Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Gîndul de duminică, 14 decembrie 2014

Putem vorbi deja de o Epocă Băsescu?

Fix peste o săptămînă, adică duminică, 21 decembrie 2014, Traian Băsescu pleacă de la Cotroceni.
În perioada postdecembristă e o premieră:
Un președinte pleacă din funcție după un mandat de 10 ani neîntrerupt.

Și dacă ne gîndim la întîmplările care au marcat nu numai destinul lui Traian Băsescu – de la cele două suspendări pînă la arestarea preventivă a fratelui – dar și destinul țării – de la întărirea statului de drept pînă la devenirea României ca aliat de nădejde al SUA – cei 1o ani ani par să fi fost douăzeci.

Un deceniu în viața unei țări precum România, aflată în ritm accelerat de mutații social-politice în direcția europenizării, înseamnă în plan istoric o Epocă.
Că vrem sau nu, Epoca dintre 2004 și 2014 intră în Istorie cu numele de Epoca Băsescu.

Din acest punct de vedere, mi se pare absurd ca în săptămîna care a rămas pînă la plecarea definitivă a lui Traian Băsescu de la Cotroceni, în spațiul public să nu se întîmple nimic în stare să atragă atenția că se încheie o Epocă.

N-ar fi normal ca însuși Traian Băsescu să organizeze ceva menit a marca evenimentul de proporții istorice: o conferință de presă, o sindrofie, o ceremonie, alta decît cea de transmitere a prerogativelor?
Dar n-ar fi și mai normal ca jurnaliștii, dar mai ales Intelectualii care mai au curajul să-și spună băsiști, să scrie în această săptămînă despre Epoca Băsescu?

Eu unul îmi propun să analizez atît în Evenimentul zilei, cît și pe cristoiublog.ro, Epoca Băsescu.
La cristoiublog.ro, am nevoie de ajutorul dvs, al cititorilor, pentru a găsi răspunsul la întrebări.

Prima întrebare, la care aștept un răspuns:
Putem spune celor 1o ani de mandat neîntrerupt Epoca Băsescu?
Dacă da, cum va intra ea în Istorie?
Drept Epoca în care … (Rămîne să completați dvs)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *