Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Gîndul de marți, 9 august 2016

Senzațional! La funeraliile Regine Ana două Altețe vor da nas în nas cu un Domn, fost și el Alteță!

Luni, 8 august 2016, Casa Regală a remis Presei următorul Comunicat:
„Un colegiu alcătuit din cinci medici curanţi ai Regelui Mihai I, de diverse specialităţi, au făcut recomandări împotriva participării Majestăţii Sale la funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va rămîne pe perioada Funeraliilor Regale în reşedinţa din Elveţia, alături de prieteni şi apropiaţi, de angajaţi ai Casei Majestăţii Sale şi de două maici ortodoxe detaşate la reşedinţă. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău.
La funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills şi domnişoara Elisabeta Maria Biarneix.”

Presa noastră, întruchipată de pudzeria de site-uri, cele mai multe de tip SRL, s-a grăbit să prezinte Comunicatul, după ce l-a copiat pur şi simplu, drept ştirea zilei:
Regele Mihai nu vine la Funeraliile Reginei Ana!

Comunicatul e o ştire.
Şi încă una de senzaţie.
Dar nu prin anunţul Casei Regale că Majestatea Sa nu va veni la funeralii ca urmare a recomandărilor făcute de medicii curanţi ai Regelui.
Pentru ca acest anunț să fie știre, ar fi trebuit ca într-adevăr, să se fi pus problema ca Regele Mihai să vină la funeralii, Casa Regală să apeleze la medici, iar medicii să fie împotriva participării, firește după un conclav în care și-au zburlit bărbile unii la alții.
În realitate, decizia n-a fost luată acum, cînd – cum în chip neadevărat (nu-mi pot permite să spun că ditamai Casa Regală minte, de mințit mințim noi, simplii cetățeni plătitori de impozite și alegători ai celor indicați de Servicii) s-au strîns medicii în conclav, ci mult mai de mult, cu mult înainte chiar să fi murit Regina Ana, cam de pe vremea cînd Prințul Nicolae a fost exclus din Familia Regală.
Sau, dacă mă gîndesc la ce ştiu eu despre starea sănătăţii Regelui Mihai, decizia a fost luată în clipa în care sănătatea Regelui s-a înrăutăţit atît de tare încît practic nu s-a mai putut comunica cu el.

Anunţul de luni ne dovedeşte însă că şi Casa Regală e măiastră în materie de manipulare.
De la moartea Reginei, Presa noastră de fătuci şi guguştiuci a fost intoxicată cu știri gen:
Regele Mihai vrea să vină la funeralii.
Regele Mihai va veni la funeralii, dacă sănătatea i-o va permite.

Acest joc de-a baba oarba cu opinia publică, pentru care a fost pusă la lucru şi Televiziunea Română, care, sub conducerea PSD-istei Irina Radu, nu mai e falimentară, ci monarhistă, a avut un dublu rol:
1) De a întreţine interesul Presei pentru un eveniment care n-a făcut să salte tirajele şi ratingurile mai mult decît o postare pe facebook a mai nou excursionistului Klaus Iohannis.
2) De a contracara impresia tot mai puternică a opiniei publică că în legătură cu starea Regelui Mihai i se ascunde ceva în chip şmecheresc.

Dacă Regele e pe cale să vină, mai așteaptă doar decizia medicilor, înseamnă că e în deplinătatea puterilor fizice și mentale, ceea ce dă semnăturii sale autencitate.
Adevărata ştire din acest Comunicat o reprezintă informaţia referitoare la persoanale care vor participa la funeralii.
La coadă de tot, după ce se înşiruiesc persoane cu titluri fudule – alteţe, excelenţe, apar şi două nume ca de pe o invitaţie la nuntă: Domnul Nicolae Medforth-Mills şi domnişoara Elisabeta Maria Biarneix.
Un domn şi o domnişoară între atîtea alteţe!

Elisabeta Maria Biarneix (o adolescentă de 17 ani!) e fiica Principesei Sofia a României şi a lui Alain Biarneix.
Deoarece, Regele Mihai nu şi-a dat acordul pentru această căsătorie, rodul ei, fiica Elisabeta, e doar domnişoară şi nu Principesă.
Și domnișoară va muri dacă nu se mărită și devine doamnă!

Domnul Nicolae Medforth-Mills nu e nimeni altul decît Principele Nicolae.
Retrogradat la titlul de domn pe 1 august 2015, în circumstanţe obscure şi, mai ales, spre revolta multor monarhişti, care au văzut în retragerea titlului de Principe lui Nicolae rezultatul unor intrigi de Palat.

De ce e o ştire de senzaţie participarea Principelui Nicolae?
Pentru că funerariile vor deveni astfel o scenă de maximă curiozitate pentru presă.
Nu-mi dau seama la ce momente publice va fi prezent Prinţul Nicolae.
E de presupus că va fi sîmbătă, 13 august 2016, în Piaţa Palatului Regal.
Lesne de imaginat că privirile tuturor jurnaliştilor vor fi aţintite asupra Principelui.
Curioasă cum e, Presa va iscodi şi momentele în care Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române și Alteța Sa Regală, Principele Radu, vor da nas în nas cu Domnul Nicolae Medforth-Mills, fost și el Alteță.

Vă imaginaţi ce scenă senzațională, unică în Istoria României, va fi întîlnirea în public dintre cele două Altețe și un domn fost alteţă?
Mai ales că domnul, prin personalitatea sa, bate la scor nu două, ci o duzină de Altețe!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

19 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți, 9 august 2016”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *