România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Gîndul de la ora 20

Prin intermediul CCR, PSD îi dă lui Crin Antonescu cu Constituția în moalele capului

Vioi ca un pițigoi ce se știe pe cracă, Augustin Zăgrean, președintele CCR, a anunțat că 26 de articole ale Constituției revizuite sunt neconstituționale.

Printre ele se numără și cel care-i lua președintelui dreptul de a desemna premierul.

Ca urmare a unor schimbări din ultimul timp, CCR e dominată de USL.

Iată însă CCR făcînd praf Constituția USL.

Și nu e vorba doar de respingeri ale unor modificări la care ținea USL, dar și de lovitura de imagine administrată USL ca semnînd un lucru făcut de mîntuială.

Despre posibilitatea unei lovituri din partea CCR s-a vorbit mult timp în USL.

Considerată a lui Traian Băsescu, CCR –ului i s-a contestat dreptul de a face observații la Constituția revizuită.

Liderii USL ziceau că-i fac și-i dreg Curții dacă se leagă de Măreața Constituție.

După declarațiile lui Augustin Zăgrean, USD a remis presei un Comunicat prin care anunță angajamentul de a purcede neîntîrziat în Parlament la concretizarea observațiilor CCR.

Cum adică?

Liderii USD sunt de acord că Măreața Constituție e o operă de mîntuială?

Păi cum să nu fie!

Că doar Constituția nu-i a USD, ci a PNL, mai precis a lui Crin Antonescu.

Și cum să-l mai votăm noi pe Crin Antonescu  la Președinției cînd a făcut o treabă de mîntuială?

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 20”

  • Basescu controleaza inca CCR. Nu cu 6 la 3 ci cu 5 la 4. Ungurul nu i se va opune lui Basescu sub nicio forma atat timp cat prezidentele e prieten cu Viktor Orban.

  • parca erati fan antonescu!

    • pai este in continuare, dar asta nu inseamna ca nu il poate critica…de fapt tot la pesedisti se refera. si mie imi place Crin, dar asta nu inseamna ca uneori nu ma enerveaza. oricum tot pe el il votam 🙂

  • CCR nu e dominata de USL: Toader – PNL Iasi; Pivniceru – PNL Iasi; Dorneanu – PSD; Grebla – PSD; Zegrean – Basescu; Morar – Basescu; Lazaroiu – Basescu; Minea -Basescu Cluj; Puskas – UDMR. Daca mai punem faptul ca majoritatea sunt agatati de structuri vom intelege ca CCR a devenit parte a unei noi puteri care se ridica. Dincolo de interesele politice si de imagine, aceasta revizuire este mai mult decat rusinoasta, in primul rand prin modul in care s-a desfasurat si a oamenilor implicati in ea. Iar Antonescu s-a vazut ca este depasit de problema, ca nu o stapaneste. Nu este admisibil sa discuti revizuirea fara dezbatere publica autentica si fara ca lucrarile comisiei sa fie transmise in direct si inregistrarile publicate. Au adoptat modelul pesedist de lucru pe sest si pe la colturi si li s-a intors ca un bumerang si i-a lovit in moalele capului. Asa le trebuie.

    • Nu stiu despre modele pesediste,dar stiu ca si l-a asumat pe Chiuariu,un la fel de jurist ca si Grebla,care a invatat drept pe la facultati neacreditate,cu licenta ”vopsitoare” la o universitate de stat…dar subscriu:asa le trebuie! Cat despre dna Pivniceru,ma incapatanez sa cred ca este un adevarat magistrat si incolora politic.

    • Si eu ma refeream cam la aceleasi lucruri si la multe altele de acelasi tip. Fara sa fie o lumina a stiintelor juridice, Chiuariu, oricat de antipatic mi-ar fi, va spun ca nu e un jurist slab. Marele lui defect este ca se crede mult mai destept si priceput decat este (si il mai cred si altii) si de aici o aroganta si o suficienta inacceptabile. Tot asa cum nici Pivniceru nu este o lumina insa, comparativ (asta e marea problema ca ne raportam la ce avem nu la ceea ce ar trebui si am putea avea), este un jurist bun, insa nu as baga mana in foc in legatura cu onestitatea si integritatea sa. Este un om al sistemului, iar sistemul a fost si inca mai este extrem de putred, mult mai putred decat va puteti inchipui.

  • Acuma..am mari indoieli ca Constitutia Crin nu avea maaari bube.

  • piţigoiul plesneste USL-ul pentru că atunci cînd au conceput constituţia Ponta şi Crin se iubeau în patul din aceiaşi casă comună.

  • Sa nu care cumva sa ricoseze lovitura data in moalele capului PNL in partile moi ale PSD. Tata Socru a mai patit-o.

  • Vedeți ce greu e de modificat constituția lui tătuca ion ilici stalinescu ? E o operă stalinistă ! Iată de ce avem nevoie de Adunare Constituantă și revenirea la Monarhie ! Doar așa scăpăm de stalin și urmașii lui !

  • Aţi sucit-o de-aţi strîmbat-o,maestre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *