12 august 2012.
Criza politică majoră din România – una dintre cele mai mari din postdecembrism – provocată de tentativa de lovitură de stat care a fost Suspendarea lui Traian Băsescu de către USL, pare fără sfîrşit.
Referendumul fusese un eşec pentru USL.
Şi azi, adeversarii lui Traian Băsescu susţin cu îndîrjire că revenirea la Cotroceni a fost nelegitimă invocînd cele peste 7 milioane de voturi în favoarea demiterii. Ca şi la vremea respectivă, eu cred şi azi că Referendumul a fost un eşec al USL. Cu toată majoritatea parlamentară, cu toate acrobaţiile la urne, cu toată ura faţă de Traian Băsescu, USL, organizatoarea Referendumului, n-a reuşit să adune la vot majoritatea necesară validării Referendumului.
Istoria ne arată că în cazul plebiscitelor contează urieşeşte şi prezenţa la vot. De aceea, plebiscite precum cel organizat de Carol al II-lea pe 24 februarie 1938 pentru a-şi justifica Lovitura de stat din noaptea de 10 spre 11 februarie 1938 s-au desfăşurat sub uriaşa presiune a Autorităţilor dictatoriale de a aduce lumea la vot. Votul pentru sau contra era lipsit de semnificație. Prezența la vot, greu de impus prin constrîngere, conta însă.
Deşi Referendumul fusese un eşec prin neatingerea cvorumului, USL, prin Victor Ponta, premier, şi Crin Antonescu, preşedinte interimar, continua Operațiunea de demitere a lui Traian Băsescu. Traian Băsescu, la rîndu-i, avînd de partea sa cancelariile occidentale, dar şi Sistemul, condus la vremea respectivă, ca şi azi, de SRI, se avîntase la la contraatac. Parchetul General condus de eterna cameristă a tuturor Stăpînilor de la Cotroceni – Codruţa Kovesi – trecuse la anchetarea membrilor Guvernului.
Nici una dintre cele două forțe combatante nu ceda.
La două săptămîni de la Referendum, România se evidenţia ca o ţară instabilă din punct de vedere social-politic.
Românii nu erau însă, la vremea respectivă, doar scena unor bătălii interne tipice elitei conducătoare de la Fanarioţi încoace România era unul dintre avanposturile NATO în confruntarea cu Federaţia Rusă. România era partenerul strategic al Americii. România era un membru important – cel puţin prin populaţie – al UE.
Era la mintea cocoşului că o continuare a Războiului intern, între politicieni moldo-valahi, orbi cînd e vorba de Putere, risca să slăbească grav, catastrofal unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai Americii şi ai Occidentului în apărarea frontierei dinspre Răsărit a Europei cu Imperiul Euroasiatic.
În acest context, pe 12 august 2012, Philip Gordon, asistentul pentru Afaceri Europene şi euroasiatice al secretariatului de stat Hillary Clinton, aterizează la Bucureşti.
El va avea pe 13 august 2012 întîniri cu Traian Băsescu, Crin Antonescu și Victor Ponta.
„Am venit pentru o întîlnire cu liderii cheie din România şi pentru a împărtăşi cîteva mesaje de la Washington” – a declarat el despre vizită.
După plecarea trimisului american, presa pro-Băsescu a făcut mare caz de misiunea de sprijin a lui Philip Gordon pentru preşedintele suspendat.
Presa anti-Băsescu a susţinut şi continuă să susţină şi azi teza implicării americane prin Philip Gordon în salvarea lui Traian Băsescu.
Adevărul e însă altul. Cînd se vor scrie memoriile celor implicaţi în Criza din 2012 se va vedea că Philip Gordon aterizase la Bucureşti trimis de Departamentul de stat nu pentru a-l salva pe Traian Băsescu, ci pentru a rezolva Criza politică din România.
Fireşte, la două săptămîni de la Referendum se vedea clar la Washington că rezolvarea Crizei înseamnă acceptarea de către Victor Ponta şi Crin Antonescu a eşecului de la Referendum. USL nu reuşise să scoată la vot 50% + 1 din electorat. Ar fi fost de aşteptat să scoată 90%. Că doar de aia declanşaseră Suspendarea, motivînd antipatia naţională faţă de Traian Băsescu. Din faptul că nu fusese asigurat cvorumul rezultă că la nivelul întregului electorat chestiunea dacă Traian Băsescu trebuie sau nu să rămînă la Cotroceni nu era una de viaţă şi de moarte.
Criza politică se putea soluţiona însă şi prin potolirea lui Traian Băsescu.
Din cîte se ştie luni, 13 august 2012, Philip Gordon a avut întîlniri după cum urmează:
Dimineaţa cu Traian Băsescu (timp de o oră), cu Crin Antonescu, la ora 13, cu Victor Ponta, la ora 17.
Contrar a ce s-a scris după aceea în presă, Philip Gordon a bătut cu pumnul în masă nu numai la Crin Antonescu şi Victor Ponta, dar şi la Traian Băsescu.
Ca urmare a vizitei lui Philip Gordon, în scurt timp, în România s-a reinstaurat pacea social-politică.
Pe 21 august 2012, CCR recunoaște validitatea Referendumului. Lideri USL n-au contestat-o violent. Traian Băsescu, întors la Cotroceni, s-a văzut obligat să coabiteze cu USL, inclusiv după alegerile din 2012.
România se află azi într-o Criză asemănătoare cele din 2012.
Ca şi atunci, Criza politică îşi are izvorul în Bătălia dintre Preşedinte și Sistem pe de o parte şi Coaliţia majoritară în Parlament, PSD+ALDE, pe de altă parte.
Trebuie să fii un mare guguştiuc ca să nu vezi că mişcările de stradă, continuînd după abrogarea Ordonanţei, sînt sprijinite făţiş de Klaus Iohannis şi din umbră de Sistem.
E suficient să vezi că se caută cu orice preț continuarea unor mișcări de protest din care a dispărut suflul mîniei de dinainte de abrogarea Ordonanței.
Pentru a întreține aceste mișcări, dar mai ales pentru a le face mai departe interesante din punct de vedere mediatic, se apelează la trucuri de publicitate prin organizarea de show-uri în Piețe. Show-uri cît mai trăznite, atît pentru a atrage spectatori, prezentați de cele două televiziuni ale SRI – Digi Tv și Realitatea Tv – drept demonstranți împotriva Guvernului, cît și pentru a agăța presa. M-a amuzat teribil fantezia celor de la Sibiu de a organiza o manifestare de protest împotriva Guvernului sub forma unei lecturi publice. Păi românii nu citesc nici individual, d-apoi, în grup, în chip de protest!
E suficient să vezi prestaţia televiziunilor pentru a înţelege că România e marcată de un Război civil politic între Președinte și Sistem pe de o parte și majoritatea parlamentară PSD+ALDE, pe de altă parte.
Klaus Iohannis şi Sistemul vor dărîmarea Guvernului Sorin Grindeanu și înlocuirea acestuia cu un Guvern PSD Marionetă.
Întreţinerea manifestaţiilor de stradă vizează două ţeluri precise:
Poate cineva să ne spună ce altceva deosebit s-a întîmplat de la alegeri încoace decît desfăşurarea Crizei politice?
Majoritatea PSD+ALDE vrea să păstreze mai departe puterea uriașă obținută prin alegerile din 11 decembrie 2016.
România e însă, ca şi în 2012, partener strategic al Americii, un pilon al NATO în confruntarea cu Euroasia, un membru important al UE.
Criza politică de proporţiile unui Război civil politic nu poate decît să slăbească aliatul Americii și al Occidentului în această parte a lumii.
Singurul stat stabil din zonă e Rusia. Trebuie să fii mare prostălău ca să nu-ți dai seama că la Moscova instabilitatea unuia dintre cei mai mari adversari din zonă ai Rusiei nu poate stîrni decît satisfacţii geopolitice.
În 2012, n-a fost numai America îngrijorată de Criza politică din România.
A fost şi Comisia Europeană.
Au fost şi cancelariile Marilor Puteri.
Asupra combatanţilor din România s-au făcut presiuni însemnate pentru a ajunge la pacea necesară revenirii la stabilite.
Acum, cînd România se confruntă cu o Criză asemănătoare celei din 2012, dacă nu chiar mai mare, din America nu vine nici un trimis, iar dinspre UE, dinspre NATO nu vine nici un semnal puternic de pacificare.
De ce oare?
F. buna analiza, Dle Cristoiu,
Trucuri de publicitate, show-uri in Piete….aici consta deosebirea la ceea ce ati prezentat momentul 2012 si cel de acum.
Parerea mea aici sta si raspunsul, sau cheia cum doriti.
Am sa explic:
Ce s-a spus si repetat insistent inca din primele zile de protest 2017 in media- majoritatea mediei? s-a spus : „Romanii (tinerii) au prins CULTURA PROTESTELOR.”
Zilele astea citind si eu pe ici pe colo, dau peste Frontline si Raluca Feher – sefa acolo, cu scrisoarea ei criticand televiziunile Antena 3, RTV, B1 si cerand intreruperea contractelor publicitare pentru aceste televiziuni.
Cine sunt Frontline : fondatorul Vaughan Smith-Frontline Club, jurnalist de razboi-a avut si Frontline TV, iar in 1989 a documentat Revolutia Romana.
Vaughan Smith fost capitan – NATO, care a mai scris diverse pe la NATO…Kosovo…. Vaughan Smith -la infiintarea Frontline a primit finantare de la G. Soros – Open Society Institut.
Inapoi in 2012, citesc altundeva : diverse ONG de pe la noi tot in 2012 „coincidenta”? dezvolta proiectul : „Activismul si CULTURA PROTESTULUI la tinerii din Romania.” Proiect finantat de ONG-ul lui Soros : „Trust for civil society in Central and Eastern Europe” -un grup cu mai multi fondatori din USA printre care Soros cu Open Society Institut, Ford Foundation, Rockfeller foundation fund-an initiative to support the civil society in 7 countries : Rep. Ceha, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia , Slovenia) .
Asadar avem : Raluca Feher Frontline Bucuresti, filiala a Vaughan Smith -Frontline UK, -finantata de Soros (Open Society), care finanteaza in Romania in 2012 „Trust for ….” adica : „Activismul si CULTURA PROTESTULUI LA TINERII din Romania”
Deci, Dle Cristoiu va mai mirati de show-urile din Piete, (ce spectacol de lumini si sunet)… trucuri de publicitate? Eu nu.
Va amintiti ca si Iohannis a insistat de cateva ori pe asta cu tinerii se trezesc, manifesta, spiritul civic… etc…. da, desigur le-a dat trezirea Soros cam din 2012 asa se pare…..
Tinerii din Romania si cultura protestului marca Soros.
In concluzie cine cu cine se lupta?
Soros cu…..? Raspunsul ar fi Soros cu Trump. Sau Democratii cu Republicanii, sau Iohannis (USR +ONGeuri) cu PSD.
Pai cred ca normal ar fi sa vedem „mutarea” lui Trump dupa ofensiva Soros, ofensiva care poarta aceeasi semnatura in USA si Romania. Adica tinerii, la fel de BINE instruiti in cultura protestului acolo in USA sunt pe strazi si urla zilnic : jos Trump!
Iarasi diferenta legata de 2012, atunci in America tinerii nu urlau pe strazi Jos Obama,
Iar P. Gordon reprezenta Adm. Hillary -Obama. Da, ATUNCI Adm. Hillary -Obama aveau nevoie de liniste in Romania exact cum spuneati. Dar sa nu uitam conexiunea Soros -Hillary C. Soros sponsor al democratilor MEREU!.
Acum tinerii si acolo si aici la noi urla : Jos Trump, Jos Grindeanu-Dragnea.
Deci datele sunt altele fata de 2012 : (2017) este sub „asediu” si Adm. americana si Puterea aleasa la noi. SIMULTAN!
@ Dacă citiți totuși modul în care este definită „dezincriminarea” în Codul penal, considerați că s-ar putea constata că numai o lege penală ulterior adoptată ar „dezincrimina” legea penală anterioară ? Remarcați și că CCR nu are atribuții de legiferare, deci o decizie a CCR ar fi firesc să nu fie invocată pentru a „dezincrimina” o faptă reglementată de o lege anterioară ?
A doua lovitura de teatru in cateva zile:
1. Condamnarea luí Dragnea pierduta dupa prostia Liviei Stancu
2. Consecintele „somnului” tehnocratilor.
Sa vedem ce urmeaza.
Toti condamnatii de abuz in serviciu vor face probabil recurs.
Media va incerca sa nu comenteze situatia care de fapt ridiculizeaza protestele din plata Victoriei.
Presedintele si ajutoarele vor face presiune sa nu se abroge OUG 13? Nu cred, mintea lor este prea domoala ca sa inteleaga repede (tragi)comicul situatiei.
Printr-o decizie definitivă, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că abuzul în serviciu este dezincriminat, urmare deciziei CCR de astă vară. Susţine indirect că în realitate Guvernul a reîncriminat abuzul în serviciu prin OUG 13/2017. În altă formă, dar l-a pus la loc, nu l-a lăsat dezincriminat. Prostimea care a dat în guvern şi în gropi pe seama OUG13 în privinţa abuzului în serviciu a strigat de fapt:
-„Bă, de ce aţi reintrodus în Codul penal abuzul în serviciu noaptea?”
Proşti ca noaptea! De acum să-i vezi ce tupeu nesimţit au să caute alte pretexte mai elaborate.
Nu-i adevărat ce zice Iordache, c-ar fi dispărut articolul 297 Cod pen după expirarea celor 45 de zile în care Guvernul sau Parlamentul trebuie să se conformeze deciziei CCR. Depinde de la caz la caz în ce măsură se potriveşte situaţia cu partea stabilită de CCR ca fiind neconstituţinală pe abuzul în serviciu incriminat în urmprirea penală. Asta nu contrazice temeinicia deciziei CA Alba. A soluţionat o situaţie specifică. Un articol dispare după cele 45 de zile numai când întregul articol este declarat neconstituţional în finalul deciziei, altfel dispare numai partea textului sancţionată de CCR. Cu toate astea, contează şi considerentele deciziei (motivarea) obligatiorii, unde se pot descoperi alte detalii 🙄 ale sancţuiunii stabilite de CCR.
Ambasadorul SUA a tras cu Clinton, de aceea o tine pe aceeasi linie, cel mai probabil o sa fie schimbat. Dragnea s-a dus in SUA sa ia niste binecuvantari, Klaus ar vrea si el dar e mult cu Germania pe care SUA vrea s-o bage la cutie un pic asa ca de aceea nu indrazneste nimeni sa vina la noi si se vorbeste in gol, fiindca daca se misca un pic licuriciul intr-o parte nu se stie…
In concluzie, suntem influentati din exterior si nu s-au impartit influentele inca la noi dar nici nu mai e foarte mult. Tare ma tem ca piata s-ar putea paradoxal sa atraga influenta de la rasarit. Noi ii dam intr-una cu prostii, iar Polonia l-a ales pe Hristos regele Poloniei, o miscare politica desteapta, tocmai ca vor in tabara SUA, unde se stie ca republicanii sunt la limita fanatismului religios crestin iar rusii, popor ortodox, nu pot invada o tara cu un asemenea rege. Noi niste oameni mici, cu conducatori mici si cu demonstranti mici de ambele tabere, cu viziune fix doi metrii in fata ochilor si maxim pentru o zi….. Vai steaua noastra.
Eu cred ca SUA e ocupata cu alte trebuiri si stabilitatea politica a Romaniei nu e pe primul plan.
Iar UE e ocupata cu brexitul … .
Nu stiu cine altcineva ar putea sa vina sa bata cu pumnul in masa … poate Rusia… 🙂
Dar am cateva intrebari … avand in vedere ca Grindeanu e papusa lui Dragnea … si ca PSD-ul e cam patat de noroi (poate patat e putin spus – dar asta e parerea mea), oare o sa incerce PSD-ul sa-si refaca imaginea schimbandul pe Dragnea (si cu cine?!) ?
Daca da: cum o sa incerce PSD-ul sa-l schimbe?
Iar daca-l schimba: o sa devina Grindeanu „independent”? Oare e destul de abil/priceput ca sa devina un prim ministru bun? Sau o sa devina papusa altcuiva?
Dle Cristoiu, banuiesc ca stiti raspunsul dar vreti sa vedeti cum gandesc cei care va citesc articolele.
Urmarind reactiile oficialilor CE, intelegem dilema lor. Pe de o parte ei sustin guv. legitime din tarile membre, pe de alta parte le cer acestora (precum si celorlalte institutii romanesti cu atributii in domeniu) sa continue eradicarea coruptiei. Acum asteapta ca promisiunea liderului coalitiei PSD&ALDE de abrogare a OUG 13 in parlament sa se materializeze. Din cate stiu SUA, prin ambasadorul sau, i-a chemat la ordine (la inceputul manifestatiilor) pe Dragnea si Grindeanu, care s-au conformat. Guv. a aratat ca democratia nu e in pericol in Romania (dovada ca zeci, uneori chiar sute de mii de oameni pot bloca cu saptamanile circulatia auto in centrele a zeci de orase, in manifestatii neautorizate, fara ca macar o persoana sa fie amendata, lucru ce nu s-ar putea intampla in SUA, campioana democratiei). Este posibil ca dupa abrogarea OUG 13 in parlament, daca protestele vor continua cerand demisia guv., UE si SUA sa-l cheme la ordine pe Iohannis, pt. a-l determina sa dea un mesaj de „potolire”.
Privesc protestele din marile orașe. După ce mă consider informată, aleg un canal dedicat cinefililor. Altă viață! Către coada reportajului, mă crispez: cartoane cu „#rezistăm” pe covorul roșu. Spuma cinema-ului român doar e cunoscută pentru afinități cu „lumea bună”, dreaptă a politicii noastre!
Totuși, câta nedreptate! Oamenii ăștia talentați care au montat spectacolele din piețe, care au muncit atât de mult, au dat dovadă de ingeniozitate și măiestrie, EI nu sunt premiați la festivaluri internaționale!!! Nu sunt chemați pe scenă, nu se pupă cu o divă, n-au ocazia să mulțumească familiei, să scape o lacrimă, să aibă și ei momentul de glorie cuvenit. Serialul care rulează sub ochii noștri are regizor profesionist, scenariul se adaptează din mers, personajul colectiv e senzațional, figuranții voluntari și chiar mai buni decât rolurile principale. Eroul principal e slăbuț, dar toată echipa îl sprijină (cred că n-au găsit pe altul).Criticii de film din toate marile agenții de presă au sosit la București.Se tem să nu le scape ceva. Publicul din străinătate nu dă dovadă de unitate în aprecieri. Inițial, toți l-au cotat la superlativ, apoi au apărut doi-trei cârcotași cu obiecții.
Cinefilii externi nu sunt încă lămuriți cum și-ar dori să se termine acest serial.Partea română (care depinde de aprecierea exterioară ) s-ar putea să opteze pentru un final deschis. Sau, cine știe, la primăvară vom găsi, pe lângă zambile, niște corturi în piață.
Ce comoară din România justifică o asemenea luptă pentru putere?
Maestre, răspunsul la întrebarea dvs. e greu de formulat la București.
Circulă zvonul candidaturii Cucuvluţei Moave la prezidenţialele următoare. Nu cred în versiunea asta, dar ar fi interesant de asociat ideea cu perspectiva unui vot de aprobare a demiterii lui Johannis cu a doua întrebare pusă la acelaşi referendum iniţiat de el pe anticorupţie. Ar fi timp pentru suspendare în Parlament. PSD-ul ar reinventa pofta susţinătorilor proprii de a cere de la secţia de votare numai buletinul cu întrebarea pentru demitere. Chiar şi cu baremul de prezenţă numai 30%, alegătorii PSD-ului vor înţelege mai uşur ce eu de votat, ar fi interesante atât ţinta boicotului PSD la anticorupţie cât şi mobilizarea pe al doilea referendum cu votul DA pe demitere în vederea prezidenţialelor anticipate pentru aducerea eroinei anticorupţie la Cotrceni. Ar fi de râsul Cucuvelei!
Cum comentați totuși despre faptele pe care le descrieți în articolele dumneavoastră ?
Hop şi-aşa! Unde dai cu abrogarea OUG 13 şi unde crapă OUG 13×13 primari PNL interesaţi de anularea abrogării, altfel s-ar putea să sară zidul la PSD ca de fiecare dată când s-a ivit ocazia. Forţa electorală a PNL ar mai rămâne doar în sprijinul pe coate al adormiţilor din USR, iar Johannis va fugi de anticipate ca Usain Bolt. Poate să se gândească cu bătaie mai lungă la al treilea mandat de preşedinte.
Reinventaţilor, mergeţi cu copiii în piaţă? Luaţi de-aici lumină artistică! Grăbiţi-vă, până nu ne reinventează Cărtărescu pe toţi, unul şi unul, de n-o să ne recunoască nici copiii, nici nepoţii! Mai bine s-ar reinventa neputinţa intelectuală într-una mai decentă, echilibrată şi mai ales raţională.
https://www.facebook.com/paul.hitter.3/posts/10211466679639724
Cum considerați că ar putea influența evenimentele mai recente cercetarea cauzelor din dosarele revoluției ?
@ Deci, considerați că teoria pe care ai lansat-o referitoare la o posibilă „manipulare” și-ar gasi susținere
într-o oarecare „repetitivitate” a evenimentelor ? Pe la dumneavoastră pe la Găgești era ceva mai simplu nefiind așade multă manipulare precum ar fi pe la capitală ?
Nu-i corectă afirmaţia că PSD a căştigat alegerile din decembrie 2016. Mai degrabă a pierdut alegerile NEPUTINŢA creatorilor erijaţi acum – după 27 de ani de cercetare şi concepţie zdruncinătoare – în cei mai adecvaţi îndrumători ai străzii.
Creierele neputinţei s-au săturat de inutilitate şi au hătărât s-o pună de-o hărmălaie, susţinută cu ghioaga intelectuală. De fapt tot o neputinţă, dar mult mai transparentă. Lăbăiala jurnalistică şi de comunicare fără efect nu suportă înfrângerea şi d-aia s-a dat la răscoala minţii. Impresionant!
Dupa al doilea razboi mondial cred ca SUA a cerut si a obtinut garantii de la Germania permanent, pentru a nu se mai intampla ce s-a intamplat atunci. Intrebat George Friedman presedintele Foreign Policy daca va fi razboi in Europa, a raspuns razand : Nu stiu, intrebati Germania. Noi americanii suntem atenti sa nu se uneasca resursele Rusiei cu ingineria Germaniei si tot timpul vom fi impotriva acestei uniri.
Deci, deoarece Germania s-a apropiat prea mult de Rusia in ultimii ani, SUA a inceput sa execute garantii, care garantii acum sunt economice, nu mai sunt ca pe timpuri, cand spre exemplu sultanul punea domnitor la noi in tara dar copii studiau la ei astfel incat daca domnitorul nu facea ce spune sultanul sau nu platea tribut le lua viata la copii. Asa s-au declansat mai multe crize in Europa in ultimul timp pentru a slabi puterea economica a Germaniei, cea mai mare beneficiara economica a UE si a rupe legatura ei cu Rusia si sa le insiruim: criza din Grecia, criza Volkswagen din SUA, scandalul coruptiei la campionatul mondial de fotbal, conflictul Ucraina Rusia cu embargoul asupra Rusiei, caderea brusca a pretului petrolului, Brexit, intarirea dolarului, iesirea lui Trump presedinte si urmeaza neiesirea lui Merkel cancelar(ne vedem dupa alegeri), Franta cu alegerile si altele care nu le cunosc doar le banuiesc. SUA nu o sa mai lase niciodata Germania sa faca ce a facut de doua ori in istorie. Germania reactioneaza si ea dar inca nu poate interveni la nivel global si stie ca ii sunt executate garantiile. Ce se intampla la noi are legatura in particular tot cu slabirea Germaniei, de aceea cred ca trebuie sa ne pozitionam alaturi de SUA care inca are puterea de a dicta in lume. De aceea nu mai intervine nimeni pe fata la noi dar cred ca pe la spate se dau ceva batalii si mai cred ca presedintele nostru nu va mai prinde al doilea mandat, iar americanii gandesc o solutie astfel incat sa nu slabeasca lupta impotriva coruptiei dar sa si reglementeze statul roman abuzurile si sa nu-i dea nas lui Iohannis care se pozitioneaza mai mult de partea Germaniei. Traim vremuri interesante.
Nu intervine nimeni pt. ca nu-i nici un ,,pericol” sa cada sistemul. Daca ar fi 100.000 in fata Cotroceniului, in fiecare seara, macar o saptamana, ar fi un mic semnal de ingrijorare. Dar asa?
Nimeni nu vrea inca ca grindeanu sa pice. Din ce-mi dau seama, tema zilelor noastre este sa creasca ,,autoritatea” meditatorului cat si (mai ales) a sistemului. Iar sistemul conduce lejer guvernul prin infiltratii care-i are atat in guvern cat si printre ceilalti oameni de decizie din alianta mult trambitata. Vorba lui Dragnea ,,exista(m) multi infiltrati in psd”.
Evident ca daca-ar vrea, sistemul ar ,,darama” guvernul. Prin simplul ,,imbold” dat lui grindeanu. Reamintesc ca insul este cel putin ciudat fara imunitate parlamentara. Nu i-au gasit loc inainte de alegeri pe lista? Mai ales ca insul avuse un mandat de deputat (2012-2016). Sa fi fost ,,NEperformant” in cei patru ani de nu l-au mai pus pe lista? Sa fim seriosi. Avand in vedere ce ,,personalitati” au ajuns in parlament sigur, sigur i-ar fi gasit loc si lui daca ar fi trebuit sa fie parlamentar. Mai ales ca a fost si in ,,renumita” comisie de ,,control parlamentar sri”. Se vede treaba ca asa trebuia. ,,Destinul” ii fuse scris cu mult timp in urma.
N-a fost bun de deputat dar e bun ca prim_ministru? Ha, ha, hA
Daca s-ar insista pentru a se vedea care au fost ,,imprejurarile” ,,numirii” ca prim_ministru poate s-ar afla, cat de cat, o parte din manevrele care s-au facut. Ar fi necesar sa se afle pentru a intelege prezentul si mai ales ce ne asteapta. Da’ are cine sa investigheze?
Curios ca nimeni nu vorbeste de aceasta varianta. E mult prea vizibil ca imediat dupa alegeri s-au facut eforturi constante pt reabilitarea presedintelui si compromiterea aliantei castigatoare.
Două întrebări la rederendumul , adecvate prezentului:
1.”Sunteţi de acord să înlocuiţi urnele alegerilor cu hărmălaia din două pieţe, comparând numărul de decibeli?”
2.”Sunteţi de acord să numiţi şi să revocaţi cu hărmălaia pe decibeli câte un ministru în fiecare lună, în piaţa isteriei participative la anarhie fără întrerupere, pe toată durata mandatului de 4 ani?”
Argumente de campanie pentru referendum.
Lunar un ministru va urca şi altul va coborî ca din autobuzul guvernului, să nu fie afectate capacitatea de guvernare.
Prin decibeli se înţelege toată lumea mult mai simplu, direct, uşor, fără bătaie de cap la descifrat motivele isteriei sau dimensiunile anarhiei. Avem intelectuali căcălău numai buni să reducă totul la comoditatea şi continuitatea isteriei între 1 şi 13 ani. Ei deţin adevărul absolut şi au dreptatea lor în domnia legii decibelilor. Statul în hărmălaie ne scapă de lichelele care nu s-au lăsat speriate din 1990 încoace şi n-au vrut să dispară timp de 27 de ani. Nici legea lustraţiei nu le-a dat satisfacţie intelectualilor în linişte şi pace neproductive. Hărmălaia participativă e cu totul altceva: inspiră la maximum instinctul electoral, deschide apetitul pentru respectarea ordinii de drept, creează norme noi de hărmălaie hipnotică, de înţeles mai de-a dreptul. Până şi dreptul de a nu repecta nicio regulă excită mintea intelectuală în aceeaşi măsura ca-n mintea copiilor din stradă. .
E simplu : organismul a fost infectat , boala evolueaza si duce la deces. Nu mai e nevoie de nici o alta interventie
O ţară bogată şi puternică este ţara în care cetăţenii ei sunt puternici şi bogaţi. Politicienii vor puterea şi bogăţia pentru ei. Dacă nu înţeleg ce se întâmplă vor trebui să plece. Când informaţia este distribuită în masă şi bogăţia şi puterea trebuiesc distribuite cetăţenilor. Cei care înţeleg acest lucru vor fi ascultaţi, ceilalţi sunt istorie.
Felicitari Maestre!
Cum comentați totuși că demonstrațiile astea ar fi început și după ce s-ar fi reluat anchetele în dosarele „Revoluției”, aproape ca și alea din 1990 , când nu au mai fost găsiți, la acea vreme, „teroriștii” ?
Cum comentați totuși și intervenția lui Traian Båsescu, care solicitå demisia primului ministru Grindeanu, deși el nu se numete śi Petre Roman ?
Considerați, din felul în care ați mai prezentat evenimentele, că se încearcă, „oarecum” , totuși, organizarea vreunui „copy-paste”, după acțiunile din 1990, ceva mai „educat” , totuși ?
Cele două puncte, 1. (Păstrarea presiunii asupra PSD) şi 2. (Paralizarea oricărei activităţi de administrare a ţării) se pot contopi: inconştientul vrea cu orice preţ să polarizeze în jurul său tot ce mişcă în ţara asta, de aia a pus-o şi de un referendum de bătut apa-n piuă, pe bani mulţi şi împrumutaţi de Guvern cu dobândă în creştere. Ba şi pentru o întrebare clară, necesară şi încă nestabilită, aşa de mare-i pofta de tras mâţa de coadă. Ar merita un rezultat de bumerang, să zicem, după posibilităţile poporului. Unde s-a mai pomenit la un referendum bicotat, în plus organizat pe timpul concediilor de vară, o prezenţa mai mare decât la cele mai importante alegeri, parlamentare fără boicot? (În 2012-46% şi în dec 2016-39%). Încă n-am văzut cum boictează PSD-ul, obişnuit să bage cărbuni până la depăşirea cincinalului într-o zi. N-are curaj de boicot de teama intepretărilor, de nesiguranţa bazinului electoral greu de lămurit să stea acasă şi, mai nou, din cauza spaimei de viitoarele motive de proteste spntanw la rând în Piaţa Anticorupţiei, până demisioneaă şi femeia de serviciu la măturat tot ce-i de culoare pesedist. La ditamai rezultatul câştigător recent şi la capacitatea de mobilizare la vot, de ce n-ar pune-o şi PSD-ul de un vot majoritar spontan NU? PSD-ul şi mobilizaţii nu votează pentru locuri în parlament sau primării, ci se amestecă cu tot electoratul care îşi exprimă voinţa la grămadă. La fel ca la proteste, nu-i trebuie PSD-ului decât un pretext să-şi lămurescă susţinătorii să voteze NU, orice ar însemna una ca asta. Un sondaj pe bune ar fi un pic mai edificator, în afară de capacitatea votanţilor , în general, de a scoate rezultate neaşteptate. Ori sunt toţi mai mulţi, ori nu sunt deloc majoritari indiferent de rezultat. 😆
Dupa ce-au provocat circul prin incercarea de rupere a Romaniei de UE/NATO, numirea lu saideh, infierarea proletara cu multinationalele, cu ambasadorii, panarama cu ordonantele, etc PSD-istii vor acum liniste, il cearta pe Iohannis ca nu ar fi mediator sa retraga oamenii din strada.
Ca un violator care ar vrea ca victima sa nu mai tipe sub pretextul ca nu e bine sa fie scandal in oras.
Lumea o sa plece acasa cand PSD se va trezi din betia puterii, din aroganta, si va face concesii serioase sistemului, nu doar demisia anonimului cu alta intrebare.
Ca de asta profita dusmanii, e la mintea cocosului. De aceea guvernul trebuie sa plece, dar dupa aceea obligatoriu toate partile sa se puna la masa si sa ajunga la un consens politic, si sa se puna un guvern credibil, poate tot PSD, poate tehnocrat, poate de uniune nationala, dar pro-european, si nu cu ministrii adunati de prin comunele din Teleorman (apropos, i-a mai vazut pe cineva ministrii ?? ). Sa treaca in plan secund extremistii din ambele tabere, cu instigatori ca Stefanescu, Plesoianu, Mircea Marian etc o sa ne ia dracu pe toti in scurt timp.
Poate aliatii nu se mai implica la fel de mult la nivel de lideri ca in 2012 (si oricum PSD nu mai asculta de occident), dar sunt convins ca serviciile occidentale ofera suport semnificativ in debarcarea executivului. S-a trecut la rezboiul hibrid..
De acord pe alocuri , dar mai si exagerati . Criza actuala a initiat-o PSD-ul cu buna stiinta , au lucrat la cacealma . Acum sa vorbim romaneste , daca guvernul si-ar fi vazut de administrarea corecta a tarii , garantat , oricat de antipatic mi-e PSD-ul , n-ar fi existat nicio Criza ! Va amuza noua forma de proteste dar trebuie sa intelegem cu totii si sa lasam ca vremurile sa se schimbe . Criza se poate aplana usor si repede daca acesti Capi vor lua niste hotarari sanatoase netinand seama de orgolii personale ! In definitiv , de ce tin cu dintii de niste chestii pe termen scurt ? Domnilor , istoria nu iarta pe nimeni !
1.Ghiţă a zis:”Coldea şi Koveşi sunt ofiteri ai unui serviciu secret strain, serviciu dintr-o ţară parteneră”.
2.Dan Badea a zis cam la fel, ceva mai precis:”Coldea şi Koveşi sunt agenţi CIA”.
3.Darren White a zis: „Aş veni mâncând pământul” (ambasador)
4.Trump a zis: „Darren, suntem prieteni, dar nu pot să te numesc la Bucureşti! Te-am văzut pe „Unde TV” şi „Flux24″. Ştiu cât eşti de hotărât să-i baţi Cucuvelei cu pumnu-n masă. Îl mai las un pic pe Klemm. El are lista agenţilor CIA din România şi d-aia ştie să bată la altă masă”
Cum ne putem explica ca un popor inteligent, nemtii, au putut urma in masa un dement : Hitler ? Cum altfel decit admitind ca acest popor harnic este si fanatic. Azi fanatic de insdustrie auto dar tot de putere … economica, vasalizind astfel inteaga Europa. Acest lucru incepe sa fie deranjant pentru lumea anglo-saxona, care cred ca au hotarit sa o slabeasca cu orice pret. Primul este destramarea UE. Asta cere timp, Anglia e de acord, Presedintele nostru e neamtz …
(inainte de afi roman ! )
UE si SUA par in lupta acum si cred ca si la noi se da o batalie intre ele pentru influenta.
La noi in piata Rezist, la USA in demonstratii Resist
Noi tot timpul parca suntem un experiment si in urma istoriei. O sa vina Dumnezeu cu o pleasca si ne aseaza pe linia buna, vezi 11 septembrie, ca noi singuri suntem masochisti. Din pacate.
Stimate Maestre, e furtuna si dincolo de ocean. Ce se intampla in Romania nu e unicat. Ince nu se stie cine sa vina la noi sa ne bata cu pumnul in masa.
Poate ne răspundeți tot Dvs , căci prea le știți pe toate !