Gîndul de joi, 24 decembrie 2015

Teatrul mediatic din decembrie 1989

La un dialog TV despre cartea Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips, îi arăt lui Victor Stănculescu o secvenţă din sediul CC din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, cunoscută şi sub numele de Noaptea generalilor, dat fiind că eroii săi sînt doi generali: Iulian Vlad, şeful Securităţii, şi Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei.

Iulian Vlad stă pe scaun, la o măsuţă, cu telefonul în faţă. Ştefan Guşă e în picioare. Vorbeşte la telefon. În ruseşte. Din ce spune, se înţelege că la capătul firului e cineva care nu ştie româneşte. Generalul Guşă spune (în ruseşte!) că nu înţelege. Lîngă Iulian Vlad e o tînără slăbuţă, cu ochelari. Aer de studentă silitoare. Generalul Guşă îi dă telefonul. Să vorbească ea. Fata ştie perfect limba rusă. Din ce vorbeşte, se înţelege că rusul se interesa cine e acum şeful Armatei. Guşă îi spune fetei să-i răspundă că el, Ştefan Guşă, comandă Armata. Rezultă din zicerile ochelaristei că rusul ar oferi ajutor militar. În numele Uniunii Sovietice! Generalul Guşă e mai mult decît categoric. Nu vrea aşa ceva, se descurcă şi singur. De afară se aud împuşcături.

Ştefan Guşă abordează momentul într-un dialog cu Pavel Coruţ reprodus în volumul Condamnat la adevăr, tipărit la RAO în 2004 de Daniela Veronica Guşă de Drăgan:
„Ştefan Guşă: (…) Lumea trebuie să cunoască următorul lucru şi ar fi bine să le spunem. Eu încă trăiam şi făceam parte din unul din organismele Tratatului de la Varşovia, nu e nici un secret. Era Comitetul Politic Consultativ, unde erau şefii de stat, era Comitetul miniştrilor Apărării şi Comitetul şefilor Marilor State Majore. Vorbesc de organe care semnaseră documente şi care aveau nişte răspunderi, pe baza statutului şi a altor documente care existau în cadrul Tratatului de la Varşovia. Şi lumea trebuie să cunoască foarte clar acest lucru. Ceauşescu, care era în Comitetul Politic Consultativ, nu mai trăia, Milea, care era în Comitetul miniştrilor Apărării, murise, mai rămăsesem eu în Comitetul şefilor Marilor State Majore.
Pavel Coruţ: Şi au început să vă caute pe dumneavoastră.
General Ştefan Guşă: Şi au început să mă caute pe mine. Eu n-am ştiut lucrul acesta, ei mă căutau prin minister. L-au căutat pe generalul Eftimescu, dar la un moment dat au ajuns şi la mine.
Pavel Coruţ: Care a fost primul, discuţia în limba rusă.
General Ştefan Guşă: Aia a fost o treabă care nici în ziua de azi nu-mi dau seama dacă a fost aranjată din ţară, dar în orice caz în limba rusă mi s-a vorbit.
Pavel Coruţ: L-aţi cunoscut pe interlocutor?
General Ştefan Guşă: Nu puteam, auzeam doar vocea.
Pavel Coruţ: Eu am depistat cum s-a făcut diversiunea. Aţi citit cartea?
General Ştefan Guşă: Da, am citit-o.
Pavel Coruţ: Diversiunea s-a făcut din ţară.
General Ştefan Guşă: Nu ştiu cum a fost”.

Pavel Coruţ e un bun cunoscător al întîmplărilor din decembrie 1989. Versiunea sa e cea a unei diversiuni din ţară. Posibil. E greu de crezut că Moscova nu ştia ce se întîmplase în România. Şi că, în loc să apeleze la structura de comunicaţii militare, s-a apucat să se intereseze dînd telefoane cine e la comanda Armatei pentru a nimeri peste Ştefan Guşă, pierdut în hărmălaia din sediul CC.

Ştiu teza lui Victor Stănculescu. La un alt dialog TV, mi-a spus că Iulian Vlad şi Ştefan Guşă nu vorbeau cu nimeni. Că, avînd legăturile tăiate, jucau teatru. După ce vede secvenţa, Generalul face o observaţie de bun simţ. Cum dracu se nimerise ca lîngă Ştefan Guşă să stea o tînără care vorbea perfect ruseşte?! Numărul tinerilor care stăpîneau această limbă era destul de redus la vremea respectivă, dat fiind că rusa n-a mai fost limbă de circulaţie internaţională sub Ceauşescu. Şi, ca un făcut, tot acolo se afla un operator. Care filma!

Generalul Stănculescu încadrează momentul la capitolul Teatrul mediatic din decembrie 1989. Ca şi la TVR, ca şi în alte locuri, camerele de luat vederi aveau misiunea de a înregistra secvenţe ce urmau să se dea ulterior la televizor.

Şi deodată, îmi pică fisa. Mai înainte generalul îmi spusese că Ştefan Guşă plecase din sediul MApN împreună cu Ion Iliescu. Ion Iliescu e însă eroul unui alt film din după-amiaza lui 22 decembrie 1989. Şedinţa de încropire a CFSN, unde participanţii sînt filmaţi jucînd teatrul oamenilor care s-au întîlnit absolut din întîmplare.

De unde trag concluzia că la Comitetul Central, ca şi la TVR, unde nu se punea nimic la cale, aveau loc şi se înregistrau scenete care urmau să ajungă la marele public. Acolo unde însă se luau decizii vitale pentru instalarea noii puteri, la MapN adică, nu va fi nici o cameră de luat vederi.

Aşa zisa Revoluţie a implementat în România legendara diferenţă dintre esenţă şi aparenţă, dintre realitate şi imagine. O diferenţă care a marcat anii de tranziţie.
Şi care e valabilă şi azi!