România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Gîndul de Breaking news

Scandalul Mircea Băsescu – un punct din Planul PSD: Victor Ponta președinte cu orice preț?!

Și dacă Scandalul Mircea Băsescu nu-i altceva decît un punct din Planul PSD: Victor Ponta – președinte cu orice preț, dar mai ales printr-o lovitură minuțios pregătită?
Gîndul acesta, aparent năstrușnic, s-a ivit din discuția de puțin timp încheiată cu Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan, conform anunțului făcut aseară, în direct, la Realitatea Tv, m-a răpit de  la Bibliotecă pentru a discuta, la o cafenea din oraș, întîmplările din ultimul timp, succedîndu-se parcă după un Plan bine pus la punct.

Victor Ponta, dar și liderii Opoziției, cer demisia lui Traian Băsescu. Am căzut de acord cu Rareș Bogdan că, aparent, cererea de demisie e o lozincă electorală.
M-am uitat însă în Constituție.
Articolul 97 spune că în caz de demisie a Președintelui, Guvernul organizează alegeri în termen de 90 de zile.
Dacă Traian Băsescu demisionează, Guvernul care hotărăște data alegerilor e guvernul Ponta.
Dacă nu mă înșel, 90 de zile înseamnă termen maxim.

Fie și sub pretextul situației din Ucraina, Guvernul poate organiza alegeri mult mai devreme, în interiorul termenului prevăzut pentru campania electorală.
Sub pretextul că e vorba de interesul național, Victor Ponta candidează.

E vreo problemă să cîștige în condițiile  în care:

  1. Opoziția n-a reuști nici măcar să aibă un candidat unic?
  2. La Cotroceni e interimar Păpușa gonflabilă a PSD, Călin Popescu Tăriceanu. Tîrîtor cum îl știm, ce-l oprește pe Tăriceanu să facă tot felul de dezvăluiri compromițătoare despre legăturile liderilor Opoziției cu Traian Băsescu?

Am căzut de acord cu Rareș Bogdan că numai un asemenea scenariu ar explica uriașul Scandal Mircea Băsescu, în care sunt implicați: foști ofițeri de Securitate, precum Dan Voiculescu și Pavel Abraham, serviciul secret al Ministerului de Interne, aflat în subordinea lui Victor Ponta, rețeaua de Informatori a acestui serviciu din Penitenciare.

În cazul unor alegeri obișnuite, Victor Ponta n-are nici o șansă.
Alegerile provocate de demisia lui Traian Băsescu îl dau sigur cîștigător.

Întrebarea, marea întrebare, rămîne următoarea:
Va demisiona Traian Băsescu?
Dvs ce credeți?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

73 comentarii pentru articolul „Gîndul de Breaking news”

  • Impresionant.”toata lumea spune”!Trebuie sa fie si pe acolo niste muti!

  • Impresionant.”toata lumea spune”!Trebuie sa fie si pe acolo niste muti!

  • Impresionant.”toata lumea spune”!Trebuie sa fie si pe acolo niste muti!

  • Cât despre caracterul lui Tăriceanu vorbesc nevestele care nu vor să stea cu dumnealui!

  • Precis este un punct din planul lui VP de a ajunge preşedinte. Ce a făcut Abraham când era şeful poliţiei ca Bercea să nu fure atât_

  • Si daca ar fi Ponta presedinte ar fi ceva rau?Eu cred ca nu .De ce il criticati atat ce nu va convine poate tineretea lui si calmitatea,inteligenta si capacitatea de aface reparatii ale greselilor facute de guvernul Boc si de premierul Basescu pentru ca el era creierul a tot ce se hotara in guvern?Lasati tinerii sa hotarasca pentru viitorul lor si al tarii destul de napastuita in ultimii 10 ani.

  • Cred ca nu inteleg de ce considerati ca Ponta nu are nicio sansa in cazul unor alegeri obisnuite. Si mai cred ca deocamdata nu sunt motive de demisie, dar la cum miros lucrurile, nu exclud ca acestea sa apara. Traian Basescu nu trebuie sa demisioneze decat daca sunt motive foarte serioase si justificate. Traian Basescu nu este nici pe departe un ingeras si sunt sigur ca daca se vrea, daca sistemul intoarce armele, vor apare motive consistente. Numai ca astfel de jocuri nu fac decat sa slabeasca statul si sa faciliteze recucerirea intregii puteri de catre vechiul sistem. Va propun sa incepem sa dam si numele in clar ale papusarilor, asa speculativ! Poate asa se mai potolesc. Daca vorbim despre DIPI sa veme cine face jocurile lui Ponta? Gelu Oltean? Omul grupului de la Cluj si al SRI-ului? Adjunctul sau proaspat numit de la SRI? SRI-ul insusi? Trebuie sa recunostem ca Voiculescu este o nuca foarte tare si inca are retele care il sustin!

  • Va rog sa-mi explicati ce nu e corect in urmatorul argument. Pe data de 30 mai, Administratia Prezidentiala raspndea acuzatiilor familiei lui Bercea Mondial conform carora Mircea Basescu a luat bani de la ei, iar ei cereau banii inapoi.

    Raspunsul Administratiei Prezidentiale (initial publicat pe site-ul AP, dar apoi sters) a fost ca „acuzatiile (…) sunt mincinoase si nu au nicio legatura cu realitatea”. Administratia Prezidentiala NU a spus ca asteapta decizia justitiei, ci a garantat un fapt dovedit ulterior fals.

    Avand in vedere ca filmuletele si insusi declaratiile lui Mircea arata ca el a luat bani de la familia lui Bercea, asta nu inseamna ca Traian Basescu este cel putin un mincinos? Mai grav, minciuna se referea la o infractiune, fie ea trafic de influenta, inselaciune sau camatarie (Mircea a declarat la un moment dat ca banii erau dati cu imprumut), ceea ce conduce pe cale logica la complicitate. Un presedinte dovedit mincinos mai trebuie sa ramana in functie?

    http://www.ziare.com/basescu/mircea-basescu/mircea-basescu-santajat-de-familia-lui-bercea-mondialu-prima-reactie-a-presedintiei-1301871

  • 1 nu scriu bine in rom.luati firul de la iacobescu.declaratia lui iacobescu mana cereasca pt psd.au luat dosarul la craiova..pt. a fabrica probe impotriva lui basescu.bomba fusese lansata de iacobescu. la intocsicat cineva si pe iacobescu.era prea devreme pt.spaga.doamna ponea la executat pe bercea la craiova sa poata sa fabrice probe inregistrari cu bercea si basescu.atentie. in video tiganul spune .condamnarea pt.ca finul lui basescu politic. si uite asa a incaierat tiganul cu basescu si au fabricat video.acum .duicu sa dus la ponta pt.fam.ponea. nu cumva sa facut dilul duicu ponta probe contra lui basescu pt.promovarea ponea.repet.procuroarea ponea nu este staina de ac.filmulete nici ponta nici duicu.tigani au fost executati de psd .aici este si lucratura cu serviciile de la politie nu stiu cum se numesc.cheia este la informati lui iacobescu care era sa le stice jocul ce nu inteleg cum a picat apoi basescu in plasa .nu cu ajutorul lui capatina.avea deja un semnal de alarma de la iacobescu.aici au lucrat si serviciile pt. discreditarea lui basescu..

  • D-le Cristoiu tocmai am auzit ce ati afirmat.De ce nu l-a saltat de vineri de cind au fost vizionate filmulatele.Daca era cetatean simplu cred ca al saltau cu o zi inainte.Vorba lu domnu Mazare-„cu mascatii”.Nu-i mai barbieriti d-le(ca sa nu zic altfel),fiti realist d-le,neutru.Scuze daca v-am suparat.

  • Ultima gaselnita pe FB: „BASE MONDIAL”!

  • AR TREBUI SA DEMISIONEZE! Traian Basescu este vinovat, atat pentru necazul fratelui sau, cat si pentru sutele de mii de cazuri ale altor semeni ai nostri, care nu s-au putut apara de tentatiile la care au fost supusi, pentru ca in ultimii 10 ani, Traian Basescu fiind interesat mai mult de Elena Udrea, decat de Romania, nu a avut timp sa analizeze si sa decida asupra Scrisorii Nr.86/04-01-2005, pe care am adresat-o Presedintiei, si in care ii spuneam:

    // Juramantul implicariv (pe care i-l prezentam in Scrisoare) pune stavila actiunilor contrare cinstei, adevarului si dreptatii, si „topeste” nemarginita lacomie umana!
    Existenta J. i. ii protejeaza pe oameni in doua moduri:

    1. Ii inhiba pe cei ce ar dori sa solicite servicii in afara legii, solicitare care l-ar obiga sa-si incalce Juramantul, pe cel caruia i se solicita!
    2. Cel caruia i se solicita un asemenea “serviciu”, poate refuza ABSOLUT pe ORICINE, motivand, justificat, ca nu-si poate INCALCA Juramantul! //

    Daca Juramantul implicativ ar fi fost in functiune, NU S-AR MAI FI PUS PROBLEMA INTERVENTIEI lui Mircea Basescu, PENTRU „slvarea” MONDIALULUI!
    *******************************************************

    Traian Basescu, se poate salva din mocirla pe care o „cultiva” de 10 ani!
    Cum? Actionand, fie si in ceasul al 25-lea, in interesul Romaniei si al romanilor!
    Pentru asta trebuie sa spuna „Adio” la tot ce-l leaga de mafiile politice, chiar si Elenei Udrea, si sa raspunda, prin actiune, si fara echivoc, Scrisorii Nr.6009/10-04-2014, prin care ii solicitam sa aleaga intre actuala „democratie pentru Mafii”, care permite politicienilor sa fie LACOMI, MINCINOSI, HOTI, TRADATORI, IRESPONSABILI, NESIMTITI, etc., si „democratia Anti-coruptie”, in care politicienii nu mai pot EXERSA aceste Vicii, si ii spuneam, intre altele:

    // “Reinventarea” dvs. ca politician, este departe de ceea ce mi-asi fi dorit, dar daca aceasta “reinventare” este pretul ce trebuie platit pentru ca Romania sa poata iesi din prapastia in care este prabusita, atunci accept fara ezitare acest prêt! //

    Mai mult, ar putea sustine si, ” O SOLUTIE interimara, pentru o reasezare rationala si echitabila a sistemelor de pensii si venituri din bani publici, pana la intrarea in vigoare a unor NOI SISTEME de pensii si salarii! „, care este o „actualizare” a SOLUTIEI alternative, la Solutia Basescu-Boc, de taiere de salarii si pensii, pe care i-am transmis-o cu Scrisoarea Nr.14.963/12-07-2010!

    Si, in general, ar putea sustine tot ce este in interesul Romaniei, asa cum NU a facut pana acum, in cele doua mandate!

  • Ei pe naiba,demisioneaza.Trebuia sa o faca in secunda in care a fost arestat M.Ba sescu.Pentru el ,ambele situatii au fost favorabile.1)daca nu apareau inregistrarile nu avea de ce sa demisioneze pentru ca totul era musamalizat si nu stia nimeni.2)Au aparut inregistrarile(adica au fost facute publice,ptr ca DNa-ul nu le ar fi scapat asa cum au facut cu altii),M.Basescu a fost arestat si el zice ca nu are nici o vina.Asa ca nu va ingrijorati ca nu va demisiona

  • Domnule Cristoiu ; va urmares , i-mi comvine mai mult sa va citesc , decit sa va ascult , dar tot la TV. va urmaresc mai mult.Sunt dovezi cu scenarul propus ?sau doriti sa incurcati adevrul , pt. a nu mai intelege nimic.Politicienii au treaba lor . NOI VREM ADEVARUL .

  • Se vrea dar nu se va reusi. Dottore Viorel daca vrea prezidente sa astepte pana in noiembrie.

  • Keep calm, se joaca sah, nu table! Si se joaca la nivel de mari maestri. E meciul decisiv intre statul de drept si haos. Din fericire, jucatorii nu suntem noi, romanii. Noi doar mutam piesele… Si tot din fericire, pe jucatori nu-i cheama nici Traian, nici Dan (chiar daca pare jocul lor), ci Sam si Ivan. Si din cate mi-aduc aminte, Sam castiga intotdeauna. (gi)

  • Aoleu, dle Cristoiu, tineti-l putin de vorba pe dl Basescu, sa nu cumva sa-si dea demisia pana ce nu iau legatura cu dl Gordon sa aflu daca cei care l-au trimis in 2012 si-au actualizat planul de afaceri in cf. cu noua situatie.

  • „Cu orice pret”,numai gratis sa nu fie!

  • e evident,se vede de pe luna

  • NUUUUUUU !!!!!! El este un capitan de vas care trebuie sa treaca prin furtuna vitejeste,,,,,,,Nu va demisiona.

  • Da’ de ce sa dilematizam atata doar pentru ca obiectivele pactului de coabitare vor fi atinse mai repede decat era programat?

  • mircea hotareste; daca mircea nu vrea sa manance si face greva foamei la bulau ca nu e multumit ce i-a „facut fratesu” , atunci situatia o ia razna. Poate se apuca nebunul sa vorbeasca „neintrebat”.

  • Sunteti un matematician..atat de frumos reusiti sa vedeti esentialul, nelasandu-va luat de valul detaliilor…Imi place la nebuni si cum faceti dese ori paralele cu situatii simple de inteles, sau cu situatii din trecut…Sper ca mult mai multi jurnalisti sa fure de la dumneavoastra acest talent, desi imi pare ca nu prea se intampla acest transfer deocamdata..

  • Parca’i vad pe frac’su lu’ Basescu si pe Capatana (fan declarat al „basescianismului”) uitandu-se la B1 si facand misto de expertii anticoruptie si de aia care pun botu’ la vrajelile cu independenta justitiei si consolidarea statului de drept! Parca’l vad pe Capatana exclamand: „Mare vrajitor frac’tu asta! Da’ si astia care pun botu’….!”.

    • pentru niste amarati de 250 000 euro se intoarce tara asta cu curu in sus. Da-i drackului de bani; La cat s-a furat nu se mai gasesc si 250 000 pentru tiganii aia ? Dati banii tiganilor si terminayi circul asta !

  • …breakin’ news: Madalina Puscalau, interviu cu VV Ponta … 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *