Fotografii în cuvinte. Despre oameni și păstrăvi

Pe omul ăsta nu prea sunt șanse să-l întâlnești pe stradă pentru că ori e prin păduri, cu treburi de silvicultor, ori e în apă până la brâu pescuind păstrăvi și cleni. Prietenii îi spun Țucă; nu visează funcții, habar n-are de politica și are un umor grozav, ascuns în buzunarul de la pieptul vestei sale de pescar la răpitor. Ei bine, omul ăsta m-a umplut de respect.

oameni-pastravi

Acum ceva vreme, am filmat două zile în Mureș pescuitul în ape de munte. La un moment dat, aveam de înregistrat secvența de final în care pescarii se strâng în jurul focului și prăjesc pe jar păstrăvii înfipți în țepușe. Însă cetățeanul nostru, cum prindea unul, cum îl elibera.

„Bun”- îi zic eu – „le dăm drumul la unul, doi, trei, așa, pentru filmare”, gândindu-mă că nu mai mâncasem păstrăv sălbatic de ani de zile. „Cred că avem suficiente capturi filmate, pe care le-ai eliberat. Prin urmare, hai să oprim și câțiva păstrăvi să-i filmăm și cum se coc pe jar, după care să-i introducem, în liniște, în întunericul stomacului, imediat ce oprim camera și le pregătim și lor un lăcușor de palincă, să aibă unde înota, așa prăjiți cum sunt.”- mi-am continuat eu pledoaria.
Dar el ba a învârtit-o, ba a sucit-o; că-s prea mici, că-s prea mari, ba prea triști, ba prea agitați. În fine, cum-necum, ne-a dus cu vorba și i-a eliberat pe toți.

Apoi, s-a întors spre noi zicându-ne: „Pentru fript pe film și mâncat după filmare, îs alții”.
Și a plecat omul nostru vreo 5 km pe jos până la o păstrăvărie de unde s-a întors cu o plasă de păstrăvi.

„Iaca fraților, ăștia-s pentru mâncat, pe ăilalți sălbatici, de munte numa’ îi prindem!”
Și tot ceea ce mi-a mai rămas de zis, a fost doar… „RESPECT!”