Viață desfășurată în culori aprinse, în mirosul esențelor arse în fața micilor temple închinate lui Buddha sau lui Ganesha, ori vreunei alte zeități a abundenței, a fertilității sau a iubirii eterne. Aici, și nu doar aici, fericirea supremă este să îți găsești un bărbat european care să se căsătorească cu tine. Este, pentru majoritatea, un scop în sine.

Din Beach Road pornește și atât de celebrul Walking Street, unde, seara după ora 20, orice fantezie poate deveni realitate la prețul potrivit în fiecare dintre multele cluburi și baruri pline până la refuz cu furnizoare de visuri pentru toate gusturile. Dacă nu ai decât plăcerea mâncatului, poți găsi și locuri unde poți încerca specialități thai și europene, restaurante ce servesc pește și fructe de mare gătite delicios, toate pregătite să satisfacă fanteziile gastronomice ale oricui.

Cele câteva mari străzi sau bulevarde străbat orașul ca niște artere și vene ce pulsează cu putere energie în trupul orașului. Pornind din ele, restul orașului se întinde într-o rețea de străduțe înguste, șerpuitoare printre case de diferite forme – unele cu specific local, altele, veritabile kitsch-uri, altele cu greu putând fi numite case- și, interesant este că niciodată nu știi ce anume te așteaptă când intri pe o astfel de stradă.

Cu siguranță nu te va scoate imediat într-o altă stradă principală, așa cum ai gândi că ar trebui să se întâmple! Nu, ea poate șerpui zeci de metri de-a lungul unui loc viran, ce în arșița soarelui arată dezolant și murdar, deși nu are gunoi depozitat pe el. Sau se poate strecura, ca și cum și-ar cere scuze, printre case mici, ghicite a fi în spatele acelor polate unde vezi depozitate motocicletele, sau rufele puse la uscat pe umerașe, ori niște băncuțe sau măsuțe prăfuite, ori unde poți vedea mica afacere a proprietarului, că poate vinde sau repară piese de motocicletă sau de bicicletă, că vinde sau repară mașini de spălat second hand, că gătește și are câteva mese unde la ore fixe oamenii vin să mănânce, că vinde nimicuri domestice sau are vreun atelier de pictura.

Ca regulă, la stradă își desfășoară activitatea, iar în spate se află un număr mai mic sau mai mare de camere în care familia numeroasă își duce viața. Uneori, prin ușa deschisă din spatele magazinului, sau dacă are o lumină aprinsă, pot vedea interiorul unei camere, pe care niciodată nu o pot defini, poate pentru că nu am nici obrăznicia și nici acuitatea vizuală ca, dintr-o ocheadă scurtă, să pot înțelege ce este acolo. Dar impresia, de fiecare dată, este de harababură, de un anumit soi de îngălare și mă întreb dacă, de după ușă mă va întâmpina un om sau vreun șobolan, ori vreo reptilă.

Deseori, în față, la marginea trotuarului sau la doar câțiva centimetri de șosea, acolo unde nu a mai fost loc de trotuar, dar la limita proprietății cu spațiul public, este pus un vas de ceramică, umplut cu apa, în care plutește regal cel puțin un nufăr, înconjurat de pești aurii. Uneori, în mijloc stă încolăcită la loc de cinste o statuetă a unei zeități, jumătate om, jumătate șarpe. Apa curge în cascadă din vasul în formă de amforă pe care zeitatea îl poartă cu grație pe umăr. Dimineața, în fața micului iaz se aduc ofrande zeităților sub forma unei farfurii cu orez, a unei sticle cu un suc roz, din care nu lipsește paiul, sau doar un simplu pahar cu apă de băut. Dacă proprietarul este mai cu dare de mână are alăturat și un mic templu din lemn aurit unde își aduce ofranda, că e sub forma ghirlandei de flori, a bețișoarelor parfumate, a vasului de mâncare sau a paharului de apă, dar mereu însoțită de câteva momente de rugăciune si conversație cu Buddha sau cu oricare altă zeitate de al cărei ajutor are nevoie. Acolo unde spațiul este mai larg și clar delimitat, intrarea se face desculț, în semn de respect.

Și pentru a da puțină culoare, dar și de a crea impresia unei delimitări, a unui gard între stradă și casă, în absența unui gard fizic, fiecare polată are, alături de vasul cu cu apă, câteva vase mari de ceramică sau ghivece, în care arbuști tropicali cu frunziș bogat cresc cu frenezie, într-o explozie de verde. Astfel se creează o perdea de vegetație ce oprește ceva din praful drumului, cât și din curiozitatea trecătorului, permițând desfășurarea vieții familiei în afara casei, dar nu direct în văzul lumii. Tu, trecător, poți sta deplin expus în stradă în fața polatei, uitându-te după proprietar sau cotrobăind cu privirea după ceva, fiind convins că nu e nimeni acolo, dar dacă faci doar un pas sau îți întorci capul, vezi undeva jos, în colț, stând direct pe pământ sau pe o rogojină, ascuns de vegetația din ghivece, un om care te urmărește nemișcat și tăcut, cu ochi strălucind ca mărgeaua, cu o față imobilă de șarpe, așteptând să vadă ce faci, pentru ca, în momentul în care te hotărăști să faci o mișcare spre interior să reactioneze.

Iar drumul își continuă șerpuirea trecând prin fața unui condominium ce se semețește pe zeci de etaje către cer, tot doar sticlă și fier beton, apoi prin fața curților unor case cu grădini îngrijite și câte un mic templu auriu, pentru ca apoi să te scoată într-o stradă principală.