Flagelul online infectează libertatea

După experimentul nereuşit, numit pompos ‟şcoala online”, putem trage concluzia că aceeaşi soartă o aşteaptă şi pe supralicitata ‟presă online”. Animând dialogul la distanţă între dascăl şi elev, fără ca între ei să existe manualul tipărit, singurul martor al comunicării autentice de cunoştinţe sistematice conectate la puterea de înţelegere potrivită vârstei şcolarului, încercăm să inducem în mintea cetăţeanului cotropit de griji, că trecutul, prezentul şi viitorul omenirii, vor fi conservate în ‟poze mişcate”, menite să păcălească ochiul şi vigilenţa creierului hrănit cu informaţie. Ce e mai comod decât să gâdili tastele cu buricele degetelor, în absenţa partenerului de dialog, crezând că cineva, în carne şi oase, te va citi dacă are chef.

După ce am stigmatizat îndelunga zăbovire în faţa monitoarelor de calculator, arătând efectele nocive ale radiaţiilor asupra vieţii, dar şi tendinţa tinerilor de a evada din lumea reală în cea virtuală, unde se depersonalizează, încercăm cu disperare să acredităm presa online, manualul online, medicul online, iubita online, atentând la libertatea individului de a alege variantele umane ale celor de mai sus, din lipsă de timp, din comoditate, sau automatism. Flagelul online nu are antidot, pentru că el a fost creat, în timp, de minţi interesate să amputeze libertatea de gândire şi acţiune a individului, punându-i la picioare o lume care se intersectează din ce în ce mai puţin cu natura, cu mişcarea, cu esenţa umanului. Primim prin pâlnia reţelelor online, de-a valma, tot ce ne dorim, printr-un simplu clic, riscând să ajungem până în punctul în care să credem valoare, orice rătăcire a minţii, amorţită de drogul navigării pe internet.

De ce să răsfoim un ziar proaspăt tipărit, de ce să intrăm cu voluptate între coperţile unei cărţi, cu personaje care ne seamănă sau se despart de noi, din motive etice? Cui foloseşte biblioteca, de vreme ce găsesc online, în orice clipă, fragmentul dorit de român? Las la o parte praful şi riscul de a cădea de pe scări, dacă volumul dorit e ceva mai sus. În România, pionierii online, au lucrat concertat, distrugând mai întâi chioşcuri, tarabe de distribuire a presei, din motive ce ţin de arhitectura urbei, apoi sau înainte, clădiri, mijloace de transport, ca nu cumva, ziarul să mai apară sub ochii cititorului. În ciuda prăduitorilor, câteva ziare refuză să se predea, continuând să apară sub semnătura unor prestigioşi gazetari. La nivel central şi local, meseriaşi dovediţi scriu şi descriu lumea în imagini şi cuvinte convingătoare, care formulează nu doar puncte de vedere, dar şi atitudini constante şi de urmat.

Florenț Mocanu, jurnalist, director editor al ziarului regional ‟Gazeta Munteniei”, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni.