România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Gîndul de la ora 17

Elena Băsescu renunță la Bruxelles – o lovitură electorală marca Traian Băsescu

În cadrul unei conferințe comune cu Elena Udrea, liderul de facto al PMP, Elena Băsescu a anunțat că nu va candida la europarlamentare nici pe lista PMP, nici în postură de independent. A demisonat, totuși, din PDL și s-a înscris în PMP.

O lovitură electorală, desigur.
Una în care recunoaștem marca Traian Băsescu, imbatabil cînd e vorba de lovituri electorale cu impact mediatic sigur.

Toate datele de pînă acum mergeau în direcția anunțului contrar. Cel potrivit căruia Elena Băsescu va fi pe listele PMP pentru europarlamentare:
Campania de rugăminți să candideze pe listele PMP, anunțul privind strîngerea semnăturilor (mă îndoiesc că s-au strîns!), demisia din PDL, ciorovăiala cu Monica Macovei, criticile orfelinelor și orfelinilor Monicăi Macovei din presa de Dreapta.

Au fost toate acestea pregătirile de artilerie pentru anunțul privind prezența pe listele PMP și, în ultimul moment s-a renunțat, semn că politicianul Traian Băsescu a biruit tatăl Traian Băsescu?
Sau de la început anunțul privind neparticiparea a fost țintit ca moment surpriză și toată pregătirea de artilerie a fost menită a crea o lovitură electorală?

N-are importanță.
Important de faptul că lovitura a reușit:

  1. PMP scapă de povara întruchipată de candidatura Ebei.
  2. Eba beneficiază de capitalul politic al celei care renunță la miile de euro de la Bruxelles.
  3. Traian Băsescu scapă de acuzațiile de nepotism.
  4. Se pot duce campanii împotriva lui Victor Ponta și Crin Antonescu pe tema nevestelor acestora care candidează.
  5. Se dă o lovitură Monicăi Macovei care – se va susține – a sacrificat anticorupția de dragul postului de europarlamentar.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

29 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 17”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *