Gîndul de marți, 2 mai 2017

Prin impunerea lui Klaus Iohannis ca Președinte, Statul Paralel a inaugurat campania de promovare a politicienilor fără pic de talent politic

Am propus Letiţiei Bădescu pentru duminică, 30 aprilie 2017, seara, la emisiunea România lui Cristoiu, redifuzarea unor fragmente semnificative din interviul luat de mine şi de Rareş Bogdan, în 22 septembrie 2014, tot seara, la Realitatea Tv, lui Klaus Iohannis, la vremea respectivă doar unul dintre candidaţii înscrişi în cursa pentru prezidenţialele din noiembrie 2014. Ca de obicei în ultimii ani, în emisiunea de la Realitatea Tv am fost secundul mai tînărului Rareş Bogdan. Potrivit concepţiei mele despre ediţia de duminică seara, fiecare fragment urma să fie comentat de mine din perspectiva experienţei de martor la cei aproape trei ani de mandat prezidenţial al lui Klaus Iohannis. Simplul candidat din septembrie 2014, la vremea respectivă creditat cu puţine şanse de a învinge de cei care nu ştiau despre forţa Statului paralel de a face sau de a ţine în fotolii preşedinţi, premieri, miniştri, lideri de opinie, a devenit preşedinte. Și iată, am avut la dispoziţie aproape trei ani pentru a ne putea da seama în ce măsură atît făgăduielile, cît şi confesiunile de atunci se regăsesc în viaţa şi activitatea de preşedinte al Republicii.

Letiţia Bădescu, moderatoarea emisiunii, a avut inspiraţia de a însoţi fiecare răspuns al lui Klaus Iohannis la întrebările din emisiunea de acum doi ani şi ceva cu imagini edificatoarea din ceea ce s-a întîmplat după cu făgăduielile şi mărturisirile lui Klaus Iohannis.
A ieşit o emisiune seducătoare, mai ales prin contrastul dintre ce spunea candidatul la Preşedinţie în 22 septembrie 2014 că va face şi va drege şi ce-a făcut și ce-a dres după aia.

După cum telespectatorii vor fi sesizat, cel mai puternic contrast între spusele lui Klaus Iohannis şi faptele ulterioare se referă la prezenţa publică a soţiei sale, Carmen Iohannis. Trebuie să recunosc acum că întrebarea mea despre implicarea soţiei în campanie şi, eventual, după ajungerea la Cotroceni, n-avea nimic incomod. Mă aşteptam ca interlocutorul să-mi răspundă că soţia sa va fi o prezenţa publică deosebită. Luasem în calcul atît implicarea soţiei lui Victor Ponta în campanie, cît şi nevoia unui moment în care un preşedinte să rupă tradiţia postdecembristă, născută din complexul Elena Ceauşescu, de a impune soţiilor o prezenţă discretă. Contrar aşteptărilor mele, Klaus Iohannis a declarat răspicat că soţia sa va fi – cum a mai fost şi pînă acum – o prezenţă discretă, el, candidatul, făcînd o delimitare clară între viaţa privată şi viaţa publică.

Despre cît de discretă a fost Carmen Iohannis după ce Klaus Iohannis a ajuns preşedinte ne-au reamintit secvenţele din filmuleţul difuzat de România tv după redifuzarea răspunsului din 22 septembrie 2014. În emisiune, am spus că, în prezenţa lui Carmen Iohannis după asumarea mandatului de către soţ, nelalocul ei n-a fost ipostaza de Primă Doamnă, ci prestaţia lui Carmen Iohannis ca Primă Doamnă. Am reluat ceea ce am scris de nenumărate ori, asigurîndu-mă pe veci de antipatia doamnei profesoare şi, prin asta, de ranchiuna soţului. Din motive care-mi scapă, Carmen Iohannis s-a dat în stambă ca o midinetă, în conflict sîngeros cu vîrsta şi cu profesia. Acum, după catastrofa de imagine produsă de afişarea celor doi, în momente publice de mare impact (giugiulindu-se ca nişte însurăţei), Carmen Iohannis s-a retras într-o discreţie nefirească.

Adaug aici că România are nevoie de o Primă Doamnă. Nu e prea tîrziu ca soţia lui Klaus Iohannis să fie această Primă Doamnă.
Cu o condiţie.
Ca în ipostaza de Primă Doamnă, Carmen Iohannis să se manifeste în planuri serioase, cum ar fi al societăţii civile, al culturii şi, de ce nu? al dezbaterilor despre rolul femeii, despre educaţie, despre învăţămînt. Cu o ţinută adecvată onorabilităţii de profesoară de liceu cu vechime şi aparținînd Lumii Înalte din Sibiu, Carmen Iohannis ar putea impune, în fine, în Istoria postdecembristă, rolul necesar de Primă Doamnă.

Ideea unei raportări a celor doi ani şi ceva de mandat la răspunsurile date în cadrul unui interviu cînd – cum ziceam în emisiune – Klaus Ionannis era încă mic în ierarhia Republicii, s-a dovedit benefic şi pentru că anumite răspunsuri ne-au luminat întîmplări ulterioare.

Prima grijă a lui Klaus Iohannis după venirea la Cotroceni a fost cea de a purcede la repararea şi înfrumuseţarea clădirii. Aşa cum am spus duminică seara, pentru interviul din 22 septembrie 2014, mă pregătisem citind (printre primii în România) Pas cu pas în varianta electronică, volumul nu apăruse editorial şi şeful de campanie Eduard Hellvig (ce mică e lumea!) îmi trimisese prin e-mail varianta electronică. Din carte înţelesesem că Klaus Iohannis se dă în vînt să repare tot ce e stricat prin gospodărie.
Lucru surprinzător, deoarece, de regulă, liderii politici, artiştii, liderii de opinie, toţi cei absorbiţi de activitatea publică, dovedesc stîngăcii la meşteritul prin casă sau nu sunt interesați de așa ceva.
Preocuparea sa pentru meşterit, recunoscută în interviu, explică grija sa de a gospodări noua Casă, a Cotrocenilor.

Cel mai greu moment al interviului a fost cel în care, provocat de mine, Klaus Iohannis a explicat de ce nu are copii.
Reafirm aici spusele din emisiune:
Un ziarist american n-ar fi avut stinghereala mea punînd o astfel de întrebare.
De ce eram stingherit?
Răspunsul trimite la două adevăruri:
Primul se referă la atmosfera creată în 2014 de Statul paralel, al cărui candidat era Klaus Iohannis, în jurul primarului de Sibiu. Orice întrebare mai incomodă, orice acuzaţie adusă public erau privite ca nişte blasfemii. Lucru nefiresc mai ales în România postdecembristă, în care candidaţii la prezidenţiale sunt tocaţi de presă cu întrebări incomode şi acuzaţii grele.
Al doilea adevăr se referă la scorţoşenia lui Klaus Iohannis care-l face incapabil să comunice cu cei din jur.

În emisiune, am făcut elogiul lui Traian Băsescu, unul dintre liderii politici postdecembrişti imbatabili în materie de comunicare publică, de interrelaţionare de tip scînteie cu Poporul, de teatru al sincerităţii.
Adăugată deosebitei capacităţi de a fi firesc, natural, în orice împrejurare, carisma lui Traian Băsescu a făcut din fostul preşedinte un politician care a revoluţionat comunicarea politică în România postdecembristă.
La acest capitol, scena politică de la noi era în întîrziere faţă de scenele politice din toată lumea. Peste tot liderii politici autentici îşi impun Proiectele, ideile, cîştigă bătălii electorale comunicînd în permanenţă cu Poporul.

Traian Băsescu a adus scena noastră politică la standardele de comunicare din toate ţările civilizate ale lumii.
Cu atît mai mult se impune această capacitate de comunicare, de a seduce Poporul, de a-l face să te iubească în cazul unui Preşedinte al României.
Lipsit de prerogative, Preşedintele României îşi impune Proiectele, conduce țara și ţine în şah clasa politică prin uriaşul capital de simpatie de care se bucură în rîndurile Poporului.

Lipsa de comunicare de pe parcursul interviului s-a regăsit în cei doi ani şi ceva de mandat.
Din nefericire, Statul paralel, care a cunoscut în mandatul lui Klaus Iohannis puteri abuzive nebănuite, a reuşit, în cei doi ani şi ceva de mandat al lui Klaus Iohannis, să impună pe scena politică lideri fără pic de carismă, oameni fără însuşiri, pînze pe umbra vremii, prin folosirea luptei împotriva corupţiei ca instrument de bătălie politică.
Toţi cei promovaţi în locul politicienilor tradiţionali scoşi din joc ca penali, sunt din punctul de vedere al talentului politic chiar sub nivelul lipsei de talent a lui Klaus Iohannis.

După emisiune, am publicat în Evenimentul zilei din 25 septembrie 2014 comentariul intitulat:
Breaking news. Şi totuşi, Klaus Iohannis e om!
Revăzînd interviul din 22 septembrie 2014 şi trecînd în revistă cei doi ani şi ceva de mandat al lui Klaus Iohannis, îmi dau seama acum c-am fost prea entuziast în septembrie 2014.
Klaus Iohannis e ceea ce Robert Musil numea Omul făr însușiri, iar noi, mai puțin sofisticați ca marele scriitor, i-am spune Omul neted, pe care te poți da cu patinele.
Asemenea tuturor politicienilor impuși de Statul Paralel în ultimii de doi ani.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 2 mai 2017”

  • Ai bre nea Cristoiu, la dumneata “statul” pune președinți ? Nu se organizează alegeri democratice ?

  • Ce opinie aveți totuși despre “dezvăluirile” lui Harnagea, relatate și de Wikipedia, ca jurnalist preocupat de astfel de subiecte în decursul vremurilor, cum că foștii sefi de pe la serviciile secrete ar putea fi corupți, dacă nu li se acordă după încheierea mandatelor “ajutoare sociale” ?

  • Ginerele lui Ceauşescu, Mircea Oprean, ne-a tras cu talent două direcţii de aflare a adevărului despre trecut:
    1. Traian Băsescu a fost omul Securităţii şi ne-am pricopsit cu blestemul cuvenit.
    2. Din prima generaţie de membri CNSAS, unul a avut prima grijă să-şi facă dispărut dosarul doveditor al colaborării cu Securitatea; încă un indiciu: acesta a fost şi ministru agreat după ’89.
    Numai Andrei Pleşu corespunde portretului robot; singurul ministru dintre toţi acei membri CNSAS.

    Ia mai zi-ne, domnu’ Pleşu! Nu-i aşa că ne vei scrie cum acest ginerică Oprean a nimerit-o numai cu Băsescu? 🙂

    • Nu-i de ici-colea performanţa lui Andrei Pleşu de a prinde un scaun în primul guvern FSN-ist, condus de Petre Roman, asistat de vicele Gelu Voican Vociulescu.
      Nu-i de ici- colea pentru primele trei guverne postdecembriste – Petre Roman 1,2 şi 3 – să-l aibă pe Andrei Pleşu în toate cele trei scaune succesive de ministru.
      Nu-i de ici-colea să ştim unde se afla şi ce rol avea Gelu Voican Vociulescu în anul 1987: în arestul Inspectoratului General al Miliţiei din Calea Rahovei şi se ocupa cu turnatul arestaţilor pe timp de noapte în folosul Securităţii care avea birourile în aceeaşi clădire; tot în acea perioadă, în acelaşi arest a fost ucis disidentul Gheorghe Ursu.
      Cu alte cuvinte, turnătorul Gelu Voican Vociulescu a fost un fel de şef al lui Andrei Pleşu în primul Guvern posdecembrist al FSN-ului lui Ion Ilici Iliescu.
      Să ne trăiţi şi să ne onoraţi cu prezenţa. Vă mulţumim că existaţi! 😀

      • În procesul ucigaşilor lui Gheorghe Ursu, există la dosar declaraţii ale martorilor aflaţi în arestul din Calea Rahovei, inclusiv al celor din camera lui Gelu Voican Voculescu: era scos la plimbare frecvent noaptea, ca turnătorii.

  • În interviul din septembrie 2014, Oligofrennis minţit fără talent, cu neruşinare crasă:
    1. A susţinut sus şi tare că n-are şi nu va avea nicio problemă cu incompatibilitatea; drept dovadă, a strigat sentinţa Curţii de Apel, favorabilă lui, deci prezentabilă. Viitorul a rămas cum l-a lăudat el: fără probleme.
    2. A susţinut sus şi tare că n-are si nu va avea nicio problemă cu imobilul din Sibiu (str. Nicolae Bălcescu), aflat atunci chiar pe ultima sută de metri de juecată la Curtea de Apel Braşov; drept dovadă 🙂 a afirmat că problema e aceeaşi, veche de când lumea, iar dacă era ceva suspect, la mijloc, s-ar fi descoperit; a avut grijă să ascundă adeevărul – de nelăudat 😀 – din hotărârile perdante – răspicat – în instanţele anterioare. Viitorul ne-a lămurit cum a minţit cu neruşinare.

    Cu aceiaşi avocaţi perdanţi, escrocul imobiliar Oligofrennis şi prima doamnă de acceaşi valoare imobiliară continuă să-i hărţuiască în instanţe – prin interpuşi- pe acei bătrâni de peste 80 de ani, coproprietari. Familiei prezidenţiale nu-i ajunge războiul minciunii de 15 ani. Ce talent!

  • Românii au talent.
    După ’89, s-au trezit specialişti în economia de piaţă, politicieni ori mafioţi sau toate aceste trei dimensiuni ale talentului unic de a distruge o ţară.
    În acest gând avem ultimul răcnet: talentul de a distruge fără talent o ţară întreagă.
    “Întreagă” e un fel de a spune la ce a mai rămas din ţară.
    Din fericire 🙂 pentru statornici, există şi cel mai mare talent al românilor:
    talentul inestimabil de a mânca căcat despre cum se poate salva o ţară păstrând acelaşi mecanism de lucru al unei supraputeri malformate – intangibilă din ’89 încoace – denumită de-o vreme încoace, cu talent, “Noi suntem statul!”.
    Mâncătorii de căcat au talent să vadă supraputerea… invizibilă. 😀 Din acest punct de viziune – clarvăzătoare – ne improaşcă cu soluţii salvatoare, de viitor… la fel încă trei decenii.
    Nu mai trebuie alt talent în ţara lui Oligofrennis.

  • Vă considerați un “tip” dintre persoanele cu “talent politic”, dup criteriile “Tratatului de la Maastricht” ?

  • Pe ce criterii se face CENZURĂ pe acest blog? De ce dispar chiar postacii care scriu serios, documentat, argumentat, curajos și sunt păstrați cei care postează baliverne maneliste, nimicuri, fleacuri, bancuri obscene și nesărate?. De cine vă este frică, nu mai e democratie, nu mai există libertatea de expresie, mai ales că este asumată personal? Ce pile trebuie să ai pentru a putea posta pe acest blog?. Nu că ar fi un capăt de țară dacă esti inlăturat, oricum audienta este mică, dar uimirea rămâne. Voi posta acest mesaj și pe pagina mea de Facebook, luni de zile, pe grupurile cele mai numeroase, până voi primi o explicație rezonabilă.

    • Cine te CENZUREAZĂ prietene? Dă un exemplu despre postacul “dispărut”.

      • Cred că mă cenzurează Administratorul blogului, pe Facebook am cale liberă. De ce mă cenzurează doar el știe, poate pt. că l-am contrat de câteva ori ideologic pe Maestru, dar am făcut-o civilizat, argumentat. L-am și apărat de și mai multe ori când a fost injurat.

        • Axon, tu nu ai cu cine să stai de vorbă, la psiholog ai încercat?


    • Da, poate esti persecutat, cine stie ce mare dizident esti si tu habar nu ai