Femeia și drepturile ei

Conform sitului oficial al zilei de 8 martie, Ziua Internațională a Drepturilor Femeii își are originea în manifestațiile, extrem de numeroase, ale femeilor care cereau drept de vot, condiții de muncă mai bune și egalitate între femei și bărbați, teme care agitau lumea la începutul secolului XX.

„Ziua Internațională a femeii” este propusă, pentru prima dată, în 1910 de către jurnalistă germană Clară Zetkin, în timpul celei de-a doua Conferințe internaționale a femeilor socialiste, la Copenhaga, reunind delegații din 17 țări. Dată va fi fixată, însă, abia în 1917, în Rusia, în urmă unei greve generale a femeilor, care defilează la St Petersburg cerând condiții mai bune de muncă și întoarcerea soților lor de pe frontul Primului Război Mondial.

După 1945, Ziua Internațională a femeii devine o tradiție în Franța, Italia, și în țările occidentale. Națiunile Unite recunosc oficial această sărbătoare abia în 1977, iar în Franța abia în 1982, devenind „Ziua Internațională a drepturilor femeii”.

În România comunistă, unde nu existau „inegalități” și „idealul” unei societăți „drepte” și „egale” fusese atins, nu putea fi vorba despre o „lupta pentru drepturile femeilor”. Prin urmare, ziua devine „Ziua mamei” sau, pur și simplu, „Ziua femeii”, care femeie primește flori, felicitări și îmbrățișări.

Ca multe alte tradiții moștenite din acea perioada, România rămâne pe această linie. Dacă privim statisticile, după ce primesc florile, femeile încasează și o scatoalcă – dacă nu imediat, în viitorul apropiat. Este întotdeauna mai prost plătită, pentru același post și aceleași responsabilități, decât un bărbat, care este de asemenea preferat în caz de competiție. Chiar dacă lucrurile au evoluat într-o oarecare măsură, conversațiile de seară încep de obicei cu o întrebare din parte „lui”: Ce mâncăm azi? Dacă femeii i se da dreptul să muncească, îi revine și sarcina de a se ocupă de casă și de copii. Nu mă contraziceți cu argumente false, priviți doar în jurul vostru !

Revenind la posturile de responsabilitate – în România, mai ales – ele sunt ocupate, în proporție covârșitoare, de bărbați iar femeile instalate pe post de decor sunt alese pe criterii obscure. Din nou, Guvernul României este un exemplu.

Un argument fălăcios este acela care combate „discriminarea pozitivă”. Ea da de înțeles, într-o societate în care misoginismul este fundamental, că selecția trebuie făcută „pe baza de competență”. Atunci, faptul că în posturile de răspundere se află atât de puține femei înseamnă că ar fi mai puțin competențe? Sau e rezultatul unei societăți complet dezechilibrate, cu automatisme adânc înrădăcinate?

1950-femme-au-foyer-dans-la-cuisine-apres-avoir-mari-gouter-la-nourriture-sur-cuisiniere-cmr82y

1950

Dacă mișcarea feministă nu ar fi existat, femeile ar fi tratate în continuare de „Mitza biciclista”, pentru că o femeie nu trebuie să urce pe bicicletă și în nici un caz să poarte pantaloni. Și n-ar fi avut nici azi dreptul să voteze (apelativul de „sufragete” e atât de pejorativ!). În Franța, dreptul femeilor de a vota a fost recunoscut abia după al Doilea Război mondial; dreptul de avea un cont în bancă, în aceeași epoca. Și asta se întâmplă cu mai puțin de 60 de ani în urmă.

Dacă au rămas lucruri de corectat ? Da, multe. Încă o dată, priviți statisticile.
Va las mai jos un link pentru o melodie a anilor 70, cei care au marcat mișcarea feministă.