Fundul leninist al marxismului

Citesc cu acribie jurnalul  lui Mircea Radu Iacoban și, spre sfârșitul cărții, dau peste o povestioară despre homosexualii Vladimir Ilici Lenin și Grigori Evseevici Zinoviev, doi dintre fondatorii bolșevismului  în Uniunea Sovietică și nu numai. Astfel, potrivit scriitorului din dulcele târg  al Iașilor, „revelațiile  documentelor arată că Lenin a fost homosexual activ. Cercetările  bulgarului N.K. Sokolov, doctor în istorie,  au fost publicate, în rezumat,  de gazeta sofiotă Trud, după ce tema făcuse, cu ani în urmă,  și obiectul unor investigaţii ale presei noastre.

Lumea schimbându-se hotărât, subiectul se încadrează azi în normalitate, devenind de-a dreptul nerelevant: ce-a fost a fost, îi priveşte, treaba lor! Însă, completat cu alte documente de arhivă, depăşeşte cu mult sfera dezbaterilor privind libertatea sexuală, prin implicaţiile politice adiacente. Partenerul lui Lenin nu era altcineva decât tinerelul Zinoviev, cu 13 ani mai june decât «marele dascăl al omenirii». Idila o dezvăluie mărturii directe (Stalin a încercat cu premeditare să zăvorască în arhive scrisorile de amor ale lui Zinoviev, spre  a fi utilizate doar la nevoie) şi indirecte, din analiza comportamentală a cuplului «istoriceşte constituit».

Între  8 iulie şi 5 august 1917, Lenin şi Zinoviev şi-au petrecut luna de miere într-o colibă de pe malul lacului Razliv, dar se pare că relaţia celor doi începuse încă în Elveţia, unde cuplul a fost surprins de Krupskaia. Moment pe care Zinoviev îl evocă fără echivoc într-o scrisoare din 1918: «Nu trebuie să ne mai ascundem de Nadejda, spre deosebire de cele întâmplate la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima dată.» Despărțirea survenită după episodul Razliv a fost greu suportată de amândoi, dar mai ales de Zinoviev, care scrie de-a dreptul disperat: «Dragă Vova! Nu-ţi poți închipui cât mi-e de trist fără tine, cât de mult îmi lipsesc mângâierile noastre (…) Poţi fi sigur că, de când ai plecat, nu m-am atins de nimeni. Poţi fi absolut sigur de sentimentele mele faţă de tine şi de loialitatea mea. Crede-mă, nu m-am atins de un bărbat sau de o femeie şi nici nu o voi face. Numai tu îmi eşti apropiat…»

Se pare că celălalt amorez n-a răspuns grabnic epistolei înflăcărate, aşa că este nevoit să revină: «Dragă Vova! Tu nu mi-ai răspuns. L-ai uitat pe micul Gherşele… Eu am pregătit pentru noi un loc frumos. Putem trăi acolo cât dorim (…) Este o locuință minunată şi nimeni nu va putea împiedica dragostea noastră. Va fi ca înainte (…) Nimeni nu va putea înțelege sentimentele noastre. Vino cât mai repede. Te aştept, floarea mea. Al tău, Gherşele.» Semnătura se cuvine decodificată: adevăratul nume de familie al lui Zinoviev era Ovsel Gershon Apfelbaum. Câteva amănunte, pentru cei cărora persoana amorezului nu le spune prea multe: a fost unul dintre «greii» bolşevismului, ocupând funcţii la nivelul cel mai înalt – Preşedinte al Internaționalei Comuniste, membru al Biroului Politic al CC al PC(b) din Rusia ş.a. Împreună cu Kamenev a susţinut, în 1922, alegerea lui Stalin ca Secretar general şi înlăturarea lui Troțki.

Recunoştinţa lui Stalin s-a manifestat ca de obicei: «Gherşele» a fost arestat în 1935 şi împuşcat în 1936. Partenerul de episoade erotice, mort în 1924, nu mai avea cum să-l protejeze.Şi, oricum, Lenin dispăruse de ani buni din viaţa politică reală, ca urmare a degenerescenţei ce i-a tarat familia şi, spun doctorii, a luesului contractat în tinereţe. (Întrebare: Zinoviev nu s-o fi molipsit, ori, cine ştie, nu i-o fi dăruit chiar el marelui dascăl Treponema pallidum?) Plin de haz postum, scrisorile lui Zinoviev merită puse în ramă: «…mă încălzeşte gândul că peste câteva zile, ne vom revedea şi îmbrăţişa. Te sărut pe tine şi fundul tău marxist. Gherşele.» Spuzit de puzderia pupăturilor politice, fundul cu pricina  devenise, se pare, mai puţin disponibil pentru săruturile înfocate ale lui  Zinoviev. Care continua să insiste, chiar şi atunci când Lenin era grav  bolnav. Drept pentru care Krupskaia îl somează, în 1922: «Te rog să nu-l mai deranjezi pe soțul meu cu cererile tale pentru întâlniri. A sosit  timpul să vă liniştiţi. Neruşinarea voastră nu se mai poate răbda. Ilici  este bolnav.» Aceşti bolnavi care au condus lumea… ”[1]

Și care o conduc și azi, d-aia omenirea a luat-o de-a-ndoaselea… Iar nemuritorul slogan al comuniștilor de   altădată – „Proletari din toate țările, uniți-vă !”  – a fost adaptat pe nesimțite năravurilor vremurilor sturlubatice de azi  – „Homosexuali din toate țările,  uniți-vă!”

[1] Mircea Radu Iacoban,  Amurg