Iat-o, chiar dacă n-o fac sub patrafir, ci pe cristoiublog.ro.
Ei bine, printre puținii politicieni de azi pe care-i urmăresc pas cu pas, ca să folosesc și eu sintagma compromisă de cei trei ani de mandat ai Bolovanului de Sibiu, se numără și Cristian Bușoi.
Îl urmăresc pe tînărul pe cale de a se coace, nu oricum, ci cu o curiozitate veselă.
Cu acea curiozitate cu care, copil de la țară fiind, urmărești eforturile supragîndăcești ale unei rădaști de a reveni de pe spate, cum a căzut, pe față.
Dă din piciorușe cu disperare, se mută încolo și încoace, drum de cîțiva milimetri și, pînă la urmă, minune! se întoarce și purcede a umbla.
Curiozitatea veselă devine admirație. Credeai c-o să rămînă așa, dînd din piciorușe, pînă la Apocalipsa care e, pentru orice gînganie, ciocul flămînd al unei păsări.
Ei uite c-a reușit!
Indiscutabil, țel atins de orice ființă vie care pune în truda de-a ajunge la el o încăpățînare oarbă uriașă.
Cristian Buşoi a ajuns politician de prim plan în urma năprasnicii pustiiri a scenei noastre publice de aşa zisă reformă a clasei politice prin intermediul cătuşelor. În numele Luptei împotriva corupţiei, Binomul SRI-DNA a spulberat orice ridicătură de pe scena politică autohtonă, chiar şi cînd această ridicătură nu depăşea nivelul unui gogoloi. A rămas o scenă ca o bucată de tablă:
Netedă şi sunînd a gol.
Visul oricărei rîme fiind cel de a dispărea de pe faţa pămîntului orice nu se tîrăşte, ca ea, şi al oricărui caporal nu mai fi grade de la el în sus, sergenții majori mesianici din SRI și DNA, dar și din tot Sistemul, au scos din joc tot ce era deja personalitate politică, ba chiar și tot ce dădea să încolțească a personalitate lăsînd scena la dispoziţia unor inşi fără talent, fără har, fără colțuri, oameni fără însușiri , ca niște popice la discreţia bilelor date de-a dura de șefii instituțiilor de forță.
Printre acești oameni fără personalitate, ca niturile printre cuie, se numără și Cristian Bușoi. Între oamenii noi, care te fac să caşti numai auzindu-le numele şi să cazi lat de somn, văzîndu-i la lucru, împinși pe scena devastată de campania zisă și Reforma clasei politice, Cristian Bușoi se distinge (cel puțin în ochii mei) printr-o uriașă încăpățînare de a face politică, deși, cum lesne se vede și cum îi spun toți cei pe care el nu-i plătește cu o friptură, n-are pic de chemare. Din Istorie se știe însă nu de puţine ori victoria aparține celor încăpățînați, celor care, îmboldiți de o ambiție grozavă, își urmăresc țelul cu o îndîrjire ieșită din comun. Și nu de puține ori, în timp ce talentații, genialii, nu numai din politică, dar și chiar din tinichigerie, pierd în chip dramatic, cei lipsiți de talent, dacă sînt înzestrați cu înverșunare, reușesc să parvină la funcțiile rîvnite și uneori chiar și la cele peste acestea.
Au fost şi multe situaţii în Istorie cînd mediocrii încăpăţînaţi, pe care cei din jur nu dădeau doi bani, i-au învins pe cei talentaţi şi, în unele cazuri, i-au trimis în faţa plutonului de execuţie.
Nu i-a înfrînt dispreţuitul Stalin pe străluciţii Trotski şi pe Buharin?
Nu i-a scos din joc pe Lucreţiu Pătrăşcanu şi pe Ana Pauker, stelele comunismului românesc, dispreţuitul nea Ghiţă Dej?
Se înțelege că urmărindu-l atent pe Cristian Bușoi, am tresărit, zilele trecute, citind undeva sau văzînd undeva știrea că, pe 8 aprilie 2017, Cristian Bușoi a fost ales președinte al Organizației PNL București.
Cristian Buşoi ajuns şeful celei mai puternice organizaţii PNL din ţară, trambulina pentru șefia PNL, pentru șefia Guvernului și chiar a țării!
Cristian Bușoi biruise la București!
Era ca și cum Napoleon ar fi biruit la Waterloo!
Ce erou! am exclamat.
Pentru că numai un erou își putea înfrînge concurenții la un post de o asemenea importanţă.
E drept, cu Cristian Buşoi la şefia Organizaţiei de Bucureşti, PNL a obţinut la alegerile din 11 decembrie 2016 un procentaj de doar 11, 97% din voturi, un scor istoric din punct de vedere al dezastrului, dacă ne gîndim că Bucureştii trec drept capitala electoratului anti-PSD din România.
Presupuneam însă că, asemenea multor eroi din Istorie, potrivit dictonului Din dezastrul prezent se naşte victoria viitoare, Cristian Buşoi s-a transformat peste noapte dintr-un învins într-un învingător, după mecanismul de basm prin care mîrţoaga devine cal înaripat.
Spre surprinderea mea, Cristian Bușoi n-a avut nici un contracandidat. Nu s-a bătut cu nimeni, așadar. În plus, din relatările din presă înțeleg că din cele 649 de voturi valabil exprimate toate au fost pentru Cristian Bușoi.
Faptul că la anunțarea rezultatului, în sală nu mai rămăsese decît 100 de liberali, spune totul despre victoria lui Cristian Bușoi în bătălia pentru București.
Spune totul însă şi despre omul fără însuşiri Cristian Buşoi faptul că, deşi mai erau în sală doar 100 de inşi, şi aceia cu mîna pe clanţă, noul lider nu s-a dat în lături de la a ţine un discurs:
„Vă mulţumesc în primul rând dumneavoastră, celor care aţi rezistat eroic până la numărarea rezultatelor pentru funcţia de preşedinte. Mergem împreună înainte, cu încredere, cu unitate, cu echilibru, cu o echipă, să îi convingem pe bucureşteni că PNL are soluţiile cele bune pentru Bucureşti şi pentru România”.
Potrivit Mediafax, întrebat dacă va candida la şefia PNL, Cristian Buşoi a răspuns:
„Nu pot să fac un anunţ şi nu am luat o decizie pe care să o anunţ azi. Azi este un pas, însă, esenţial în ceea ce priveşte o eventuală candidatură, pentru că am spus că mi se pare normal ca atunci când mergi către funcţia de preşedinte al unui partid în primul rând să-ţi validezi susţinerea în organizaţia din care ai făcut parte”.
Aşadar, Cristian Buşoi va candida şi la şefia PNL.
Şi va cîştiga, ca şi la Bucureşti.
Nu v-am spus eu că o rădaşcă picată pe spate merită toată admiraţia, pentru încăpăţînarea cu care dănd din picioruşe, reuşeşte pînă la urmă să se întoarcă pe burtă?!
Mai domnule istoric al clipei! Mai inceteza cu poreclele astea daca vrei sa dai greutate zicerilor dumitale. Mutalaul de Cotroceni, Rata mecanica, Bolovanul de Sibiu, Cucuveaua mov si multe altele.
Ai dreptul sa nu-ti placa cineva, ai dreptul de a critica pe oricine (corect sau nu asta cititorii si PROBELE o vor stabili-sau justitia, cand functioneaza). Ai si dumneata, ca toata lumea, dreptul liber la opinie. Dar pastreaza exprimarea, nejignitoare sau umilianta, civilizata fata de o persoana (in alte tari chiar si condamnatilor te adresezi cu „domnule”) si o frazeologie mai usor de descifrat (e destul ca scrierea directa pe ordinator implica greseli de ortografie si de sintaxa datorate grabei).
Dumitale iti convenea „Ardei umblut”? Cum te simteai? Nu-ti mai aduci aminte, asa-i?
De ce nu sunt numerotate şi buletinele? Măcar pe loturi distribuite aceleiaşi secţii de votare, pentru a se împiedica circulaţia de buletine de la o secţie la alta şi mai ales brambureala ne-evidenţei buletinelor nefolosite, adică de fapt necontrolabile. Bine că se poate la bilete de tramvai.
– D-aia, la fel ca ştapilele gemene la vrac. Ar dispărea obiectul muncii de fraudare masivă. Are balta lege pe măsura puterii de convingere a legiuitorului, să stea în banca lui. Nici nu ştim câţi legiutori sunt, în primul rând. 😀
Cu buletinele numerotate ar sări în ochi nepotrivirea dintre numărul de buletine folosite, numărul de votanţi şi mai ales primul număr al buletinelor nefolosite, adică s-ar distruge cea mai tare armă de fraudare electorală: buletinul fără număr de infinită folosinţă.
Poate apare vreo iniţiativă legislativă, cu bubele fără număr, măcar dinspre parlamentarii partidelor furate sistematic în alegeri. Au şi ăştia mâncărime sau nu-i lasă monomul, binomul şi polinomul? Măcar să vedem pe unde bate vântul şi să ştim până unde duce dominaţia forţelor democratice. 😀
Numărul de identificare a ştampilei este o amprentă înregistrată; permite oricărui membru al secţiei de votare să întrebe:
– De unde a apărut numărul ăsta străin? Cum naiba au toate buletinele acelaşi număr de ştampilă? 😀
–
E mai greu să dispară de pe masa comisiei una din ştampilele numerotate.
Nu mai merge aşa uşor înlocuirea urnei cu totul, cu toate că cine are posibilităţi îşi face – de rezervă – şi un set de ştampile numerotate. Da, dar oricum – prin numerotarea ştampilelor- se reduc drastic puterea de fraudare, tentaţiile, personalul de execuţie şi investiţiile. 😀
Cea mai sigură metodă de ştampilare a buletinelor în afara secţiei de votare, în vederea înlocuirii urnei cu totul, presupune îndeplinirea simultană a trei condiţii.
– ştampila din dotare să nu aibă număr de ordine, adică să se găsească la vrac 😀 din belşug fără număr , facilitate de care s-a îngrijit din vreme legea electorală. 😀
– buletinele de rezervă, adică cele marcate după pofta inimiii ştampilatorului de serviciu şi care vor fi introduse în urna înlocuitoare cu totul, fac parte din patrimoniul naţional intangibil, adică un fel de rezervaţie naturală cu caracter de secret de stat la pânda electorală;
– bani, bani şi iarăşi bani din surse secrete, interpuşi, agenţi comerciali, şi alte categorii la fel de dezinteresate de sucesul electoral al protectorilor lor de siguranţă naţională; pentru ce? Asta-i bună! pentru buletine de reyeră, ştampile, personal auxiliar şi cumpărarea secretului de serviciu, adică prima electorală aşteptată ca un eveniment excepţional.
Cea mai eficientă metodă de fraudare a alegerilor este schimbarea urnei cu totul, adică înlocuirea ei cât mai aproape de închiderea procesului de votare.
Deosebirea esenţială dintre un primar sau colaborator singur şi altul înconjurat de ajutoare de serviciu este aceea că singuraticul se descurcă mult mai greu să schimbe urna cu totul. În plus îl încurcă şi operaţiunea de ştergere a urmelor, adică de transformare a buletinelor (ştampilate degeaba toată ziua de votare) în material invizibil, operaţiune mult mai simplă de executat cu persoanele instruite şi transferate la obiectiv în interes de serviciu până la atingerea criteriilor de performanţă: numărul de voturi înlocuite pe ţară, ţinta ochită să fie lovită, iar în final curăţenia generală în deplină siguranţă naţională. ultima este una dintre cele mai riscante operaţiuni de spălare a urmelor, fiindcă orice buletin ştampilat şi depistat pe drumurile publice, uliţe, şcoli, cămine culturale sau buzunare întâmplătoare ar putea compromite securitatea naţională a mecanismului perpetuum mobile de fraudare electorală.
Executarea ordinelor de serviciu în grad de colaborator – la alegerile prezidenţiale, de interes maxim pentru autoritatea serviciilor, inclusiv prin CSAT consensului, deci cu drept de Veto pt viitorul preşedinte ocrotitor – include şi mobilizarea excepţională a forţe dresate de SRI pentru siguranţa lor naţională pe termen continuu. Are balta peşte dresat, degresat, fără solzi, fără cap, numai ochi şi timpan. Credeaţi că executanţii – fără număr -dresaţi şi mobilizaţi n-au ocupaţie sezonieră?
În ciuda faptului că, în septembrie anul trecut, Traian Băsescu a arătat cu degetul cuibul de nebunii electorale SRI-DNA, din casa conspirativă a lui Oprea, de ce articolul lui Dan Andronic din Evz, pe acelaşi subiect şi cu aceiaşi subiecţi, i-a per-turbat aşa tare pe lucrătorii operativi din SRI-DNA?
–
Una-i să povesteşti din auzite şi alta-i să fii povestitor cu detalii picante – trecut pe la locul faptei -.adică e chestiune esenţială de credibilitate, or asta-i mai tare ca rabia. 😀
Dan Andronic ne arată Troicile Condamnaţilor din PSD, anihilate post-electoral de forţele electorale, SRI-DNA, adunate de veghe în casa lui Oprea. Spuneam ieri că în 2009 Dragnea nu părea bucuros – în grupul din spatele candidatului PSD – când Geoană a fost anunţat câştigător la exit-poll.
– Liviu Dragnea nu uita, luptă cu comisia, eşti în apărarea TA! 😀
Dragnea i-a trădat în serie pe Geoană şi Ponta. Altul la rând! 😀
–
„Pentru că Mircea Geoană și cei din jurul său, în special gruparea VANGHELIE-HREBENCIUC-VOICU nu avea de gând să depună armele, fiind convinși că procesul electoral a fost fraudat, în special prin rezultatul din diaspora.
PSD trimisese în diaspora un grup de foști ofițeri de informații, coordonați de ex-generalul SIE ADRIAN ISAC, care a încercat să supravegheze organizarea alegerilor. Numai că evaluarea făcută de aceștia nu era deloc optimistă, persoana numită de LIVIU DRAGNEA să se ocupe voturile din diaspora fiind bănuită că l-a trădat pe Mircea Geoană.
De altfel, așa cum ne-a declarat un membru al celulei de criză PSD, ulterior suspiciunile s-au îndreptat și în direcția lui MIRON MITREA, MARIAN OPRIȘAN, RADU MAZĂRE, aceștia înregistrând în județele pe care le patronau rezultate slabe pentru MIRCEA GEOANĂ”,
–
Ca un făcut, ambele troici – incomode în 2009 pentru celula de criză de la Oprea – au intrat pe lista neagră a DNA.
1. Vanghelie, Hrebenciuc, Voicu.
2 Mitrea, Oprişan, Mazăre .
Tot de ieri:
Nu contează fieful partidului, când rezultatul a ieşit viceversa. 😀
–
La prezidenţialele din 2009, fiefurile PSD-iste cu rezultate slabe au fost penetrate de forţele electorale aflate de strajă patriei. Secretul lucrează altfel cu urna şi tot altfel şterge urma.
Expresia infantilă: „În 2009, Băsescu a câştigat cu voturile Diasporei” nu are niciun suport raţional, nici măcar de aritmetică elementară.
Şi voturile pro-Băsescu din judeţele Vrancea, Constanţa sau Timiş au fost cel puţin la fel de hotărâtoare. 😀 „Cel puţin”, fiindcă aici în ţară e bătaia peştelui oceanic. 😀
Fără voturile interne, s-ar fi întâmplat exact ca şi cum Diaspora ar fi votat din lighean degeaba pentru Băsescu.
Un fel de dovadă, ca să zicem aşa, a infantilismului expresiei cu Diaspora „decisivă” este rezultatul prezidenţialelor din decembrie 2014, cu toate că s-a înregistrat un record de prezenţă a diasporei în turul doi. Fără acest lighean, Oligofrennis rămânea la fel de căştigător detaşat.
Cine l-a detaşat şi a rupt căruţa cu voturi furate spune acum bancuri cu diaspora a convins toata suflarea românească să-l trântească pe Ponta. Nu cumva i-a trecut poporului săritor prea repede şi prea detaşat – spaima – la alegerile parlamentare din 2016, de după doar doi ani?
Concentraţi-vă atenţia numai pe voturile diasporei, din 2009 şi 2014, şi-o să mai înţelegem o laie din scopul şi durata vizitei forţelor SRI-DNA, în casa conspirativă a lui Oprea!
Bătaia peştelui electoral prezidenţial se desfăşoară în oceanul din ţară, prin reţeaua trişorilor specializaţi din SRI şi cu complicitatea Parchetului General (DNA) pentru pază şi protecţia penală.
–
La parlamentare este mai complicat din cauza intereselor mult mai mari ale partidelor de a-şi asigura majoritatea de guvernare, adică pâinea şi cuţitul pe patru ani. Baronii, primarii şi adjutanţii sunt mult mai interesaţi să fie vigilenţi la
parlamentare şi să nu mai accepte executarea ordinelor de serviciu în grad de colaborator.
Căruţa ruptă şi comisia farmaceutică. 😀
–
În binomiada prezidenţială au rupt căruţa cu voturile furate pentru Oligofrennis în 2014 , dar comisia parlamentară a lui Dragnea va căuta floricele pe câmpii în diferenţa de voturi pusă pe balanţa analitică din 2009.
Comisia parlamentară farmaceutică are un mare merit de actualitate: i se rupe de soarta lui Ponta din 2014, adică majoritatea parlamentară PSD-ALDE mai vrea o dată căruţa ruptă, în decembrie 2019, tot la pohta lui Oligofrennis.
În 2014 l-au întors pe Ponta în turul doi, după scorul procentual din turul întâi net favorabil acestuia:
– Ponta: 40,47%
– Iohannis 30,37%
După un asemenea avantaj, înţeleg să-l întreacă pre Ponta cu binomiada activă puţin peste echilibrul fifti-fifti, nu să-l extermine în halul ăsta în turul doi, ca pe hoţii de cai de la căruţa ruptă:
– Iohannis 55,50%
– Ponta 45,50%
O diferenţă colosală răsturnată în căruţa ruptă-n două peste sarcina utilă de serviciu. În valoare absolută, pe număr de voturi, răsturnarea a fost catastrofală şi pentru viitoarea generaţie a hoţilor rezultate electorale din SRI-DNA.
–
Unde naiba şi-au întrunit celula de criză prezidenţială SRI-DNA în turul do, din decembrie 2014?
La gazda lui Oligofrennis din capitala fraudei la rupere sau în palatul lui Coldea de pe lângă T14?
Cum s-a dat Kovesi pe la miezul nopţii încă o dată în spectacolul magistraturii de căcat, la cea mai înaltă implicare politică?
– Dormiţi liniştit, domnule preşedinte! Noi suntem statul SRI-DNA care veghează pentru dumneavoastră.
–
Comisia farmaceutică pune balanţa analitică din 2009 pe căruţa ruptă din 2014, iar deasupra ţambalul, pentru pofta lui Dragnea în câmpul practic, ca să-i raporteze arbitrului din Room service cu tava-n mână la T14:
– Şefu, misiune îndeplinită! Uite şi-un „Opus One” cu felicitări pentru strategia ta genială de a pune balanţa înaintea căruţei! Farmacia bate bostănăria!
În 2014 diferenţa din turul doi a fost catastrofală şi pentru viitoarea generaţie a hoţilor de rezultate electorale din SRI-DNA, fiindcă prea bate la ochi căruţa ruptă şi le face blazonul ferfeniţă.
Viitorul sună ferfeniţă, dacă slugarnicul Dragnea nu va fi lăsat să pună din nou batista pe ţambalul care ascunde căruţa ruptă.
Comisia parlamentară farmaceutică ne va oferi ocazia să ne amuzăm cu gândirea progresistă a PNL-iştilor, în materie de gradaţi întruniţi în centre de comandă electorală. Să-i tot alegi, taică!
Ocazia PSD-istă e mai tristă. 😀
Parcă-l văd pe Predoiu cum luptă eroic împotriva implicaţilor cu grade şi robe în competiţiile electorale:
– Onorată comisie farmaceutică, astea-s zvonuri; rezultatele electorale normale 😀 vorbesc de la sine. Eu vă vorbesc din experienţă: am fost frecvent la K2 şi nu-i deloc aşa cum se bârfeşte urât. Din contră, e tare frumos acolo şi ce oameni primitori! Primesc acolo tot felul de rapoarte şi informaţii. Primesc şi cadre noi, dacă le recomandă cine trebuie. Eu i l-am recomandat lui Coldea pe Cristian Sima la K2 şi aţi văzut ce-a ieşit. Se ştie şi pe unde a ieşit, când ne-a lăsat cu pariurile sportive în aer. Mare pierdere pentru prosperitatea participanţilor în câmpul tactic! Dacă nu mă credeţi că ştiu bine ce spun, întrebaţi-i pe Daniel Dăianu, Irina Schrotter, Radu Dimofte, Tudor Chirilă. Lume bună, pe alese numai cu recomandare. Coldea ştie de ce. Şi pe mine m-au recomandat infiltrat de drept în PDL ca Cioloş în USR şi apoi contributor la cele 4 Coduri după chipul şi asemănarea forţelor de comandă.
– Ce reprezintă simbolurile codificate K2, K4, T14?
– Lăcaşurile sfinte unde se spovedesc păcătoşii.
–
– De unde atâţia acoperiţi şi colaboratori?
– Suntem un popor de credincioşi.
–
– Ce progres să mai aşteptăm pentru democraţia noastră ticsită cu acoperiţi, colaboratori şi alte specii de vânduţi în serviciu?
– Progresia geometrică.
Apropo de lumea bună a lui Tudor Chirilă:
muzicantul TeFeList, cu apucături de jurist strălucit şi sfătuitor în materie legislativă, e un fel de nod de reţea artistică prin obiectivul Piaţa Victoriei.
Iote şi Adevărul sfinţit la Bu(r)ci securiste: Sfânta Treime.
–
„Putem oare vorbi despre o troică Băsescu-Andronic- Cristoiu?”
–
Adevărul din gânditorul Mircea Moraru doar întreabă, nu se afirmă.
La urma urmei, mai întreabă o dată taman ceea ce tot el conchide c-ar fi puţin probabil:. 😀
Ce talent jurnalistic!
–
„De ce le ţine isonul şi se angajează în vizibile operaţiuni de PR dl. Ion Cristoiu. Doar spre a pregăti răzbunarea şi recursul Elenei Udrea? Puţin probabil.”
–
E clar. Dl Ion Cristoiu ascunde o lovitură de stat SRI-DNA pe faţă. 😀
Așteptăm cu mare interes să-l vedem pe burtă pe Bușoiu.
Citind comentariul dvs m-a frapat, de-a dreptul expresia „ca nitul intre cuie”, drept pt care o să încerc s-o (să mi-o) „explic” !
Intr-adevăr diferenta dintre nituri și cuie este mare, deoarece niturile umplu găurile, date in mod special, pe când cuiele, săracele, ele-și dau, singure, gaura, pt ca apoi, tot ele, s-o umple !!!
Nu stiu daca IC s-a gandit la ce n-am gândit eu, dand acest exemplu, sau dac-a vrut să-l asemene pe bușoi cu un nit, menit să umple o „gaură”, dar, poate nici asemănarea cu cuiul „infipt” intr-un material pt a-l „uni” cu altul, nu este rea !!!
Și atunci mă (și vă ) întreb:
Busoi este un nit sau un cui, menit sa umple găurile din pnl , și, totodată care-i rolul lui iohanis, să bată nitul, sau să-nfigă … cuiul ?!?
m-au amuzat(nu mai stiu pe unde le-am citit) descrierile a doi politicieni:
Cristian Busoi-un pui de bufnita speriat de blitz
KWJ-un talamb cu zambet de shenila
Pentru simetrie ar fi fost bun si ceva despre Dragnea dar cred ca e prea insipid..
Obsesia ”Băsescu e de vină” face ravagii în minţile bolnave de ură şi orbite de prostie. De ce? Orbii văd acum cu ochii lor ce li se întâmplă – fără Băsescu, retras de mult în Caraibe. În loc să se mobilizeze pentru contracararea celor care le-o trag cu vârf şi repetat, cu Oligofrennis în prim-plan (ca pe răposata bunică a lui Bulă, ţinută în fereastră ca sursă vie de venit) vor să deschidă o comisie de aflat adevărul dictat de Dragnea.
Cercetătorii fenomenelor paranormale din 2009 îl caută tot pe Băsescu la apel , aşa de tare le e dor de vinovăţia lui unică în lipsă.
Cum să se mai teamă SRI-iştii de atâta dezorientare distractivă: marea căutare cu comisii parlamentare şi alte jucărele la fel de ameninţătoare în mâinile aceloraşi servitori de serviciu?
Room service cu specialitatea casei de nebuni “Number one”: Only Băsescu şi Opus one pe aceeaşi tavă pentru şefu’ unic de rezervă la T14.
–
https://www.youtube.com/watch?v=0O7IeCJ43UA
Pentru comisia de pofte parlamentare în cui:
–
https://www.youtube.com/watch?v=Nkd_st3rqmE
Plutonierul-major Cristian Buboi, un lingău greţos pas cu pas.
Partidul “meu” îl merită.
Fostul lui coleg de partid, senatorul Ioan Ghişe, spunea recent de Buşoi că-i genul de individ promiţător care se califică în orice funcţie, cu aluzie directă la trecutul lui prin epoleţi, ca nou-născutul prin cristelniţă.
Lingăul greţos promite… al doilea mandat prezidenţial al lui Oligofrennis, ca prim pas de încălzire.
Vai de viitorul politic al naţiei!
Să nu prindă nemuritorul Iliescu – cu ochii lui – un prim succesor PSD-ist la Cotroceni?
Parcă nu-mi vine să cred, dar cu o singură condiţie: să nu candideze la prezidenţialele următoare Room service de Teleorman. Pe slugarnicul ăsta nu-l scoate căştigător nici campionul de tenis al serviciilor. Şi-apoi, pentru un darnic şi nebun, doi ani jumătate e timp îndelungat; se pot întâmpla destule nefăcute, de speriat alegătorul de cursă lungă.