Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Gîndul de la ora 12.30

Un avertisment pentru maidanezii politici din România care latră după cum le cere America

Presa noastră nebunatică ne-a oferit de dimineaţă, pe nemîncate, ştirea potrivit căreia negocierile dintre John Kerry şi Serghei Lavrov desfăşurate la Paris, la reşedinţa ambasadorului rus în Franţa, n-au ajuns la nici un rezultat.

Sugrumată aici, ştirea ar putea lăsa să creadă că la Paris au eşuat negocierile dintre SUA şi Rusia în privinţa anexării Crimeii. SUA bat cu pumnu-n masă ca Rusia să dea înapoi Crimeea Ucrainei. Rusia bate şi ea cu pumnu-n masă că nu.

Ştirea completă, uitată de presa fleacurilor moldo-valahe, sună însă astfel:
În chestiunea reformelor pe care trebuie să le facă Ucraina, SUA şi Rusia n-au ajuns la nici un acord.

Nimic despre Crimeea.
Raptul rusesc e considerat fapt împlinit.

Cine a urmărit azi noapte conferința de presă a lui John Kerry a putut sesiza imediat că demnitarul american, prezentînd poziţia SUA la negocieri, a ţinut să se refere la reformele din Ucraiana aşa cum le vede Casa Albă: alegeri prezidenţiale supravegheate internaţional, dizolvarea organizaţiilor extremiste, drepturile minorităţilor, măsuri de reformă economică de tip FMI (strîngerea curelei).

Evident, Rusia trebuie să-şi ia oştile de la hotarele Ucrainei.
Rusia vrea însă federalizarea Ucrainei.
Aici John Kerry n-a zis nu.
A zis că trebuie întrebaţi ucrainenii dacă vor asta.

Aşadar, cele două mari puteri negociază ce trebuie să facă proştii ăia de ucraineni în materie de reforme constituţionale şi nu răpirea Crimeii.

Fireşte, Americanul a ţinut-o langa cu permanenta consultare a Ucrainei de către America în privinţa negocierilor cu Rusia. Cu toate acestea, rămîne clar că America negociază cu Rusia ce va trebui impus Ucrainei să facă pe plan intern.
Din zisele lui Kerry se înţelege că nici America nu-i mulţumită de situaţia statului de drept din Ucraina.

România din aceste zile ne oferă din nou spectacolul başbuzucilor din fruntea ţării morţi de fericire că Înalta Poartă de la Washington oferă României rolul de căţea care latră la Moscova.

Dacă ar fi mai atenţi la negocierile americano-ruse, başbuzucii noştri şi-ar da seama că, la fel ca în cazul piţifelnicilor de la Kiev, Stăpînul de la Washington îţi dă un picior în fund dacă relaţia cu Moscova o cere.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 12.30”

  • eliminarea totala a prescriptilor si taxelor de timbru………!!!!!!!!!!! acestea ingradesc dreptul si accesul la justitie !!!!!!!!!!!!! O PROBLEMA FOARTE SPINOASA ….. PE CARE NIMENI NU O REZOLVA !!!!!!!

  • Are dreptate tovarasul Cristoiu. Cunoaste problema. Inca din tinerete combate imperialismul american.

  • Amin…

    slabiciunea SUA in fata lui Putin este uluitoare (as spuna nalucitoare dar implica ceva placut)… adica ca sa nu INVADEZE mai cer alte concesii si SUA accepta pozitia aceasta de negociere?

    Poate ca Putin a cerut Alaska inapoi si s-a speriat Obama crezand ca-i Hawaii?

  • dansii vor negocya si vor gasi o rezolvare spre bynele ambelor popoare,mai putin al ukrainenilor,cine are minte sa desluseasca ,va deslusi,aici e dialektika adanka!!!Ș)))))))))))))))))

  • adevar pesimist dar din pacate adevarat

  • https://www.facebook.com/photo.php?v=654533357918596&set=vb.138926556145948&type=2&theater CEAUSESCU AVEA UMOR – DAR UN UMOR „BINE INFORMAT” !
    DICTATORUL PUTEA Fi INViNOVATiT DE MULTE,DAR NICIDECUM DE LIPSA DE PATRIOTISM!

    Ceausescu avea umor … si inca un umor „bine informat” de la SECURITATE ! Din pacate nu i-a fost de folos … INFORMATIA A FOST BATUTA DE SITUATIA DIN TARA … Situatie pe care Marele Tovaras nicidecum nu o stapanea si asupra careia parea mereu ca nu e bine informat ! „Masoclaxonii si Agenturili” i-au venit de hac, Securitatea l-a tradat … si odata cu acestea (n.n. – basca multe altele pe care nu le mai adaugam in prezentele inscrisuri), poporul respectiv populatia a fost tradata in idealurile proprii declarate ale comunistilor, intrucat nu totata populatia Romaniei era indoctrinata cu principiile satanistoide-comunistoide ! UN LUCRU INSA ESTE CERT IN TOATA ACEASTA TEVATURA ! …
    NICOLAE CEAUSESCU putea fi invinovatit de multe numai DE FAPTUL CA N-AR FI FOST PATRIOT N-AR PUTE FI INVINOVATIT ! De moartea s-a nu m-am bucurat ! Mai mult am declarat si oficial ca AM PLANS LA MOARTEA LUI NICOLAE CEAUSESCU ! Am plans de omenie , de mila si de nedreptate ! Ceausescu nu ar fi trebuit sa moara … asa cum stim deja cu totii … impuscat execrabil la Targoviste ! Nicolae Ceausescu trebuia pastrat la inchisoare si apoi judecat pe indelete … AVEA MULTE DE SPUS SI DE DEZVALUIT NICOLE CEAUSESCU ! Neocomunistii care au preluat puterea in urma sa s-au dovedit niste ceausesti trasi la indigo … dar mult mai mici si mai infami ! Averea Romaniei a intrat pe maini straine de interesele tarii si a poporului care a zamislit-o !
    VINOVATI DE MOARTEA CEL PUTIN CIUDATA A DICTATORLUI SUNT CATIVA INDIVIZI BAGATI PANA PESTE URECHI INTR- CONSPIRATIE APROAPE SIMILARA CU A LUI JOHN FITZGERALD KENEDY … CU DIFERENTA CA … INTERESELE DE ATUNCI ALE S.U.A. AU FOST DE ALTA CONFIGURATIE FATA DE INTERSELE ROMANIEI LA NIVELUL ANULUI 1989 ! MOARTEA LUI KENEDY VENEA CA UN BUMERANG ODATA CU DEZVALUIREA TERIBILULUI SECRET DE LA „DIMONA”(ISRAEL- VEZI FACTORUL SPIONULUI ATOMIC VANUNU), CAND LA CONTROALELE A.I.E.A. NU SE GASISE FABRICA DE RACHETE NUCLEARE DESI EA EXISTA SI PRODUCEA RACHETE CU FOCOASE ATOMICE,IAR CEAUSESCU AJUNSESE SA PUNA IN FUNCTIUNE CENTRALA ATOMOELECTRICA DE LA CERNAVODA PE BAZA PROIECTULUI CANADIAN „CANDU” SI APUCASE INTR-O DECLARATIE PUBLICA SA AFIRME CA „…ROMANIA POATE PRODUCE ORICE ; INCLUSIV BOMBA ATOMICA …(…)” SI ACEASTA DECLARATIE VIS-A-VIS DE PROIECTUL APEI GRELE DE LA TURNU SEVERIN … AU SPERIAT DACA SE POATE SPUNE ASA … CANCELARIILE OCCIDENTALE,DAR SI RASARITENE !
    Cum oare poate fi explicat faptul ca Gelu Voican Voiculescu „a reusit” sa intre in puscariile comuniste doar cu cateva luni inainte de decembrie 1989 ???
    NU CUMVA FUSESE PREGATIT SPECIAL PENTRU POSTUL DE DIZIDENT – FABRICAT PESTE NOPAPTE ??? Cum se face ca tocmai el a fost „identificat si eliberat” SPECIAL …. ca mai apoi sa preia fraiele situatiei si SA CONDUCA TOTUL INCLUSIV EXECUTIA CU ATATA PRECIZIE SI EXACTITATE … FIX CA LA ORDIN ?????????
    Restul implicatilor facand doar „joc de scena” ! SCENARIUL ESTE MULT MAI AMPLU >>> DAR PENTRU ACESTE SOIURI DE DEZVALUIRI …. ALTA DATA !

    Intr-0 discutie – interviu … purtata cu cativa din generalii armatei romane vis-a-vis de pretinsa Revolutie din ’89 am descoperit cum industria romaneasca a reusit sa produca inclusiv „CARCASA BOMBEI ATOMICE CHINEZESTI – atunci cand China a trecut in grupa marilor puteri atomice producatoare de rachete nucleare !

    Fostul Combinat de Oteluri Speciale de la Targoviste a fost Intreprinderea care a realizat acest proiect secret dintre Romania si China !
    BOMBA ATOMICA CHINEZEASCA A FOST TESTATA CU SUCCES ! De atunci „fratia – romano – chineza a devenit durabila si constanta – lucru pe care prea putini il cunosc in Romania de azi ! … dar si explica multe din necunoscutele Romano-Chineze !

    Pretinsa Revolutie din ’89 ARATA CLAR UN LUCRU : INCA NU S-AU FACUT MARILE DEZVALUIRI ASUPRA ADEVARURILOR CONTONDENTE ! Cartile nu s-au jucat inca , si nici n-au fost date pe fata ! … Dar ceea ce ne va orienta viitorul abia urmeaza sa ni se dezvaluie !…

    Cu drag,onoare si consideratie …

    *MultaViata*
    *Lupul*Alb*GetoDac*
    *Vicentiu*I*Voiculescu*
    *Zamolxienii*Zegetini*

  • Nu ma incanta expresia „moldo-valahe”. Cunoasteti ceva in legatura cu partea transilvana si nu ne impartasiti, maestre?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *