Gîndul de luni, 26 martie 2018

Scrisoarea Vioricăi Dăncilă sau Pîș-pîș-ismul PSD față de Stăpînii de la Bruxelles

Dînd curs misiunii sale de a sparge seifuri bine păzite pentru a scoate de acolo și a arăta opiniei publice documente de interes public, ascunse însă în stil securistic, presa independentă, cea care trăiește din tiraj și rating, și nu din finanțarea de la Buget a Unităților Militare din Presă, a dezvăluit și comentat adrese trimise de la Bruxelles miniștrilor de Justiție de la București în cadrul MCV prin care se solicitau informații, pe un ton de pistol înfipt în coaste, despre stadiul unor dosare de corupție aflate deja în instanțe.
Așa cum sugerează textul, dar și contextul, mărturisit de Monica Macovei sub semnul Programului ei politic Nici o familie din România fără cineva trimis la pușcărie!, oficialii UE erau nemulțumiți că anumite dosare de corupție, alese de ei după criterii partizane, stau prea mult prin instanțe:
O crimă pe care bolșevicii ar fi numit-o complicitate cu dușmanul de clasă și care-ți aducea cel puțin Gulagul.

Lectura acestor adrese surprinde o uluitoare ingerință nu în afacerile interne ale unei țări membre, ci în mersul Justiției din țara respectivă, Justiție proclamată, tot de la Bruxelles, ca fiind independentă. Mai precis, Comisia Europeană somează pe miniștrii de Justiție din era José Manuel Barroso să răspundă de ceea ce ea numește tărăgănarea dinadins a unor dosare de mare corupție în vederea scopului suspect al prescrierii.

Mersul unui dosar în instanță e responsabilitatea exclusivă a judecătorului care administrează cauza.
De cît de repede se încheie un proces răspunde judecătorul, stăpîn absolut pe dosar inclusiv pe ritmul de judecare a acestuia.
Motivele pentru care un dosar se judecă ani întregi sînt diverse.
Poate fi, de exemplu, mituirea judecătorului de către corupt. În acest caz, dată fiind independența Justiției, atît politicienii, cît și jurnaliștii, pot face supoziții. Cîtă vreme ele nu sînt confirmate cu probe, nu poate fi exercitată presiune asupra judecătorului să grăbească sentința.
Poate fi, de exemplu, și un motiv pur profesional. În judecarea dosarelor de corupție, au fost și sînt magistrați dispuși să creadă procurorul DNA pe cuvînt, dînd curs celebrei aberații a fostei celebre președinte a ÎCCJ, numita Livia Stanciu, potrivit căreia judecătorii trebuie să fie partenerii DNA în lupta împotriva corupției. Acești magistrați nu fac ceea ce se cheamă o cercetare judecătorească. Motivația sentinței lor de condamnare a inculpatului e pe trei sferturi un copy paste al Rechizitoriului, inclusiv a poveștilor vînătorești scrise de procurorii DNA cu ambiții ascunse de Balzac. Sînt însă magistrați – și asta trebuie să salutăm – care vor să se convingă ei cine are dreptate și prin urmare purced la cercetarea judecătorească.

Un dosar în aceste condiții cere un anume timp de judecare.
Principalele căi de atac ale bolșevismului împotriva Justiției independente au fost din totdeauna:

  1. Așa zisa preferință pentru chichițe judecătorești, prin asta înțelegîndu-se preocuparea legitimă pentru respectarea strictă a procedurilor. Sînt chichițe avocățești, cărora Justiția nouă, Justiția revoluționară, nu trebuie să le acorde atenție, striga Scînteia din 1947 în cadrul campaniei a ceea ce PCR și ministrul comunist al Justiției de atunci nimeni altul decît juristul Lucrețiu Pătrășcanu numeau punerea Justiției în slujba maselor muncitoare, pe motiv că pînă atunci a fost în slujba claselor exploatatoare.
  2. Dușmănia față de durata proceselor. Ce atîta judecată! strigau masele muncitoare prin mitingurile relatate de Scînteia. Dușmanii poporului trebuie judecați și condamnați cît mai rapid, dacă se poate cît ai clipi din ochi. Magistrații aflați în slujba claselor exploatatoare îi apără pe dușmanii poporului pretextînd că judecata înseamnă meticulozitate.

Sub presiunea Scandalului provocat de dezvăluire, premierul Viorica Dăncilă a trimis lui Juncker o scrisoare în care se precizează la un moment dat:

„Este esențial pentru colaborarea noastră instituțională și pentru consolidarea funcționării justiției în România să lămurim dacă documentul atribuit Comisiei Europene este unul autentic, asumat instituțional, și dacă este singurul document de acest fel, de natură să aducă ingerințe în funcționarea justiției și separația puterilor în stat.”

Clarificările, definite ca „urgente”, se impun – cuvîntează scrisoarea – „cu atît mai mult cu cît, la solicitarea mea, ministrul Justiției, domnul Tudor Toader, m-a informat că transmiterea unor astfel de cerințe imperative autorităților române de către Comisia Europeană a constituit o practică repetată”.

Presa de pe ambele părți ale baricadei a văzut în Scrisoare un gest de mare, de nemaipomenită îndrăzneală față de Bruxelles.
Presa anti-PSD, care se dedă la manipulare dezgustătoare potrivit căreia Guvernarea PSD-ALDE vrea să scoată România din Uniunea Europeană în favoarea unei intrări în CSI, a fost cît pe aci să facă infarct de indignare că un premier român a cutezat să-i ceară lui Juncker altceva decît un pupic pe creștet, cu ascunse conotații de pedofilie.
Presa Pro-PSD a descoperit în gestul Vioricăi Dăncilă semnul unui mare curaj, asumat, în fine, de un Guvern din ultimii zece ani față de Noua Înaltă Poartă, la care demnitarii noștri s-au prezentat nu în două picioare, după obiceiul dobîndit de om de la divorțul de maimuță, ci în coate și genunchi, cu fruntea plecată, ca nu cumva privirile lor să cuteze a se ridica din țărînă.

Pe această interpretare, în chip surprinzător comună celor două părți ale Presei noastre, s-au ridicat și comentariile la părerea expusă de Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, despre Scrisoarea Vioricăi Dăncilă.
Între el și reporter a avut loc următorul dialog:

„Domnule preşedinte, premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Comisiei Europene o scrisoare în care solicita lămuriri cu privire la un document din 2012, pe cauze penale, şi invoca nişte imixtiuni în justiţie şi în separaţia puterilor în stat. Aţi discutat cu domnul preşedinte Juncker despre acest lucru? V-aţi consultat cu premierul înainte de a transmite această scrisoare?
Klaus Iohannis: Acasă nu ne-am consultat, dar am văzut acea scrisoare şi nu conţine elementele pe care le-aţi menţionat. Este o scrisoare prin care se cer clarificări. Nu se face nicio acuzaţie acolo şi, din acest punct de vedere, scrisoarea nu este greşită. Şi da, am discutat, în speţă preşedintele Juncker m-a abordat şi i-am spus că este o preocupare legitimă din partea opiniei publice şi opiniei politice din România. L-am rugat să dea în lucru la o echipă care se apleacă cu toată seriozitatea şi în toată profunzimea asupra chestiunii şi să ne lămurească personal. Nu cred că este vorba de o imixtiune în actul de justiţie, dar nu vreau să dau eu răspunsul în locul Comisiei. I-am rugat, de asemenea, să trateze chestiunea exhaustiv şi să vină cu nişte răspunsuri pertinente pentru întregul demers, fiindcă, până la urmă, de aici rezultă o creştere a credibilităţii mecanismului MCV la noi, acasă, sau o scădere a încrederii în acest mecanism. Eu cred că lucrurile se vor lămuri şi repede şi bine.”

Presa TeFeListă, consecventă Ordinului pe unitate, potrivit căruia PSD vrea să ne scoată din UE și de aceea trebuie să fim cu toții admiratorii SRI și SIE, s-a năpustit asupra lui Klaus Iohannis pentru a-i administra un pumn în nas sub acuzaţia de complicitate cu Guvernarea PSD.
În realitate, Klaus Iohannis a identificat corect nota de esență a scrisorii.
Nici vorbă de luat la rost Comisia Europeană pentru folosirea cizmelor bolșevice în raport cu Justiția din România.

Scrisoarea Vioricăi Dăncilă stă și ea sub semnul slugărniciei față de Bruxelles a tuturor guvernărilor din ultimii 15 ani.
Citită cu atenție, ea ne dezvăluie o neliniște la gîndul că Înalta Poartă de la Bruxelles s-ar putea încrunta la o minimă îndrăzneală dinspre raiaua numită România. Slugărnicia din scrisoare a convenit lui Klaus Iohannis care s-a grăbit să-l asigure pe Juncker că nu-i vorba – Doamne ferește! – de o luare la întrebări din partea țării noastre, ci de o solicitare gen Vă rugăm să ne confirmați că intervențiile dumneavoastră n-au fost imixtiuni în treburile Justiției. Nu de alta, dar sîntem siguri că n-a fost o imixtiune.
Mai mult ca sigur, Viorica Dăncilă l-a asigurat pe Klaus Iohannis înainte de a pune scrisoarea la poștă că e vorba doar de o cerere de clarificări și nu de o luare la întrebări a Înaltei Porți.

Așa-zisul gest de demnitate al Vioricăi Dăncilă nu e altceva decît o tentativă nereușită de a dovedi românilor scandalizați de dezvăluirile presei că Guvernarea PSD-ALDE intenționează să aducă relațiile dintre București și Bruxelles în hotarele minimei egalități.
Prin raportare la mersul în două picioare, epistola e o trecere de la mersul în coate și genunchi, la mersul în patru labe.
Ar fi și asta ceva dacă gestul ar fi dat seamă de o viziune asupra relațiilor noastre cu UE și nu de o tentativă nereușită de a arăta că PSD a tresărit la Scandalul stîrnit de dezvăluire.
Nici nu putea fi altfel cîtă vreme Viorica Dăncilă e o umbră a lui Liviu Dragnea pe fațada Palatului Victoriei.
Îl vedeți dumneavoastră pe Liviu Dragnea purtîndu-se cu Uniunea Europeană altfel decît Pîș-Pîș?!

Comentarii

16 comentarii pentru articolul „Gîndul de luni, 26 martie 2018”

Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
📹 Videoblitz 📹
Loading