Gîndul de la ora 12

Cum am reușit eu de Vinerea Mare, să scot un steguleț cu Papa la un euro cincizeci, deși tuciuriul îmi cerea doi euro

Papa Francesco a oficiat Via Crucis, liturghia din Vinerea Mare, la Colosseum, Roma.
La Roma fiind, nu se putea să nu fiu prezent la fața locului, în calitate de creștin, dar și de jurnalist.

Cîteva note de atmosferă, scrise acum, la miezul nopții de vineri spre sîmbătă, la întoarcerea de pe Via dei Fori Imperiali, transformată de joi seara în arteră pietonală.

Pentru ca spectacolul (pînă la urmă un spectacol a fost, dacă mă gîndesc la decorul antic în care s-a petrecut slujba, la alegerea unor credincioși de diferite profesii pentru a citi Stațiile Calvarului, la Crucea de lumini de pe Arcul  lui Constantin) să poată fi urmărit de cît mai multă lume, din loc în loc pe Via dei Fori au fost instalate ecrane pe care putea fi  văzut ce se întîmpla lîngă Colosseum.

Cei strînși în jurul ecranului se comportau ca și cum ar fi fost în interiorul unei biserici în diferitele momente ale slujbei. Am văzut mulți credincioși din America Latină, dar și din restul Europei.

Pe măsură ce înaintai spre Colosseum, mulțimea devenea tot mai deasă. Mulți se grăbeau să fotografieze cu tabletele și cu telefoanele mobile imaginea de neuitat a Colosseumului, pe zidul căruia un ecran transmitea și el slujba. Unii, mai norocoși sau poate  mai întreprinzători își găsiseră loc din vreme pe înălțimile din jurul Colosseumului.

Seara, pe Via dei Fori Imperiali se desfășoară, dat fiind traseul turistic de excepție, un comerț intens cu de- ale gurii, suveniruri. Toate tarabele lucrau din plin în timpul slujbei. Mulți italieni, dar și mulți turiști se plimbau în sus și-n jos.

Seara, în această zonă își fac apariția tuciurii (nu de-ai noștri, ci de-ai Africii) care vînd fulare, dispozitive care stropesc cu luminițe albastre, ghiduri ale Romei.
De data asta, toți vindeau (fără bon fiscal, desigur) stegulețe cu chipul Papei.
Am cumpărat și eu unul după ce, întîia oară-n viață m-am tîrguit aprig, reușind astfel să-l scot cu un euro și cincizeci de cenți de la doi euro, cît îmi cerea el mirosind că sunt turist nătîng. (Italienilor le cerea doar un euro).

A fost una din marile realizări ale vieții mele, cu care mă voi mîndri mult timp de acum încolo.
Drept pentru care închei aceste rînduri cu deosebită satisfacție.