Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Lui Gabriel Oprea i se oferă șansa să se culce cu funcția de premier plin, dar el nu vrea și nu vrea, deoarece funcția de premier e nevasta prietenului său, Victor Ponta

Duminică, 28 iunie 2015, de la 21.30 la 23, Cătălin Striblea îl are ca invitat la B1 Tv pe Gabriel Oprea.
Ca și în cazul emisiunilor anterioare de acest gen – cu Traian Băsescu, cu Victor Ponta, cu Elena Udrea, cu Călin Popescu Tăriceanu, cu Sebastian Ghiță – voi fi prezent în studio în ipostaza de secund al lui Cătălin Striblea.

După cum m-am mai confesat cititorilor mei de pe cristoiublog.ro, beneficiez de marele avantaj de a nu avea contract de colaborare cu nici o televiziune. Dacă mai există ținere de minte în țara asta, poate că unii își amintesc de curmarea bruscă a colaborării mele cu TVR în urma intrigilor lui Victor Ponta. Uitîndu-mă acum în urmă, la acel moment rușinos din viața lui Stelian Tănase (n-a catadicsit să mă sune și să-mi zică el că se va întrerupe colaborarea, deși ne știam bine), mai că-mi vine să rîd.
Lui Stelian Tănase nu i-a fost de nici un folos concesia făcută lui Victor Ponta, deoarece tot a încercat să-l dea afară în ultimul timp, iar Victor Ponta a ajuns atît de rău că m-am văzut obligat să-i sar în ajutor.

Absența unui contract de colaborare mă păgubește serios financiar, față de alți confrați eu avînd năravul păgubos de a mă lua la harță cu atotputernici postdecembriști cînd aceștia erau în culmea puterii lor, și a fi de treabă cu ei, cînd, căzuți, îi fluiera toată lumea.

În același timp, absența unui contract îmi dă libertatea de a merge la o emisiune a unei televiziuni de știri, numai dacă vreau, avantaj de neprețuit azi, cînd presa, devenită propagandă, a abandonat condeiul pentru limba dulce sau pentru ciomagul noduros.

De ce merg la interviul lui Gabriel Oprea?
O întrebare cu atît mai potrivită cu cît Generalul a făcut practic turul televiziunilor din România, într-o campanie mediatică unică în postdecembrism prin uluitorul salt de la low profile la starletă mediatică.
Vreau să dibui ce vrea cu adevărat Gabriel Oprea în acest moment care pare a-i fi surîzător în planul puterii.
La toate interviurile de pînă acum, Gabriel Oprea a reafirmat cu înverșunare că nu i-ar lua în veci locul lui Victor Ponta la șefia Guvernului întrucît Victor Ponta îi e prieten.

Eu, care știu din istorie că nevoia de putere nu ține cont nu numai de prietenie, dar și de rudenia de sînge, de cîte ori l-am auzit pe Gabriel Oprea în ultimul timp invocînd amiciția cu Victor Ponta, mi-am amintit de un cîntec de muzică ușoară de pe vremuri, varianta românească a unui cîntec franțuzesc, Soția prietenului meu:
„pe tine nu te pot iubi
oricat mi-ar cere inima
nu te primesc in viata mea,
pentru ca eu nu pot uita
ca tu esti si ramai mereu
sotia prietenului meu (..)

stiu pentru ce tresari de dor
cand ne-ntalnim intamplator
si stiu de ce-mi zambesti mereu
am inteles, dar nu te-ascult
ramai ce esti, nimic mai mult:
sotia prietenului meu
nimic maï mult…”

Din cîte înțeleg eu, absolutamente lipsit de romantism, el moare să se culce cu ea, nici ea nu s-ar da înapoi, dar el refuză asta cu fermitate, deoarece ea e nevasta prietenului lui!
Scîrț, Marghioalo! vorba lui Tanti Lina de la Butic, de aia nu mai putea el, că respectiva era nevasta prietenului lui.
Așa și Gabriel Oprea.
I se oferă șansa să se culce cu funcția de premier plin, dar el nu vrea și nu vrea, deoarece funcția de premier e nevasta prietenului său, Victor Ponta.

Mai mult ca în alte cazuri, aș avea nevoie de ajutorul dvs, al cititorilor, pentru a-i pune lui Gabriel Oprea, în emisiune, întrebări din care să poată fi stoarsă o știre.
Aștept întrebările dvs.
Vă rog, în același timp, să-i puneți lui Gabriel Oprea întrebări gazetărești, dănd curs curiozității profesionale, și nu întrebări tendențioase, cum se întîmplă în presa noastră, care dezvăluie nu curiozitatea, ci stări de spirit gen Huo! sau gen Ura!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

41 comentarii pentru articolul „Lui Gabriel Oprea i se oferă șansa să se culce cu funcția de premier plin, dar el nu vrea și nu vrea, deoarece funcția de premier e nevasta prietenului său, Victor Ponta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *