Cum să uit că-n 2009, Klaus Iohannis a fost prapurele electoral al lui Dan Voiculescu?!

Bag seamă, deloc surprins, că mulți dintre intelectualii lui Băsescu, și-au găsit un nou idol – Klaus Iohannis.
De felul meu n-am idoli printre cei vii, doar printre cei morți am cîțiva, fie și pentru că aceștia nu mă pot dezamăgi de acum încolo.

Drept urmare,  pe unde pot – în Evz, la Realitatea Tv, pe cristoiublog.ro –  fără a contesta nevoia unei unificări a Dreptei și a unui candidat unic, dînd curs și naturii mele cîrtitoare, nu șovăi a pune la îndoială Cultul personalității lui Klaus Iohannis.
Asta mi-a atras și-mi va atrage, sunt sigur, priviri chiorîșe, ba chiar și scuipături din partea celor care confundă presa cu chibițăreala electorală.

S-a uitat însă, cum se uită de veacuri în Romănia supusă doar clipei trecătoare, că de la spectacolul grotesc oferit de Klaus Iohannis ca prapure electoral plimbat de Dan Voiculescu prin București, am  avut multe texte critice  despre Klaus Iohannis.

Unul, scris după desmnarea  lui Klaus Iohannis prim-vice la PNL și tipărit în Evenimentul zilei din 21 februarie 2013 sub titlul „Klaus Johannis la un nou rol: cel de bulan al lui Crin Antonescu”, face trimiteri la comentariile publicate de mine în toamna lui 2009, cînd primarul Sibiului interpreta rolul de premier în Coaliția politico-mediatică anti-Băsescu. Acum, cînd Iohannis i-a dat cu cotul lui Crin Antonescu, pentru a-i lua fotoliul, articolul din 21 februarie 2013, capătă o semnificație ieșită din comun.

Iată textul:
Duminică, 18 octombrie 2009. Sînt plecat de la Antena 3 încă din vară, cînd mirosisem riscul de a fi folosit, în antipatia mea sinceră faţă de Traian Băsescu, pe post de rotiţă dinţată în noua şi ampla maşinărie numită Coaliţia de la Grivco.
Şi cum n-am suportat de-a lungul vieţii să fac parte din conspiraţii împotriva cuiva, le-am zis Adio! celor de la Intact şi m-am întors la cărţile mele. Pentru a le acorda mai mult timp, fireşte. De părăsit cu totul nu le-am părăsit niciodată.
Din cînd în cînd, cedînd miorlăiturilor producătoarelor  de la Realitatea Tv, mergeam pe la cîte un talk-show, ca invitat. Asta după ce obţineam, drept condiţie indiscutabilă, să nu fie prezenţi în studio inşii din politică și din presă care-mi  produceau greaţă.
Eram, aşadar, în studio la Realitatea Tv, postul lui Sorin Ovidiu Vântu. Părintele FNI se concubinase cu Părintele Dunărea, Dan Voiculescu, în Coaliţia politico-mediatică Jos Băsescu! Cum însă nu aveam o emisiune seară de seară, ca la Antena 3, şi cum mi se respecta dreptul de a refuza persoane care mă dezgustau, acceptam din cînd în cînd invitaţia.
Se discuta despre propunerea Coaliţiei politico-mediatice de la Grivco de a fi desemnat drept premier Klaus Johannis. Numele nu-mi spunea mare lucru. Primarul Sibiului. Păi, România e o ţară de primari. Dintre ei singurul care contează e primarul Bucureştilor. Nu-mi spunea mare lucru nici faptul că era neamţ. Ştiam din viaţă şi din cărţi că a fi neamţ nu presupune, în chip automat, a fi mai cinstit decît un român. Mai ales cînd erai neamţ din România, ţară al cărei văzduh e impregnat de microbul şmecheriei. Ştiam ce zisese Manckensen, în 1918, după retragerea din Bucureşti:
V-am adus nişte nemţi şi mă întorc acasă cu nişte porci!
Dar, mă rog! varianta cu Klaus Johannis premier mi se părea posibilă. Un administrator de urbe e oricum mai bun ca administrator al țării decît un administrator de palavre.
Tocmai ziceam asta, cînd, deodată, moderatoarea, teleghidată prin cască, a făcut o faţă de parcă tocmai atunci își dăduse seama că a rămas gravidă fără să vrea:
Întrerupem emisiunea pentru o transmisie în direct!
Hait! mi-am zis.
Întreruperea unui taifas în studio înseamnă un fapt ieşit din comun întîmplat în realitate.
Ca, de exemplu, a doua venire a lui Isus pe Pămînt.
Nu, nu era a doua venire a lui Isus pe Pămînt!
Era prima venire a lui Klaus Johannis la Bucureşti!
Mîntuitorul Coaliţiei de la Grivco a fost luat în primire de Realitatea lui SOV şi de Antena 3 a lui Dan Voiculescu, membre de seamă ale Coaliţiei anti-Băsescu, şi însoţit de-a lungul Capitalei noastre dragi pînă la Palatul Parlamentului, unde-l aştepta, îmbrăcat tot în surîsuri americăneşti, Însuși Mircea Geoană.
Măi să fie!
Puțea de la o poştă a lucrătură!
Am uitat să spun că, la vremea respectivă, ca şi acum, fireşte, aveam marele talent de a pica mai ceva ca musca-n lapte într-un talk-show aranjat.
Mi se întîmplase asta în 2004, la Realitatea Tv a lui Silviu Prigoană, cînd a avut loc faimoasa scenă a despărţirii plîngăcioase a lui Traian Băsescu de Theodor Stolojan.
Om cu simţul umorului, dar mai ales băiat de la ţară, care ştiam că se plînge doar cînd îţi moare vaca, am prins a mă amuza în direct de scena în care ditamai bărbatul – Traian Băsescu – îl bocea  pe un alt bărbat, Theodor Stolojan, deşi acesta nu murise.
Spre stupoarea mea, nici unul dintre cei prezenţi în studio n-a rîs la spusele mele. Ba mai mult, luînd cuvîntul pe rînd, şi-au exprimat şi ei durerea faţă de bietul Stolo şi, mai ales, admiraţia faţă de sensibilitatea lirică dovedită de Traian Băsescu.
Zadarnic ziceam eu, crezînd că, totuşi, îi puteam trezi din beţia lor admirativă faţă de scenă:
— Oameni buni, aţi înnebunit! Nu vedeţi că e o piesă de teatru ieftină pusă la cale de doi politicieni?!
Ei o ţineau una şi bună, că Traian Băsescu a plîns de-a binelea.
Abia cînd am plecat, mi-a căzut fisa:
Picasem, fără să ştiu scenariul, într-o piesă de teatru pe care o jucau ceilalţi invitaţi.
Aşa s-au petrecut lucrurile şi cinci ani mai tîrziu, în duminica pogorîrii lui Klaus Johannis din cerul Sibiului pe păcătosul pămînt al Bucureştilor.
N-am apucat să-mi exprim uimirea pentru tratarea drept eveniment planetar a venirii unui domn cu avionul de la Sibiu la Bucureşti, că, de îndată, ceilalţi invitaţi  au şi prins a înălţa ode lui Klaus Jonannis.
Ce bijuterie e Sibiul de cînd îl conduce el!
Ce personalitate a lumii de azi e Klaus Johannis!
Cum știe el să tacă și să facă!
Atît de tare îl lăudau ceilalţi – unii dintre ei lideri de opinie care şedeau la  SOV pe salarii de zeci de mii de euro – că o clipă m-am simţit prost că mai exist şi eu pe lume.
Cum de-mi permit eu, un om cu atîtea slăbiciuni, să exist într-o ţară în care există un om cu atîtea însuşiri, Klaus Johannis?!
Vaccinat de la întîmplarea din 2004, de data asta am tăcut imediat. Mi-am dat seama că picasem din nou ca musca-n lapte.
Cei din studio, în frunte cu moderatoarea, jucau într-o piesă de care eu n-aveam habar:
O piesă despre care aveam să scriu cîteva zile mai tîrziu, într-un editorial din Jurnalul național (la vremea respectivă îl mai conducea Marius Tucă!):
„E limpede şi unui gură-cască într-ale politicii că prin tărăboiul cu Premierul Coaliţiei de la Grivco, Mircea Geoană şi Crin Antonescu l-au pus în faţă pe Klaus Johannis pe post de tanchetă şi, îndrumaţi de Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu prin portavocile posturilor tv, urcă pitiţi în dosul neamţului Dealul Cotrocenilor, feriţi de gloanţele Celui din Palat“.
Miercuri, 20 februarie 2013, Klaus Johannis și-a anunţat înscrierea în PNL pe motiv că s-a simţit liberal încă înainte de a se naşte.
Dacă ar fi să-l credem, pe cînd se afla în stadiul de embrion,  taică-său punea urechea pe pîntecul mamei şi-i zicea, beat de fericire:
Am impresia că aud vocea lui Ion  C.  Brătianu!
Prostule! îl tachina purtătoarea viitorului membru al conducerii PNL, e vocea lui Ion I. C. Brătianu, ai mîncat o literă!
Stînd alături, la masa conferinţei de presă ce s-a vrut un eveniment la fel de despicător de catapeteasmă ca şi cel din 2009, Crin Antonescu l-a prezentat pe Klaus Johannis drept „un om cu care pînă la urmă toţi în această ţară ne mîndrim”.
Lăsînd la o parte că eu, de exemplu, care locuiesc în această ţară, mă mîndresc cu Mihai Eminescu, poetul, şi nu cu Klaus Johannis, politicianul, îmi permit să observ următoarele:
Pe 7 decembrie 2009, cînd CCR nu se pronunţase asupra rezultatului alegerilor din turul al II-lea, Klaus Johannis anunţă că părăseşte Coaliţia de la Grivco şi, prin asta, rolul de viitor  premier, deşi Mircea Geoană şi Crin Antonescu îl aşteptau la Bucureşti, sperînd că-i va ajuta în bătălia pentru infirmarea  rezultatului.
Klaus Johannis s-a retras la Sibiu.
Au trecut de atunci patru ani.
În tot acest timp, Klaus Johannis n-a făcut nimic deosebit.
Nu i-a spus nimeni că s-a născut liberal și nu neamț.
Iată-l revenind  în prim-planul opiniei publice naționale.
A fost curăţat de rugină şi arată ca nou.
Dacă-l ciocănești nițel, scoate chiar și un sunet nou.
Tot de tablă, firește.
Joacă din nou rolul de bulan împotriva cuiva.
În 2009, fusese folosit ca bulan împotriva lui Traian Băsescu.
Acum e pe post de bulan împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu.
În 2009, Klaus Johannis acceptase să fie premier doar pentru 20 de zile, cît avea nevoie de asta Coaliţia de la Grivco.
După care urma să se întoarcă la Sibiu, ca un soldat la cazarmă, grăbit să nu-l prindă stingerea prin București.
Uimit de acest spirit de jertfă, îi spuneam lui Marius Tucă într-un interviu de la vremea respectivă:
„Dacă dl. Johannis va accepta acest mandat de doi lei, în spatele lui e altceva. Şi atunci, după părerea mea, trebuie să intervină SRI. Ori este ofiţer, ori este o unealtă.
Marius Tucă: Cum să intervină SRI? Ce să facă?
Ion Cristoiu: Păi să ne spună ce-i cu el.
Marius Tucă: Păi ce, pînă acum a spus SRI ceva?
Ion Cristoiu: Sau să intervină spitalul de Psihiatrie, pentru că e greu de presupus că un om lasă Sibiul ca să stea premier nici măcar o lună, ci doar 20 de zile“.
Dacă Marius Tucă m-ar întreba şi asupra noului rol pe care şi-l asumă Klaus Johannis – cel de bulan al lui Crin Antonescu – i-aş răspunde la fel ca în 2009.