Gîndul de alegeri

Monotonia huiduielilor contracost

Sunt două lucruri, de alegeri, cărora nu le dau nici o atenție: plîngerile diferitelor partide și huiduielile adresate unui politician.

Cele două realități – clișeu, monotone în previzibilitatea lor, n-au nici o valoare sociologică, deoarece sunt expresia nevoii partidelor de a face  și ele ceva mediatic, fără a putea fi acuzate de încălcarea legii electorale.

Plîngerile de fraudare sunt imediat mediatizate, mai ales de presa amabilă cu partidul care iscălește plîngerea.
Huiduielile sunt puse la cale de către un partid împotriva liderului altui partid.

De regulă, cei care huiduie sunt în număr de cel mult o sută.
Huiduielile cu adevărat semnificative sunt cele de la un număr de o mie de huiduitori în sus.

Nu de alta, dar nici un partid nu-și poate permite să plătească o mie de zbierători.
De ce le folosesc partidele ca instrument de luptă politică?

Pentru că huiduielile sînt mediatizate de televiziunile amabile cu partidele care finanțează huiduitorii.
Aceleași televiziuni au posibilitatea de  a așterne talk-showuri despre  semnificația politico-ideologică a huiduielilor.

Din cîte s-a văzut, la aceste euroalegeri, două personaje au fost victime  ale huiduielilor contracost:
Victor Ponta și Traian Băsescu.

Cum însă cei doi se huiduie reciproc și altfel decît prin intermediari,  momentul huiduielilor riscă să fie lovit de monotonie.