Gîndul de la ora 12

A izbucnit un nou Război rece. Zilele lui Victor Ponta ca premier sunt deja numărate?

Recent, site-ul Reporter virtual a dezvăluit că România Tv a pitit cît se poate de tare fotografia cu care pînă nu demult Victor Ponta se lăfăia pe Facebook:
Cea în care la dineul de la Soci, Victor Ponta stă alături de Victor Ianukovici.

S-ar putea crede că trișeria – amintind de presa lui Stalin, care decupa dintr-o fotografie de grup cu Tătucul persoana care, între timp, fusese decupată din viață prin împușcare – și-a avut temeiul numai în prăbușirea regimului Ianukovici, un fel de regim USL în variantă ucraineană. Nu e vorba doar de atît. Festivitățile de la Soci au fost boicotate de liderii occidentali. Victor Ponta n-a ținut seamă de gestul lor. El a ținut neapărat să participe la folosirea de către Putin a Olimpiadei pentru a da seamă de Măreția Maicii Rusii. Victor Ponta n-a făcut asta sub semnul iresponsabilității vesele care-l definește la modul absolut. Nu, Victor Ponta a făcut asta potrivit Programului politic al PSD:
O apropiere de Rusia, de China, și de alte puteri dușmane ale americanilor, pentru a juca față de ei, asemenea lui Ceaușescu față de Moscova, cartea șantajului, gen, dacă nu mă lăsați să-mi fac de cap pe plan intern, imediat schimb foaia politicii externe a Românei.

Acest joc a ținut însă pînă mai ieri.
Criza Crimeea a instalat deja pentru mult timp cel de-al doilea Război rece.

Țări precum România, de o importanță geostrategică deosebită pentru americani, nu-și mai pot permite să primească pe premierul Chinei comuniste mai ceva ca pe un președinte american sau să legitimeze propaganda lui Putin prin prezența premierului la ceremonii boicotate de către Occident.

Indiscutabil, manevra stîngace a României Tv e rezultatul ordinului venit de la Palatul Victoria.
Victor Ponta a băgat-o pe mînecă.
Dacă ar putea, ar șterge din trecutul recent toate gesturile sale de sfidare a Occidentului prin ocheadele deplasate făcute Chinei, Rusiei, prin declarațiile țîfnoase despre dreptul României de a duce o politică independentă față de aliați.

Lovitura dată de Putin în cazul crizei ucrainene îl lovește pe Victor Ponta în creștetul capului.
Cu uriașa sa disponibilitate de a fi titirez în funcție de cine-l învîrtește, Victor Ponta se va lansa într-o politică de pisiceală pe cracul americanilor.
Din nenorocire pentru el, americanii l-au scanat și și-au pus în calculatoare decizia în ce-l privește:
Nesigur ca neserios.
În aceleași calculatoare, e trecut acum un nou favorit, rezultat al unei alte scanări.
Nu cred că trebuie să-i amintesc lui Victor Ponta cine e noul favorit.
Își dă seama și el.
Ce nu-și dă seama e faptul că noul Război rece obligă la strîngerea rîndurilor în ambele tabere.
Și cel puțin pentru americani, strîngerea rîndurilor înseamnă debarcarea Nesigurilor.

Să fie numărate zilele lui Victor Ponta ca premier?

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

29 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 12”

  • De cine dracu ne apara americanii, dle Cristoiu? De bogatiile pe care le iau companiile lor! Cata mizerie, in comportamentul unor romani!

  • Nu ma mai ostenesc sa va dau replica , maestre.

  • Domnule Ion Cristoiu, putem interpreta intrebarea din final si intr-un registru retoric?

  • nu mai postati slugareli,Base a cedat,i-a fost,pentru prima data cred,FRICAAAAAAAA!!!!!

  • sper sa fie numarate. am votat usl, nu ce ni s-a servit astazi- cel mai oribil guvern. era importanta componenta L.

  • Maestre, ma indoiesc ca ponta vrea sa stearga apropierea de mama rusie, el este rezultatul acestei rusii=copilul lui iliescu si nastase; aroganta nu-l lasa; inca nu inteleg atitudinea lui Antonescu; si Tariceanu la Senat? evident este faptul ca este schimbat … au inceput grevele in tara+ sa vedeti manifestari in 15-16 … se trezesc romanii si atunci va fi razboi

  • adevarat este…amr

  • Prin faptul ca si-a tinut cuvantul a reusit Basescu sa castige increderea occidentului. Pana la el am crezut intotdeauna ca putem sa-i pacalim. fie sa nu afle ce facem fie in stil Nicolicea cu o logica originala si mult tupeu. Asta nu inseamna ca Basescu are mari realizari in politica externa, dar a reusit sa construiasca un lucru simplu, increderea. Cu toate neputintele noaste se stie ca se pot bizui pe noi. Si revin la Michael Hyden care spunea ca relatiile dintre tari se construiesc si se consolideaza mai intai la nivelul serviciilor si apoi se consolideaza si la nivel politic, economic, comercial, etc. Asta se intampla la noi, americanii incearca reconstruirea societatii romanesti, cu SRI-ul si DNA-ul. Cred insa ca la SIE mai sunt lucruri de rezolvat! Astia se cred inca foarte destepti si cred ca inca mai sunt in stare sa-i pacaleasca pe americani si chiar pe cei din SRI.

  • Tare as vrea sa stiu cine si ce a fost socrul lui Ponta inainte de 1989? Nu l-a cunoscut pe Voiculescu?

  • Si cine sa fie noul favorit, Cacarau? Dupa balamucul politic din vara lui 2012, americanii si vest-europenii au incercat sa-si atraga de partea lor pe cel care parea mai soft dintre cei doi protagonisti. Treaba a mers pana cand Balalau-Tontalau a cedat amenintarilor baronilor psd-isti si a inceput sa dea suturi in dinti Justitiei dupa ce in prealabil facuse tot felul de gesturi care sa-i creasca cota in cancelariile partenerilor democratici. Dupa esecul inregistrat nu cred ca UE si SUA se mai aventureaza sa-si incerce sansa si cu cel de-al doilea. In mod cert va aparea pe turnura altcineva pe care sa se bazeze dupa ce Matrozul va parasi Cotroceniul. Sa fie Isarescu, sa fie Johannis?

  • Ponta il are ca si strateg pe severin…asta nu si da demisia in nici o situatie,,,nesimtirea e biblia lui

  • Doamne ajuta,daca noi romanii, nu suntem in stare sa-l dam jos.

  • O fi…

  • Radule prietene, pe maestru il urmaresc greu.Il stiu din tinerete.S-a schimbat, pe urma iar s-a schimbat,acum s-a schimbat iarasi.La femei a fi “alta”in fiecare zi e frumos, la barbati…….

  • -pardon – manipulatorule- nu mai stiiiiiiiii cum sa inventezi subiecte pro Antonescu . E slab pe politica externa si……..tup Antonescu -mare diplomat . Maine o sa spui ca-I mare vorbitor de limbi straine . La limbi te pricepi tu , invata-l !

  • Chestia asta ca Antonescu e noul favorit al americanilor te face de tot rahatul , lingaule

  • să sperăm ca sînt (y)

  • Interesant !