Papa Francesco a oficiat Via Crucis, liturghia din Vinerea Mare, la Colosseum, Roma.
La Roma fiind, nu se putea să nu fiu prezent la fața locului, în calitate de creștin, dar și de jurnalist.
Cîteva note de atmosferă, scrise acum, la miezul nopții de vineri spre sîmbătă, la întoarcerea de pe Via dei Fori Imperiali, transformată de joi seara în arteră pietonală.
Pentru ca spectacolul (pînă la urmă un spectacol a fost, dacă mă gîndesc la decorul antic în care s-a petrecut slujba, la alegerea unor credincioși de diferite profesii pentru a citi Stațiile Calvarului, la Crucea de lumini de pe Arcul lui Constantin) să poată fi urmărit de cît mai multă lume, din loc în loc pe Via dei Fori au fost instalate ecrane pe care putea fi văzut ce se întîmpla lîngă Colosseum.
Cei strînși în jurul ecranului se comportau ca și cum ar fi fost în interiorul unei biserici în diferitele momente ale slujbei. Am văzut mulți credincioși din America Latină, dar și din restul Europei.
Pe măsură ce înaintai spre Colosseum, mulțimea devenea tot mai deasă. Mulți se grăbeau să fotografieze cu tabletele și cu telefoanele mobile imaginea de neuitat a Colosseumului, pe zidul căruia un ecran transmitea și el slujba. Unii, mai norocoși sau poate mai întreprinzători își găsiseră loc din vreme pe înălțimile din jurul Colosseumului.
Seara, pe Via dei Fori Imperiali se desfășoară, dat fiind traseul turistic de excepție, un comerț intens cu de- ale gurii, suveniruri. Toate tarabele lucrau din plin în timpul slujbei. Mulți italieni, dar și mulți turiști se plimbau în sus și-n jos.
Seara, în această zonă își fac apariția tuciurii (nu de-ai noștri, ci de-ai Africii) care vînd fulare, dispozitive care stropesc cu luminițe albastre, ghiduri ale Romei.
De data asta, toți vindeau (fără bon fiscal, desigur) stegulețe cu chipul Papei.
Am cumpărat și eu unul după ce, întîia oară-n viață m-am tîrguit aprig, reușind astfel să-l scot cu un euro și cincizeci de cenți de la doi euro, cît îmi cerea el mirosind că sunt turist nătîng. (Italienilor le cerea doar un euro).
A fost una din marile realizări ale vieții mele, cu care mă voi mîndri mult timp de acum încolo.
Drept pentru care închei aceste rînduri cu deosebită satisfacție.
daca as fi carcotas as zice ca eu am retinut doar faptul ca ati cumparat un stegulet de la un tuciuriu; oare dl. Cristoiu e rasist, mult,putin ? cu simpatie, Paste fericit
Eu nu-mi permit să judec deciziile altora,în primul rînd,iar în al doilea sunt adeptul credinţei introspective,încercînd să-mi răspund neliniştilor mele
şi nu a credinţei declarative,zgomotoase,speculative
Daniela,catolicii şi ortodocşii sunt fraţi buni,numai un habotnic poate pune un gard rigid între noi.Eu am intrat,o lungă perioada de timp numai în biserici catolice,silit fiind,
pentru a aprinde o lumînare şi, ,spunînd că sunt ortodox ceilalţi nu m-au dat afară,din contra un frate mi-a spus că Dumnezeu ne ascultă indiferent unde ne rugăm.El întîi a creat omul şi mult timp după a apărut credinţa!
Corect , dar poate nu ati inteles , eu nu la asta m-am referit ci la faptul ca pare ca d-l Cristoiu se bucura de atmosfera de la Roma in pragul Pastilor cum nu l-am auzit bucurandu-se acasa Pare ca e cool sa fii pro european si in materie de credinta .
Probabil,doamna Zamfir nu ati fost la Roma,si nu de Pasti, ca sa vedeti cat de impresionante sunt toate edificiile in care se roaga credinciosii …..Nu conteaza ca esti catolic sau ortodox te rogi cu incredere si cu credinta ca esti auzit.Totul este atat de natural , firesc si viu incat ai senzatia ca te afli foarte aproape de Dumnezeu .Nu degeaba se spune :Vedi Roma e poi mori „
N-ar fi fost bine sa fiti mai degraba la Muntele Athos , in calitate de crestin ortodox roman ? Sunteti romano-catolic ?