Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Fraternité, pierdut interes pentru fanfaronadă

Dumnezeu i-a scos pe evrei în primul rând din robie, cruzimea pământenilor fiind atât de sălbatică încât chiar și după nu două, ci trei-patru mii de ani tot nu a putut fi eradicată sau măcar convinsă să renunțe din când în când. Dumnezeu ar fi putut restarta dumnealui lumea, după cum s-a mai întâmplat, dar a preferat să aleagă metoda educației și nu moartea prin suferință. I-a ghidat pe evrei spre un mediu ostil, fără zăcăminte abundente de petrol și de minereuri, dar în apropierea lor, în vecinătatea Mării Moarte, însă nu pe un pământ al morții, printre arabi de alte obiceiuri și credințe. Isus Christos s-a născut tot într-un mediu ostil, condamnat fiind după o judecată în bătaie de joc, care avea să se tot repete de-a lungul istoriei, în primul rând de ai lui. Ai lui care nu recunoscuseră nimic dumnezeiesc în El sau așa hotărâseră să-și joace cartea pentru a păstra puterea. Cea mai mare frică a omului avut e că Dumnezeu îi poate lua puterea. L-a îngenunchiat pe faraon și i-a închis jocul din câteva lovituri de toiag, și acela împrumutat de la un copac. Evreii au fugit sau au fost puși pe fugă prin lume, până când niște băieți deștepți și-au dat seama că nu era de ajuns să te faci frate cu dracul, ultimul cuvânt aparținând tot lui Dumnezeu. Și-atunci s-au gândit să manipuleze Biblia. Nici nu vreau să mă gândesc cât l-au amuzat sau enervat eforturile lor pe Dumnezeu. Nietzsche nu și-a făcut prea multe procese de conștiință când a reiterat ideea că pe lume nu prea există egalitate intelectuală, ci că unii ar fi mai dotați ca alții. Nu a suflat o vorbă despre datoria acelora de a-i lumina și pe alții, a considerat că iluminații sunt suficienți. Problema lor era că fraierul acela de Isus Christos nu numai că i-a iertat pe toți, de-a valma, oprind dezastrul planetar, dar a anunțat că se întoarce să-și facă singur dreptate. Cum să dormi liniștit cu așa grijă?

Interesaților nu le-a fost greu să-i bage ideea de putere planetară, chiar și cu prețul sacrificiului, lui Hitler în cap. Trebuiau însă să scape de singurul popor în sânul căruia, se așteptau ei, să se nască iar Christos. Nu însă și de evreii bogați, părtași la plan, că doar nu avea să se nască Isus în vreo familie de bancher! Doar dacă … nu ar mai fi găsit Dumnezeu evrei săraci. Evreii bogați au mai avut și norocul să se folosească de holocaust ori de câte ori încerca altcineva să le ia fața. De pe urma evreilor torturați și uciși în lagărele de concentrare naziste au profitat mai multe societăți de asigurare pe viață, știind că aveau să moară, după ce le fuseseră deja confiscate bunurile și conturile bancare. Societăți de asigurare din lumea zisă foarte civilizată, neutră sau proclamată morală, și chiar aparținând de biserică – stindardul creștinismului. Cel de-al doilea război mondial a fost o a doua crucificare, făcându-i-se loc pe cruce și lui Dumnezeu. Apoi învingătorii ideii de putere planetară au crezut că puteau face orice.

Alți evrei au fost plantați pe locul fostului Israel, conduși de evrei educați în și ghidați din America. Dacă neașteptatul ăla de Isus chiar avea de gând să revină, măcar să găsească pe cineva acasă și să creadă că ăia erau ai lui. America și UK au pregătit jocurile și strategia, abia așteptând să strige șah! În războiul din Orientul Mijlociu nu se bat niște sfinți, ci două tabere care au ucis și au torturat fără milă.  Gaza – a naibii coincidență, care să le aducă ambelor tabere aminte de camerele de gazare și de rânjetele nerușinate ale civilizației! Poate că Isus s-ar fi putut naște printre palestinieni, dar nu în mijlocul atâtor organizații teroriste! Câți oameni se mai roagă azi lui Dumnezeu Creatorul, Viața? Mai toate religiile au trecut la prohod, pupând mâna distrugerii.

Războiul din Ucraina a fost sistemul de decodificare după care trebuie judecat războiul din Gaza. Rușii au fost hărțuiți din toate colțurile, americanii nedorind să împartă cașcavalul. Pe europeni se vede cum i-au prostit, inimaginabil! Despre războiul ucrainean s-au scris atâtea minciuni, din dorința de a izola Rusia, încât istoriei i s-a făcut greață. În primul rând de ziariști, cei chemați să apere cetatea, nu s-o îngăleze. S-a văzut carevasăzică cine a tras sforile, cine a trimis bani, cine a vrut cu tot dinadinsul să se impună și cum nu au reușit. Am văzut cine produce și vinde arme, cui nu-i pasă de cetățenii altor țări alimentând războaie absurde, am văzut cât de ușor s-a putut falsifica realitatea pentru a da bine în campaniile electorale, făcându-i pe europeni să creadă că și-au sacrificat propriii bani, și nu pe cei ai miliardarilor, pentru o cauză care nu a fost nici nobilă, nici de ajutor pentru ei sau pentru copiii lor. Luând în considerare tot ce am învățat din războiul din Ucraina, cei ce au avut urechi să audă și minți deschise adevărului pot aprecia la valoare netă eforturile din Orientul Mijlociu. Se pășește pe gheață cu tălpile trecute prin cărbuni încinși.

China pândește cu satisfacție căderea Americii, neștiind, dacă nu a ghicit deja, că este turnul pereche. E drept că toată planeta a asistat la căderea a două turnuri, doar că nu despre acele două turnuri era vorba în textele profetice. Toate profețiile se referă la oameni, chiar și ca organizare, nu la obiecte. Arhitectura e o dovadă a îmblânzirii pietrei cu ajutorul cifrelor, dar nu de domesticire a lui Dumnezeu. De plătit, plătesc oamenii, nu scuturile pe care și le-au făcut.

Și uite cum prietenia dintre copiat și copiator, după ce a făcut ‘scăpat’ un test de armă biologică pe sub nasurile nevinovaților, n-a apucat să bage de seamă că s-a ales cu trei buboaie, efecte secundare, pentru a căror tratament nu a alocat nici fonduri bănești, nici sentimentale. Iar din drone și rachete nu poți face pansament de pus pe rănile narcisiștilor ajunși din urmă de propria obsesie de putere!

Bă, da’ măcar a reușit madam Clinton să salveze ultimul trib de sataniști, că-i era în grijă că s-ar putea ca și specia dumneaei, de veninoase, să fie pe cale de dispariție! Unii ar fi putut crede că doar familia Biden se joacă cu cățelul.

P.S. Chiar în apropiere de Ierusalim, unde li se face așa mare cinste lui Isus Christos și lui Dumnezeu, pe toate înțelesurile pământului, s-au întâmplat parade ale mândriei de a nu fi de acord cu gustul în ale Creației al lui Dumnezeu, trafic de arme, de minți și de influență, chiar acolo unde chiar și necredincioșii cred că se va întâmpla ceva, drept pentru care s-au grăbit să-și pună un picior în prag de așteptare. Între timp Dumnezeu le trage preșul de sub celălalt picior.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Fraternité, pierdut interes pentru fanfaronadă”

  • dar a anunțat că se întoarce să-și facă singur dreptate.

    Isus e ‘cel care implineste voia Tatalui’, in ‘Echipa numita Sfanta Treime’
    deci …nu suna prea bine ‘sa si faca singur dreptate’
    a doua venire a lui Isus, in Iparatia lui Dumnezeu care e in noi, ca in Imparatia asta va veni, e …o nonactiune, adica vine pentru ca e chemat, vine pentru ca …are unde, pentru ca omul a elibertat aceasta Imparatie, a sinelui, de …to ce era n plus sau minus, ea devenind suficienta

  • Cea mai mare frică a omului avut e că Dumnezeu îi poate lua puterea.

    cea mai mare frica a omului e …ca moare, si frica se manifesta cind moartea ii da tarcoale.
    fix prin ‘frica’ asta e Cernut omul, pentru ca dindu i se in dar nemurirea, …la pachet cu ‘iesirea din Anotimpuri’, omul scapa de frica asta. imbratisind nemurirea, plenar, renunta tot asa la vesnicie

  • nu numai că i-a iertat pe toți, de-a valma, oprind dezastrul planetar
    ideea e sa birui lumea, nu s-o oblojesti.pe om…asta da, il poti obloji, daca si doreste

  • ‘ pe lume nu prea există egalitate intelectuală’

    deci lumea e nedreapta.
    pai …lumea e dreapta, deci egalitatea e …la ea acasa.
    ce i drept, …tot drept, e ca egalitatea se mnifesta in vremuri diferite, aesea

  • ‘care avea să se tot repete de-a lungul istoriei’
    se va repeta o singura data, insa si atunci …pe dos si cu capul in jos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *