Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Dus-întors între Roma Antică și Oficiul Poștal nr.5

Așteptînd la Poștă să fiu strigat pe nume pentru a lua un pachet din străinătate (niște pixuri mă costă ditamai drumul pînă în vecinătatea Mitropoliei, unde oficiul are și vamă,) citesc de pe Kindle Anexele la eseul Tibère de Emmanuel Lyasse. Eseul a apărut în variantă electronică la editura Tallandier, în 2013. L-am cumpărat prin descărcare de pe Amazon.com în cadrul noilor mele preocupări pentru Împăratul Tiberiu. Urmează să merg la Capri și cînd spui Capri, spui Tiberiu, împăratul care a condus ditamai Imperiul Roman timp de 11 ani de pe o Insulă. Fără a avea nici măcar telegraf. Doar prin curieri. Ruinele uneia dintre vilele sale se constituie într-un punct de atracție al insulei. Pentru aceste ruine am decis să merg la Capri și nu pentru renumele de stațiune de lux a Europei. Și cum mi se întîmplă de obicei înaintea unei călătorii în străinătate, călătorie de cunoaștere, evident, am lăsat baltă alte preocupări intelectuale, pentru a afla cît mai multe despre Tiberiu și despre Augustus, care l-a înfiat, și despre Caligula, Claudius și Nero, care i-au urmat. Cazul Tiberiu m-a sedus de la început și prin ceea ce istoricii de azi numesc Nenorocul de a fi rămas în posteritate cu precădere prin scrierile defăimătoare ale doi istorici dușmani: Tacitus și Suetoniu.

După Anexa privind numele romanilor, din care pricep că numele oficial, cognomenul, are la origină o notă psihică sau fizică a oficialului roman, ajung la Sursele privind Tiberiu și epoca sa. Nu e prea greu să ajung aici, deoarece am timp. După ce-am dat avizul și buletinul la un ghișeu, cel al Poștei, potrivit procedurilor, trebuie să aștept să fiu strigat pentru a intra la Vamă, unde mi se va da pachetul. Nu sînt singurul. În jur mulți alții așteaptă să fie strigați de cineva dinăuntru, nevăzut, ca și cum ar sta într-o peșteră. Întors în lumea romană (autorul observă că una dintre cele mai bune surse e reprezentată de monezi, de pe care ne putem face o imagine asupra portretului, asta dacă nu cumva bătătorii de monede se vor fi îngrijit să-l înfrumusețeze pe Împărat), trăiesc cu o parte a ființei și prezentul de la Oficiul poștal nr. 5, în Centrul civic (în parcare, am văzut tipe descinzînd din mercedesuri pentru audiențe la instituțiile de forță din zonă). Sursele sînt puține – se plînge autorul – monumente pe care e scris ceva, monumente conservate sau exhumate. Ia te uită! îmi zic, ce știm despre lumea romană depinde de hachița unui barbar. Nimerit lîngă un monument și reducîndu-l la un bolovan, barbarul s-ar putea să-l ia și să-l folosească la ridicarea unui grajd. Dacă nu-l ia, considerîndu-l nefolositor, cu puțin noroc, s-ar putea ca documentul să ajungă pînă la noi, cei de azi. În spatele meu, la ghișeu, s-a ivit o dezbatere, un soi de talk-show slăbuț, dintre cele moderate de vedetele second hand ale postului, în weekend, cînd vedetele vedete sînt plecate spre alte zări de soare pline. Un tip a venit după două colete. Pentru unul are recomandată. Pentru celălalt are aviz simplu. Dar nu numai atît. La primul a uitat să pună strada. A pus doar codul. Lucrătoarea îi dezvăluie că primul s-ar putea să nu mai primească niciodată. E ca o sursă din vremea romană! tresar eu, adus în prezentul Oficiului de discuția din spatele meu. S-ar putea să se piardă pentru totdeauna. În imensitatea Poștei Române și nu a Istoriei universale.

Principala sursă – scrie autorul și eu citesc, în picioare, așteptînd să-mi aud numele strigat, nu fără o anume stînjeneală, rămasă din adolescență, – pentru istoria romană rămîn ceea ce am numi sursele literare, altfel spus „ceea ce ne-a parvenit din cărțile publicate în Antichitate, în primul rînd operele istorice”. Mai așteaptă să fie ștrigați și alții. Am observat la venire, așa în treacăt, acea constatare implicită, ca o confirmare a unui adevăr de mult știut, că la astfel de ghișee vin de regulă tineri. Probabil că ei cumpără de pe Internet, în timp ce bătrînii cumpără din magazine. Mi-am amintit imediat de discuția avută cu o zi înainte la un magazin de gadgeturi din Piața Amzei, cu patroana. Mă întrebam de ce nu aduce la vînzare gadgeturi electronice, dintre cele de marcă, și nu urechelnițe de 50 de lei, cînd una cît de cît bună începe de la 200 de lei, și ea mi-a spus că în zonă sînt clienți care caută prelungitoare (a interzis vînzătoarelor să dea referință despre prelungitoare), și eu am zis de îndată, am înțeles, aveți în zonă clienți din electoratul PSD, că ăsta nu știe să umble cu Internetul. Pe internet se vînd cu precădere drăcovenii interesante doar pentru tineri. Revenim în locul unde aștept să fiu strigat, observ cu coada ochiului că tinerii și tinerele care așteaptă să intre la vamă clipocesc pe telefonul mobil, principala, dacă nu unica ocupație a tinerilor de azi. Sînt toți cu ochii în ecranul telefonului mobil și cu deștele mișcîndu-se iute pe sticlă, ca și cum ar ciripi într-una. Asta e lumea lor – oftez, și înainte de a reveni la eseul de pe Kindle, îmi amintesc că în străinătate am băgat se seamă că doi îndrăgostiți, după ce se așează la masa unei cafenele, în așteptarea comenzii, în loc să se prindă de mînă și să cadă unul în privirile celuilalt, pierduți de iubire, deschid telefoanele mobile și încep să dialogheze fiecare cu altcineva prin WhatsApp. Beau cafeaua, continuînd să converseze pe mobil, după care se ridică de la masă și se îndreaptă spre ieșire, tot cu privirile în ecranul electronic. Mă întorc la lumea romană și însemn cu degetul rîndurile de pe Kindle pentru a le fixa ca notă, o notă cu titlul dat de mine la plesneală, sursă:

„E vorba aproape totdeauna de istorii de mîna a doua, ale unor autori despre care nu putem spune cu certitudine cum utilizau documentele oficiale, pe care noi nu le avem, căci ei ignorau folosirea notei de subsol.”

Aha! bombănesc în sinea mea, stînd în picioare, chiar lîngă ușa vămii, pentru a putea să intru la strigarea numelui fără a traversa pe sub privirile celorlați clienți, autorii antici erau ca autorii tezelor de doctorat de azi, acuzați de plagiat, pentru că scot limba la practica notei de subsol). Și mai mult, nu e vorba de toată literatura antică: originalele au dispărut, din ele nu cunoaștem decît prin manuscrisele medievale, decît ceea ce s-a recopiat în chip regulat pînă la inventarea tiparului, în funcție de alegerea copistului, în marea lor majoritate călugări, după criterii care nu sînt ale noastre și adesea la voia întîmplării.

De dincolo, din peșteră, o voce de femeie strigă un nume tot de femeie, o jună se întrerupe din clipocit la telefonul mobil, pune aparatul în buzunarul de la spate, ispititor pentru hoții de telefoane și dispare în adîncurile vămii. Ridicînd instinctiv privirile am văzut doar bucile purtătorei mișcîndu-se mîndre că se uită masculii la ele sub blugi. A fost însă doar o privire fără nici o urmare, una în treacăt, pentru că tocmai atunci mi-a trecut prin minte imaginea ruinelor fastuoase de la Tintern Abey, și vorbele ghidului din Țara Galilor despre călugări care lucrau doar ziua (lumînările erau scumpe) la lumina zilei, pe culoarele mânăstirii, călugări de ale căror hachițe sau moțăieli a depins copierea unui manuscris din Tacitus.

Bag seamă că din văgăună nu se mai aude nici un strigăt. De alături, de la Poștă, n-a mai fost adus nici un pachet, cred că nu le găsesc, și al meu? mă întreb după care mă întorc la sursele despre lumea romană. Notez pentru a transcrie ulterior:

„Selecția făcută de copiștii Evului Mediu nu numai c-a făcut să dispară majoritatea autorilor latini (ce spuneam eu despre călugării de la Tintern Abey, care lucrau doar cînd se făcea ziuă și se întorceau în întunericul – Evului Mediu întunecat, firește – seara. după apusul soarelui?!), dar mai mult a chiar operele privilegiate au fost conservate doar parțial. Astfel, din cele treizeci de cărți, cîte avea opera lui Tacitus, ne-au parvenit doar șaptesprezece, dintre care cinci sînt incomplete: n-avem absolut nimic din ce a scris el despre domniile lui Caligula (37-41), Titus (78-81) și Domițian (81-96). Cît despre Dion Cassius, majoritatea operei sale ne e cunoscută din rezumatele pe care ni le-au făcut în secolele IX și X de doi bizantini, Zonaras și Xifilin.”

Liniștea continuă să domnească în jur. Aud doar o jună întrebînd pe cei care așteptă dacă aici e ghișeul, presupun c-au răspuns, da, și-mi amintesc că, potrivit cronicarilor, turcii care au năvălit în Constantinopol în Marțea Neagră au distrus multe manuscrise copiate, pînă s-au prins că ar putea obține bani buni pe ele și le-au luat acasă, de unde Dumnezeu știe cum au putut ajunge la cei interesați de surse, despre care osmanlîii habar n-aveau. Nu-i exclus ca cei doi să fi copiat tot Dio Cassius, dar o parte să fi nimerit în mîna turcilor analfabeți. Ar trebui să meditez la marele ghinion al lui Tiberiu de a fi beneficiat doar de imaginea lăsată de manuscrisele copiate de călugări. Numai că aud strigătul Ion (o fi zis și Cristoiu?) astfel că las baltă sursele lumii romane și făcînd un salt revin în prezentul oficiului poștal numărul cinci, mai precis al vămii asociate acestui oficiu. Lucrătoarea de aici mă recunoaște și așa cum mi se întîmplă de obicei mă întreabă Ce facem cu ăștia? Cum nu știu dacă ăștia sînt cei de la Putere sau din Opoziție sau politicieni în general, scot în față zîmbetul meu electoral și dau din mînă a lehamite, fără a preciza la cine mă refer. Distinsa trage ce concluzie vrea, pentru că lehamitea mea e suficient de ambiguă ca să corespundă oricărei întrebări gen Ce ne facem cu ăștia? Mai ales că lehamitea răspunde legendarului fatalism românesc:
Nu se mai poate face nimic.

Odată pachetul luat, ies din Oficiul Poștal nr. 5 și o dată cu asta din Lumea Împăratului Tiberiu, cel care a scris și el o carte despre el însuși, dar care, spre deosebire de cele ale dușmanilor săi, s-a pierdut pentru totdeauna. O pierdere pentru Tiberiu mai gravă decît cea pe care i-ar fi produs-o reușita complotului lui Seianus. Ar fi murit mai devreme, da, dar ar fi beneciat de o altă imagine în posteritate.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Dus-întors între Roma Antică și Oficiul Poștal nr.5”

  • Foa’e verde, măr rotat,
    Sasu’ încă n-a votat,
    Și, iar verde … lepedeu,
    O veni când îl ‘chem’ eu !!!

  • În scurta vreme se va ajunge la extrema cealalta: istoricul va avea la îndemâna, pentru a zugravi un personaj politic al timpurilor trecute, enorm de multe informatii, dar, informatii contradictorii oferite de-o mass-media aservita. Istoricul va alege si istoria va fi scrisa din nou în mod subiectiv, ca întotdeauna.

  • Eeeeh, dar să revenim la …’oile’ noastre !
    Referendumul a fost un adevărat ‘dizastăr’, vorba lu’ nea Nelu !
    Dragnea a primit o lectie usturătoare din partea șefilor PSD, din teritoriu !!!
    Acum, chiar că este cazul să daca un pas in spate !!!

  • Cui nu-i convine, n-are decât sa apeleze la serviciile postale private, cum ar fi :
    DHL, UPS, NEMO, FAN CURIER , sau altele !!!

  • De fapt înțeleg umilința la care te supune Poșta română imoreună cu vama dacă îndrăznești să le fii mușteriu.
    Reflecțiile autorului ilustrează depresia care te prinde așteptând să fii strigăt ca la un tribunal.

  • deci si la romani se practicau stiriile false, sau mult exagerate.Deci de ce sa ne miram de reclamatia lui mandolina, cea cu tradarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *