România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Gîndul de marți

Și dacă Scandalul Șova – Hrebenciuc e o diversiune menită să scoată din dezbaterea publică Mafia postdecembristă a Retrocedărilor?

Vineri, 17 octombrie 2014.
De miercuri, 15 octombrie 2014, de la prînz, televiziunile de știri se întrec în a da informații despre punerea sub acuzare a lui Viorel Hrebenciuc. Lider al Grupului PSD din Camera Deputaților, vicepreședinte al  Camerei Deputaților, membru al conducerii PSD, parlamentar PSD din 1992, Viorel Hrebenciuc e o legendă vie a partidului de Guvernămînt.

Nu poate scăpa însă ochiului atent din afară și, cu atît mai mult celui dinăuntru partidului, că Viorel Hrebenciuc e în dizgrația noii echipe din fruntea PSD, a lui Victor Ponta mai ales.
Dar nu numai atît.
Nu demult, Viorel Hrebenciuc a fost pus sub urmărire penală de DNA într-un caz (licența postului tv a lui Gheorghe Ștefan) care ține mai degrabă de sforăria politicianistă moldo-vlahă decît de corupție.

E limpede că i-a sunat ceasul.
În plus, orice om normal ar fi văzut că și dacă ar scăpa cu imunitatea intactă, campania de presă declanșată și alimentată de DNA îl va îngropa ca om politic pe Viorel Hrebenciuc.

În acest context, Dan Șova acceptă să se vadă vineri, 17 octombrie 2014, cu Viorel Hrebenciuc.
Dan Șova nu e un Brâncuși.
Spun asta, deoarece Brâncuși, geniu fiind și de la țară fiind, ar fi acceptat să-l întîlnească pe Viorel Hrebenciuc, ba chiar l-ar și fi căutat dinadins, fie și pentru că nu i s-ar fi părut moral să fugi de un om ca de un ciumat, numai pentru că a fost pus sub urmărire penală.

Dan Șova e un politician tînăr ambițios.
Dan Șova e de  profesie avocat.
Dan Șova face parte din cercul de golănași al golănașului Victor Ponta.
Dan Șova e uns cu toate unsorile.
Și cu toate acestea, acceptă să se întîlnească cu Viorel Hrebenciuc.

Despre ce-au discutat cei doi?
Potrivit Referatului DNA și presei anti-PSD, despre un soi de tîrg:
Dan Șova ar urma să promoveze o Lege care să-l scape pe Viorel Hrebenciuc de pușcărie, iar Viorel Hrebenciuc, să-l ajute să devină președinte la PSD după ce Victor Ponta ajunge la Cotroceni.

Referatul DNA pare desprins dintr-un film cu proști.
Adoptarea unei Legi a amnistiei are atîtea momente de parcurs pînă la publicarea în Monitorul Oficial, că pînă și Victor Ponta, dacă ar fi promis această Lege, nu l-ar fi crezut nici cucul.
Viorel Hrebenciuc îl crede în stare pe Dan Șova!

Alegerea ca președinte al PSD e și ea o afacere complicată. Dacă Victor Ponta ajunge președintele României, sigur e că el va avea cuvîntul hotărîtor. În plus, Viorel Hrebenciuc nu mai e atotputernic în PSD.

Cu  toate acestea potrivit Referatului, cei doi fac tîrgul.
Stenogramele publicate pînă acum dezvăluie niște tipi care nu discută nimic menit a fi interceptați cu mijloace de FBI.
Puteau susține această discuție și la un talk-show. Evident, ținut la România Tv și la Antena 3, posturile de casă ale Puterii.

Să admitem că Viorel Hrebenciuc e atît de disperat, încît se agață și de un fir de pai
Numai că, dacă ar fi vorba de disperare, aceasta trebuie să vizeze nu Condamnarea definitivă (pînă atunci mai e vreme), ci ridicarea imunității.
Curios, la taifas nu se discută despre așa ceva.

Tîrgul nu vizează intervenția lui Dan Șova pentru a nu i se ridica imunitatea, ci promovarea unei legi de grațiere în eventualitatea unei condamnări definitive dintr-un viitor îndepărtat.

Orice tentativă a mea de a găsi o logică în toată această aiureală s-a dovedit zadarnică.
Un singur gînd parcă-parcă m-a ajutat cumva.
Și dacă e o diversiune menită să scoată din dezbaterea publică subiectul cel mai periculos pentru clasa politică, pentru Servicii și chiar pentru DNA, retrocedările?!

Poate nu e o diversiune cu acest scop.
Dar chiar dacă nu-i diversiune, țelul a fost atins:
Nu mai discută nimeni despre Mafia Retrocedărilor postdecembriste, subiectul cel mai dureros la Poporului român sărăcit de Procesul mafiot al Retrocedărilor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

23 comentarii pentru articolul „Gîndul de marți”

  • cu stima si consideratie domnule Cristoiu opinia mea este ca doctorul victor ponta se pregateste pentru situatia in care va pierde alegerile pentru Cotroceni si ii elimina pe toti cei care i-ar putea cere demisia, chiar daca victor ponta va pierde alegerile intr-uh PSD fara hrebenciuc,dragnea,mazare,oprisan etc cine va mai avea curajul sa ii ceara demisia? Exista si posibilitatea ca dan sova sa fi fost pus de catre doctorii ponta-ghita sa-l atraga intr-o capcana pe viorel hrebenciuc ,asa cum l-a atras si ghita pe vintu, si astfel in prezent toti cei din PSD fug de hrebenciuc precum fug de tamiie pentru ca mai toti au ceva afaceri si pile de pus si nu vor ca dintr-o intimplare sa intre in vizorul DNA. Sa presupunem ca in prezent un baron il suna pe hrebenciuc sa-i spuna la multi ani sau curaj sefu etc ,)telefonul fiindu-i ascultat imediat DNA-ul il va monitoriza pe cel care a sunat pentru ca urarea poate fi un cod ceva care ascund o fapta de coruptie si astfel un baron care a facut o simpla urare se trezeste pe cap cu DNA-ul. )pe linga eliminarea sistemului hrebenciuc ,doctorii ponta&ghita mizau si pe un vot in parlament al PSD contra lui hrebenciuc trimitindu-l in justitie si astfel ponta cistiga voturi pentru ca hrebenciuc &co au distrus padurile tarii si sint uriti si detestati de toata lumea. Prin demisia din parlament hrebeciuc le-a taiat elanul lui ghita si ponta.

  • Hotilor! Voi ati vrut legea gratierii si a amnistiei? Noi vrem ceea ce meritati: pedepse exemplare.
    Toti demnitarii (parlamentari, ministri, presedinti CJ, primari, etc) condamnati pentru fapte savarsite in timpul mandatului sau in legatura cu mandatul, sa primeasca dublul pedepsei maxime. Pentru fiecare 10 000 de euro nerecuperati, pedeapsa sa se mareasca cu un an. Toti parlamentarii si orice alta persoana care a ocupat sau ocupa o demnitate publica, sa-si justifice averea. Devalizarea tarii cere pedepse pe masura! In tara noastra, am ajuns slugi pe mosiile lor? Nu le-am dat tara si viata noastra pe mana, pentru a avea ei ce fura. Semnat: Roman In Tara Mea

  • Si daca in fumigena asta este ascunsa si incercarea de schimbare a lui Kovesi cu „Claudiu Dumitrescu, șeful secției a II-a, care a venit în DNA recent, fiind numit pe 23 iulie 2013 ca șef de secție, și care ar fi fost opțiunea lui Victor Ponta în negocierile cu Traian Băsescu, atunci cînd s-a stabilit echipa de conducere de după plecarea lui Daniel Morar” ?

    http://www.tolo.ro/2014/10/20/plecari-din-dna-peste-100-de-dosare-vor-iesi-pe-scena/#more-19890

  • Principalul este totusi ca justitia sa se preocupe in continuare de dosarul cu retrocedarile . De fapt si discutiile interceptate sunt in legatura cu dosarele lui Hrebenciuc , incerca sa traga sfori ca in caz ca va fi condamnat sa poata scapa ulterior prin acea lege a gratierii

  • Domnul Cristoiu poate să aibă dreptate. Nici unul dintre aceşti nemernici nu este interesat / având în vedere caracterul transpartinic şi amploarea jafului din pădurile României – ziceam că nici unul nu este interesat să se trimită în judecată defrişările şi retrocedările. Vor bate apa- n piuă câteva zile/ săptămâni…dar atât. N- am auzit pe nimeni să- l întrebe – cel puţin – de sănătate, pe „drujba lui Dumnezeu”! Nici de sănătate, nu să- l întrebe de unde mama… au găsit atâţia conţi, urmaşi de grofi, urmaşii urmaşilor criminalilor de război, care au drepturi mai multe decât înşişi românii. Nu se adevereşte ceea ce am mai spus? Că trebuie să se aleagă praful de ţărişoara asta, ca românii trebuie să reînceapă de la epoca bronzului, ca să ne formăm altfel? Mai patrioţi, mai oneşti cu noi înşine, mai conştienţi că nimeni nu ne doreşte binele, că a fi un prost administrator în ţara, este ca şi cum- extrapolând- ai fi un prost gospodar în propria curte?! Nu- i deajuns că ne- a fost hărăzit să trăim într- o mare slavă. N- am avut nici politicieni cu coloana dreaptă, nu din cei care iau poziţia ghiocelului şi acceptă orice târg propus de unguri…de turci, de greci! Prostimea…sau cum a zis şeful meu de birou când, schimbându- l din funcţia de director şi fiind nevoit să stea cu alte patru persoane, a zis: „…şi eu aici, cu pu…mea!” Mai puneţi acolo un „li” şi iese proooost! Dacă aşa se gândeşte la niveul nostru, mă întreb cum gândesc cei de pe Dâmboviţa, conştienţi fiind – nu- i aşa- de importanţa importanţei funcţiilor lor?! Cine să fie interesat maestre, de miile de dosare ce se referă la retrocedări? Acolo este muncă multă, instanţele sunt subdimensionate, unde mai pui faptul că unii judecători, unii procurori, unii dintre avocaţi, sunt acum cu averi mari şi cel mult te privesc cu condescendenţă, pentru că şi ei au devenit în timp promotorii proverbului: „Cămaşa îmi este mai aproape de corp, decât sacoul!”/ Familia lui cum să- şi trimită copiii la studii afară, dacă îi pasă lui de codrii patriei? Funcţii, deasemeni nu primeşti, dacă nu cotizezi la partid, indiferent care este acela?! Vă spun cu respect, că eu mă voi duce, ca de atâtea ori în ultimii ani şi- mi voi anula votul. Ca mine sunt mulţi fraieri scârbiţi, dezamăgiţi, nebuni care au sperat că „totuşi măi…nu pot să fie şi ăştia tot atât de nesimţiţi ca ceilalţi…” Ba da sunt, nu mai pot să cred nimic până nu demonstrează şi ei la rândul lor, câte ceva! Când o să văd câteva autostrăzi, o linie ferată mai modernă, un sistem sanitar „dezinfectat” de atâta indolenţă…mai stăm de vorbă. Mai întâi să plătească cei care au umilit acest popor, care i- au demotivat pe tineri şi i- au făcut să nu- şi mai dorească să triăiască în ţara aceasta, să demonstreze şi ei ceva…ceva cât de neînsemnat. Eu cred că în ţara aceasta se va trăi mai bine, când vor creşte codrii…alţii decât cei pe care i- au tăiat şi scos/ transportat/ cărat afară bandele de nemernici.

  • Se aduna tot mai multe pentru Guzganul Rozaliu. Aproape ziua si dosarul. Sa speram ca i-a venit randul si acestui individ toxic pentru politica romaneasca. A carui contributie la baltirea Romaniei in actuala mlastina e necontestabila.

  • Dar asta sa însemne ca DNA e sub comanda PSD?

  • Corect! Azi nimic nu mai este întamplator!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *