„Fenomenul Groșan” este un simptom al neîncrederii în autorități. Este vorba de cinism și aroganță versus empatie

De câteva zile, un medic pneumolog din Oradea este subiectul zilei. Doctorul Flavia Groșan. Se discuta despre ea în online, pe televizor, la radio, pe stradă, în birouri, până și la Colegiul Medicilor. Unii, și nu puțini, o laudă, alții, încearcă să fie neutri, referindu-se la ea drept „fenomenul Flavia Groșan”, alții o critică, o acuză sau doar o ironizează, oricum însă aproape nimeni din cei racordați la viața cetății in aceste timpuri nu o ignoră. De ce? M-am uitat pe contul de Facebook al doamnei doctor. Sunt multe, foarte multe „like-uri”, mult mai multe zilnic decât au cei mai mulți dintre politicienii la moda într-o săptămână. Și multe comentarii ce vin de la oameni cât se poate de diferiți, ca statut și preocupări, români din toată țara, dar și din străinătate. Comentarii ce au în comun câteva cuvinte care revin obsesiv: „curaj”, „încredere”, „respect”, „iubire” și, mai ales, „speranță”. Căci asta este ce caută oamenii în timp de criză: curaj, încredere, respect, iubire și, mai ales, speranță!

Nici măcar nu are vreo importanță dacă ceea ce spune doamna doctor este adevărat sau nu, dacă schema sa de tratament e corectă sau nu. Pentru că nimic din ce spune nu ar fi ajuns într-un timp atât de scurt la atât de multă lume dacă nu ar exista neîncrederea. ”Fenomenul Groșan” este un simptom al neîncrederii în autorități. Al autorităților nepregătite, mereu luate prin surprindere, care nu știu, nu au soluții, nu înțeleg, nu cunosc, nu sunt de vină întrucât alții trebuiau să facă. Al autorității arogante și disprețuitoare, care nu are timp de criză și de oameni, dar are timp de scris pe Facebook sau de plantat copaci. Al autorității deja vaccinate și izolate în bula ei de cleștar, care, pentru că nu știe ce și cum să facă, mai introduce niște restricții, mai închide niște școli, mai restrânge din drepturi și libertăți, mai găsește niște ”teroriști”, în timp ce se ceartă unii cu alții pe Facebook.

Al neîncrederii în campania de vaccinare, cu doze puține și cu platforma de programare care se blochează, culmea, exact când dai drumul la înscrieri. Cât de cinic poți să fii sau cât de rupt de realitate ca să continui să ceri ultimativ populației să renunțe la rezerve și temeri și să meargă neîntârziat la imunizare, ca și când aceasta nu ar vrea, dar să nu vezi că majoritatea copleșitoare a centrelor de vaccinare din toată țara au 0 (zero) locuri pentru programare, nu pentru cei din etapa a III-a, ci chiar pentru populația vulnerabilă?

Al neîncrederii în sistemul medical, marcat de prea multe scandaluri, acuze, incidente, incendii și nenorociri în acest an de pandemie. Acuze, scandaluri, incidente rămase mereu fără răspunsuri și explicații clare, mereu fără responsabili. Sistem medical ce vorbește prin zeci de voci necorelate și nu înțelege că stridențele sunt cele care atrag atenția și care rămân. Ștridențe de genul ”medicii vor alege cine să trăiască și cine nu” sau ”îi așteptăm în spitale, unde avem și lumănări”. Cinismul, indiferența și aroganța unui sistem versus empatia doamnei dr. Groșan și senzația că ei chiar îi pasă. Speranța că există soluții.

Până când puterea de astăzi nu va întelege și nu va învăța ce se așteaptă de la ea, oamenii vor căuta răspunsuri la temerile lor în alte părți. Vor căuta până le vor găsi, iar dacă acestea se vor dovedi a fi fost greșite, răspunderea rămâne a lor, a celor care, vaccinați, asistați și bine protejați, refuză să dea răspunsurile pe care societatea, justificat și îndreptățit, le cere. Ieri, unii au crezut că speranța s-ar putea numi Diana Șoșoacă. Astăzi mai mulți cred că se numește Flavia Groșan. Mâine nu știm cine va fi dar știm sigur că nu mai pot fi nici Orban, nici Cîțu, nici Voiculescu, nici Barna, nici Cioloș, nici Arafat, nici măcar Iohannis. Ei au avut o șansă, dar aroganța le-a anulat-o.

(Sursa: Facebook. Gen.(r) Silviu Predoiu-fost director adjunct al SIE)