Gîndul de luni, 2 mai 2016

Minunata găsire a unui căţel şi nu mai puţin complicata mea relaţie cu Distinsul

3. Cum ar fi trebuit să arate întîlnirea dintre cei doi frați, dacă în lumea cîinilor s-ar produce telenovele

L-am pus pe Cățelul nr. 2 în țarc. Mi s-a spus – frate fiind cu Max, că în clipa cînd s-or vedea, mai că n-au să cadă unul în brațele celuilalt. Max a trecut prin tratamentul de viermi intestinali. Fratele său – Cățelul nr. 2, n-a trecut. Există riscul ca fratele nou venit să-l îmbolnăvească pe Max.

Am urmărit curios întîlnirea dintre cei doi.
După procedura standard – mirositul reciproc la fund, nu s-a întîmplat nimic din ceea ce-am presupune, ca într-o telenovelă canină, că s-ar putea petrece între frați.
Te-ai fi așteptat ca după despărțirea de aproape o săptămînă, cei doi frați, care s-au jucat împreună de la ivirea pe lume, să se îmbrățișeze și să se sărute cu lacrimi în ochi. Fratele abia venit ar trebui să-i spună fratelui plecat de o săptămînă ce mai fac părinții (bătrîna plînge după cel plecat!), frații, foștii stăpîni. Fericirii din ochii lui Max (că vor fi de acum încolo împreună) noul venitul îi va pune capăt, abia stăpînindu-și plînsul, că mîine va pleca la București și că s-ar putea să nu se mai vadă niciodată.

Dacă în lumea cîinilor s-ar produce telenovele, indiscutabil așa ar fi trebuit să arate întîlnirea celor doi.
Numai că frații nici măcar nu se joacă împreună.
Noul venit dă să se joace, dar Max, deși teoretic frate mai mic, îl pune la punct.

*

Mașina de la București urmează să vină pe la prînz.
Dimineață, Max are spasme.
Adrian ghicește ce s-a întîmplat.
I-a pus Cățelului nr. 2 pe ceafă picături împotriva purecilor. Max l-a apucat cu dinții de greabăn.
Bun prilej de a se otrăvi.

Procedăm rapid la spălarea grumazului infectat.
După care îi dau lui Max să bea lapte.
Consultat telefonic, sanitarul ne sfătuie să-i dăm apă cu sare.
Îi dăm, cu chiu cu vai. Peste o oră, e vesel nevoie mare.

*

Pe pămîntul prost lucrat care e fîșia de lîngă gardul vecinului, s-a ivit o broască.
O broască rîioasă, broasca invocată în zicala, Dacă fac asta e ca și cum aș înghiți o broscă rîioasă, zicală care, asemenea multor surate de-ale ei, m-a nedumerit cu presupunerea omului ca înghițitor obișnuit de broaște normale, doar cu cele rîioase fiind probleme.
Broasca a venit de undeva și merge undeva.
De unde și spre ce, Dumnezeu știe!
Asta considerînd că Dumnezeu se coboară pînă la mintea unei broaște rîioase din ograda bietului muritor Ion Cristoiu, nici măcar de la București, capitală de Republică, totuși, ci din Găgești-Deal, unul dintre satele comunei Bolotești.

Broasca se deplasează în salturi.
Mișcarea atrage atenția Cățelului nr. 2.
Max e departe de locul întîmplării, sub mașină, de unde nu-l poți scoate nici cu explozia unei grenade.
Cățelul nr. 2 sau Fratele mai mare al lui Max sau cum l-a botezat Adrian, Pricăjitul, deoarece e slab pînă în buza Scheletului, spre deosebire de Max, care s-a îngrășat, dînd de bine la noul proprietar, eu, adică, se repede la locul mişcării.
Să știi că Animalul (formulare voit peiorativă de data asta, pentru că nu sunt de acord cu ce face!) halește biata broscuță! îmi zic, și mă așez pe treapta de sus a scării din două trepte care suie-n casă. Așa vor fi stat – îmi dau seama acum cînd scriu, romanii pe treptele Arenei în care-și luau gîtul, reciproc, gladiatorii.
Cu aceeași curiozitate leneșă de a vedea cine pe cine halește pînă la urmă.

Broasca sare de sub botul Cățelului.
A scăpat! îmi spun, pentru ca imediat să adaug, doar pe moment:
Animalul s-a năpustit după ea.
Animalul își apropie botul de broască.
Broasca sare din nou.
Animalul după ea.
Abia cînd Animalul se oprește și se întoarce spre mine fluturînd a surîs, coada, realizez ce s-a întîmplat:
Cățelul n-a intenționat s-o mănînce.
Asemenea Omului din zicală îi e greu să înghită o broască rîioasă.
Pur și simplu a vrut să se joace cu această mașinărie săltătoare.
Sau, mai știi?! poate că saltul, înfățișarea grotească i-au stîrnit curiozități descumpănitoare:
Ce dracuʼ o fi asta?!
Și ca să-și ostoiască o dată și o dată curiozitatea, s-a repezit să miroasă înfăţişarea!

*

Am mai scris că Max se împacă cu Motanul, cum îi zic eu, în lipsa unui nume de botez, pisoiului care se ivește pe neașteptate, ori de cîte ori poposesc în Găgești-Deal.
Cu fosta pisică, Bătrîna, locuind în vecini, mă trezeam în ogradă imediat ce parcam mașina.
Am scris – dacă nu mă înșel, într-altă parte și într-o altă vreme că o suspectam doctor docent în huruit de motoare. Pe ulița mea huruie, din cînd în cînd și Dacia Papuc a unui dintre vecini din fundul drumului. Între cele două automobile e o deosebire de huruit. Această deosebire era sesizată și cîntărită pe loc de auzul fostei pisici.

Motanul nu-și face însă apariția de cum am parcat mașina. Mă trezesc cu el în ogradă pe la miezul nopții după ce-am ajuns. Alteori se ivește abia după o zi, dacă nu chiar două.
În mod obișnuit, dau de el cu privirile cînd deschid ușa casei bătrînești. Dă fuga-fuguța pînă în apropierea scării, își dezvelește dinții și își cască botul a mieunat de manual. Iau mieunatul drept ceea ce e:
Semnalul că îi e foame.

De undeva apare și Max, dînd vesel din coadă.
Cățelul face asta din motive ludice. El nu latră, cînd îi e foame. De ce oare?
Dacă o iau spre Chioșc, Motanul, de fapt, un pisoi tînăr, mă însoțește ostentativ, cu paşi dinadins expresivi, pînă în vecinătatea obiectivului. La un moment dat, se oprește și se așează în coadă.
Lasă impresia unui tip care-și zice:
— Gata! te-am însoțit suficient de mult drum ca să pricepi că te consider partener.
Sau, poate, dacă iau în calcul ipoteza unui Motan care se plictisește și, ca să mai omoare timpul, merge alături de mine o bucată de drum, așa cum stă în fund, uitîndu-se la mine în timp ce mă depărtez, îi pot presupune o altă filozofie:
După o vreme de mers s-a plictisit și de chestia asta și se apucă de altceva.
De spălat cu lăbuța sau de puricit.

După ce-i dau de mîncare, ghiftuit, se lungește în mijlocul ogrăzii. Cînd mă vede, se scoală greoi și dă fuga la mine pentru a se freca de cracul pantalonului.
De fiecare dată, ca și în cazul pisicilor de la București, mi-e greu să scap de impresia că îndeplinește mecanic, fără pic de suflet, o procedură învățată cîndva, ținînd de relația cu oamenii.

*

Max, dar și Pricăjitul, sînt familiari cu pisicile.
Vecina îmi spune că la stînă sînt pisici.
Cățeii s-au obișnuit cu pisicile imediat după ce-au făcut ochi.

*

Așadar, cînd se ivește Motanul, Max stă liniștit. Nu-i dă nici o atenție. Dacă ar veni o altă mîță ar face la fel? Habar n-am.
Problema, marea problemă își spune cuvîntul cînd le dau de mîncare. Lui Max, Andrei îi pune grăunțe încă de dimineață. Cînd mă scol, văd farfurioara aproape plină. Nu se omoară după grăunțe, deși acestea nu se compară cu zerul și mămăliga din viața anterioară, de la stînă.

Cînd apare Motanul, umblu la rezerva de conserve. Am cumpărat de la Focșani mîncare diferită, cutii pentru Motan și cutii pentru Cățel.
Răstorn într-un castron de hîrtie conserva pe care rînjește un motan din desenele animate și, în celălalt, conserva de pe care se uită la mine un cățel bleg.
De cum apar în ușă cu un recipient într-o mînă și cu altul, în cealaltă, Cățelul și Motanul se reped asupra mea. Cățelul dă din coadă. Motanul miaună sfîșietor. Amîndoi mă însoțesc în drumul către bazinul vechi de apă, unde așez de obicei recipientele.

Pun jos primul castronul Cățelului.
Cățelul își năpustește botul în mîncare și începe s-o înghită pe nemestecate.
Motanul schițează mișcarea de a se vîrî și el în afacere, dar renunță cînd își dă seama că n-are loc de căpățîna Concurentului.

Folosind mai mult decît internaționalul Pis, pis! mă duc cu pisoiul mai încolo, unde așez recipientul cu haleala motanului. Mănîncă infinit mai delicat decît Cățelul.
N-apucă Motanul să-și vîre botul și să ia din conservă că-l și văd pe Cățel oprindu-se din hăpăit și uitîndu-se spre locul în care mănîncă motanul. Se urnește apoi de lîngă castronul de hîrtie și o ia agale spre castronul Motanului. N-o face însă deschis, curajos, ci pe șest, șmecherește, fără a se uita la mine, ca și cum nu spre mîncarea celuilalt s-ar duce pînă la urmă, ci undeva la poartă, că are el acolo o daravelă.

Mă așez ferm, demonstrativ, între el și Motan.
Ca trupele de jandarmi între protestatarii furioşi şi clădirea Guvernului.
Fără să mă privească în ochi, ca toți cioflingarii, de altfel, căţelul dă să treacă de mine.
— Zît! strig la el, în mod impropriu, deoarece e Cîine, nu mîță.

O rupe la fugă, dar nu se întoarce la recipientul lui.
Lingîndu-se pe bot, ca și cum ar fi satisfăcut de ceva, se trîntește lîngă mașină.
Gata! lasă el impresia că-mi spune, am tăiat orice comunicare cu tine!

*

Cățelul, pe numele din Carnetul de Sănătate, Max, și-a înțepat lăbuța dreaptă din față.
Nu-i cine știe ce.
Cu toate acestea, schelălăie de zor, ca și cum ar miorlăi.
Îi iau lăbuța, o verific, o mîngîi și-l mîngîi pe cap.
Nu mai schelălăie.
A fost vorba de un șantaj sentimental.
De un șantaj pur și simplu.

*

Revenind la Găgești după două săptămîni, găsesc un alt Cățel decît cel pe care-l lăsasem.
Nu iau în discuție năravul (de unde l-o fi luat?!) de a se sui cu labele pe mine.
Pare a fi vorba de o boală genetică.

Mă opresc la ceea ce m-a surprins de-a binelea:
Mîrîie.
Mîrîie cînd pe portița de la grădină intră fata vecinei.
Ca să vezi!
E deja Stăpînul ogrăzii!

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „Gîndul de luni, 2 mai 2016”