Motto:
Fiecare zi care trece cu Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat la siguranța națională
Din Istoria României m-a uluit resemnarea cu care noi am acceptat nu atît Cedarea Basarabiei prin Diktatul de la Moscova, cît mai ales Ultimatul sovietic potrivit căruia trebuia să plecăm din teritoriile cedate în doar patru zile.
În noaptea de 26 iunie 1940, la ora 22.00, Molotov șeful Diplomației sovietice, îi prezenta ambasadorului nostru la Moscova ultimatumul:
În decursul zilei de 27 iunie 1940, România trebuie să răspundă dacă acceptă sau nu Cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.
La o asemenea amenințare pentru o țară, te-ai fi așteptat, dacă nu la ridicarea la luptă cu arma în mîini, atunci, măcar la un refuz ferm, din care rușii să priceapă că n-au de a face cu niște căcăcioși.
Dacă-l primeau, rușii, cu deja nefericita experiență a finlandezilor, care se opuseseră cu arma-n mîini, poate că s-ar mai fi gîndit înainte de a da al doilea ultimatum.
De unde și pînă unde însă un răspuns ferm din partea celor care nu erau finlandezi?
Pe 27 iunie 1940, România anunță că „este gata să procedeze imediat şi în spiritul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.”
Rușii lansaseră ultimatul și pentru a ne testa, dovadă că nu precizaseră un termen.
Testul le arătase că România va înghiți orice.
Astfel că, în noaptea de 27 iunie 1940, Rușii trec la al doilea pas:
Ultimatumul prin care România trebuia să evacueze Basarabia și Bucovina de Nord în patru zile, începînd de la ora 14, ora Moscovei, 28 iunie 1940, trupele sovietice urmînd în același timp să ocupe teritoriile din care se retrăgeau Armata și Administrația noastre.
Cînd se vorbește de Cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord accentul cade pe acceptarea de către noi a ultimatului sovietic din 26 iunie 1940.
Fără a neglija tragedia semnificată de orice cedare de teritorii, nenorocirea națională, provocată de lașitatea românească, a constat în acceptarea ultimatului cu patru zile.
Dezastrul uman și material al plecării în fugă, fără a trage un foc de armă, dintr-o lume în care ne aflam de peste două decenii, a fost principalul aspect tragic al Cedării.
Regele Carol al II-lea a convocat un Consiliu de Coroană pentru noaptea de 27 spre 28 iunie 1940, în care s-a acceptat ultimatumul cu 26 de voturi pentru și 6 contra.
Și atît.
Pe 28 iunie 1940, Guvernul Gheorghe Tătărăscu a acceptat ultimatumul.
Așadar, marea crimă n-a constat atît în acceptarea Cedării, cît mai ales în acceptarea ultimatumului de pleca din Basarabia și Bucovina de Nord în doar patru zile.
Dacă ne opuneam de la început, dacă răspundeam luînd poziție de luptă, poate că rușii – repet – cu experiența Finlandei în memorie, ar fi îngăduit o perioadă de timp mai mare, perioadă în care în plan uman și administrativ s-ar fi rezolva multe lucruri.
Pe 1 iulie 1940, generalul Ion Antonescu se prezintă în audiență la Carol al II-lea, pentru a-i da un Memoriu în care pune punctul pe i.
„Majestate,
Ţara se prăbuşeşte. În Basarabia şi Bucovina se petrec scene sfîşietoare. Mari şi mici unităţi surprinse, părăsite, se lasă dezarmate la prima ameninţare. Funcţionarii, familiile lor şi ale ofiţerilor, au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materiale imense şi depozite militare acumulate acolo din incurie (neglijență) şi menţinute pînă în ultimul moment, au rămas în mîna inamicului. Iată Majestate, schiţat în fugă, numai un capitol al tragediei şi al calvarului unui Neam, care este numai la început. Poporul şi Armata au fost dezarmate fără luptă. (…). Ţara care simte, Ţară care vede, Ţară care presimte este consternată şi în panică. Este consternată şi în panică fiindcă a auzit de repetate ori pe prim-miniştrii şi pe miniştrii săi declarând: «Sîntem înarmaţi pînă-n dinţi», «nu vom ceda nici o brazdă», «să avem încredere oarbă şi fără control în şefi şi în priceperea şi înţelepciunea regelui».”
Viitorul Mareșal sesizase Marea Tragedie.
Acceptînd să se retragă fără un foc de armă, în cîteva zile, România își abandonase fără milă proprii cetățeni.
La cele două ultimatumuri, care a fost reacția României?
Una sub semnul expresiei prin care ne-am justificat de nenumărate ori lașitatea:
Asta e! Ce putem face noi, ăștia mici?
Reacțiile la Diktat s-au limitat la un schimb de note cu Guvernul sovietic.
Decizia a fost luată exclusiv de un singur om: Carol al II-lea.
Numai că omul care-și asumase o astfel de decizie era un Neghiob.
Un Neghiob iresponsabil.
Luni, la Versailles, a avut loc o întîlnire informală a patru țări membre ale UE: Germania, Franța, Italia, Spania.
Deși nu s-a emis nici un Comunicat, declarațiile făcute presei înainte și după de către participanți au confirmat ceea ce pînă atunci era doar obănuială:
Se pune la cale reorganizarea UE după modelul Consiliului de Securitate al ONU.
Teoretic, ONU e condusă de cei 15 membri ai Consiliului de Securitate.
Practic, organizația e condusă de doar cei cinci membri permanenți ai Consiliului, cei care au drept de veto.
În măsura în care n-a fost ocupată cu Scandalul din PSD, cu inutila Declarație politică prin care Parlamentul face copy-paste după un articol din Constituție, cu avatarurile procurorului Zdreanță și cu izvorul nesecat de măriri de salarii promis de Guvernul Sorin Grindeanu, Presa noastră a publicat știrea folosind sintagma Europa cu mai multe viteze!
Această sintagmă, lansată de președintele Comisiei Europene, dă seama de o uriașă manipulare, menită a îndulci lovitura întruchipată de ticluirile de la Versailles. E ceva asemănător obligației ca în România porcul, înainte de a fi tăiat, să fie drogat.
De parcă drogat sau nedrogat, porcul tot n-ar muri!
Europa cu mai multe viteze e de fapt o sintagmă menită a ascunde realitatea hîdă a împărțirii membrilor UE, pînă acum egali în drepturi sau măcar pretins egali în drepturi, în membri de tip membru permament al Consiliului de Securitate și membri de tip membru nepermanent al Consiliului de Securitate.
Cel puțin patru state mari din Uniunea Europeană au decis constituirea unei noi Uniuni Europene, Uniunea Europeană-Premium, lăsînd de izbeliște celelalte membre ale UE care rămîn în UE pur și simplu, pe dinafară adică.
Potrivit declarațiilor Angelei Merkel, celor 27 de membre ale Uniunii Europene, rămase după Brexit, li se propune o nouă Uniune Europeană, o UE clasa Business, alcătuită din doar cîteva țări, apropiate ca dezvoltare economică, în stare să suporte o integrare mai mare fără a mai fi nevoie de acceptul altor state membre.
Deși rămîn în UE, celelalte țări vor trebui să facă noi eforturi pentru a fi admise în UE Premium.
Dincolo de întrebări legitime precum: Și celelalte țări care nu pot suporta noile condiții ce fac? Nu cumva țări precum România vor trebui să intre din nou în UE? rămîne adevărul dureros pentru statele membre ale UE:
Deși teoretic egale doar cîteva state mari vor să impună celorlalte proiectul unei noi UE.
România se găsește în apropierea unui eveniment de semnificațiile celui dat de Cedarea Basarabiei.
Desigur, ca și în cazul Cedării, sîntem prea mici pentru a ne opune deciziei deja luate.
Asta nu înseamnă că trebuie să repetăm în 2017 resemnarea mioritică din 1940.
Chiar dacă deciziile au fost deja luate, România își poate face auzită vocea la nivel european printr-un protest energic împotriva acestei expresii fățișe a atitudinii de tip colonialist a Marilor Puteri.
Acest protest nu poate lua însă forma măcănitului de Rață Mecanică al Chiriașului de la Cotroceni la ieșirea de la Ședința de Bilanț a Parchetului General.
Într-o Declarație gen Luată pe scări, etapa prima treaptă, Klaus Iohannis a reușit în doar cîteva rînduri să expună o mie și una de neghiobii, între care la loc de frunte se numără cea potrivit căreia Proiectul n-a fost decis, Proiectul a fost supus discuției și că noi trebuie să intrăm în nucleul dur al UE.
Vocea României – fie ca protest, fie ca punct de vedere la nivelul UE – se poate face auzită doar dacă spre deosebire de momentul cedării, se naște și se dezvoltă un tărăboi național.
Acest tărăboi poate fi stîrnit de Președintele României.
Înțeleg că pe post de Carol al II-lea în variantă de Rață mecanică, Klaus Iohannis va merge la Bruxelles fără a fi consultat dacă nu Parlamentul, atunci măcar partidele parlamentare.
Desigur, o consultare n-ar fi făcut ca România să provoace eșecul Proiectului nefast.
Da, dar ea ar fi dat un semnal că România nu mai are de gînd să accepte Diktatele cu resemnări mioritice smiorcăitoare.
Devenit peste noapte TeFeList cu mașină blindată, Klaus Iohannis a putut coborî în stradă la manifestație la o manifestație neautorizată cînd a fost vorba de interesul Sistemului.
Tot pentru a rezolva interesul Sistemului, Klaus Iohannis a mers în Parlament pentru a transmite un Mesaj.
Acum e vorba de interesul național al României:
Cele de a arăta Europei că, deși suntem căcăcioși ca și în 1940, acum măcar ne punem pamperși.
Acum însă cînd interesul național e de a da un semnal viguros că refuzăm să fim transformați în țara care va fi obligată să ceară o nouă admitere în UE, Klaus Iohannis nu merge în Parlament, nu se consultă cu nimeni, nu dă nici un semnal grav, de genul unei Declarații de presă.
Ca și Carol al II-lea în 1940, decide de capul lui într-o chestiune de destin al României.
Din nenorocire, ca și Carol al II-lea, el e un Neghiob.
Un Neghiob Iresponsabil.
N.B. În 1940 s-a găsit un bărbat precum generalul Ion Antonescu care să-i strige Neghiobului Iresponsabil din fruntea României că țara se prăbușește.
Vedeți azi pe cineva în stare să facă același lucru cu Klaus Iohannis?
Eu unul nu văd.
Că doar n-o să strige la Klaus Iohannis Liviu Dragnea?!
Asta-i bună! Narcisa Iorga, 3 ore, fb:
–
„Ce ironie a sorții! Pe măsură ce ANI câștigă definitiv procese cu nume grele, începute pe vremea când instituția era condusă de Horia Georgescu, el a fost tras pe linie moartă de către DNA, care începe să piardă definitiv procese deschise pe vremea când a obținut și arestarea lui Horia Georgescu.
Stați cuminți! Nu atac statul de drept. Ba dimpotrivă!”
La Isărescu nu pupaţi nimic?
–
„Momentul cheie al relatiei VOICULESCU- ISĂRESCU a fost în 1990, când şeful BNR conducea Comisia care investiga fondurile deturnate din patrimoniul statului, printre care la loc de cinste figura firma Crescent. De altfel, comisia de avocaţi canadieni, angajată la aceea vreme de guvernul condus de Petre Roman, a indicat: Arestaţi-l pe Voiculescu!
Procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE descriu scene halucinante din timpul audierii lui Dan Voiculescu de către Mugur Isărescu. Cu toate că cei doi se cunoaşteau de mulţi ani şi erau apropiaţi, Mugur Isărescu s-a prefăcut că nu îl cunoaşte pe Dan Voiculescu. Acest lucru, afirmă procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE, ridică grave suspiciuni cu privirea la corectitudinea anchetei şi la hotărârea lui Mugur Isărescu de a duce ancheta până la capăt.
Raportul SIE-DIICOT notează în final că Dan Voiculescu nu a păţit nimic deoarece Comisia condusă de Isărescu nu a obţinut nici un rezultat concret.” (Flux 24)
Liicheaua e tot mută.
Se dă în spectacol mut cu evaluări discriminatorii: profesionismul lui Mugurel Isrescu nu-i ca al profesoarei Mona Muscă; după importanţa locurilor de muncă, valoarea lui Mugurel e neglijabilă. Nu-i stârneşte musculosului Liiceanu niciun muşchi.
Verticalitatea coloanei pupcurismului cu faţă intelectuală!
Cum explică idolatrii DNA-ului nesimţirea Bestiei de a-şi permite cererea de arestare preventivă a Crinuţei Dumitrean, însărcinată în 8 luni, motivată de DNA cu un dosar făcut praf şi pulbere de instanţa ICCJ?
A citit sau auzit careva o încercare a idolatrilor pupcurişti de a justifica măcar parţial „profesionismul” Bestiei sau îşi recunosc prin – complicitate tacită – trăsăturile similare ale caracterului abject?
Niciun regret, o reevaluare, ceva de complezenţă?
Nicio recunoaştere, greşeala sau ruşine însuşite în extremis?
Alo, Liiceanu, Cărtărescu, Pleşu, Aligică şi lipitorile săritoare, nu simţiţi niciun pic de ruşine să defilaţi necondiţionat cu Ţarina în frunte şi, cu idolatria voastră intelectuală, să le spurcaţi găndurile celor cu îndoieţi şi neîncredere?
Cu îndoieli şi neîncredere în faţa spectacolului judiciar apaudat la fel ca atentatorul la siguranţa naţională Escrocus Eterner Oligofrennis.
Faceţi o echipă ideală, de interes general, lichelelor leproase!
Deosebirea dintre un bărbat şi o muiere, după curajul politic.
Bărbatul politic îşi asumă demisia cu propriul scris; muierea şi-o dă în alb (demisia 😆 )
“Bună dimineaţa, Liviu!” – $€rezişti, dar nu se ştie până când şi asta spune totul despre ce-ar trebuie să fie priorităţile cu care să-i bagi în boale pe cei dornici să te ascundă urgent într-o celulă de criză de la Rahova.
Bagă urgent măsura eliminării consensului necesar la adoptarea hotărârilor din CSAT. Nici nu ştii cum nimereşti un acoperit chiar în completul de judecată a cauzei din ultimul dosar, nici nu ştii câţi informatori, colaboratori, lucrători operativi din politică, sistemul judiciar şi presă încep să-şi muşte unghiile de îngrijorare şi să-şi regrete pornirile anti-Dragnea gândite sau exprimate până acum. 😆 Se schimbă potenţialul de manevră din şi prin CSAT, cu repercusiuni ce n-a văzut tremuriciul celulelor canceroase infiltrate sub acoperire unde nu le este locul, interzis doar formal de legile neaplicate.
Prin renaşterea puterii de decizie a majorităţii minştrilor în CSAT, se deschide şi o cale curajoasă de ping-pong extrem de util cu CCR. Un preşedinte de Camera Deputaţilor sau de Senat – curajos – poate să ridice câte mingea la CCR. De aic poate fi pocnită eficient spre CSAT şi tot aşa de câteva ori. Până la urmă cad sub masă cei care intepretează intenţionat greşit în sensul NEAPLICĂRII legilor referitoare la infiltrarea executanţilor acoperiţi din interiorul celor 3 puteri ale statutui şi democraţiei, cu separaţia şi echilibrul bulversate de metastaza comună-dirijată.
4
După confiscarea legală a jucăriei numită CSAT din mâinile lui Oligofrennis, pot fi atrase pentru modelare şi redirecţionare ale unor teme sau probleme cu ecou în privinţa siguranţei naţionale în sens de utilitate publică, nu în interesul restrâns al celor protejaţi de munca operativă cu mască şi fără mască.
Pentru asta trebuie eliminat din organizarea şi funcţionarea CSAT caracterul secret al tuturor hotărârilor adoptate. Numai informaţiile clasificate conform legii să fie considerate ca atare, nu orice subiect de interes general sau care chiar merită să fie adus la cunoştinţa publică…din hotărârile CSAT. Delimitarea se poate realiza simplu şi poate fi deosebit de utilă.
Mai trebuie luată încă o jucărică din mânile lui Oligofrennis în CSAT: ordinea de zi. Nu nu lasă în mâinile copiilor cu probleme de comportament chibriturile şi jucăriile ascuţite. Ordinea de zi stabilită de preşedintele SCAT cu consultarea fără importanţă decisivă a vicelui (premierul) boicotează de fapt activitatea CSAT; este mult mai utilă treecerea ordinei de zi la dispoziţia majorităţii membrilor CSAT. 😆
Dacă Ţuţuianu intenţionrează să-şi arate măcar bunele intenţii reformatoare prin modificarea/completarea legilor să scoată CONSENSUL emanat de bumerangul lui Ilici la art. 6 alin 3 din legea de organiare/funcţionare CSAT nr. 415/2002.
Miniştrii Guvernului Grindeanu şi ai puterii majoritare sunt tot majoritari şi în CSAT, dar nu-şi pot impune niciun căcat bun de adoptat câtă vreme se va păstra condiţia de adoptare a Hotărârilor CSAT cu unanimitate de voturi.
Domnule Ţuţuianu, aveţi neapărat nevoie în CSAT de votul obligatoriu al atentatorului zilnic la siguranţa naţională Escrocus Eterner Oligofrennis?
Pişaţi-vă pe dreptul lui de Veto şi pe votul lui- oricare ar fi acesta – prin simpla elininare a consensului din art.6.
PSD-ul îşi va promova INCLUSIV legile pe care acum speraţi fără şanse să le vedeţi aprobate de CSAT cu mâna lui Escrocus. De asemena majoritatea ministerială de 7 capete din CSAT poate să convoace CSAT oricând (e suficientă numai o treime din 11 ) nu doar de câte ori are chef Escrocus Eterner Oligofrennis.
Iniţierea proiectului de lege pentru modificarea Legii CSAT în sensul scoaterii consensului trebuie să fie prima măsură a parlamentarilor PSD; fără asta nu va mai trece nici musca de Escrocus, or deja promulgarea acestei legi de modificare va mai dura mult şi bine, cât Oligofrennis o va returna la Parlament şi eventual la CCR. Există o serie interesantă de avantaje, odată cu trimiterea lui Oligofrennis cu votul şi botul pe banca de rezerve din CSAT.
De daţi SIE, daţi în glie şi un vot în CSAT, din prostie. 😆
1. CSM îi cere, de formalitate anuală, CSAT-ului să-i divulge pe judecătorii, procurorii, personalul auxiliar colaboratori, informatori, lucrători informativi acoperiţi sau nedescoperiţi 😆 ,
2. CSAT-ul condus de atentatorul la siguranţa naţională nu are de unde să ştie, dar aşteaptă să fie aduse în şedinţă, ca să-i toarne pe şleau în răspunsul către CSM.
3. Listele negre ar trebui aduse de membrii CSAT- reprezentanţi ai serviciilor.
4. Reprezentanţii serviciilor de informaţii în CSAT- directorii SRI, SIE şi miniştrii cu servicii în coadă- ar avea listele neage numai dacă Generalul responsabil este nebun iresponsabil să-şi toarne informatorii, colaboratorii şi lucrătorii de nădejde pe lista neagră, numai bună de dat „şefului” ca s-o aducă în şedinţa CSAT.
5. Atentatorul la siguranţa naţională- Escrocus Eterner Oligofrennis – nu atentează la siguranţa informatorilor, colaboratorilor, lucrătorilor operativi, şefilor de servicii şi a generalilor care ar mai lucra singuri dacă ar da la apel pe goarnă lista neagră. Şi-atunci, ce face escrocul? Nu va spune adevărul că nimeni dintre cei abilitaţi nu are interes şi nu a vrut să aducă lista neagră la CSAT, ci va trage răspunsul mincinos de prostit siguranţa naţională: „Aşa ce-va nu e-xis-tă”
6. Dacă nu v-aţi lecuit şi mai vreţi listele negre, n-aveţi decât să verificaţi în buzunarele lui Ţuţuianu. 😆
ciuciu dotaţi cu lista absentă în şedinţa CSAT,
ascunsă Generalilor
Ciuciu Ţuţuianu controlează un căcat pe băţ. Apoi face bici şi pocneşte.
Ce păzesc în şedinţă membrii CSAT din Guvernul majorităţii puternice?
-Îl protejează pe atentatorul la siguranţa naţională, Escrocus Eterner Oligofrenis, nu cumva să găsească o cale să procure listele negre.
De ce?
-D-aia! Vă daţi seama ce ar înţelege toată suflarea naţională din rolurile CSM-ului, procuraturii şi justiţiei comandate prin informatorii, colaboratorii şi lucrătorii operativi, acoperiţi şi nedescoperiţi, executanţi de nădejde din interiorul sistemul judiciar bici şi pocnitor?
din interiorul sistemului judiciar bici şi pocnitor nu se aude nici Musca, Mona Muscă.
Şi totuşi au existat câteva cadre de nădeşte -judecători şi procurori – turnate de CSAT pe vremea piratului. CSM-ul a recţionat ca la cartea de bucate a SRI şi SIE.
Ştiţi de ce foştele cadre acoperite cu acte în regulă din sistemul judiciar – recunoscuţe de CSM 😆 -au ieşit pe burtă şi pe uşa din dos a magistraturi la pensie specială într-o linişte mormântală?
Ca să nu-i sperie pe ceilalţi actuali şi viitori activi în sistemul cacealmalei judiciare. Sentimentul de siguranţă e un dat, nu-i de luat.
Toţi procurorii şi judecătorii acoperiţi, aflaţi în slujba serviciilor, se situează sub inidenţa legii penale, de condamnat pentru fals în declaraţii cerute de statutul procurorilor şi judecătoilor, date în faţa notarului, c-ar fi curaţi ca lacima) şi uz de fals.
Cine divulgă un asemenea acoperit penal, adică un informator, colaborator sau lucrător ascuns pe lista neagră în arhivele secrete, nu poate fi tras la răspundere pentru divulgarea unui secret, încălcarea vreunei clauze de confidenţialitate dintr-un contract cu serviciul sau pentru încălcarea jurământului.
Penal e cine ascunde penalul, nu cine-l divulgă, or serviciile, parchetele şi instanţele din Romania au instituit regula nescrisă de descurajare a denunţări unui infractor acoperit de servicii, după legea Omertei, c-aşa comandă arhiva: „cine divulgă infractori arhivaţi îşi umple cazierul şi rămâne şomer pe viaţă”.
Asta-i un exemplu cu libertatea de exprimare costisitoare în ţarcul vesel. 😆
descurajare a denunţării unui infractor acoperit
Atentatul la siguranţa naţională se ascunde în ungherele protejate inconştient de Escrocus Eterner Oligofrennis.
-Nu duceţi alienaţii în deşert! Vin singuri.
Ce are în pus procurorul iresponsabil Zdreanţă în comparaţie cu procurorii obişnuiţi – conştiincioşi, cu Legea în mână, cu frici de Dumnezeu, de superiori, de inspecţia judiciară.
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă fără comanda şi protecţia SRI-ului?
–
Cine are curaj – Zdreanţă sau procurorul obişnuit?-, să accepte testul cu detectorul de minciuni la întrebarea examinatorului, de răspuns cu DA sau NU: „Sunteţi lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii?”
Răspuns: ambii au curaj, dar din motive diferite; obişnuitul spune adevărul fără teamă, pe când Zdreanţă răspunde la fel şi apoi îi spune examinatorui: „Sper că n-ai uitat acasă diagrama standard pentru răspunsul sincer de adevărat”
–
Cine îi mai oferă lui Zdreanţă sentimentul încurajator al siguranţei în continuitatea practicilor „profesioniste” abuzive şi catastrofale pentru sistemul judiciar?
Atentatorul la siguranţa naţională Escrocus Etrner Oligofrennis.
La a doua întrebare, o completare la aceeaşi variantă de răspuns:
Examinatorul îi răspunde lui Zdreanţă: „Dobitocule, trebuia să răspunzi DA, aşa te-am instruit, ca să iasă aceeaşi diagramă a sincerităţii; aici nu aude nimeni răspunsul tău”
Deosebirea esenţială dintre a conduce un partid la putere şi a conduce acelaşi partid în opoziţie.
La Putere se vede.
–
Motivul cel mai justificat pentru înlăturarea unui preşedinte de partid.
Să câştige alegerile
–
Deosebirea dintre înlăturarea unui preşdinte de partid cu mâna coechipierilor şi, respectiv, cu mâna forţelor oculte.
Nu-i nicio deosebire. 😆
V-a sosit gândul din data de 9 cu o zi mai devreme ?
Serviţi porţia zilnică de nesiguranţă naţionlă cu Escrocus Eterner Oligofrennis!
–
-Res-pon-sa-bi-li-ta-te, res-pon-sa-bi-li-ta-te, res-pon-sa-bii-li-ta-te?
-Fie-i Ţarina uşoară!
Omologul pesedist al lui Oligofrennis: Li-viu Drag-nea!
–
Moale ca o cârpă, fricos ca un iepure, speriat ca de umbră, reacţiunea faţă cât inacţiunea, pupăcios la Oligofrennis, şantajabil-auto-sugestionat, absentul majorităţii puternice, mare bărbat de stat în cur.
“Bună dimineaţa, Liviu!” – $€rezişti.
Speri să guvernezi cu laşitate, USL-eşte? Trădează-ţi partidul cu funcţii dăruite frăţeşte lui Oligofrennis! Joacă tare, mituieşte-l pe escroc cu predarea PSD-ului… la cheie, în schimbul umilinţei :”Asta SIE, aia tot ŢIE, numai linişte să-mi fie!”
Să se linişteacă un pic zgomotul în Piaţa Victoriei şi-o să vedeţi voi reacţia bărbatului de stat în cur!
Te bagi peste guvern ca să-ţi arăţi implicarea şi să dai apă la moara intelectuală; vrei să fii văzut în prim plan. Nu fi fraier, dacă ţii neapărat să te fuduleşti cu puterea, stai în umbră! Oricum se va şti că-i mâna ta. 😆
Mon chapeau, Maestre! Articol super și comparatia e un pic în dezavantajul ratei mecanice. Măcar MS Carol al doilea excela și în altceva, nu numai în iresponsabilitate !
Prostul nu e prost destul, pana nu e si fudul. In final, nu va poate face nimic contra hotararilor celor „mari”. Dar daca s-ar consulta cu partidele, nu ar fi el singur cel „vinovat”. Face o gafa ca guvernul cu OUG 13.
O alianta su Polonia, Ungaria, Slovacia samd ar fi o posibilitate de a ameliora situatia. El nu a inteles ca Germanía o doare in fund de el si de noi.
Lăsați-l pe primul neghiob să-și facă treaba, numai așa va fi fericit. Iar apoi suspendați-l dracu’ din funcția de președinte! Pentru că președinte mai iresponsabil și corupt decât ăsta n-am avut niciodată!
Nu a declarat tariceanu ca vrem romexit? Ca vrem desfiintarea MCV, afara cu multinationalele europene, ca sug sangele poporului? Ca noi suntem prea destepti si mandri sa ne spuna UE ce sa facem?
Nu a spus tariceanu ieri in parlament ca si Carol a acceptat schimbarea aliantei militare, numai Klaus nu vrea s-o schimbe si face de capul lui?
Stiu, guvernul are o problema: in programul de guvernare se bazeaza pe multe miliarde de euro fonduri europene, care, cu aceasta atitudine nu vor mai veni. Ghinion. Iar economia tarii e alimentata masiv de investitii germane, franceze, olandeze, care incet incet se vor retrage la matca, lasand parjol in urma lor.
Asta meritam. Nemultumitului i se ia darul.
Sper sa nu ajungem ca in Venezuela in cativa ani.