Gîndul de duminică, 10 ianuarie 2016

Ăștia chiar ne cred proști?! După Diversiunea de acum cîteva luni Să-i primim cu brațele deschise în Europa pe sărmanii refugiați din Orientul Apropiat! ni se vîră pe gît Diversiunea Să-i alungăm cu bîtele din Europa pe huliganii sexuali din Orientul Apropiat!

6 septembrie 2015. Pe cristoiublog.ro, la rubrica de comentarii despre Actualitate, iscăleam textul semnificativ intitulat:
„D-ale Noii Migrații a Popoarelor, migrația Popoarelor cu smartphone-uri: Un părinte criminal, direct responsabil de înecarea celor doi copii ai săi, a devenit o vedetă planetară!”

Conținutul, prevestit de titlu, pornea de la o știre difuzată de agențiile de presă planetare.
Scriam:
„Militanți de Stînga din Paris au cerut, în cadrul unui marș, deschiderea frontierelor pentru miile de imigranți din Siria, Irak, Afganistan, Libia, care au luat cu asalt continentul în cadrul a ceea ce s-ar numi Migrația Popoarelor cu smartphone-uri.
Hunii, avarii, goții, ostrogoții se îndreptau spre Roma călăuziți de stele. Sirienii, afganii, irakienii, libienii, se îndreaptă spre Europa de Vest – noua Romă – călăuziți de hărțile de pe smartphone-uri.
Potrivit știrii de la Paris, demonstranții purtau fotografia lui Alan Kurdi, copilul de 3 ani, găsit mort pe o plajă din Turcia și a cărei fotografie a făcut înconjurul Lumii.”

Marșul de la Paris fusese unul dintre momentele denunțate de mine încă din 26 august 2015 drept Diversiunea Să-i primim cu brațele deschise pe sărmanii refugiați din Orientul Apropiat!

Vă mai amintiți?
Televiziunile planetare, site-urile, ziarele, nu mai conteneau să prezinte secvențe smiorcăitoare cu miile de refugiați plecați pe mare- suspinau fătucele lor citind de pe prompter- de teama Războiului, în căutarea tărîmului visat al Europei.

Reprezentanți ai refugiaților erau convocați pentru a spune la televizor cum au lăsat ei în Siria, în Libia, în Irak, totul pentru a fugi cu copii cu tot din calea războiului devastator.

Diversiunea mediatică, amintind de Diversiunea de început a televiziunii din Secolul XX – Revoluția română în direct – atinsese culmea prin secvența cu copilul de refugiat găsit mort pe o plajă din Turcia.
De dimineață pînă seara secvența asta era dată în buclă stîrnind nu numai în Europa, dar și în lume, un tsunami de bocete.

În toiul acestei duioșii universale, în care funcționa cumplit Cenzura contextului, m-am numărat printre puținii care au dezvăluit cititorilor Diversiunea Să-i primim cu brațele deschise pe sărmanii refugiați din Orientul Apropiat.

Nu numai în comentariul despre secvența copilul de pe plajă ( secvență despre care nimeni nu se întreba ce fel de tată era acela care-și lua copii pe mare, într-o bărcuță, de dragul unei aventuri care nu avea nici măcar justificare fugii din calea războiului, deoarece frizerul nostru, cum el însuși mărturisea, venea din Turcia și nu din Siria, țară în care ședea de vreo cîțiva ani și pe care voia s-o părăsească pentru a ajunge la neamuri în Canada), dar și în alte numeroase comentarii de la vremea respectivă am atras atenția că unii ne cred ca de obicei proști și ne vîră pe gît un sirop de telenovelă trecînd cu vederea că refugiații călcau în picioare frontiere de stat, o luau pe unde voiau ei, anunțau pretenții absurde de la europeni.

La un moment dat, urmărind televiunile și ascultîndu-i pe liderii europeni, îți venea să pleci din casa ta pentru totdeauna, lăsînd-o cu mobilă cu tot și cu banii din cont unei familii de refugiați.
Liderii europeni, în frunte cu Angela Merkel, nu ieșeau la televizor pînă nu se pregăteau bine să-și pișe ochii în direct de dragul refugiaților, cărora Europa, libera și bogata Europă, trebuie să le dea de toate: de la casă confortabilă pînă la serviciu bine plătit.

Discursul lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, din fața Parlamentului european, (9 septembrie 2015) va rămîne în Istorie de ca un moment de cațavencism transpus din România lui Caragiale în Uniunea Europeană a lui Kant:
„Imaginaţi-vă, fără a fi demagogi, imaginaţi-vă pentru o secundă, dacă aţi fi dumneavoastră, copilul dumneavoastră în braţele dumneavoastră, lumea pe care aţi ştiut-o s-a destrămat în jurul dumneavoastră. Noi luptăm împotriva Statului Islamic. De ce nu suntem gata să îi acceptăm pe care care fug de SI? Noi trebuie să îi acceptăm pe aceşti oameni pe teritoriul european.”

Germania lui Merkel se dădea zi de zi în stambă cu gesturile spectaculoase de primire populară entuziastă a refugiaților. La Munchen dacă nu mă înșel, copii de-ai refugiaților au fost invitați să intre pe terenul echipei Bayern Munchen în tricourile echipei și aplauzele spectatorilor și telespectatorilor.

Au trecut vreo două luni.
Prin octombrie 2015, mă întrebam, în direct la B1Tv, unde sunt refugiații.
Dispăruseră ca prin farmec din presă.
Da, ei erau în realitate și continuau să vină pe mare tot în condițiile prezentate de presă în urmă cu vreo două luni drept dramatice.

Erau în realitate, dar nu mai erau în presă.
Și deodată, refugiații au apărut!
Nu în realitate, deoarece ei n-au dispărut niciodată din realitate, ci în presă.
În aceeași presă care făcuse din ei Martiri ai Războiului din Orientul Apropiat, nefericiți ai sorții, pentru care ar trebui să ne sacrificăm noi, europenii, ducîndu-ne în locul lor în Orientul Apropiat și lăsîndu-le lor întreaga Europă.

Numai că acum refugiații nu mai sunt Îngeri cu aripile arse de Incendiul Războiului.
Acum sunt niște huligani care, în ultimele zile, începînd cu noaptea de Revelion, în mai toate țările din Vest, au fost apucași de o erecție generalizată și, în loc să se rezolve prin masturbare sau prin mersul la o prostituată, au ieșit pe străzi, în hoarde, pentru a ciupi de fund, în proporție de masă, toate femeile întîlnite în cale, nemțoaice, finlandeze, elvețiene, suedeze.

N-am nici o îndoială că asistăm la o nouă Diversiune. De data asta intitulată Să-i alungăm cu bîtele din Europa pe huliganii sexuali din Orientul Apropiat!

Ca și în cazul Diversiunii Să-i primim cu brațele deschise n-am de gînd să mă las tras pe sfoară și să cred că, peste noapte, pe sute de inși care au străbătut Marea Mediterană într-o bărcuță, care au mulțumit lui Alah că n-au ajuns hrană la pești, i-a apucat deodată, la cîteva luni de stat ca dracu în țările din Vest nu foamea, nu urîtul după casa lor, nu disperarea că nu li se rezolvă situația, ci nevoia irezistibilă de a ieși pe străzi în grupuri și a ciupi de fund femeile bărbaților europeni.

Cînd am văzut Diversiunea menită a ne înduioșa de soarta nefericiților de refugiați astfel încît Angelei Merkel să-i iasă șmecheria cu adusul mînii de lucru ieftine în Germania pe zi ce trece tot mai stearpă, mi-am zis cu invidie:
Meserie, taică!
Secretarii cu propaganda de pe vremea lui Stalin ar fi avut de unde învăța!

Acum cînd văd Diversiunea menită a crea atmosfera unor măsuri duri împotriva refugiaților, îmi spun la fel:
Meserie, taică!
Ai dracului Refugiați!
Nu fură, nu jefuiesc, nu înjunghie pentru un euro, ci agresează femeile europene.
Femeile noastre?! își zic bărbații europeni, brusc treziți în orgoliul lor de masculi, ia duceți-vă voi acasă, arăboilor!