România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Gîndul de duminică, 7 mai 2017

Angela Merkel nu se teme să invoce public morții Germaniei din Campania din Est. Demnitarii noștri, în frunte cu Președintele, de ce se tem?

Marţi, 2 mai 2017, în cadrul vizitei în Federaţia Rusă, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, au ţinut la Soci o conferinţă de presă comună. Ziariştii din ţările care contează în lume şi în Europa au întors pe toate feţele declaraţia Angelei Merkel pentru a dibui dincolo de rostirea oficială intenţii mai puţin explicitate în relaţia cu Federaţia Rusă.

Că la noi vizita a trecut neobservată, tot ceea ce se întîmplă dincolo de heleşteul naţional trecînd drept neimportant, inutil să mai amintesc.
Se înţelege c-am urmărit vizita şi am citit declaraţiile celor doi protagonişti. Ca istoric al clipei sunt convins că mai devreme sau mai tîrziu relaţia dintre Vest şi Rusia va trebui să iasă din situaţia de nici pace, nici război, de acum. Ori printr-o Pace, ori printr-un război.

Citind Declaraţia Angelei Merkel am tresărit la întîlnirea acestor rînduri:

„Astăzi aniversăm 72 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, iar în urmă cu doi ani, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, am venit la Moscova şi aş vrea să reamintesc tuturor faptul că victimele Uniunii Sovietice de la acea vreme nu trebuie uitate, nu trebuie uitate acele evenimente care au configurat relaţiile noastre bilaterale. Vreau să mulţumesc guvernului rus, vreau să mulţumesc preşedintelui rus pentru că a îngrijit mormintele soldaţilor sovietici şi germani – oameni a căror viaţă a fost deformată de cel de-al Doilea Război Mondial – şi acest efort înseamnă foarte mult.”

Am tresărit deoarece, cu doi ani în urmă, în noiembrie 2015, am publicat în Historia un amplu reportaj-eseu Înfrînți, dar nu uitați. Românii la Stalingrad.
Textul era rezultatul călătoriei mele la Stalingrad (i se spune Volgograd, dar mie mi se pare o tîmpenie dacă ne gîndim că toate manualele din lume scriu despre Bătălia de la Stalingrad) cu prilejul inaugurării Cimitirului românesc de la Rossoșka de Ziua Armatei, 25 octombrie. Meditînd amar la întîrzierea cu care am inaugurat şi noi românii, un Cimitir pentru cei 115.000 de morţi ai noştri în Bătălia de la Stalingrad, scriam cu uimire și invidie despre Cimitirul nemţesc de alături de-al nostru:

„Cimitirul german, inaugurat la 5 mai 1999, adăposteşte un număr de 56.875 de militari nemţi, descoperiţi în pămîntul regiunii Stalingrad deshumaţi şi reînhumaţi aici în gropi colective.
Amenajarea m-a impresionat prin imaginea de forţă de beton, greu de stăvilit.
Aici au fost aşezate 126 blocuri de granit, fiecare cîntărind 11,5 tone, pe care sînt scrise numele a 119.518 militari germani căzuţi la Stalingrad.
În Centru, Cimitirul nemţesc are o uriaşă cruce teutonică.
Într-o lature se ridică o clădire, în incinta căreia a fost amenajat un loc de reculegere.

În satul de lîngă Complex, Germania a construit o casă care serveşte drept muzeu şi drept spaţiu pentru manifestările diferitelor delegaţii nemţeşti venite la Stalingrad. Aici, noi am închiriat spaţiul pentru Pomana de după reînhumare. Forumul Popular German, organizaţie responsabilă cu Memoria celor căzuţi, are la Stalingrad o filială, preocupată de descoperirea în continuare a osemintelor, deshumarea şi reînhumarea militarilor nemţi morţi în bătălia de la Stalingrad.
Cimitirul nemţesc e înconjurat de un zid de granit înalt de 5 metri, cu un diametru al cercului de 150 de metri.”

Nu numai nemţii, dar şi alte ţări ale fostei Axe, participante la Bătălie, ne-au luat-o înainte în materie de pomenire a morţilor lor:
Ungaria are unul – impresionant – la Rudkino, lîngă Voronej, unde sînt reînhumaţi 20000 de militari maghiari căzuţi în Bătălia de la Stalingrad, mai precis, de la Voronej, deoarece ungurii apărau o linie aflată la nordul Armatei a 3-a române.
Cimitirul – scrie Vasile Şoimaru în cartea sa Cotul Donului. 1942, tipărită la Chişinău în 2013, ediţia a doua, revizuită – e iluminat zi şi noapte.
Pentru întreţinerea Flacării veşnic vie a fost construită de Ungaria pînă la Cimitir, o conductă de gaz de zeci de kilometri, într-o zonă în care localităţile ruseşti n-au gaz.

Germania deţine Cimitire de onoare şi-n alte locuri din Rusia: 21.
Finlanda are 3 cimitire, Cehia şi Slovacia, 11.
Italia şi Japonia şi-au repatriat osemintele celor morţi în Rusia, inclusiv la Stalingrad.

Aşezarea Cimitirelor la Rossoşka (îl putem lua în calcul şi pe cel românesc) respectă un simbol.
Ţările Axei au cimitire dincolo de drum, altfel spus, de cealaltă parte a baricadei faţă de Cimitirul sovietic.
Cimitirul sovietic imaginează forma Cleştelui care a prins în pungă Armata a 6-a a lui Paulus.
Cimitirul german e de formă circulară, pentru a simboliza Încercuirea.

Cimitirul românesc, întins pe 6 hectare, are în centru o cruce de granit de 3 metri, la baza căruia a fost pusă o placă de granit cu textul, în română şi în rusă:
«In Memoriam militarilor români căzuţi în luptă la Stalingrad».
Platoul central, alcătuit dintr-o alee traversată în capăt dintr-o altă alee, schiţează o cruce.
La intrarea în cimitir, o plăcuţă anunţă:
«Cimitirul militarilor români Rossoşka».

Am tresărit la citirea Declarației făcute de Angela Merkel şi pentru că mi-am amintit de preocuparea Germaniei, imediat după 1989, pentru pomenirea nemţilor căzuţi la Stalingrad:

„Nemţii au semnat cu Federaţia rusă un acord interguvernamental pentru îngrijirea mormintelor de război în decembrie 1992. Imediat, Forumul Popular German (VDK) a trecut la lucru. Încă din anul 1992 a purces la exhumarea şi reînhumarea militarilor germani în Bătălia de la Stalingrad.”

Ca de obicei, noi românii, am rămas în urma altor ţări şi la capitolul Pomenirea morţilor pentru patrie.
Prin raportare la nemţi şi la unguri, noi, românii, am întîrziat nepermis de mult cu Momentul Inaugurării unui Cimitir de Onoare.
România se situează pe locul al 2-lea în ce priveşte numărul de morţi la Stalingrad: 115.000.
Dacă Germania şi Ungaria au procedat la încheierea de Acorduri cu Federaţia Rusă imediat după 1989, România a întîrziat 15 ani.
Abia în 8 noiembrie 2005 s-a semnat Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militarilor români din Rusia şi al mormintelor militarilor ruşi din România.
Parlamentul a ratificat Acordul, cu întîrziere, în 9 noiembrie 2006.

Lucrurile s-au urnit cu greu.
Începînd cu 2008, au fost ridicate pe teritoriul Rusiei 17 monumente comemorative dedicate militarilor români morţi în lagărele de prizonieri şi în batalioanele de muncă sovietice.
Lista acestor monumente – plăci comemorative şi parcele de onoare – şochează prin precizarea:
Morţi în Spitalul NKVD nr. …

Inaugurarea Cimitirului de Onoare a fost amînată timp de 10 ani, pînă în 2015.
În vara lui 2014, ca urmare a întîlnirii dintre Titus Corlăţean, ministrul de Externe al României, şi Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse – din vara lui 2013 – s-a acceptat de către partea rusă amenajarea Cimitirului.
Autorităţile ruse au scos din circuitul agricol şase hectare la Rossoşka, unde există Complexul Comemorativ Internaţional.

În decembrie 2015, expira termenul de amenajare.
După expirare, nu mai aveam dreptul la terenul respectiv.
Ca urmare a intrării în alertă a doi demnitari care au contribuit decisiv la crearea Cimitirului – Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova, şi Codrin Dumitru Muntean, secretarul general al MApN – s-a semnat la 10 iulie 2015 contractul de lucrări între Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor şi Asociaţia Internaţională pentru activitatea militar-comemorativă Voenîie Memorialî privind construirea cimitirului, operaţiunile de căutare, exhumare şi reînhumare a militarilor căzuţi în bătălia de la Stalingrad.
Contractul a fost posibil datorită Hotărîrii de Guvern nr. 421 din 10 iunie 2015, prin care s-a transferat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului suma de 608.000 lei.

Astfel că în fine, pe 25 octombrie 2015, în cadrul unei ceremonii pe care Preşedinţia României a tratat-o cu fundul (din partea Guvernului PSD a venit Teodor Meleşcanu, trimis special al premierului Victor Ponta, din partea lui Klaus Iohannis n-a fost nimeni, nici măcar Răvăşitoarea), s-a putut inaugura Cimitirul românesc de la Stalingrad.

Lăudînd strădania unor oameni de suflet de la noi, mai ales a ambasadorului României la Moscova, Vasile Soare şi a secretarului general al MApN, Codrin Dumitru Munteanu (ce o mai fi făcînd?, mi-a plăcut la el, cît am putut desprinde în discuțiile de la Stalingrad, franchețea, lipsa de fasoane și naționalismul autentic), arătam că în 2015 au fost deshumați şi înmormîntați doar 79 de români dintre cei 115.000 morți la Stalingrad, în timp ce numărul nemţilor înhumaşi era atunci de 55.000, iar al ungurilor, de 20.000.

Campania de descoperire, deshumare şi înhumare a morţilor noştri de la Stalingrad – scriam în 2015 – cere bani din partea Guvernului român.
Mai precis pentru 2016 şi pentru 2017 trebuiau repartizaţi bani pentru asta Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
Ce-o mai fi cu cimitirul nostru de la Stalingrad?
Va fi continuat deshumarea şi reînhumarea?
S-au alocat bani pentru asta în cei doi ani?
Nu mai știu nimic despre Cimitirul de la Stalingrad.
Și așa puțin mediatizat la inaugurare, despre el n-am mai citit un rînd din 2015.

Știu însă un lucru sigur.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a invocat morții Germaniei din Campania din Est.
L-aţi auzit vreodată pînă acum invocînd morţii noştri de la Stalingrad şi, în general, din Campania din Est, pe vreun demnitar român?
Angelei Merkel nu-i teamă s-o facă.
Noi de ce dracu ne temem?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Gîndul de duminică, 7 mai 2017”

  • Studiind hartile sovietice si rusesti si documentele online, am identificat cel putin 8 locuri de inhumare la Cotul Donului, unde pot fi ostasi romani care au murit in perioada 19-25.11.1942. Nu la Stalingrad, la cateva sute de kilometri departare, ci la Cotul Donului. Caut sa public online aceste lucruri in curand, tocmai pentru ca se implinesc 75 de ani de la batalia in care a disparut si bunicul meu. Partea romana din Comisia mixta inter-guvernamentala cu privire la aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare de razboi, ratificat prin LEGEA nr. 413 din 9 noiembrie 2006, publicata in M. Oficial in 23 noiembrie 2016 (!), ar fi putut sa gaseasca si sa analizeze locuri similare ca reprezentativitate si sa le inainteze partii ruse ca propuneri pentru cimitire ale soldatilor romani (daca se confirma) cazuti si inhumati la Cotul Donului. Ar fi un minim act de reparatie morala pentru cei care au cazut in lupte si pentru ultimii veterani ai acelor evenimente care mai sunt in viata.

    • Salut Marius,

      Unde anume sunt aceste locuri?EU sunt interesat de ele si in sine de aceasta bătălie .

      Multumesc .

  • Maestre, nu cred ca le (ne) e frica. E doar un sentiment de lehamite al politicienilor și chiar a populației. Se pare ca în scoli istoria nu se mai învață asa cum ar trebui. Cine își mai aduce aminte numele profesorilor de istorie din școală ? Eu da, unul mi-a fost chiar diriginte! Asta ca sa nu mai vorbim de jemanfutismul general…

  • Nemii au trecut și ei de partea francezilor iar rușii au rămas în afara vreunei alianțe ?

  • Cum considerați că va „evolua” „Bătălia pentru Normandia”ce se desfșoară în secțiile de votare din Franța ? Remarcați „absența” englezilor din „alianță” ?

  • Ce opinie aveți totuși despre „pozițiile publice” ale doamnei Pippidi, referitoare la alegerile din Franța, bineînțeles?

  • Zeit ist Geld!
    Geld ist ein grosser Securistan!

    Unde aţi mai văzut depozite uriaşe de bani fără degustătorii de securitate naţională a Securistanului?

    1. Un Feleac, v-am ciuruit!
    Aşa s-a născut marea grupare de la Cluj, din gară, unde acarul Stoica a plătit… şi cu banii luaţi.

    2. Dormi liniştit! Bate Vântu prin buzunarele tale, dar Binomul SRI-FNI veghează pentru tine la linistea Securistanului.
    – Nicio masă fără peşte, nicio filială FNI din ţară fără un securist de conducere, pază şi protecţie!
    Principiul Securitatăţii de Caritate Naţională:
    – Primul venit, primul servit: clientul nostru, stăpânul nostru! Altul la rând! Altul? La rând. 😀

    3. Scrofiţa Roşie de ruşine – „Noi suntrem DNA” – se întâlneşte cu Lupul Moralist din SRI – „NOI suntem Statul, nu Adrian Năstase!”- în pădurea de jucători din Bursa de Valori Bucuresti?
    – Lupule, de ce se bagă Securistanul cu RCS-RDS la Bursă?
    – Ca să vezi mai bine cum repetă istoria careul de 🙂 arşi : RCS-FNI-DNA-SRI!

    • Deosebirea dintre bursa de stat şi bursa de valori:
      – pe prima o primeşti şi o vrei, ca să stai;
      – pe-a doua o dai şi stai, fără să vrei. 🙂

    • – De ce-a fugit din ţară Cristian Sima?
      – Se simţea prea în siguranţă de securitate naţională.

      – De ce n-a revenit?
      – Aşa-i, nu şi-a revenit. 🙂

      Un român sună la Radio Paravan Securistat, post românesc care emite în eter pe… unde media n-are securisti, să-şi cumpere de la SRI!
      – E adevărat că marele finanţist al epocii de aur postdecembrist, Daniel Dăianu, i-a cerut lui Cristian Sima să-i ofere serviiciile, motivând că nu se pricepe la Bursă, şi e singurul care a câştigat ultima oară 200.000 de euro?
      – Da, e adevărat, dar nu a cerut de la Sima, ci a investit în Cristian Sima; Dăianu nu a câştigat ultima oară, ci a pierdut 200.000 euro, şi nu a fost singurul perdant, ci avem o listă ruşinică de jucători la Bursa lui Sima din Sibiu, şi toţi mai vor o dată la RCS-FNI-DNA-SRI.

  • De ce se tem ai noştri?
    De umbra lor.
    Umbra lui Klaus e tot la Haus.
    A pornit numărătoarea de la eine kleine Puşculitzen:
    Ein kleines Haus,
    Zwei klaine Häuser,
    Drei…

    În blocurile lui spaţioase -proprietate imobiliară nemuncită pas cu pas – vrea să-şi deschidă un penitenciar de lux pentru politicieni şi să le ţină meditaţii în timpul liber. 😀
    Într-un an îşi recuperează investiţia, iar în primul cincinal îşi aranjează cel mai mare penitenciar construit de un întreprinzător din fonduri proprii. 😆

    Oligofrennis are un singur vis: să ne facă eine kleine Românie-Ciocîrlie. 😀

    A ratat de puţin prima încercare în 2009, apoi prima mare ocazie, când s-au colectat 7,4 mil de voturi anti-Băsecu, la referendumul din 2012.
    Ne urmăreşte de multă vreme… ca un lucru bine prestabilit, apăsat – din 2014 – repetat şi sacadat: eins, zwei… fünf, pas cu pas de defilare tot înainte!
    Dacă doriţi, merită să revedeţi! 🙂

    https://www.youtube.com/watch?v=gAPHY_T3bKM

    • – Ce-i în guşe şi-n cătuşe?î
      – Inflaţie de spectacole anticorupţie.
      – Gut, gut, sehr gut, sehr, zer, mult zer pentru căţei şi purcei de lapte.

  • Madam Merkel, confuza Europei incearca acum o apropiere de Putin dupa ce alt confuz celebru, Barack Obama i- a coordonat politicile, ale ei si ale idiotilor care conduc UE. Nu doar Romania, dar nici Germania nu a avut politica proprie pe mandatele de trista amintire Obama.. Numa ca UE a cam inceput sa ramana in urma cu toate inca de pe-atunci, bine ca tante Angela lauda acum cimitirele..

  • Maestre, in Germania fiecare sat are monument dedicat celor cazuti in Razboiul Mondial. Dar e trecut pe cruci si locul iar majoritatea au murit in Rusia. Acolo a fost macelul. In Romania au cazut doar cativa nemti dupa intoarcerea armelor ordonata de regishorul mihai- o jmecherie care nu are nimic a face cu onoarea militara sau cu politica- nimeni din fostii aliati ai Germaniei nu a incercat asta exceptand Romania.

    • Ion Antonescu a fost un CRIMINAL de RAZBOI care a fost executat onorabil prin impuscare, deși pedeapsa trebuia să fie ȘTREANGUL. Mussolini a fost spânzurat public de cetateni intr-o piata din Milano. La fel, Goering, Ribentrop și ceilalti de la Nurenberg care au fost executați prin spânzurare.
      Pișă-te pe onoarea lui Ion Antonescu, nu era altceva decât paranoia anti-comunistă, avea creierul varză. A declarat război URSS, Angliei, SUA, si aliatilor lor, dovadă clară că era un dement criminal. A manipulat poporul, l-a pus să voteze la VEDERE, in fata unor comisii, normal că au votat de frică 95 % pentru politica lui scelerată. Greșesti, Italia a părăsit practic Germania incă din august 1943, când regele Emanuel II l-a arestat pe Mussolini.Sigur, după Război si regele Emanuel a fost inlăturat, Italia devenind republică.
      Scriu aceste fraze pentru că și azi există demenți in România care militează pentru Război, dintr-un anti-rusism irațional, nu-și dau seama că va fi unul nuclear,că va fi ultimul.

  • Germania nazistă gaza la cuptoare in principal evrei si prizonieri de război sovietici. Probabil peste 1 milion de prizonieri sovietici au fost gazați iar peste 5 milioane au fost ucisi prin infometare. Dacă Germania are cimitir cu gard inalt de 5 metri la Stalingrad probabil că a plătit bani grei.
    Cu exceptia lui Dinu C. Giurescu nici după 1990 nu prea s-au scris informații despre morții din războiul din Est. Mulți dintre noi au rude dispărute in Est. Toate guvernele, chiar și al lui Ceausescu au evitat să condamne prea tare pe cei care au impins țara in acel Razboi CRIMINAL alături de Adolf Hitler, un război pierdut inainte de a incepe. Dacă guvernele ar fi condamnat răspicat Criminalii de război ai României din acel război, in mod sigur familiile ar fi avut mult mai multe șanse de a le găsi urma. In loc de asta, adică de Adevăr, fiecare guvern român a pus batista pe țambal, din această cauză a NEASUMĂRII răspunderii, a exitat mereu o anumită jenă si o lipsire de drept și de sprijin a familiilor de a-și căuta si cinsti morții, căzuți din vina DEMENȚEI Războiului SFÂNT, cu care CRIMINALII au indobitocit țara și au trimis-o la abator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *