Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de la ora 22

Traian Băsescu- o conferință de presă infinit mai bună decît altele, cu care ne-a plictisit rău de tot în ultimul timp

Obligat de prezența în emisiunea Laviniei Șandru de la Realitatea tv, am urmărit Conferința de presă a lui Traian Băsescu din această seară de miercuri, 19 februarie 2014.

Despre ea, tot viața m-a constrîns să vorbesc la Jurnalul de la 21 al Realității tv.

Scrisul  îmi dă posibilitatea să fiu mult mai ordonat în analiza unui fapt politic. Așadar, despre Conferința de presă a lui Traian Băsescu, îmi permit următoarele observații:

  1. Excepție făcînd chestia cu Coridoarele pan europene, din care nici eu n-am înțeles nimic, deși nu mi-a lipsit bunăvoința față de momentul de la Cotroceni, conferința a fost infinit mai bună decît altele, pentru că a abordat probleme de mare impact public, de la afacerea soțul Marianei Câmpeanu pînă la salariile fabulos de nesimțite ale ștabilor de la ASF.
  2. De regulă, după astfel de intervenții, iresponsabilul vesel intervine la una dintre televiziunile sale de bucătărie _ Ghiță tv sau Felix tv- pentru a scoate din pălăria de scamator iepurașul clișeu Pe mine nu mă interesează ce spune Băsescu; pe mine mă interesează să asigur locuri de muncă românilor. Cazurile abordate de Traian Băsescu nu pot primi o astfel de replică fără ca Victor Ponta să apară mai mult decît iresponsabil vesel. Să apară un iresponsabil vesel idiot.  Scandalul Câmpeanu, constînd în abuzul comis de fosta șefă a Casei de pensii Ilfov pentru a-i aranja soțului o pensie de handicap de gradul 1, Cazul ștăbiței de la ministerul Educației, care a plagiat la același nivel de grobianism ca și Victor  Ponta, Salariile nesimțite ale celor de la ASAF, Contractul prin care o firmă a serviciilor secrete ale Chinei comuniste pune mîna pe comunicațiile sensibile ale României, țară membră NATO –  nu pot fi expediate în stilul Ponta fie și pentru că sunt de mare impact  în opinia publică.
  3. Deși i-a făcut pe amîndoi iresponsabili, Traian Băsescu i-a dat o mînă de ajutor crucială lui Crin Antonescu subliniind că Victor Ponta e cel care nu-l vrea pe Johannis în Guvern. Poate că Traian Băsescu a ținut cont doar de imaginea bună a lui Johannis. Sigur e că pentru opinia publică Traian Băsescu a pus punctul pe i arătînd că scandalul s-ar încheia dacă Victor Ponta ar accepta un lucru banal, cum e numirea lui Johannnis drept vicepremier.
  4. Senzația Conferinței a  dat-o poziția lui Traian Băsescu în problema crizei din Ucraina. Mulți se vor fi așteptat  ca Traian Băsescu să îmbrățișeze poziția  americană, pe cît de intransigentă, pe atît de păguboasă prin sprijinirea fățișă a Opoziției. Traian Băsescu a fost împotriva sancțiunilor economice, pentru care pledează americanii. Și nu pentru că l-ar simpatiza pe Victor Ianukovici, un fel de Victor Ponta al Ucrainei, ci pentru că sancțiunile economice mai rău ar aprinde conflictul decît l-ar stinge. Ori Traian Băsescu – și aici sunt cu totul de acord- a sesizat că transformarea  conflictului într-un război civil ar fi o catastrofă nu numai pentru Ucraina, dar și pentru țările UE, pentru cele vecine Ucrainei, precum România, îndeosebi.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

12 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 22”

  • In aceasta conferinta de presa am avut impresia ca Traian Basescu mi-a furat gandurile si le-a pus in gura lui. Nu sunt basist si nici nu ma mai imbat cu apa rece. Nu e prima data cand T.B. face asta. Asa a ajuns presedinte si asa a castigat popularitatea uriasa pe care a avut-o. Spune lucrurile de cel mai mare bun simt pe care oamenii doresc sa le auda. Face asta atunci cand nu are interese directe in chestiunile respective. Cand e implicat „iti schimba portofelul”! In concluzie, acestea sunt lucruri importante si corecte, dar pentru mine nu se contabilizeaza in contul de incredere al lui T.B. Ma bucur insa ca le spune fiindca il asculta lumea. M-as fi bucurat sa le spuna Antonescu. Cum e posibil sa-ti ia fata T.B. in cazul Campeanu si madam Duminica (a fost la Turcescu care i-a pus dosarele in fata)? Nu mai vorbesc de ASF.

  • Bineinteles ca Matrozul a speculat paruiala natanga a celor doi zevzeci Balalau si Cacarau. Insa problema lui e ca se adreseaza unui public tot mai restrans. Nu mai poate fi un jucator mare decat atat timp cat mai e la microfonul de la Cotroceni. In rest ii face un partid coanei Nutzy unde va avea si EBA lui un loc pe liste pentru PE si cam atat.

  • Cred, desi Basescu nu a spus-o, faptul ca nu avem ministru de interne este foarte grav in conditiile in care (sper ca nu) vom avea refugiati. Nu-mi amintesc sa fi trecut Romania in mod real prin asa ceva, dar am avut sentimentul ca cererea expresa a lui Basescu pentru Iohannis avea o explicatie mai profunda decat a vrut sa spuna.

  • Imi pare rau, dar nu ma pot abtine: incerc cu toata straduinta sa mi-l inchipui pe Antonescu in locul presedintelui … si nu pot. La toate punctele observate de dumitale Maestre…la niciunul nu se califica. Si la cel mai sensibl, Ukraina, cine stie ce o fi zis? Daca-mi amintesc bine, parca s-a repezit el o data si vorbit fara cap cum ca vom fi in linia intai…, desi nu-l intrebase nimeni. Dar daca, Doamne fereste l-ar intreba?

  • Nu-i scapa nimic lui Basescu.

  • Chiar suntem tampiti , nu vedem cum ii tataie f….. lui Basescu de spaima sa nu cumva sa iasa PNL de la guvernare ? Ce mai face partidul lui Nuti daca PNL se coalizeaza cu PDL ?

  • De ce te exprimi la plural?

  • ‘maestre’, de când ţi-ai făcut blog, ai pierdut comentatorii feisbucului! (şi buni şi răi) :p

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *