Gîndul de duminică, 15 mai 2016

Cum i-a salvat ambasadorul american pe liderii PSD în Scandalul Valeriu Zgonea

Valeriu Zgonea a fost dat afară din PSD. Nu pentru ceea ce unii s-au grăbit să prezinte drept delict de opinie, ci pentru că ditamai preşedintele executiv al PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor e un simplu turnător la Ambasada americană din România. Încredinţat că, babuin fiind, trebuie să te dai pe lîngă Îngrijitorul Sectorului babuini din imensa Grădină Zoologică întruchipată de coloniile Imperiului american, Valeriu Zgonea pîra la ambasadorul american colegii de partid pentru ceea ce el considera că sînt tentative de a afecta Lupta împotriva corupţiei.
După ce-şi primea tainul, întruchipat de surîsul cu toţi dinţii al ambasadorului, Valeriu Zgonea se întorcea la Camera Deputaţilor cu misiunea de a bloca orice dezbatere în Parlament a celor peste 40 de modificări decise de CCR la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală.

De ce are nevoie ambasadorul american de un Nătăfleaţă cu Facebook precum Valeriu Zgonea?
Pentru că Lupta împotriva corupţiei e cel mai bun instrument al ambasadorului, încercat, ca toţi Trimişii Puterilor Garante, în Gubernia Română, de ipostaza de Guvernator, de a se implica nepermis în viaţa politică a României.
Prin intermediul Binomului SRI-DNA care pare a fi Poliţia Politică a ambasadorului, Guvernatorul îşi impune hachiţele pe scena noastră politică.

Excluderea lui Valeriu Zgonea din PSD a fost un gest asemănător celui fiziologic, prin care elimini din stomac, pe una dintre cele două posibile găuri de evacuare, o bucată de fleică stricată.
A rămas debarcarea lui Valeriu Zgonea din fruntea Camerei Deputaţilor, la care PSD trudeşte, pentru că, asemenea oricărui turnător, Valeriu Zgonea n-are, pe post de coloană vertebrală, decît un elastic de bikini.

Vineri, 13 mai 2016, Valeriu Zgonea a fost vizitat la Camera Deputaţilor de ambasadorul american.
În contextul conflictului pe care-l are cu PSD şi cu grupul parlamentar al PSD, gestul ambasadorului american e unul ostentativ, ţinînd de politica de aroganţă yankee pe care şi-a asumat-o funcţionarul american chiar din primele zile ale popasului său diplomatic în Paşalîcul numit România.

Despre incredibila încălcare a normelor diplomatice de către ambasadorul american s-a scris şi s-a spus.
Singurul lucru pe care ţin să-l spun în această chestiune e că ambasadorul american sfidează şi regulile bunului simţ elementar.
Un om de bun simţ, un om minim cultivat, nu umileşte un Popor tratîndu-l ca pe un Popor de babuini chiar dacă în sinea sa îl consideră unul de babuini.
Una dintre notele definitorii ale omului minim civilizat e să nu lase o clipă impresia că e Jupîn.
Prin tratarea românilor ca niște slugi ambasadorul american nu diferă prea mult de ghiorțanii noștri postdecembriști, morți să-și arate puterea.
M-aş opri asupra a două reacţii la vizita prin care ambasadorul american, pe post de Duhul Sfînt, l-a semnificat pe Valeriu Zgonea drept Alesul lui Dumnezeu de la Washington.

O reacţie a venit de la Valeriu Zgonea.
Declaraţia sa de după vizită confirmă că Valeriu Zgonea a fost ceea ce s-ar putea numi L’Idiot du PSD.
Potrivit Declaraţiei, el, Valeriu Zgonea, a abordat cu ambasadorul american chestiunile „care pot să creeze regrese în progresele României”.
Ce mai încolo şi încoace!
Valeriu Zgonea ne-a înveselit din nou, îmbogățind fondul de gîgisme al nației cu formula regrese în progrese.

O altă reacţie a fost cea a comentatorilor, care au invocat o lovitură dată de ambasadorul american conducerii PSD.
Eu însă cred c-a fost vorba de o lovitură.
Cred că, dimpotrivă, a fost vorba de o mînă de ajutor.
Operaţiunea Debarcarea lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor se profilează deja ca una deosebit de complicată şi deosebit de periculoasă.
Deosebit de complicată, pentru că reclamă modificări de ultimă oră la Regulament, greu de trecut fără concesii făcute de PSD altor partide. Apoi, o dată obţinute modificările la Regulament, încep marile complicaţii ale obţinerii unei majorităţi la vot.
Operaţiunea e deosebit de periculoasă şi pentru că Divizia Presă a Binomului SRI-DNA a şi început campania de identificare a debarcării lui Valeriu Zgonea cu Operaţiunea de lovire a Justiţiei.

PNL, aflat în criza spasmodică, se va agăţa de această campanie şi o va prelua în bătălia cu PSD.
Liderii PSD îşi dau seama de aceste pericole.
Numai că pînă la vizita ambasadorului la Valeriu Zgonea nu-şi puteau permite să renunțe deocamdată la debarcarea celui care și-a sudat fundul de fotoliul de la Camera Deputaților ca să nu poată fi scos din el.

Pentru electorat va fi fost un semn de slăbiciune.
Binecuvîntarea ambasadorului e mană cerească pentru liderii PSD.
Au acum un argument solid în faţa electoratului pentru a stopa Operaţiunea Debarcarea.

Pe Valeriu Zgonea îl apără americanii!
Valeriu Zgonea trece – şi de pe drept cuvînt, un personaj ridicol, un soi de Bulă care se exprima pe Facebook.
Dacă din toţi politicienii României, Ambasada americană l-a găsit tocmai pe acest Nătăfleaţă fudul să le fie Alesul Americii la noi, e un mare semn de întrebare în privinţa judecăţii lucide a ambasadorului.
Nu și-a dat seama pînă acum ambasadorul american că Valeriu Zgonea e un Neghiob consecvent?
Poate că nu dacă ne gîndim că Valeriu Zgonea îi vorbește ambasadorului folosind limbajul datului din mîini.
La cum dă din mîini ca să spună ceva cît de cît coerent, Valeriu Zgonea pare chiar deștept!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

79 comentarii pentru articolul „Gîndul de duminică, 15 mai 2016”

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: