Reprezentanții a 14 facțiuni palestiniene, inclusiv Fatah și Hamas, au semnat „Declarația de la Beijing”, document prin care se angajează să pună capăt disputelor interne și să consolideze unitatea palestiniană

Forța uriașă a Evz de pe vremea lui Cristoiu: Transformarea în eveniment a unui fapt pe care Puterea se străduia să-l minimalizeze

La BAR, scanez de zor editorialele din Evenimentul zilei și Expres Magazin, noiembrie și decembrie 1992 pentru Proiectul meu editorial Un istoric al clipei:
Publicarea a șase volume din comentariile mele dintre 1990 -1996, un volum pentru fiecare an.

N-am consultat colecția Evenimentului zilei niciodată pînă acum. După 29 de ani, am posibilitatea de a-mi face o părere profesionistă despre ziar. Repet, o părere profesionistă, înlesnită și de depărtarea în timp. De cînd am plecat de la Evenimentul zilei, în februarie 1997, perioada Cristoiu a ziarului, deja o legendă prin tirajul uriaș – peste 700000 de exemplare, un profit uriaș – , a fost ținta campaniilor duse de unitățile de jandarmi din presă pentru a reduce publicația la o succesiune de fake news în genul Găinii care naște pui vii și de știri senzaționaliste. Dusă de pițifelnici, periculoși însă prin acțiunea în haită și prin lipsa de talent, campania a reușit să descumpănească pe mulți dintre cei care au lucrat cu mine la vremea respectivă. În paralel cu scanarea comentariilor din ziar, mă uit și pe pagini pentru a-mi face o idee. De precizat că am ținut să scanez eu, deși puteam să plătesc pe cineva s-o facă din nevoia mea de a ști că nu s-a strecurat nici o greșeală. Oricît de corect ar fi un altul nu mă poate înlocui în descoperirea și scanarea textelor publicate de mine.

Din start sînt încîntat de Evenimentul zilei de la vremea respectivă. Mi se confirmă succesul rețetei. Lucrurile serioase – comentariul meu, documentele, informațiile din lumea social-politică sînt tractate de știri din domeniul senzaționalului, de la crime pînă la ciudățenii. Forța ziarului stă însă în măestria de a face eveniment dintr-un fapt.

Cîteva exemple sînt semnificative.
În decembrie 1992, după marele succes care a fost vizita din aprilie 1992, Regele Mihai a vrut să petreacă în România Crăciunul din 1992. Ion Iliescu fusese reîntronat de Poporul român prin alegerile din 1992. Spre deosebire de aprilie 1992, cînd perspectiva alegerilor, mai ales în condițiile spargerii Frontului, îl îngrijora, în decembrie 1992, Ion Iliescu își permite să pună atîtea condiții absurde încît Regele e nevoit să renunțe. Despre asta Casa Regală a dat un Comunicat. Ce-ar fi făcut presa de azi? Ar fi reprodus Comunicatul și eventual i-ar fi ars niște opinii de facebook pamfletare. Și atît. Noi, însă, la Evenimentul zilei, am făcut din asta un eveniment. Și tocmai asta dădea forță ziarului. Crearea evenimentului dintr-un fapt. Odată transformat faptul în eveniment mediatic, el crea un fapt al realității: Obliga politicienii, jurnaliștii, opinia publică să ia atitudine.

Cum a abordat Evenimentul zilei un fapt care risca să treacă neobservat de opinia publică? Răspunde numărul de joi, 24 decembrie 1992. Dreapta sus, unde cade ochiul cititorului, apare textul intitulat Lovitură de teatru în ultimul moment. Regele Mihai nu va veni în țară. Consideră condițiile puse de autoritățile române ca fiind jignitoare. Precizarea Amănunte în pag. a 3-a trimite cititorul la grupajul dedicat faptului amplificat în eveniment. Stînga sus, ceea ce pe vremuri se numea text introductiv poartă titlul Condițiile puse de autoritățile române sînt considerate jignitoare. Alături e reprodus Mesajul Regelui Mihai către poporul român. Mai departe, tot sus, o fotografie luminată de legenda: Decembrie 1990. Regele Mihai, oprit de echipaje de poliție, a fost întors din drum de pe autostrada București-Pitești și condus la aeroport. Pagina mai cuprinde articolele Mitropolitul Banatului regretă anularea vizitei regale; Domnul Oancea este indignat de atitudinea Guvernului: „Îl vom invita în continuare pe Majestatea Sa la Timișoara, pînă cînd vom reuși să-l aducem”; „Reacția Majestății Sale a fost una de indignare față de mitocănia și grosolănia condițiilor” – a declarat dl Constantin Brâncoveanu, secretar particular al Regelui Mihai; Reacții ale liderilor politici; Primarul Timișoarei a oprit toate lucrările de amenajare pentru întîmpinarea Regelui și o fotografie cu următoarea explicație: Primăvara anului 1992. Poliția a fost mai mult decît amabilă.

Transformarea faptului în eveniment se adîncea prin consacrarea în editorialul pus sub rubrica Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu. Titlul celui consacrat renunțării la vizită era Cînd generalii sînt obligați s-o facă pe proștii.

Într-un posibil curs consacrat forței presei formula folosită de Evenimentul zilei ar merita un spațiu larg. Puterile postdecembriste s-au dat de ceasul morții pentru trecerea sub tăcere sau măcar minimalizarea unui fapt. Împotriva acestei practici se ridică formula Evenimentului zilei de transformare a unui fapt în eveniment. Cînd afacerii Regele de Crăciun i se dedică o întreagă pagină, sprijinită de un editorial, faptul iese din banal pentru a intra în atenția opiniei publice. Dacă nu făceam noi tărăboi, condițiile puse de Autorități Regelui Mihai – să vină ca simplu particular – ar fi trecut neobservate și astfel n-ar fi lucrat la știrbirea imaginii celor de la Putere. Mai ales prin convocarea liderilor politici pentru a-și spune cuvîntul Evenimentul zilei a făcut din renunțarea la vizită de către Regele Mihai un moment de campanie antiFSN.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „Forța uriașă a Evz de pe vremea lui Cristoiu: Transformarea în eveniment a unui fapt pe care Puterea se străduia să-l minimalizeze”

  • Da, ziarul Evenimentul zilei a fost o forță a presei. Eram în ultimul an de liceu atunci, în 1992, și îmi amintesc de acele evenimente. Evenimentul zilei a scris istorie. Ce ziar de astăzi mai are nu tirajul, ci impactul Evenimentului zilei?

  • Domnule Ion Cristoiu, nici un jurnalist din Romania nu este capabil sa scrie la nivelul dvs. Le dati clasa tuturor. Felicitari!

  • Erata: In loc de joi 24 decembrie 1989 (care de fapt a fost intr-o duminica),se va citi : joi 24 decembrie 1992(aliniatul al-VI-lea).Sper ca nu am deranjat perfectiunea ce nu e interesata in nici un fel de opiniile celor care comenteaza civilizat.

  • Intră în istoria presei române Evenimentul Zilei din 30 noiembrie 1993, numai reportaj (!), la asasinarea dirijorului Song – regretatul Ioan Luchian Mihalea. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că peste 30 de ani nu vom mai avea decât un fel de gazete de perete, conținând mai mult știri externe, sport și cancanuri tabloide.

  • Ca in tot cea ce faci și in ziaristica ai nevoie de HAR
    Har divin fără de care ești un muncitor la ziar și atit

    • @Tiberiu Tatulescu a scris pe 04/12/2022 la 01:25
      Domnule Tatulescu
      In anii ’90 Evenimentul Zilei si Romania Libera au produs schimbarea din 1996.
      Televiunile abia aparusera…tv5 amerom canal 38 antena 1 protv abia prin 1993-1994-1995…”se prindeau”…in Bucuresti doar…eram acolo…emiteau 2 din Facultatea de Electronica…
      http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=16
      Toata Stima!!!
      Valentin Constantinescu

      • „In anii ’90 Evenimentul Zilei si Romania Libera au produs schimbarea din 1996.”
        O fi fost bine ?

      • Eu făceam o referire individuală
        Sunt activități meserii in care lipsa Harului te lasă in anonimat
        Preoții
        Invataorii
        Ziariștii
        In general pastorii de oameni numiți pot duce turma fără HAR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *