Gîndul de la ora 12

Ciocoiul tot ciocoi! Dan Voiculescu promite mii de euro celor care-l ling în fund cu penița

Gogol îi scria lui Pușkin să-i trimită fapte absurde din Rusia pentru capodopera sa satirică Suflete moarte.

Un Gogol al României postdecembriste n-ar avea nevoie de ajutorul amicilor pentru a strînge fapte în stare să alimenteze o capodoperă despre Absurdistanul numit România. E suficient să facă o revistă a presei în fiecare dimineață.

Site-ul Reporter virtual ne oferă pe tavă, la cafea, această știre:
Dan Voiculescu scrie! Mogulul media va lansa o carte intitulată “Uniunea Social Liberala – Ideea care l-a ingenuncheat pe Basescu Traian”. Mai întâi în format electronic, miercuri, 26 martie.
„Este o carte document care nu se doreste a fi o critica la adresa actorilor politici sau o scoatere in evidenta a autorului”, scrie Dan Voiculescu pe blogul său.
El își invită cititorii la un concurs de eseuri „referitoare la adversitatea mea politica fata de Traian Basescu, asumata public si transparent”.

Mogulul pune la bătaie trei premii pentru cele mai bune eseuri: Premiul I – 2.500 de euro, Premiul II – 1.500 de euro, Premiul III – 1.000 de euro.

Orice ins care scrie o carte își dorește să se scrie bine despre ea. Pe vremuri, înainte de 1989, din această cauză un text despre o carte recent apărută putea provoca mari tulburări sufletești autorului cărții și neplăceri autorului cronicii. Cronicarul se putea pomeni cu cîteva palme în plină stradă sau, și mai rău, cu o flegmă în plină față, în timp ce prînzea la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu vreo debutantă într-ale poeziei. Dimpotrivă, o cronică favorabilă îl făcea fericit pe autorul cărții și prieten pe viață cu el pe autorul cronicii. Pentru un text favorabil despre cartea sa, autorul era în stare de orice. Dacă lucra în viticultură îi aducea cronicarului o damigeană de vin sau, dacă lucra în comerț un kil de carne pe sub mînă. Dacă era autoare, se culca cu criticul. Așa se explica un fapt – deși hidoși, unii critici literari aveau mai multe amante decît marii poeți, unii dintre ei bărbați bine.

Dan Voiculescu a scris o carte. Sau, mă rog, pretinde c-a scris o carte. Dacă ne gîndim că principala sa ocupație e jefuirea statului sub regimul Victor Ponta, mi-e greu să cred c-ar avea timp să citească o carte, d-apoi s-o mai și scrie. Apoi, ca să scrii o carte trebuie să știi măcar că între subiect și predicat nu se pune virgulă și, cu atît mai puțin, punct. Dar, mă rog, în acte autor e el, Dan Voiculescu. Un om de bun simț ar publica volumul, după care ar aștepta emoționat să vadă ce se scrie despre ea. S-ar îmbăta de bucurie cînd despre ea s-ar scrie lucruri bune sau măcar s-ar scrie. S-ar îmbăta – de data asta de supărare – cînd s-ar scrie lucruri rele sau nu s-ar scrie de loc.

Dan Voiculescu nu e un om de bun simț. Nici n-ar avea cum să fie. Pentru că ele este un ciocoi, un rîtan cu bani, cu mulți bani. Pentru el totul se cumpără. Se cumpără ochii umezi de Cea care se oferă ai lui Mihai Gâdea și rînjetul de babuin al al lui Mircea Badea. Se cumpără Să trăiți! de cătană al lui Radu Tudor și fierberea de cratiță mediatică a Danei Grecu. Se cumpără locurile în Parlament și locurile în Rai. Se cumpără judecători, ibovnice, premieri, academicieni, portari și vorbe bune.

Așa zisul concurs e o abjectă formulă de cumpărare a unor vorbe bune despre cartea semnată de el. Pe foametea care bîntuie în rîndurile celor care-și scriu ei textele pe care le semnează, cine n-ar vrea să se pună mîna pe o sumă de bani atît de mare în schimbul unei limbi aplicate public pe fundul lui Dan Voiculescu? Firește, după, vomiți nițel. Trece însă. Banii rămîn.