Gară de provincie, dimineaţa

Sală de aşteptare, clasa a II-a.
Muşte mari, verzui, decolează şi aterizează fără a avea nevoie de turn de control. Dincolo de geamul chioşcului de presă – închis! – se prăfuiesc iremediabil cîteva reviste mondene. O jună despuiată continuă să surîdă triumfător, deşi e pe cale să rămînă fără sînul stîng, prost tipărit. În fundul sălii, o familie mănîncă, pe tăcute, pui şi mere. Băieţaşul, cu o pălărie de pînză albă, mai vrea, bunicul i-ar da, dar mămica, o tinerică într-o rochie cu mîneci scurte, din care ies, ca nişte pîini albe, umerii, îl opreşte, lovindu-l peste mînă. Aşezat pe stinghia gărduleţului care înconjoară spaţiul verde al gării, un tînăr cu pantaloni evazaţi ascultă ceva la un tranzistor cu bateriile slăbite, întorcîndu-l, pe o parte şi pe alta şi, de fiecare dată, lipindu-l strîns de ureche. Ţărani cu gîturi vînjoase, arse de soare, cu pălării ponosite şi pantaloni de doc boţiţi, aşteaptă de aseară cursa de Bucacea.
Nu dau semne că i-ar revolta întîrzierea.

Face mare gălăgie în amorţeala de vară un grup de copii care merge la Suceava. O profesoară, în pantaloni albi şi coafată à la Veronica Micle, tace şi nu se gîndeşte la nimic. Celălalt profesor, un tînăr scund şi iute, umblă printre copiii aşezaţi pe bagaje, uitîndu-se urît la ei, ca nu cumva să facă vreo boacănă la urcarea în tren. Prichindelul grupului stă călare pe o valiză, ţinînd strîns în braţe o sticlă de pepsi plină pe jumătate cu apă.

Trece şi trenul de Suceava.
Peronul rămîne pustiu.

Căldura creşte, creşte întruna. Cîţiva ţigani se tîrguiesc cu un român pentru un drum cu mașina la un depozit pe care vor să-l spargă. Nu se înţeleg la preţ. Ei au propus o sumă. Românul le răspunde clar:
Să nu fie cu supărare, mie îmi place să spun omului în faţă, cu banii ăştia nici benzina n-o scot!

Pe peronul plin de praf zac cinci scînduri mari, trimise de un anume Vasile Asaftei din Vereşti lui Grigore Cocan din Braşov, precum şi două lăzi cu iepuri morţi de sete, ajunsă din greşeală aici.

Pustiu, fără muşte, la sala de aşteptare Clasa întîi.
La Mama şi copilul e închis cu cheia.

Plictisită, casieriţa îşi face unghiile.
Cu uşile larg deschise, cu sîrma ce serveşte drept mîner, zbîrlită în aer, W.C.-ul gării pute în tăcerea răscoaptă a dimineţii.

S-a deschis buticul Răcoritoare, fără ca cineva să observe. Doi copii cer suc şi li se dă drept rest o ciocolată. Ţinîndu-şi cravata cu mîna, să nu i se ude, un tînăr bea apă de la arteziană.

Doi intelectuali cu şepci de microbişti şi pantaloni cu manşeta dublă discută aprins despre schimbările climatice.
O elevă urîtă, cu genunchii ca doi iepuri, stă popîndău pe un geamantan de carton.