Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Generalul american care a rupt tăcerea și japonezii sub teroarea maimuțelor

Maimuțele sălbatice au atacat zeci de locuitori ai unui oraș din sud-vestul Japoniei în ultimele săptămâni, fiind raportate cazuri în care animalele s-au strecurat pe la ferestrele caselor și au lovit locuitorii, în timp ce poliția intensifică căutările, fără succes, pentru a le găsi. Acum, eu nu vreau să fiu rău, știu foarte bine că Japonia este o putere însemnată, dar nu o mare putere. Dar cum se vor găsi acele maimuțe? Care vor fi semnele particulare? Culoarea ochilor, forma și lungimea ghearelor, dentiția? Să fie aceștia urmașii japonezilor care au luptat precum niște tigri în cel de-al Doilea Război Mondial? De la poporul kamikaze s-a ajuns la poporul celor bătuți de maimuțe. Evoluție, nu glumă. Dacă strămoșii lor se lăsau bătuți de primate, japonezii acum nici măcar nu existau. Îmi și imaginez cum ar reacționa strămoșii lor, mai ales samuraii, dacă ar vedea cum urmașii lor sunt bătuți de niște macaci.

Oare ce s-a întâmplat mai exact? Ei bine, începând cu data de 8 iulie, cel puțin 45 de persoane au fost rănite de macaci japonezi, cunoscuți și sub numele de maimuțe de zăpadă, în orașul Yamaguchi și în jurul acestuia, potrivit lui Yoshitaka Morishige, un oficial de la departamentul de conservare al guvernului prefecturii Yamaguchi. Inițial, oficialii au raportat că atacurile au fost opera unei singure maimuțe răutăcioase, aceasta sigur era maimuța ninja, dar autoritățile spun acum că nu pot confirma dacă unul sau mai multe animale au fost responsabile. Numărul atacurilor confirmate a crescut de mai mult de două ori în mai puțin de o săptămână. Cei atacați au fost zgâriați pe mâini și picioare și mușcați de gât și de stomac. Având în vedere că locuitorii au fost instruiți să țină închise punctele de acces, tot mai multe persoane sunt atacate afară. Oare dacă ar năvăli coreeni din Nord, cum ar reacționa foștii imperialiști care au pus Asia pe jar? S-ar închide în case și și-ar aștepta sfârșitul? Dacă ar fi să ne luăm după credința lor străveche, toți acești japonezi care s-au lăsat umiliți de maimuțe, iar acum mă refer la bărbați adulți, ar trebui să-și facă harachiri și seppuku, la ce rușine au îndurat. Atacurile au determinat poliția să pună capcane și să își sporească trupele de patrulă înarmate cu plase, dar după ce nu au reușit să captureze nicio maimuță, ofițerii au fost înarmați cu pistoale cu tranchilizante. Macacii sunt nativi și se găsesc pe majoritatea insulelor japoneze. Ofer și o știre despre acest subiect, aparent de necrezut, pentru cei care știu câte ceva despre imperialismul sângeros și nemilos practicat de japonezi, ultima dată chiar acum 77 de ani: https://edition.cnn.com/2022/07/26/asia/japan-monkey-attack-yamaguchi-intl-hnk/index.html.

Am mai găsit ceva extrem de interesant. Este vorba despre discursul ignorat al lui Mark Phillip Hertling. Acest american a servit timp de 37 de ani în Armata SUA, retrăgându-se în anul 2013 drept general comandant al Armatei SUA din Europa și al Armatei a Șaptea. Ce spunea generalul-locotenent acum 10 ani: „…Treaba mea era să-i antrenez pe cei aproximativ 160.000 de soldați sau corecție: civili, care intrau în armată în fiecare an și să-i transform în soldați. Ceea ce am găsit când m-am prezentat la această misiune m-a deranjat. Mai multe fapte mi-au atras atenția. În primul rând, 75% sau mai mult, de fapt, un pic mai mult, dintre civilii care doreau să se înroleze în armată nu erau calificați pentru a face acest lucru. 75% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani care doreau să se înroleze în armată nu erau calificați, iar motivul numărul unu era că erau obezi. Dintre cei 25% care au putut să se înroleze în armată, am constatat în prima zi de pregătire de bază că aproximativ 60% dintre ei nu au reușit să treacă testul de pregătire fizică pe care l-am dat în prima zi. Și acesta era: un minut de flotări, un minut de abdomene și o alergare pe distanța de o milă. Acum, acesta nu este un test dificil. Dar am constatat că marea majoritate a noilor noștri soldați, care veneau din mediul civil, nu puteau trece acest test. Nu puteam înțelege ce se întâmplase. Nu asta îmi rămăsese din studierea educației fizice în 1986. Pe măsură ce am făcut câteva analize, mi-am dat seama că se schimbaseră câteva lucruri. În primul rând, primul și principalul motiv a fost că, începând cu sfârșitul anilor ’90, majoritatea școlilor noastre primare și liceale au încetat să mai predea educație fizică și, de fapt, doar cinci state din cele 50 ale țării noastre au în prezent cerințe obligatorii pentru educația fizică între clasa K și clasa a 12-a în prezent. Cinci din 50. Acum, veți spune: „Bine, este interesant, dar ce-i pasă armatei de asta?”. Ei bine, obținem produsul acestui lucru, dar în plus față de efectele de al doilea și al treilea ordin, tinerii care se alăturau serviciului nostru nu puteau să alerge, să se ferească, să sară, să facă tumbe, să se rostogolească, genul de lucruri pe care te aștepți să le facă soldații dacă sunt în luptă. Al doilea lucru pe care l-am constatat sau pe care l-am realizat a fost că dieta noastră s-a schimbat radical în ultimii 15 ani. Am supradimensionat totul. După ce am fost staționat peste mări și țări în Germania…ei supradimensionau totul – dacă vrei o porție de cartofi mare, poți să iei una extra mare și extra-extra mare. Nu puteai să iei doar o băutură de 16 oz, puteai să iei un suc de 24, 42, 64 oz. Iar acest lucru avea un efect dăunător. M-a fascinat și ce mi-a spus un om de știință. Acesta mi-a spus că, în ultimii 15 ani, de când am plecat de la West Point și până în prezent, americanii consumă cu aproximativ 30% mai multe calorii pe zi decât în 1983 și cu aproximativ 5 kg mai mult zahăr pe an. Statistici fenomenale. Iar combinația dintre lipsa educației fizice și creșterea alimentației proaste a provocat efecte secundare…Iar ceea ce am început să facem a fost să observăm efecte de ordin secundar și terțiar, iar acesta este unul dintre ele, la una dintre bazele noastre de antrenament, iar în Armata Statelor Unite avem cinci. Am observat o afecțiune numită leziuni de stres la nivelul gâtului femural, ceea ce înseamnă că vârful bazinului se rupe și nu este o „ruptură curată”, ci o fractură care cauzează probleme semnificative și puteți vedea că începând cu anul 2000 am început să observăm acest lucru, pentru că oamenii pe care îi recrutam tocmai ajungeau la vârsta maturității și mulți dintre ei nu avuseseră PE și începuseră să aibă o alimentație proastă…”. Videoclipul: https://www.youtube.com/watch?v=sWN13pKVp9s&t=66s

Micuții omuleți verzi ruși, mulți dintre ei venind „de la necaz”, nu au această problemă cu obezitatea. Mai degrabă sunt subponderali, cel puțin asta am văzut eu în videoclipurile cu ruși capturați sau neutralizați. Cecenii sunt mai corpolenți, dar nu se avântă în foc precum „micul” infanterist rus cu mentalitatea secolului XX. De aceea nu poate avea loc un război ruso-american deschis, ar fi lupta dintre două extreme. Supraponderali versus subponderali. Ca să nu zică cineva că exagerez, eu vă ofer spre exemplu știri din Rusia. Iată ce puteți vedea. Teoretic, doar ce am văzut și eu, mai precis: „…Pentru tinerii subțiri, tineri din regiunea Voronej, prima lună de serviciu militar este oarecum neobișnuită. Aici, recruții care cântăresc sub greutatea standard a armatei sunt trimiși la un fel de centru de sănătate unde se pot îngrășa. „Vreau să văd un strat frumos și gros de unt”, a spus Artur Palchikov, comandantul plutonului șase, plimbându-se printre mesele unde stau cei pe care îi pregătește. „Ivanov! Am spus să întindeți untul! O să înghițim fiecare firimitură, până la ultima calorie.” Apoi, comandantul citește dintr-un meniu de mic dejun: „Aperitive: cârnați afumați. Felul întâi: chifteluțe de vită, hrișcă. Al doilea fel: terci de ovăz cu lapte. Vă veți servi cu toții cu ciocolată caldă, pâine și unt, atât cât puteți mânca.” Se aude o voce: „Și dacă nu mă descurc cu hrișca și cu terciul de ovăz?” Răspunsul este imediat și autoritar: „Mănânci totul și gata!”. Centrul de sănătate Dzerzhinskiy se menține într-o rutină strictă. Recruții au parte de cinci mese bogate în calorii pe zi, un pui de somn după prânz, o sesiune de înot, masaje și cocktailuri cu oxigen (Cocktailul cu oxigen este o dezvoltare a oamenilor de știință sovietici, care a fost publicată în anii 60′ ai secolului XX. În acel moment, sovieticii au reușit să demonstreze că oxigenul poate fi absorbit și transportat către organele interne nu numai în plămâni, ci și în stomac. Această veste s-a răspândit instantaneu în toate instituțiile medicale, iar cocktailul cu oxigen a fost introdus activ în practica majorității întreprinderilor care îmbunătățesc sănătatea: sanatorii, dispensare, camere de fizioterapie. Astăzi, cocktailurile cu oxigen sunt preparate nu numai în instituții specializate, ci aproape peste tot. O puteți face și acasă). „Peste 150 de tineri eligibili pentru recrutarea militară au fost aduși aici din toată regiunea Voronej. Scopul principal a fost acela de a crește numărul de bărbați care sunt apți din punct de vedere medical pentru serviciul militar”, a declarat Nikolai Kolesnikov, șeful centrului regional din Voronej pentru pregătirea recruților din armată. „Practic, i-am trimis aici ca să se îngrașe”. Surse: https://www.kommersant.ru/doc/1826962 și https://www.rbth.com/articles/2011/12/13/feeding_an_army_13973.html.

Și un alt material folositor: „Creșteri mari ale prevalenței excesului de greutate și a obezității au avut loc în China, Mexic și Statele Unite. Securitatea națională este afectată atât din punct de vedere economic – creșterea problemelor și a costurilor din domeniul sănătății până la punctul în care costurile forței de muncă au ajuns la niveluri de cost necompetitive -, cât și din perspectiva pregătirii militare, și anume atunci când soldații supraponderali nu sunt capabili să desfășoare activitățile și funcțiile normale cerute soldaților. Atât în Mexic, cât și în China, pregătirea militară nu este la fel de dominantă ca și costurile economice și de asistență medicală ale obezității. În general, în toate cele trei țări, obezitatea afectează în mod negativ bunăstarea, economia și, în unele cazuri, securitatea militară a acestor trei țări.

PUNCTE CHEIE:

  • Obezitatea reprezintă o amenințare majoră la adresa securității naționale pentru multe țări.
  • Creșterile rapide ale obezității în anumite țări generează costuri de sănătate foarte mari care amenință competitivitatea economică.
  • Pregătirea militară este compromisă de faptul că recruții obezi sunt incapabili să îndeplinească funcțiile normale de activitate zilnică, precum și să îndeplinească orice standarde de pregătire fizică. – Un studiu realizat de către Barry M. Popkin, University of North Carolina, Chapel Hill, NC – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3736119/.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *