Gîndul de duminică (a Paștilor), 12 aprilie 2015

Cum l-a salvat Isus pe Pilat din Pont

Ar fi aiurea dacă m-aș apuca să mă gîndesc în Duminica Paștelui la politica moldo-valahă.
Cum însă mi-am propus (și mă țin cu dinții de promisiunea asta) să nu treacă o zi fără oferi cititorilor mei un Gînd, ținînd cont că timpul liber dă posibilitatea unei confundări în plăcerea cititului, una dintre puținele plăceri omenești care plac și Celui de Sus, redau aici un eseu despre:
Cum l-a salvat Isus pe Pilat  din Pont.

Alături de Nero, la îndemîna tuturor celor ce caută o întruchipare omenească a Răului, Pilat din Pont e oficialul roman, ba chiar şi romanul pur şi simplu, cel mai cunoscut din lume.
Nero, alţi şefi ai antichităţii, ar avea motive serioase să fie vedete ale Istoriei. Au condus o Republică sau un Imperiu, au bătut drumuri şi au instalat apeducte, au dus războaie. Fapte mai mult sau mai puţin mărunte, dar fapte, totuşi, născute din voinţa lor de a face.

Pilat din Pont însă nu se poate mîndri cu nimic din toate acestea. A fost numit procurator al Iudeii în anul 26 e.n. Sursele spun că numirea i se datorează protectorului său de la Roma – Seianus – mîna dreaptă a Împăratului Tiberius. Păstrînd proporţiile, afacerea desemnării lui Pilat ca prefect al Iudeii e asemănătoare unei numiri de prim secretar de partid în România lui Ceauşescu. Cum ne lipsesc mărturiile despre această numire, e de presupus că la nivelul Împăratului a fost o operaţiune birocratică. Lui Valerius Gratus îi expirase mandatul de procurator. Era nevoie să fie trimis în locul său cineva. Seianus i-a propus Împăratului pe Pilat. Împăratul a semnat Decretul. Altfel spus, în numirea lui Pilat din Pont ca procuror al Iudeii, ţara unde avea să petreacă, nu peste mult timp, Procesul lui Isus, nu se distinge nimic deosebit. Pilat n-a fost trimis în Iudeea pentru calităţile sale. Împăratul n-a început să întrebe în dreapta şi-n stînga, asemenea lui Ceauşescu, nu ştiţi un tip în stare să-mi administreze Iudeea, pentru că antecesorul, pe care l-am dat afară ca incompetent, mi-a lăsat pe cap un balamuc întreg? Nu se cunoaşte nici dacă Împăratul l-a chemat pe Pilat din Pont înainte ca acesta să-şi ia catrafusele şi să plece la mama-dracului, în Iudeea, provincie de la marginea Imperiului, pentru a-i încredinţa mandatatul de funcţionar. Nu e prea dificil de presupus însă că aşa ceva nu s-a întîmplat.

Pilat din Pont a ajuns din pură întîmplare acolo unde avea să se petreacă unul dintre cele mai răsunătoare fapte ale Omenirii. La fel de bine, oricare alt oficial roman putea fi în locul lui Pilat din Pont şi, astfel, putea ajunge unul dintre cele mai cunoscute personaje din Istorie. Ca procurator, Pilat nu s-a remarcat prin cine ştie ce isprăvi. E drept, la puţină vreme de la instalare a trecut la concretizarea obiceiului roman de a expune în public imaginea Împăratului. Astfel el a comandat aplicarea efigiilor lui Tiberius pe monumentele din Ierusalim. Cum asta contrazicea una dintre cele mai însemnate legi evreieşti (să nu-ţi faci chip cioplit), iniţiativa a stîrnit mare scandal. Pînă la urmă, Pilat s-a văzut nevoit să renunţe. Deşi a stîrnit tărăboi, iniţiativa nu trădează o personalitate de excepţie. Nici măcar un linguşitor în mărime naturală. Expunerea imaginii Împăratului se petrecea pe întreg cuprinsul imperiului roman. La venirea sa ca procuror al Iudeii, Pilat va fi rămas surprins că aici legea nu se aplică. A trecut la transpunerea ei în practică. După ce a văzut încă că iese scandal, a renunţat. Dovadă elocventă că nu urmărise nimic deosebit. Pur şi simplu, observase ceva în neregulă pe un teritoriu roman, şi încercase să pună lucrurile la punct.

Pînă la mazilirea din 36 e.n., Pilat din Pont n-a făcut nimic în stare să rămînă nu în Istoria omenirii, dar nici măcar în Istoria Iudeii.
A avut însă noroc.
Un noroc chior!

Ca procurator era şi judecător în cauze extraordinare, cauze ţinînd de ceea ce s-ar putea denumi crimele politice. E însă şi aceasta o ipostază care n-are nici o legătură cu personalitatea lui Pilat. Oricare altul în locul său ar fi fost obligat să-l judece pe Isus. Potrivit mărturiilor, Pilat se afla la Ierusalim pentru a supraveghea personal păstrarea ordinii cu prilejul Paştelui evreiesc Prezenţa a mii de pelerini la Templu, într-un context de enervare a Iudeilor faţă de stăpînirea romană, putea da naştere la revolte. Cînd venea la Ierusalim din Cesareea (unde îi era reşedinţa), Pilat judeca şi cauzele penale acumulate între timp. În arestul Pretoriului lui Irod se aflau depuşi Baraba şi cei doi tîlhari. În dimineaţa de vineri, 7 aprilie 30 e.n., ajunge pe masa lui Pilat şi cauza numită Isus. Implicarea lui Pilat în Procesul ce va rămîne în Istorie e şi ea un fapt dictat personajului de împrejurări şi nu unul de voinţă a personajului.

Pînă aici traseul lui Pilat din Pont către momentul cel va face unul dintre cele mai cunoscute personaje ale Omenirii rămîne identic cu cel al tradiţionalului Erou fără voie.
Sunt multe situaţii în viaţă cînd un ins normal, chiar şters, ajunge într-o împrejurare ce-l va împinge să devină Erou.
Ca, de exemplu, celebrul personaj al lui Caragiale din schiţa Cum devine cineva revoluţionar şi om politic…? devenit erou de răzmerită în timp ce căra nişte saci cu cărbuni.
În astfel de cazuri însă, omul se pomeneşte deşteptîndu-se în el impulsuri, forţe, energii pe care nu le bănuia.
Un ins care, trecînd pe lîngă o casă în flăcări, se năpusteşte înăuntru şi salvează un copil sau un bătrîn de la moarte, e un Erou fără voie. Nu putem susţine însă că l-a obligat cineva să-şi primejduiască viaţa. Şi-au spus cuvîntul forţe din personalitatea sa.

Ce se întîmplă însă cu Pilat din Pont?
Procuratorul îl judecă pe Isus şi-l condamnă la crucificare potrivit Legii romane.
Mântuitorul, ajuns în postură de inculpat, nu se apără de acuzaţia că s-a proclamat Rege al Iudeii. Instituţia fusese desfiinţată din anul 6 e.n. Iudeea era administrată de Împărat prin procurator. A susţine că eşti Regele Iudeii echivala cu un atentat la suveranitatea Împăratului. Un delict politic, avându-şi sancţiunea în crucificare.

Interesate în bunăvoinţa romanilor, Evangheliile au exagerat enorm momentul Pilat de Pont. Procuratorului mediocru prin personalitate şi prin automatism funcţionăresc i s-au atribuit şovăieli, ba chiar şi o anume simpatie faţă de Acuzat. O simplă raportare la realităţile de atunci, prin nimic diferite de cele de viaţă de acum, ar dovedi contrariul. Pentru Procuratorul venit din Cesareea la Ierusalim cu treburi, Procesul lui Isus a fost o banală operaţiune birocratică. Dacă va fi dat o minimă atenţie cauzei, asta îşi are explicaţia în presiunile făcute de Sahendrin şi nu în fascinaţia exercitată de Isus asupra sa. Fiind vorba de o sesizare depusă de Marii Preoţi, Procuratorul, preocupat să nu intre în conflicte inutile cu elita evreilor, şi aşa în fierbere anti-romană, va fi stăruit un pic asupra cauzei. Încadrarea juridică era corespunzătoare. Acuzatul nu s-a apărat, ba chiar, la o adică, a confirmat prin acel Tu zici! Acuzaţia. Atent, totuşi, la proceduri (să nu uităm că Pilat e un roman şi încă unul oficial), Procuratorul a pronunţat sentinţa. Ca şi Procesul, executarea sentinţei a trecut de îndată sub rotiţele maşinăriei birocratice romane.
Pilat din Pont n-a făcut altceva decât să îndeplinească o operaţiune mecanică.

În cazul Procesului, el n-a făcut nimic din ceea ce proiectează un anonim în Istorie.
Nu l-a salvat pe Isus.
Ceea ce înseamnă că n-a fost un Erou pozitiv.
Nici nu l-a condamnat pe nedrept.
Ceea ce înseamnă că n-a fost un Erou negativ.

Şi totuşi, acest personaj mediocru a avut noroc. S-a nimerit să-l judece şi să-l condamne, fără să ştie despre cine-i vorba, pe Isus.
Unul dintre cele mai răsunătoare personaje ale Istoriei.
Şi Mântuitorul, cu faima sa, l-a făcut celebru şi pe anonimul Procurator.
Pilat din Pont e astfel primul mare salvat de Isus.
Un salvat de la uitare.