Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Gîndul de la ora 17

Un nou succes al Guvernării Ponta: de la 1 aprilie, benzina se va ieftini. La televizor!

Mîine 1 aprilie 2014, se mărește acciza la combustibil.

Noi, ăștia, mai bătrîni, am învățat din viață că o astfel de măsură duce automat la scumpirea în lanț a tuturor produselor. De aici pînă la scumpirea vieții cotidiene nu mai e decît un pas.

Și tot noi, ăștia, mai bătrîni, am învățat că realitățile sunt imbatabile cînd vine vorba de influențat votul cetățenilor. La alegerile municipale din Franța, Francois Holande a încasat un pumn în față de la electorat de era cît pe-aici să-i sară ochelarii și să nu mai fie atît de sexy pentru franțuzoaice, de la Voltaire încoace știute că se dau în vînt după intelectuali.
Motivul?
Sub regimul socialist al Stîngii, viața omului simplu a devenit mult mai grea decît sub regimul de Dreapta, presupus a fi al burghezo-moșierimii.

Învățătura despre viața care decide votul pare a fi pusă la îndoială de Victor Ponta.
Încredințat că imaginea în presă e totul, iresponsabilul vesel se dă de ceasul morții să manipuleze pe români în așa fel încît sporirea accizei să le apară ca o ridicare a nivelului de trai.

În acest scop, Victor Ponta a intrat din nou într-o erecție televizionistică.
Aseară a fost la România Tv.

Umplîndu-se haznaua asta PSD-istă, pînă la golirea ei cu furtunul, Victor Ponta își va satisface nevoile la haznaua numită Antena 3, golită între timp de vorbele anterioare ale lui Victor Ponta.

Cele două goarne ale Puterii – Antena 3 și România Tv – au primit ordin să sufle asupra dificultăților provocate de acciză pentru a le transforma în beneficii pentru simplul cetățean.

Strofocarea lui Victor Ponta de a ne înfățișa, prin presă, un cîrnat stricat drept un trandafir în floare, ar fi amuzantă dacă ea n-ar avertiza asupra unui adevăr:
Prioritatea absolutăacordată de VictorPonta imaginii în presă a Guvernării sale în defavoarea preocupării de a guverna cît de cît bine.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 17”

  • Marea problema e ca tine! Deocamdata!

  • Electoratului psd-ist care de regula merge cu cotiga trasa de-un magar sau are calatoriile cu autobuzul subventionate de la buget o sa primeasca masura cu satisfactie. Ca bine le-a facut chiaburilor care si-au permis sa-si cumpere masina si se plimba toata ziua cu ea!

  • Romanu e cal de povara ,zdravan,o ducem si pe asta,,cal??un soi de vita cuvantatoare, fara chef de opunere,,un soi de bou natang,ziua trebaluieste si noaptea doarme sau priveste in gol cu ochi mari si inlacrimati .II mai dai un bici,il injuri,ii tai din mancare,el ramane impasibil,impenetrabil in animalitatea lui bovina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *