Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Gîndul de miercuri, 11 februarie 2015

Elena Udrea a jucat bine Scena Cătușelor!

În așteptarea a ceea ce televiziunile de știri au considerat drept secvența postdecembrismului – ieșirea Elenei Udrea de la DNA în cătușe- am butonat pentru a vedea ce se mai spune prin studiouri.

Las deoparte  dezlănțuirea lui Rareș Bogdan împotriva Elenei Udrea, dezlănțuire care m- a făcut să arunc o privire asupra Jurnalului, din care se conturează o altă relație între Domnul și Doamna. O relație care a făcut ca Elena Udrea să fie invitată la sindrofia consacrată Aniversării zilei de naștere a lui Rareș Bogdan.

Cum pot fi unii juni  parveniți peste noapte la funcții în București!

Păi cînd  cum de a invitat la ziua sa de naștere Rareș Bogdan o persoană pe care azi n-o mai scoate din coruptă?!

Ce m-a amuzat la multe comentarii din studiouri, inclusiv la cele zise de Adriana Săftoiu, pe care n-o știam atît de lipsită de bun simț încît să nu  tacă atunci cînd vine vorba de relația Traian Băsescu- Elena Udrea, pentru că ne vom aminti cum a ajuns bărbățelul ei ditamai director la SIE,  a fost  incapacitatea de a pricepe jocul făcut de Elena Udrea.

Așa cum am scris în Evenimentul zilei, Elena Udrea știa că acesta e finalul.

Ieșirea în cătușe de la DNA.

Știa asta cînd i-a cerut lui Traian Băsescu să-l dea afară pe generalul Florian Coldea, iar Traian Băsescu a aburit-o.

Știa că acesta e finalul din clipa în care Klaus Iohannis a cîștigat alegerile.

Dacă le cîștiga Victor Ponta,  nu neapărat acum, în februarie, dar oricum în acest an,  ieșeau în cătușe Codruța Koves și Florian Coldea. Sunt sigur că Gabriel Oprea,  căreia i se rezervase postul de director SRI , găsea sau mai degrabă născocea el ceva astfel încît atît Codruța Kovesi, cît și Florian Coldea să-și dea demisia în huiduielile televiziunilor de știri.

Și apoi, mai era și denunțătorul de serviciu Dinu Pescariu.

Între două plimbări cu yahtul la Miami găsea timp să-i ardă un denunț Codruței Kovesi și lui Florian Coldea.

Nu spun că Elena Udrea e nevinovată, deși șmecheria cu denunțătorul de serviciu Dinu Pescariu, care vine să spună ce-i zic procurorii pute rău de tot.

Spun doar că eram sigur că Elena Udrea nu se va feri de camerele de vederi, cum au făcut alții.

Ba chiar dacă mă gîndesc bine, ghiorțanii de jandarmi, care invocau, în stil românesc, ce cred ei c-ar trebui să aibă în loc  de creier- penisul- au avut misiunea să n-o lase să vorbească.

Eram sigur că așa va fi, deoarece, așa cum am scris și zis, Elena Udrea a făcut un excelent joc mediatic din clipa cînd a fost convocată la DNA:

Cel de victimă a lui Florian Coldea. Am auzit îna ceste zile și întrebarea de ce nu și-a negociat Elena Udrea situația.

Păi cum să negociezi cu cei despre care știi că vor să te vadă Poporul în cătușe?

Stimați concetățeni, stați la locurile voastre!

Marți seara, n-a fost nici Justiție.

A fost o răfuială pentru Putere profitînd de faptul că Justiția e oarbă!

Cine va urma?

Cum cine?

Victor Ponta, dacă nu vrea să se dea la o parte și să lase locul Guvernului Majestății Sale, Klaus Iohannis, președintele Republicii!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

95 comentarii pentru articolul „Gîndul de miercuri, 11 februarie 2015”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *