Gîndul de duminică, 2 aprilie 2017

Toți copiii de la Grădinița din Găgești vor să se facă bogați cînd vor fi mari!

În Găgeşti Deal fiind, din iluzia că voi reuşi să scriu mai bine decît la BAR, m-a bătut la cap fratele să particip la o întîlnire cu copiii de la Grădiniţa din Găgești. Îl rugaseră şi pe el (trafic de influenţă, ce mai încolo şi încoace! unde eşti DNA?) cele două educatoare – Maricela Moţoc şi Cornelia Iordache – să pună o vorbă pe lîngă mine.

Rugămintea m-a pus în mare încurcătură, mai ales cînd mi s-a zis c-ar fi vorba de o conferinţă de presă, în care copiiii aveau să-mi pună întrebări, iar eu să răspund:

  1. Nu mă pricep la copii. Am tendinţa să-i tratez ca pe nişte oameni mari şi cum ei nu răspund la abordări de tip logică clasică, orice confruntare cu ei mă descumpăneşte.
  2. Copiii de la Grădiniţa din Găgeşti habar n-aveau cine e Ion Cristoiu, fie şi din faptul că nu mă văzuseră în Omul Păianjen. Că doar n-aveam să cred că mă văzuseră la talkshow-uri sau că mă ştiau drept fondatorul Evenimentului zilei!
  3. Am oroare de manifestările de simpatie care mi se dedică în public. Mă simt prost cînd se vorbeşte de bine despre mine. Mă simt în formă cînd sînt înjurat. N-aveam nici o îndoială că urma să fiu un fel de Preşedinte al Republicii venit la Grădiniţa din Găgeşti în cadrul vizitei de lucru în judeţul Vrancea.
  4. N-am fost niciodată, în cei 27 de ani de jurnalist independent, personajul unei conferințe de presă.

Chiar dacă era greu de presupus că, imitînd-o pe Andreea Esca, vreo fetiţă de patru ani m-ar fi întrebat în ce parte a zilei fac sex şi cum, totuşi, postura de a fi eu asaltat cu întrebări, în condiţiile în care m-am obişnuit ca eu să iau cu asalt pe alții, nu se anunţa deloc confortabilă.
Pînă la urmă am acceptat.Am acceptat socotind că pentru cele două educatoare, dar şi pentru părinţii copiilor, un refuz din partea mea ar fi trecut drept gestul unui Plin de Sine care nu catadicseşte să stea de vorbă cu Poporul din Găgești.

A doua zi, joi, 30 martie 2017, rupîndu-mi o dimineaţă de lucru, m-am dus la Grădiniţa din Găgeşti.
Am socotit că, de va fi un chin, el nu va putea dura prea mult, ştiind că după un timp copiii se plictisesc, şi nu-i mai poţi stăpîni şi dacă ar veni în mijlocul lor Lupul din Capra cu trei iezi.
Una dintre educatoare a filmat întreaga Acţiune cu telefonul mobil şi-a făcut poze.
Din acest film postez pe cristoiublog.ro cîteva secvențe și cîteva fotografii (despre care voi vorbi).

Aşa cum m-am aşteptat şi cum se vede chiar din fotografie n-am scăpat de momentul protocolar:
Înaltul Oaspete e primit cu flori la intrarea în Grădiniță.

Trec peste firitiselile protocolare ale uneia dintre gazde (personalitate, faimă şi peste hotare) comentate de mine cu luciditate, (păi ei nu se uită la televizor, vezi video mai jos), pentru a ajunge la conferinţa de presă. Cu toate îndemnurile educatoarelor, n-am fost asaltat de întrebări.


Mi-am amintit atunci că sînt jurnalist şi am trecut la parte a doua – întrebări adresate copiilor.

[responsive_vimeo 211128966 notab]

Dintre răspunsuri, mi s-au părut interesante cele la trei întrebări:

  1. Ce faceţi cînd ajungeţi acasă?
    Aşa cum se vede din film majoritatea copiilor se ocupă cu lemnele. Găgeştiul n-are încălzire centrală şi, în această zonă subcarpatică, întreţinerea focului e una dintre ocupaţiile copiilor.
  2. Ce vreţi să vă faceţi cînd veți fi mari?
    Răspunsurile au înclinat balanţa către profesii prin care se moare de foame în România postdecembristă: pictor, balerină, ziarist.
  3. Dar bogat vrea cineva să se facă?
    Aici răspunsul a fost mai mult decît semnificativ:
    Toţi vor să se facă bogaţi cînd vor ajunge mari.
    Se vede că sîntem după 27 de ani de spectacol public al fericirii date de bogăţie!

Partea a doua a constat într-un schimb de cadouri.
Grădiniţa mi-a dat o jucărie făcută de copii.

[responsive_vimeo 211117934 notab]

Eu le-am făgăduit o imprimantă multifuncţională pentru a doua zi.

[responsive_vimeo 211118458 notab]

Cele două educatoare m-au rugat să aranjez la București vizita copiilor de la Grădinița din Găgești la un studiou tv.
Drumul pînă la București îl aranjează primăria.
Deși și în acest caz pot fi acuzat de trafic de influență (în formă continuată), am sunat ulterior la România Tv și am obținut permisiunea unei vizite a copiilor din Găgești în studiourile postului.

Ca şi în cazul şcolii (am mai scris că am cumpărat în ultimii ani cărţi pentru premiile de sfîrşit de an), m-am confruntat cu spectacolul dificultăţilor materiale pe care le întîmpină Grădiniţa.
A doua zi, educatoarelor care mi-au adus contractul de sponsorizare le-am dat cîteva lucruri de care grădiniţa avea neovie: tastatură, mouse, memory stick, boxe pentru calculator, un top de hîrtie de imprimantă.
Memory stick, deoarece Grădiniţa n-are internet. Una dintre cele două educatoare descarcă materiale de pe laptopul de acasă pe memory stick şi le aduce la Grădiniţă.
De imprimantă aveau nevoie ca de aer, deoarece cea donată cîndva de cineva din sat nu era multifuncțională și era pe ducă.
Cu ajutorul multifuncționalei pot face mai multe copii pe care să le dea copiilor.

Popasul ăsta mi-a amintit c-am bătut la cap mulți lideri de partide, inclusiv pe Liviu Dragnea, să-şi asume ca Proiect de Ţară:
Să intrăm în UE cu toată România, nu numai cu marile oraşe!
Degeaba folosesc cei din Piața Victoriei lanternele telefoanelor mobile pentru a protesta împotriva Guvernului, dacă Grădinița din Găgești n-are internet!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Gîndul de duminică, 2 aprilie 2017”

  • Felicitari Dle Cristoiu 🙂 pentru gestul Dvs. si multumesc inca odata pentru ARTA dvs. de povestitor cu har – o placere sa citesc aceste randuri -un moment de viata autentic si real, asa cum sigur exista in multe alte zone ale Romaniei, insa acestea raman undeva departe -pierdute…..anonime.
    Dvs. ati dat “anonimului” un nume si culoare, in acea Romanie atat de mult inecata intr-o singura culoare de gri.

  • OMUL Ion Cristoiu
    Joi, 30.03.2017, am avut ocazia sa cunoastem nu jurnalistul, scriitorul si analistul politic Ion Cristoiu, ci OMUL Ion Cristoiu, cu suflet de aur, care nu sta prea mult pe ganduri atunci cand vrea sa ajute pe cineva. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a-i multumi pentru tot ce a facut.
    Pentru noi veti ramane mereu OMUL cu suflet de aur din Gagestiul nostru.
    Cu respect,
    Copiii si doamnele educatoare

  • Nu contează cum ne informează un fugar penal, un jurnalist jantajist, conteayă adevărul afimat şi, de preferat, probat.
    Sursa noastră cea de toate zilele poate fi şi B. Chireac, zis pielicica cadaverică dermato-venerică; de data asta e asociatul lui din vremurile jurnlismului cu tehnică în dotare, Sorin Roşca Stănescu:
    “Probe utrasecrete in dosarele penale”.

    Vorba trece, probele rămân. 🙂
    Judecătoarea şi-a pierdut şirul probelor şi a scăpat neobservată la cele lucrate pe la spatele inculpatului; justiţia subtrerană, prelucrată prin aşchiere şi finisare la făcăturăîn laboratoarele protocolare SRI-DNA, printr-un proces veritabil, frecventabilşi prezentabil – nu echitabil.

    http://www.stiripesurse.ro/probe-utrasecrete-in-dosarele-penale_1188840.html

    • În principiu, dacă puteţi, feriţi-vă de judecătorii şi procurorii plantaţi în funcţii de conducere.
      Teatrul anticorupţie – adică selecţia naturală la nivelul cel mai înalt – îi are în vedere tocmai prin atribuirea selectivă a capacităţilor paranrmale de lucru cu obiectul muncii: inculpatul de serviciu.
      Inculpatul cu orice preţ – în corupţia templu, dată ca exemplu, pe mica orizontală a terenului arabil; nu terenul de tenis, rezervat viitorilor rezervişti.
      Viitorul ţării e rezervat.
      Şi prognosticul e rezervat.
      Ne rezervăm şi noi dreptul de participare la programul prima rezervă, din marea rezervaţie naturală, prezervată de selecţia naturală.

      • În programul prima şi ultima rezervă, în sfârşit, ne vom bucura cu toţii de egalitatea în drepturi în faţa Legii şi a autorităţii Celui de Sus, fără privilegii şi fără discriminări.

  • Nici cine corectează greşelile gramaticale sau de ortografie nu ştie câte sunt, în primul rănd, fiindcă alte cauze pot genera confuzia dintre ignoranţă şi neglijenţă:
    – scriem în pripă;
    – nu verificăm ce-am scris din acelaşi motiv; graba nu-i totuna cu criza de timp, iar scrierea în contratimp nu seamănă întotdeauna cu graba;
    – nu avem dexteritatea dactilografei care scria biletul până-n fund la taxatoare;
    – ne pune dracu să scriem uneori doar la lumina insuficientă a monitorului, ca să nu trezim din somn piaza rea la scris luminat continuu;
    – ne freacă la cap şi alternanţa la putere între EN şi RO, de-mi însuşesc tardiv critica cu diactitica.
    – se poate întâmpla să fim “obosiţi şi apatici” cum zice o reclamă pentru Ditrical cu vitamina D3; uite, d-aia mă cam doare undeva, dacă chiar scap o greşeală din greşeală criminală sau din prostie omenească.

    În al doilea rând, vânătoarea de erori, nefiind totuna cu greşela de învăţătură de minte – fără capacitatea de a le distinge – mi se pare mai penibilă decât greşeala propriu-zisă gramaticală sau de ortografie.
    Păcat de timpul acordat. 😀

    • Cred că reducând postările la esențial se poate reduce dramatic numărul greșelilor.
      Acolo unde avem dubii dexonline este un instrument prețios.
      Utilizarea diacriticelor este obligatorie pentru oricine are ceva de spus în spațiul public.
      “Lipirea” semnelor de punctuație de ultimul cuvânt, era magistral rezolvate de dactilografa amintită.
      Se pare că eliminarea dactilografelor nu a adus un plus internauților.
      Deși eu nu am experiență editorială, cred că dactilografa era de fapt primul corector al textelor scrise de diverși “maeștri”.
      Cât despre imprimanta sponsorizată cred că are nu este un capăt de țară pentru cineva cate fumează cam aceiași sumă lunar.
      Oricum, gesturile domului I.C. sunt lăudabile și pot declanșa in concurs de sponsorizări.

      • Ultimele dactilografe au fost şi cele dintâi deţinătoare ale secretelor, de serviciu, rămase pe indigoul aruncat la coş; recuperat ulterior, modelul renăscut din gunoaie le oferea dreptul la ultimul cuvânt, ăla cu lipitura cea mai potrivită.
        Nici ele nu umblau cu reduceri; îşi făceau de comandă, inclusiv diactritice obligatorii – “De la fiecare, după posibilităţi, fiecăruia, după nevoi.”, conform ultimului cuvânt, băgat ca musca-n lapte:
        “Unde dai şi unde crapă.”

  • Dacă v-aţi întrebat vreodată “Cine-a pus cârciuma-n drum?” mai aveţi o şansă să găsiţi şi drumul cârciumarului care pune apă-n vin 😀 adică să nu vă scape întrebarea binevenită:
    -Cine şi când mi-a inoculat convingere că deţin deja adevărul absolut care m-a condus la tabăra cea dreaptă? Nu cumva eram legat la ochi şi de fapt nu ştiu drumul… de întoarcere?
    Aceasta-i dilema din care nu putem ieşi decât
    dacă încercăm, ne dorim să încercăm, ne permitem curiozitatea să vedem ce-o fi dacă chiar încercăm.
    Eu am avut îndrăzneala asta şi nu mi-am mai permis nicio scuză în apărarea drumului înfundat spre #rezist fără niciun Dumnezeu al normalităţii. Aici ni se înfundă doar un drum şi nu-i cel principal, cu sens unic şi raţional. 😀

    • Din punctul meu de vedere, doar eu nu-mi mai permit nicio scuză în apărarea drumului înfundat spre #rezist fără niciun Dumnezeu al normalităţii, or asta nu presupune să scuip pe opţiunea #rezist la protest, atât timp cât alegerea vă aparţine întru-totul, aţi trecut-o prin filtrul propriu, fără să vă fi inoculat careva o stare febrilă, prin înţepătură la sânge cu acel ghimpe mobilizator de turmă infiltrat şi lipit de suflet ca marca de scrisoare. Pe cine nu-i constrâns sau dirijat – voluntar sau involuntar – îl consider binevenit în Piaţa Victoriei. Problema-i că “nici nu ştim câţi sunteţi, în primul rând.” 🙂 😆 😈

      • A doua problem:”nici voi nu ştiţi câţi sunteţi, în primul rând”.
        A treia: voi nu ştiţi nici câţi sunteţi în al doilea rând. 🙂 😆 😈 or asta deja e prea mult pentru mine. 🙂

  • Copii frumoşi într-o Românie sărăcită de cei care acum s-ar lăsa înlăcrimaţi de încărcătura conştiinţei lor:
    – o lacrimă pentru o idee făcută ghem – reales să fie!
    – două lacrimi pentru un set nou de reguli permisive – colaborator să fie!
    – trei lacrimi pentru un meci – gradat anticorupţie să fie!
    Ne-au tras-o în lung de linie şi-n lat de 27 ani: ghem, set şi meciul continuă.
    Titularii celei mai înalte corupţii se ascund în eroica mică anticorupţie pe orizontală, pentru ademenirea celor mai #rezistenţi îndobitociţi de aparenţe.
    Fiecare tabără cu corupţii ei. 😀
    Susţinători ai celor două concepţii – total distincte – ne orbim reciproc şi ne anihilăm forţele reciproc. Ne mai lipseşte să ne mulţumim reciproc şi să ne consolăm reciporoc cu inventarul sărăciei dintr-o Românie stoarsă de toate, de avuţie, de norme, de perspective, de vlagă, de ce vrem, dar mai bine să nu vrem nimic.
    Ne-au mai rămas frumuseţile vieţii – aşa cum este ea, adică oricum ar fi ea, viaţa – frumuseţile familiei, ale viselor, speranţelor, amăgirilor, dar, din păcate, şi ale uitării şi recondiţionării.
    Longevitatea profitorilor nesaturaţi se întreţine mai ales cu uitarea noastră şi capacitatea neastră de a recondiţiona imaginea acestor profitori ai fariseismului de securitate naţională; pentru ei, frumoase arme de distrugere în masă: iuţi ca racheta, rotunde ca ghemul, adunate ca setul, dulci ca meciul şi din nou echipate cu albul imaculat.

    • Cele două concepţii diametral opuse – fiecare cu corupţii ei – împarte lumea rămânească în două tabere de susţinători, una mai brează ca cealaltă 🙂 , dar atât de dezbinate încât să nu-şi oferă nicio cale comună demnă de observat, de atras, de pus pe gânduri, de întors pe toate feţele, până când se conturează măcar o şansă în plus de respiraţie în aceeaşi atmosferă.
      De la un astfel de prim pas, pofta de adevăr util vine ori consumând, ori consumându-ne. 😀
      Un modest exemplu de prim pas ar putea fi să ne lepădărm – o clipă, doar o clipă – de pornirile idolatrice, adică să admitem o clipă posibilitatea de a nu fi deacord 100% cu ce-mi srerveşte idolatrizatul meu şi coechipierii mei de galerie. În acea clipă, să ascultăm – cu atenţie şi răbdare – dacă se cutremură pământul fiindcă am îndrîznit să-mi permit o porţie de gând cu propriul cap, fără influenţe, fără sugestii, fără ordin, dar şi fără convingerea autoimpusă necondiţionat că cei din tabăra opusă bat câmpii orice-ar spune sau ar susţine. Din două puncte diametral opuse nu se vede la fel de prost, dar dacă chiar eu sunt cel situat în punctul nevralgic, crapă pământul să recunosc o asemenea probabilitate măcar o clipă? Poate nu. 😀

    • După ce trece fără incidente 😀 clipa unică a primului pas, aş prefer al doilea pas, în gând, legat de puterea idolatrizatului meu de a se infiltra în capul meu atât de pregnant, de convingător, de tulburător, încât… aşa ceva nu poate fi un lucru curat. 😀 😆 😈
      Păi, cum să fie? Doamne, iartă-mă!, doar nu ne-a pus dracu de parcă ne-am îndrăgăstit la prima vedere şi ne-ai luat minţile? 😀 😈

    • Nu contează dacă ne-am îndrăgostit la a X-a vedere, tot dracu ne-a pus să confundăm opţiunile de vot sau de protest cu certificatul de căsătorie la distanţă. Adică la fără frecvenţă şi doar cu pofta-n cui, ca-n bancul de ieri cu tatăl lui Bulă, dornic să le corupă pe Sophia Loren, Brigite Bardot sau Marilyn Monroe în visul lui de lupta anticorupţie.
      Cât timp nu intrăm în mariaj sau concubinaj cu idolatrizatul, mai păstrăm o şansă de supravieţuire a conştiinţei după măsurători şi opţiuni proprii, nu îndopate, forţate, impuse cu armele subtile în materia psihologiei maselor.
      De ce nu?
      Dar de ce să nu simţim singuri când o opţiune nu ne aparţine întru-totul? Probabil şi din cauza superficialităţii, a grabei sau a indiferenţei… dacă nu cumva ne-a luat-o înainte convingerea deja inhalată de la prima sau a zecea vedere. 😈